util

Din nou despre aceeasi moarte a generatiei

2 comentarii

Generatia_2000_ponticaIn 2006 se intampla sa se termine tot ce se intampla cu generatia 2000 din punctul meu de vedere. De doi ani aparuse deja antologia lui Marin Mincu, totul se oficializase deja dincolo de orice asteptare. Textul de final l-am publicat intr-o revista de poezie care aparea pe atunci Versus/versum si pe Club Literar. Dupa o vreme un bug a sters mai multe texte de pe club literar, printre care si articolul meu. Acum am reusit sa il recuperez exact asa cum era atunci, cu diferite interventii si discutii venite din aceasta poveste.

generatia 00 a expirat. urmeaza poezia
articol de razvan tupa
Editorial nr2 versus/m
varianta completa

Despre morţi numai de bine se obişnuieşte să se spună, de obicei maliţios. Într-o înregistrare de pe la sfârşitul anilor 80, Nichita Stănescu era auzit adaptând expresia aceasta în “despre poeţi numai de bine”. Nici urmă de tonalitate răuvoitoare, nici o aluzie tendenţioasă nu poate să fie identificată în afirmaţia poetului. Dar, undeva după cuvântul “poeţi”, tonul vocii lui N.S. lăsa o pauză, o scurtă pauză în care puteai să ghiceşti o ucigătoare oboseală. “Bun, oboseală însemnă că nu este moarte încă” ar vedea lucrurile un optimist. “Dar nici departe nu poate să fie” ar spune tipul cu jumătatea goală a paharului.

Atunci când au apărut primele veşti despre ceea ce s-a numit generaţia 2000, unii au reproşat “lipsa unor programe estetice proprii” alţii au găsit de cuviinţă să ridice din umeri. Atunci când Nicolae Ţone a folosit pentru prima dată formula Generaţia 2000 pe coperta volumelor Zverei Ion şi al lui Mariu Ianuş, aproape că nu a fost luat în seamă. Abia atunci când Marin Mincu a deschis ostilităţile în 2003 în jurul acestui termen la cenaclul Euridice de la Uniunea Scriitorilor, primele reacţii au fost vizibile. Anul trecut, revista Paradigma a început să publice şi un supliment “Generaţia 2000” ale cărui pagini au reţinut texte mai mult sau mai puţin teoretice pe marginea fenomenului. Poate nu întâmplător singura antologie (cu toate amendările care i s-au adus) care şi-a permis să folosească formula Generaţia 2000 a fost lansată tot de Marin Mincu. In 2003, Eugen Bunaru lansa antologia „Dintr-o respiratie” a poetilor de la cenaclul timisorean „Pavel Dan” cu aceeasi sigla: generatia 2000. In prefata volumului poetii timisoreni erau plasati in afara poeticilor radicale conturate la cenaclul Litere din Bucuresti. Mai sunt în curs de apariţie încă două antologii (cel puţin).
O altă antologie de “poezie nouă românească” a fost anunţată de o editură din Marea Britanie. Aceasta fiind realizată cu colaborarea lui Adrian Urmanov înainte ca acesta să se retragă la mânăstire la Râşca.
Generaţia 2000 s-ar părea că începe să fie un termen clasat ca oricare altul. La începutul lunii februarie 2006 Daniel Cristea Enache găsea şi precursorul tinerilor poeţi de azi care văd lumea “într-un spectru terifiant, înregistrînd cu un ochi lucid, ‘rece’, imobil ca al morţilor deveniţi ori nu statui, convulsiile fiinţei captive, zbaterile într-o lume degradată, cu sensurile sfîşiate, amestecate, răstălmăcite”: „tânărul bătrân Eminescu”. Acestea fiind spuse este vremea, probabil să fie anunţată moartea subită a Generaţiei 2000.

Etica unei generatii si uitarea ipocrita

De o bună bucată de vreme au apărut şi investirile în „membru de frunte”, „voci importante” sau „pensionaţi”. Trebuie menţionat faptul că toate investirile de acest fel nu mai înseamnă absolut nimic din moment ce majoritatea lucrurilor scrise despre un scriitor sau altul care a fost încorporat sub această etichetă încep să fie „de bine”.
Nu doar că lucrurile pe care le clama cunoscutul manifest fracturist au fost eronat înţelese, dar deja cele mai sordide aspecte legate de poetica douămiistă au devenit clişee împrumutate cu frenezie de tineri care au preluat doar imagistica violentă uitând sau trecând cu vederea adevăratele accente ale poeziei.

