Discutia pentru care m-a invitat Felix Nicolau la universitatea Hyperion mi-a placut. In primul rand ca m-a pus sa imi revad povestile despre poezie si poetic. Puse cap la cap au dat o prezentare cam lunga pentru gustul meu dar dupa am mai dat si videopoeme si ei, da, au fost intrebari.

Studentii de la Hyperion au fost un public asa de atent ca pot sa pun degetul pe momentele cele mai bune ale intalnirii. S-au amuzat de Toparceanu, au intrebat de ce si cum ar trebui sa se descurce un poet tanar, si, atunci cand nu am avut dreptate, sau am formulat mai aiurea, a fost si cineva care mi-a spus „eu cred ca gresiti” ceea ce abia asteptam.

Dar cea mai vie reactie a fost la prezentarea eticii poetice. Mai exact la obsesia mea cu vinovatia. Pe scurt le-am spus ca de unde ma uit eu, poetii sunt vinovati de tot. Si de ipocrizia politicienilor, si de oboseala administratiei, si de muzica proasta, si de superficialitatea presei. Pentru ca un poet poate sa faca toate lucrurile astea altfel pornind chiar de la ceea ce scrie. Faptul ca toate lucrurile pomenite mai sus sunt asa cum le vedem azi este sustinut si de neincrederea pe care poetii prefera sa o aiba in instrumentele pe care le au la dispozitie. Iar exemplul din confruntarea basescu – geoana din decembrie, cu doua exemple din jocurile de limbaj politic le-a scos exclamatii. Mi-a placut mult sa vorbesc cu un public care participa si se implica in povestea pe care o aduce un baiat care da din gura despre alti baieti care dau din gura.

A, si i-a mai cucerit si faptul ca meseria de poet e in nomenclatorul profesiilor din Romania. Dar asa este si aburitorul de lemn.

Intr-un fel interesant am uitat fix ceea ce le pregatisem pentru final. Am impartit constitutia republicii poetice dar am uitat sa spun in incheiere ce e cu ea.

altfel lucrurile au curs in 13 slide-uri cam asa: