Nicolae Coande anunță că poetul Radu Vancu și esesistul Dragoș Varga sunt invitații penultimei ediții din acest an a întâlnirilor culturale Scriitori la Tradem. Radu Vancu este autorul uneia dintre cele mai bune cărți de poezie din 2012, „Frânghia înflorită”, apărută la Casa de Editură Max Blecher, coordonată de poetul Claudiu Komartin. Dragoș Varga a publicat recent a doua ediție a volumului „Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei” (Editurile InfoArt Media și Timpul).
Autorii vor lansa cărțile și vor oferi autografe, vineri, 30 noiembrie, de la ora 17, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova. Totodată va fi prezentată și noua serie a revistei Transilvania (redactor șef, Dragoș Varga).
Prezintă, Nicolae Coande.
Scriitori la Tradem este un proiect cultural susținut de Casa de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu). Proiectul a debutat în anul 2010, iar în cadrul său au conferențiat și au citit din cărțile lor scriitorii Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Michael Astner, Adrian Mihalache, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop.
|
Radu Vancu
Născut în 1978, în Sibiu.
Lector la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu şi redactor la revistele „Transilvania” şi „Poesis Internaţional”. Cărţi de poezie: „Epistole pentru Camelia”, Imago, 2002; „Biographia litteraria”, Vinea, 2006; „Monstrul fericit”, Cartier, 2009; „Sebastian în vis”, Tracus Arte, 2010; „Amintiri pentru tatăl meu”, Vinea, 2010; „Frânghia înflorită”, Max Blecher, 2012. Eseuri: „Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute”, Vinea, 2007; „Eminescu. Trei eseuri”, InfoArt Media / Argonaut, 2011. Coautor, împreună cu Claudiu Komartin, al antologiilor „Cele mai frumoase poeme din 2010″, Tracus Arte, 2011, şi „Cele mai frumoase poeme din 2011″, Tracus Arte, 2012. Este traducător al volumului de poeme, „Cântece vis”, de John Berryman (Casa de Editură Max Blecher, 2012).
Premii literare: Premiul revistei Observator cultural şi Premiul filialei Sibiu a USR, 2010, pentru vol. „Sebastian în vis”, Premiul Republica al Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău pentru vol. „Frânghia înflorită”, laureat al Congresului Național de Poezie, Botoșani, 2011, Premiul filialei Sibiu a USR, 2012, pentru vol. „Eminescu. Trei eseuri”.
Dragoș Varga.
Născut pe 3 martie 1977, în Bacău.
Din anul 2000, redactor la revista Transilvania. Din anul 2009, Director al Centrului Cultural Interetnic Transilvania şi redactor-şef al Revistei Transilvania. Debut publicistic în anul 2000, în Revista Transilvania din Sibiu. Doctor în filologie din anul 2005, cu o teză dedicată operei lui Radu Stanca. Debut editorial cu volumul Radu Stanca. Sentimentul estetic al fiinţei (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2005). În anul 2011 publică volumul În căutarea naratorului perfect (Editura Institutul European, Iași, 2011). Premii literare: Premiul pentru debut în critica literară, 2005, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu; Premiul „Radu Stanca”, 2008, acordat de Revista Euphorion, pentru studierea Cercului Literar de la Sibiu şi a operei membrilor săi. Colaborează la revistele Convorbiri literare,Cultura, Euphorion, Ex Ponto, Timpul, Vatra.
Despre autori:
Frânghia înflorită e, într-un fel, și cartea despărțirii de spectrul tatălui, care l-a urmărit obsesiv până acum pe poet în mai toate cărțile sale. Dincolo însă de toate acestea, încercând, voluntar sau involuntar, să-l traducă pe Dante în limbajul poeziei actuale, Radu Vancu a reușit să scrie un volum cu o miză enormă, unic – aș îndrăzni să afirm – în ansamblul liricii 2000.
Octavian Soviany
Merituoasă prin atâtea rare calități, de la rigoarea construcției și a metodei de interpretare, la sobrietatea nobilă a expresiei, cartea lui Dragoș Varga marchează un moment reprezentativ în exgeza operei lui Radu Stanca.
Antonio Patraș