Cum se întâmpla prin 1848 influenţa franceză, care urmase celei greceşti de prin jucăriile poeziei timpurii româneşti, urmată apoi de nebunia germană şi de străduinţele de sincronizare cu poeticile americane care nici azi nu s-au dus până la capăt de-a binelea, în secolul XVII, influenţa principală pentru poezia românească a fost poloneză. Dosoftei însuşi pentru a găsi o formulă românească pentru prozodia psalmilor a comparat rezulatul său şi cu monumentalele traduceri leşeşti făcute de Jan Kochanowski cu un secol mai devreme.

Primul fragment, l-am ales din Miron Costin (1633-1691) din poemul compus în 1671-73 care se încheie cu epilogul: “Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?/ Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume./ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci le măreşte//” foarte plăcut celor care sărim în sus la elemente de cult al personalităţii împrumutate prin orice domeniu, de la literatură până la felierea pâinii.

În ce priveşte publicarea, Miron Costin şi-a văzut incluse în ediţia din 1679 a  Psaltirii (care relua la Iaşi traducerea românească publicată de prietenul său, Dosoftei, în Polonia)  “compunerea” despre originea “Neamulu Ţărâi Moldovii”. El era pomenit ca “Miron, preacinstitul mare vornic de Ţara de Josu” (titlul în slavă veche). Versurile sale completau acum Stihurile în stema Moldovei semnate de Dosoftei. Dar la aceasta o să revin mai jos.

„(…)Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă:
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naştem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii şi zilile noastre.
Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută,
Şi până la ce vreme iasta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.”

Miron Costin – Viaţa lumii

Pentru că tot am pomenit de Dosoftei, este interesant de descifrat în reproducerea după ediţia originală cuvintele româneşti. Încă şi mai provocator mi se pare faptul că atunci când zice că scrie versuri „în stemă”, Dosoftei vorbeşte chiar la propriu despre o ilustrare poetică a imaginii stemei, după cum se vede în reproducerea cu care am început această postare.

“Capul cel de buâr a hiarî vestitî,

Sămneadză putere ţărâi nesmintitú.
Pre câtu-i de mare hiara şi buiacî,
Coarnele-i păşune la pământ îş pleacî
De pre chip să vede buârul ce-i place
C-ar vrea-n toatî vremea să stea ţara-n pace
Domnul Duca vodî de la Hs. are
agiutoriu pre stemî şi ferinţî tare,
Vinstita cruce şi-n ceas de năvalî
a lui Hs. maică îi da sprijineală.”

reproducerea este de la manuscriptorium.com