Ada Milea aduce în premieră „Jungla” la Sibiu!

Sibiu, 23 septembrie 2024. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 18:00, în premieră „Jungla” – un spectacol concert de Ada Milea, după texte de Florin Bican, arată un comunicat de presă.

”Imaginați-vă o lume în care expedițiile nu mai au sens, fiindcă totul a fost deja descoperit, munții, mările și junglele au fost cucerite și puse pe hartă, adică: nu mai există nici un loc neexplorat. Acesta este coșmarul în care se trezește eroul nostru, Exploratorul, până când primește o invitație în Kenya și ajunge în jungla africană. Acolo întâlnește personaje bizare: un agent de noapte care vede animale inexistente, un cioban care a călătorit cu un meteorit și a ajuns în junglă împreună cu poiana și cu oile sale, un savant bavarez care face experimente și încearcă să extragă maimuța din om etc. Exploratorul se lovește de absurdul fiecărei situații și interacționează cu personajele, ghidat de echipa tv care l-a invitat în Africa, apoi pe cont propriu (când televiziunea își găsește subiecte mai interesante)”, notează prezentarea oficială. „Jungla” este versiunea muzicală a cărții „Tropice tâmpe” de Florin Bican, versiune realizată de Ada Milea, după ce a „explorat” (cu câțiva ani în urmă) textul împreună cu câțiva actori ai teatrului din Târgu Jiu. „Explorarea” de acum conține o nouă direcție, o nouă distribuție, o nouă scenografie, episoade noi și un agent de noapte vechi.

„Suntem entuziasmați să prezentăm acest proiect publicului pentru că s-a lucrat cu atâta bucurie și s-au adunat atâția oameni dragi în jurul nostru! Mi-am dorit un spectacol cu umor și muzică, jucăuș și exaltant, dar care să vorbească pe înțelesul celor mai mici despre sensul propriei existențe, oriunde ne-ar purta proprii pași. Cu ajutorul unei echipe incredibile, reușim să livrăm această experiență acum la Sibiu, într-un spectacol pe care o să vrem să îl vedem de mai multe ori la rând, sunt sigur de asta!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu. 

Jungla

după „TROPICE TÂMPE” de FLORIN BICAN;

versiune muzicală: ADA MILEA; Scenografia: MĂRIUCA IGNAT;

În distribuție: GABRIEL MUNCUȘ, ELIZA PĂUNA, MIHAI RĂDULEA, PAUL BONDANE,  SORINA MELEAN, ADELA CIOCAN,  ALEX GABERA.

Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, sâmbătă, 28 septembrie și duminică, 29 septembrie, de la ora 11:00, fiind disponibil, totodată, pentru rezervări în circuit închis pentru toate școlile din Sibiu, în limita locurilor disponibile.

Spectacolul este recomandat celor cu vârsta peste 7 ani. Costul unui bilet este de 12 lei, tarif unic – flexibil. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru mai multe detalii legate de biletul flexibil și avantajele acestuia, vă rugăm să citiți regulamentul evenimentelor

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.