„La început, miza noastră era un pic alta, cu toate că nu excludea non-conformismul, negarea ostentativă a reţetelor literare la modă şi sfidarea oricăror înregimentări obligatorii în rîndurile postmoderniştilor sau neomoderniştilor din noua eră post-comunistă” preciza anul trecut Dumitru Crudu în legătură cu modul eronat în care a fost perceput fracturismul. În acelaşi articol Dumitru Crudu afirma că „miza nu este limbajul indecent în sine, ci autenticitatea. Miza nu este abolirea oricarei etici, ci construirea unei etici noi, care, asa cum spunea undeva Umberto Eco, s-ar naşte din raportarea la cel care e diferit.” Nici gând să se vadă în aglomeraţia de înjurători şi indignaţi care încep să fie o modă că poeţii insurgenţi încercau „să plaseze în centrul unei lumi a deriziunii şi a derizoriului demnitatea umană.” cum spune Crudu.

Dar despre ce fel de etică am putea să vorbim atunci când unele concursuri girate prin publicarea de autori tineri care au confirmat ajung să fie compromise după ce obişnuitul lanţ al slăbiciunilor (autorităţi şi influenţe) se pune în mişcare?! Sau ce fel de demnitate umană am putea să invocăm atunci când în locul prezentării unor poeţi ori al unor tendinţe care se fac simţite în literatură problema multora dintre cei mai tineri sunt premiile şi cronicile din partea celor pe care mai deunăzi îi contestau. Să spunem o dată cu autorul citat la începutul acestui editorial „despre poeţi numai de bine”.
Pentru că a devenit un clişeu de „agresivitate” şi „vulgaritate”, pentru că, tot mai des, redusă la un simplu argument „jurnalistic” chestiunea generaţiei literare este o chestiune moartă. De acum se pune mai acut decât oricând chestiunea schimbării deprinderilor mai mult sau mai puţin literare din lumea românească.

Poezia refuza cliseul

De curând, la o emisiune de televiziune care avea ca subiect seducţia sau aşa ceva câteva vedete, atfel de ultimă generaţie, se arătau mirate că „a dispărut poezia în lumea de azi”. Uimirea lor descoperea că „până şi din desenele animate a dispărut frumuseţea”. Lucrurile pe care le spuneau sunt valabile pentru ceea ce este normal să dispară, aşa cum au dispărut locomotivele cu abur ori ucenicii de cizmari. Altfel este complet forţat să identifici falimentul expresiv al unei formule poetice cu dispariţia unei arte a comunicării.

Pe internet există site-uri de poezie cu câteva zeci de mii de utilizatori. Sigur, cele mai multe poezii postate acolo nu depăşesc nivelul unui adolescent întârziat. Dar chiar şi în condiţiile acestea interesul pentru poezie ca formă de expresie este evident. Dacă se scrie poezie proastă vina este şi a celor care nu au ştiut să propună altceva decât „veşnica pomenire” a unei poetizări superficiale.
Cunosc tineri absolut „literari” care sunt gata să jure că textele manelelor sau Britney Spears sunt elemente expresive de luat în seamă. Alţii, fără nici o ironie, culţi încearcă să desluşească sensuri reale în spatele trăncănelii televizate a unui patron de echipă de fotbal. Mai rar sunt luate în seamă complexele care au transformat exemplele de mai sus în elemente care trezesc interesul. De multe ori un text poetic de acum 700 de ani este mai viu decât o bâiguială a nu ştiu cărui „–ism” contemporan.

Pentru concursul anunţat de revista Versus/m am primit o puzderie de propuneri pe care a trebuit să le notăm cu note de la 1 la 3. Şi acelaşi lucru se întâmplă în urma oricărui anunţ prin care sunt cerute poeme. Totuşi nu cunosc poeţi care să nu fi scris câteva poeme proaste măcar la început. Cu toate acestea se va vedea la Festivalul Primăvara Poeţilor ca textele castigatoare (semnate de Olga Stefan, Alina Oancea, Robert Mandroiu) arata ca dincolo de toate teoriile panicarde se poate scrie bine in afara gastilor.
Măcar pentru o vreme, opoziţia pe care o folosim ar trebui să fie poezie vie, poezie moartă. Cultul morţilor are rolul lui în toate civilizaţiile dar, fără un schimb dinamic de idei, fără evenimente care să dea ocazia nevoii de expresie poetică să se confrunte cu destinatarul ei, nici măcar respectul pentru realizările unor epoci revolute nu mai are sens. „Poezia aşa cum o ştim” a murit mereu, respectul pentru cei care au trecut a dispărut şi a reapărut în momente succesive, dar atâta timp cât o parte importantă a existenţei umane rămâne încă dificil de exprimat formulele expresive vor continua să ruleze. O asemenea încercare este Festivalul Primăvara Poeţilor, unde, alături de nume cunoscute ale poeziei de azi din întreaga lume, microfoanele sunt deschise în aproape o sută de ţări pentru pasionaţii de poezie care încă nu şi-au văzut publicat nici un rând într-o revistă de literatură.

Din 1999, Festivalul Primăvara Poeţilor reţine atenţia publicului francez cu un număr impresionant de manifestări organizate pentru a marca întoarcerea poeziei în spaţiul public. În acelaşi timp organizaţia franceză Primăvara Poeţilor creează o bază de date dedicată poeziei contemporane. Manifestarea iniţiată în Franţa are de câţiva ani replici în toată lumea, doar anul trecut au fost organizate 12.000 de manifestări în săptămâna Festivalului. În 2005, doar între lunile februarie şi aprilie 140.622 de vizitatori au accesat pagina de internet a Festivalului Primăvara Poeţilor. Anul trecut Festivalul a fost organizat în 59 de ţări printre care pentru prima dată şi România.
Anul acesta tema Festivalului este “Cântecele oraşelor”.
În România Festivalul Primăvara Poeţilor se va desăşura în săptămâna 6-11 martie în 10 oraşe din ţară. Pentru al doilea an afişul românesc al manifestării este realizat de Ion Atanasiu Delamare.
© Toate textele si comentariile de pe aceasta pagina apartin celor care le-au formulat. Drepturile si raspunderea le apartin in totalitate. Este interzisa reproducerea de materiale de pe acest site fara acordul celor care detin drepturile pentru ele
www.clubliterar.com nu isi asuma raspunderea pentru continutul acestei pagini si, in consecinta, nu acorda drept la replica

Data publicarii:
09.03.2006 – 13:34

nr. comentarii: 76
< text precedent Pentru a comenta textul trebuie sa va logati text urmator >

pseudonim:
parola:

comentarii:
Nume: sorin-mihai_grad Data: 09.03.2006 – 14:53
Razvane, anunta te rog si cum se poate cumpara revista. Cand am trecut prin Cluj nu se auzise nicaieri de ea (librarii, chioscuri).

pe scurt: unde se gaseste?
Nume: claudiu komartin Data: 10.03.2006 – 05:55
nu cred că am înţeles prea bine tot ce doreai să exprimi în acest text. impresia este că amesteci mai multe idei şi, în loc să păstrezi un fir conducător de-a lungul articolului, o apuci în mai multe direcţii deodată (de la critica faţă de „clasicizarea” tinerelului 2000-ism până la partizanatul faţă de fracturism, numărul de cititori şi poezia pe net, apoi o coteşti spre Primăvara poeţilor). e un text ciudat, evident bine scris, în care parcă ai amestecat / colat trei articole la care începusei să scrii.

pe scurt: …
Nume: razvan tupa Data: 10.03.2006 – 09:19
da, cred ca ai dreptate, e cam cuminte

pe scurt: ai dreptate
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 04:53
hai sa vedem, l-am mai clarificat.

Sorin, trimite-mi un mail cu adresa ta

pe scurt: mai clar pentru K + Sorin-Mihai
Nume: claudiu komartin Data: 11.03.2006 – 04:55
da, e mult mai clar cu intertitlurile…

pe scurt: …
Nume: kata:log Data: 11.03.2006 – 05:02
ce frumos şi limpede e fragmentul cu locomotivele cu aburi. puf! puf! puf! . încearcă mai multe chestii din astea, să fii pufos cînd eşti polemic.cît despre primăvara poeţilor, aici, la arad, a fost jale mare! capacul l-a pus vestea că dan mircea cipariu o să publice la cartea românească. explicaţi-mi şi mie ce-i cu omul ăsta, că de ieri seară nu-mi iese din cap. sorin neamţu a şi propus un proiect celebrul animal: să-i trimitem, toţi cîţi le avem, cărţile alea poştale cu chipu-i interbelic. să i se umple cutia poştală cu propria mutră.

pe scurt: …
Nume: claudiu komartin Data: 11.03.2006 – 05:08
eu nu ştiu nimic de cipariu la CR. ştiu de robert şerban, linda baros, octavian soviany, vasile leac şi, cu semne de întrebare, florin iaru şi marius ianuş.

pe scurt: …
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 05:11
ce sa fie, USR face colectia ei la CR. Si acolo nu hotaraste decat o comisie evident, nu stiu de ce ma repet, USR. Este treaba lor. Pe de alta parte volumul la care stiu ca lucra Dan Cipariu acum cateva luni nu era rau.
ce a fost la Priavara aradeana?

pe scurt: treburi
Nume: kata:log Data: 11.03.2006 – 05:14
el aşa zicea: prin vară, după ce iese robert şerban, scoate şi el. ceea ce e descalificant pentru CR. sau mi se pare? oricum, ce-i cu omul ăsta? e bine plasat, umblă de colo-colo? pe cartea aia poştală şi-a pus o poezie de tot rîsul. şi bănuiesc că-i the best of the best of. iar ce-a citit… te usturau ochii, nu alta.

pe scurt:
Nume: kata:log Data: 11.03.2006 – 05:19
jale mare, ce să fie. cum a ajuns matiuţ să se ocupe de ea? e manager, sau ce? s-o vedeţi pe tanti clara de la joy’s şi pe noica cît îs de supăraţi. cred că, atîta cît o să mai ţină birtul ăsta, că-i pe moarte, dacă intră unul acolo şi zice că-i poet, îl iau la bătaie. s-au citit între ei, veneau cu ţuica de-acasă, mai puneau o tipă să citească, se îmbăloşau. cică vasile – n-am fost de faţă – a pus pariu cu florin c-o să fie mai penibil decît ei. şi cică a reuşit .

pe scurt: …ce a fost la Primavara aradeana?
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 05:20
isi da silinta. E seful bucurestenilor pe poezie la Asociatia Scriitorilor. Si, pe bune isi cam merita postul. e un tip care face proiecte, a tras site ptru Uniune, a organizat chestii pentru PP. Din cate stiu ar vrea sa faca si mai multe.
cum scrie, asta e. ti-am spus, cartea la care scria cu cateva luni in urma parea ca poate sa fie ceva bun. Cum spuneam mai sus nu stiu daca el e problema in colectia noua de la CR si nici unul dintre cei pe care i-a enumerat Claudiu nu ar fi o problema. S-ar putea sa fie niste titluri care chiar o sa te faca sa plangi. de unde si fragmentul corespunzator in eseul de mai sus de unde si eseul de mai sus. pana la urma gata, „generatia” nu mai scuza orice.

pe scurt: vrea sa-mi zica
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 05:35
festivalul are o idee ok: sa ii aduca pe cei care nu fac poezie decat ca un hobby pe langa cei care sunt consacrati. numai ca la noi se pare ca ideea e „sa te simti poet” si, mai rau, festivalul ajunge sa fie o ocazie „sa te dai poet”(bale&interbelic included). ce tine de poezie poate sa para ca se cam uita.
asta ar putea sa insemne ca marius ianus are dreptate atunci cand refuza sa stea de vorba cu tot felul de establishmentzi. Pe de alta parte, dupa cum stii, asta duce si la ciocniri cu oameni ok…
de-asta nu prea mai are faza cu generatzia rost, Prea multe obisnuinte de premianti si guru se fac simtite.

pe scurt: „bale & interbelic ltd.”
Nume: kata:log Data: 11.03.2006 – 05:48
uite: noi am început de-o vreme să facem o chestie numită arad versus (n-am cum s-o dovedesc dar mi-a venit înainte de revista ta – voastră  ), o ţinem în establishment, la biblioteca jud, citeşte un invitat din afară (luna asta e leon wahl) la braţ cu un arădean, asistă elevi de liceu, profele lor, mai cîţiva puştani şi tineri citiţi. şi iese brici, fără festival, fără program, oamenii se simt în largul lor fiindcă invitaţii sînt tineri şi fără prestanţa aia nasoală de care zici. ce vreau să zic e că excesul administrativ distruge genul ăsta de popularizare. unde mai pui că excesul se manifestă prin patetisme nu prin efort managerial. aşadar, fără festivaluri. cel puţin la arad, că la bucureşti poate a ieşit bine.

pe scurt: păi, mie îmi spui că faza cu generaţia n-are rost?
Nume: kata:log Data: 11.03.2006 – 05:55
mie îmi place la nebunie fraza asta. scuză-mă c-o bag la subsolul tău, dar ar fi şi o temă de gîndire: care e cadenţa potrivită listei cu numele generaţiei? uite una: ianuş, ţupa, chiva, schiop, novac. aşa-i că e uşor de ţinut minte? 
„Modelele pe care le menţin academicii pentru „edificarea” tinerilor sînt adesea cele care au supravieţuit fonetic într-o frază tocită şi prăfuită, cu zero interes la tineri. De exemplu, modernismul la facultate: Pound, Eliot, Stein, Stevens, Williams. O serie uşor de spus, scriitori de necitit. Din Pound se citează o poezie sentimentală din prima lui carte, din Eliot declamă Prufrock, din Stein nimic (poate „autobiografia” lui Alice B. Toklas), din Stevens cele 13 feluri de-a te holba la o pasăre, din Williams poezia despre prunele din frigider. Cam aşa stau lucrurile pe planetă: Shakespeare, Cervantes, Villon, Rabelais, Balzac, Flaubert, Dickens, Joyce, Faulkner, Marquez, etc. Numai unii sunt citiţi, alţii fac parte din frază. Aceste serii de nume care compun un canon sau o „mişcare” nu generează mare interes pentru majoritatea scriitorilor numiţi, dar fără ei nu se poate rosti fraza. De exemplu, din seria Beat: Ginsberg, Kerouac, Burroughs, Corso, Kaufman, Lamantia, McClure, Snyder, Norse, Micheline: Ginsberg se citeşte, Burroughs se citează, Corso este cunoscut prin poezia „Marriage” iar ceilalţi sînt numai nume. Sfat pentru tînărul scriitor: înscrie-te imediat într-o mişcare literară şi schimbă-ţi numele în ceva ritmic folositor seriei de nume ale mişcării. Asta în caz că vrei să fii reţinut de istoria literară, dacă nu chiar de canon. ” Andrei Codrescu

pe scurt: …mai postez o dată, ca să ne intre bine în cap
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 06:47
exact asta nu mai are rost: sirul de nume. Pentru ca miscarea e fix ceva gen manulalul „micului marketing” sau cum sa marketezi orice si fix ceea ce retin istoriile, vorba lui codrescu, nu sunt poeziile. By the way, eu nu pt marriage il stiu pe Corso. in plus, din seria ginsberg keroua burrr etc. acum vreo 5 ani stiu ca se citea O’Hara si restul se pomeneau si erau cititi din cand in cand. Dar O’Hara era citit mereu.
Faza e ca altii au alte liste si tot asa. de-asta abia capacitatea limbajului de a exprima lucruri. sau asa ar zice antologatii aia din „Locul nimanui” (care nu-i asa rea cum se spune).
generatie, e fix modul in care au fost falsificati cartarescu sau craciun, cosovei si Iaru, ca sa nu mai zicem musina, fiecare mult mai misto pe cont propriu decat sub cliseele de grup.

pe scurt: generatie EXIT
Nume: dan sociu Data: 11.03.2006 – 06:51
cind m-am logat am scris din greseala scoiu (pe bune). deci sociu e de tinut minte. dar sa stii, kata (de fapt, andrei codrescu) ca stein e superbagata in seama nowadays.
da, eu vreau sa fiu tinut minte de canon. Toti vreti!
Razvan, ce cool a fost cind USR ti-a tiparit 1000 de ilustrate si tu nu ai fost sa le imparti dar in Gindul a scris ca ai fost. Cipariu fie cu tine.

pe scurt: …versus e editura clubului 8. si e dinainte
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 07:09
deci „sociu e de tinuti minte”, cred ca gresesti de 2 ori. Aurel Baros s-a ocupat de tiparirea cartilor postale, Mihai Zgondoiu a facut grafica iar US a publicat cartile postale pentru mai multi poeti implicati in organizarea fesivalului (Claudiu, Oana, Linda, Dan). So nu vad care e problema.
2. cand vezi o stire intr-un ziar incearca sa citesti si textul nu doar ce se vede in poza. Nu prea cred ca scria ca am fost acolo. era doar o fotografie in care aparea cartea postala cu mine, altceva? Faza e ca tipul de la Gandul chiar stie despre ce scrie. Cool ar fi cand ar stii si cei care citesc ziare ce citesc.

versus nu stiu ce e dar mai sunt vreo 8 reviste versus (una scoasa de Umberto Eco. Asta despre care vorbim se cam numeste verus/m.

