Miron Costin Archives

Înţelesul stihurilor, cum trebuieşte să să citească

Stihul ieste nu ca altă scrisoare dezlegată, ci ieste legată de silave cu număr; silava este împreunarea a doao slove, cum ieste: ba, va, ga, da i proci. Deci, de acéste silave stihurile céste ce scriu într-această cărţuluie au 13 silave, iară să pot şi în 9 şi în şapte a face şi sântu şi într-alte chipuri stihuri la alte limbi, cum ieste elinească sau latinească. Iară de acest féliǔ îţi facem ştire, în care ţ-am scris aicea, de Viaţa lumii.
Deci are şi altă datorie stihul: cuvintele céle la fârşitul stihului a doao stihuri să tocmască într-un chip, pe o slovă să să citească, cum ieste: aţa-viiaţa, frunte-munte, lume-spume i proci. Cătră aceasta, la cetit, unde vor fi cuvintele ci trebuiescǔ să le scurtezi : de vei trăgăna, ţii-a părea că nu ieste stihul bun, ci trebuieşte, unde va fi de trăgănatǔ, să trăgănezi, unde de scurtat, să scurtezi. Aşijderea, unde să vor prileji trei slove,cărora le zicem unoglasnice, ce s-ar zice de un glas, cum ieste a, e, i, o, acéstea de să vor prileji trei alăturea, să să lipsească una, cum ieste: “nici o avuţie”. Aicea caută că o ieste între e şi între a, deci o piare şi vei ceti: “nici avuţie” i proci. Alta, pentru această slovă, cândǔ va avea înaintea sa iară o slova unoglasnică, să întunecă, cum vei găsi între stihuri un stih într-acestaşi chip: “mari împăraţi şi vestiţi”, carele nu-l ceti: “mari împăraţi”, ce: “mari-mpăraţi”, că îl lipséşte slova ce ieste înainte.
Cetindǔ, trebuie să citeşti şi al doilea şi al treilea rândǔ, şi aşa vei înţelege dulceaţa, mai vârtos să înţelegi ce citeşti, că a ceti şi a nu înţelége ieste a vântura vântul sau a fiierbe apa.
(1671-1673)

Cum se întâmpla prin 1848 influenţa franceză, care urmase celei greceşti de prin jucăriile poeziei timpurii româneşti, urmată apoi de nebunia germană şi de străduinţele de sincronizare cu poeticile americane care nici azi nu s-au dus până la capăt de-a binelea, în secolul XVII, influenţa principală pentru poezia românească a fost poloneză. Dosoftei însuşi pentru a găsi o formulă românească pentru prozodia psalmilor a comparat rezulatul său şi cu monumentalele traduceri leşeşti făcute de Jan Kochanowski cu un secol mai devreme.

Primul fragment, l-am ales din Miron Costin (1633-1691) din poemul compus în 1671-73 care se încheie cu epilogul: “Ia aminte dară, o, oame, cine eşti pe lume?/ Ca o spumă plutitoare rămâi fără nume./ Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te lăţeşte,/ În ceriu cu fericie în veci le măreşte//” foarte plăcut celor care sărim în sus la elemente de cult al personalităţii împrumutate prin orice domeniu, de la literatură până la felierea pâinii.

În ce priveşte publicarea, Miron Costin şi-a văzut incluse în ediţia din 1679 a Psaltirii (care relua la Iaşi traducerea românească publicată de prietenul său, Dosoftei, în Polonia) “compunerea” despre originea “Neamulu Ţărâi Moldovii”. El era pomenit ca “Miron, preacinstitul mare vornic de Ţara de Josu” (titlul în slavă veche). Versurile sale completau acum Stihurile în stema Moldovei semnate de Dosoftei. Dar la aceasta o să revin mai jos.

„(…)Moartea, vrăjmaşa, într-un chip calcă toate casă,
Domneşti şi-mpărăteşti, pre mine nu lasă:
Pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare.
O, vrăjmaşă, priiatin ea pre nimeni n-are,
Naştem, murim, odată cu cei ce să trece,
Cum n-ar fi fostu în veci daca să petrece.
Paimâini suntu anii şi zilile noastre.
Sfinţii ingeri, ferice de viiaţa voastră.
Vieţuim şi viiaţa iaste neştiută,
Şi până la ce vreme iasta giuruită,
Aşa ne poartă lumea, aşa amăgeşte.
Aşa înşală, surpă şi batjocoreşte.
Fericită viiaţa făr de valuri multe,
Cu griji şi neticneală avuţiia pute.
Vieţuiţi în ferice, carii mai puţine
Griji purtaţi de-a lumii; voi lăcuiţi bine.
Vacul nostru cu-mprumut dat în datorie.
Ceriul de gândurile noastre bate jocurie.”