cand m-am logat am scris special tupa, culmea, asa ma cheama.

pe scurt: „sociu e de tinut minte”
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 07:10
versus/m

pe scurt: corectie
Nume: oskar matzerath Data: 11.03.2006 – 08:19
eu am fost la un liceu bun, george cosbuc, si elevii din sala nu auzisera dintre autorii contemporani decat de cartarescu, piata e virgina deci, insinuati/va, concurati manualele. cat despre primavara poetilor ( mersi komartin ca m/ai recomandat ), eu m/am simtit bine, elevii aia au pus intrebari, mi/au facut pofta sa mai citesc in public! naiva dorinta, dar nu mi/as reprima/o nicicum, fie ca/i primavara poetilor, anotimpul musonic sau glaciatiunea poetilor.

pe scurt: …
Nume: rares moldovan Data: 11.03.2006 – 08:40
codrescu e un imbecil daca spune ca stevens si williams sint de necitit. howgh.

pe scurt: …
Nume: radu vancu Data: 11.03.2006 – 10:06
spune de ciuda, ca sa-l citeasca numai pe el.

pe scurt: …
Nume: daniel d marin Data: 11.03.2006 – 13:34
asteptam un asemenea articol. am si eu ceva de spus aici.
(dar acum ma grabesc)

pe scurt: articol bun ca initiativa, mai e de completat…
Nume: razvan tupa Data: 11.03.2006 – 18:54
Ma bucur ca macar tie ti-au iesit lecturile, Dumitru. Eu nu am putut sa ajung nicaieri din cauza revistei. Acum stau si recuperez. Chef de eseit si, cum spune Daniel initiativa buna ca articol  Abia astept sa vad ce ai de zis aici. Intelegi, Generatia de care se tot vorbeste e ingropata? dar si mai tare-i faptul ca, se pare, asta-i o veste buna.
Radu, rares, mie-mi place ce spune codrescu acolo… am auzit ca unii spun ca si Cartarescu ar fi de necitit… mie mi se pare perfect lizibil si foarte tare fix in Orbitori. Probabil ca e o chestiune de parere personala. in schimb faza cu generatia nu mi se pare o parere 

pe scurt: vestea buna e ca generatia e ingropata
Nume: kata:log Data: 12.03.2006 – 05:12
cum să fie codrescu imbecil?! eu cred că el e foarte clar: vorbeşte de lectura pe care ţi-o poate furniza un sistem pedagogic, comod, vulgar, folclorizat. el e prof univ şi cred că ştie ce spune, are mai multe texte în care scrie despre studenţimea americană şi literatură. cam cum ar fi la noi: gellu naum şi mircea ivănescu sînt de necitit pentru un absolvent de filo. e vorba de medie, tot aşa cum generaţia e o chestiune de medie (şi de media  )

pe scurt: hai, mă rareş!
Nume: radu vancu Data: 12.03.2006 – 05:23
inseamna ca eu sunt un absolvent ratat de filo, daca citesc pe naum si pe m.i.? banuiam si eu asta, dar poate ca ceva mai multa delicatete in a mi-o spune nu strica, draga cataline…

pe scurt: ouch!
Nume: kata:log Data: 12.03.2006 – 05:34
cred că o ratare în stil mare îţi poate da de lucru o viaţă-ntreagă. în cazul tău, sper să nu încerci să îndrepţi lucurile 

pe scurt: radule
Nume: radu vancu Data: 12.03.2006 – 05:36
adanca plecaciune pentru generoasa acolada.

pe scurt: …
Nume: rares moldovan Data: 12.03.2006 – 12:20
kata, nu-i asa. e una sa spui ca poeti precum stevens sau williams n-au priza la tineri, si nu numai la tineri, asta poate fi adevarat. dar sa zici ca fac parte dintr-o serie de „scriitori de necitit” e o timpenie, si nici ca vorba de spirit nu-i prea reusita.de fapt toata chestia duce spre glumita de final cu tinarul scriitor, pastila umoristica gen codrescu, care e foarte usor de citit si e un echivalent mai high brow al cuvintelor incrucisate.si sa-l uiti pe Ferlinghetti (as it happens, my favourite Beat)…rushine.

pe scurt: …
Nume: oskar matzerath Data: 12.03.2006 – 13:17
nu stiu ce sa zic, mi/a cerut mincu poeme pentru vol 2 al antologiei si i/am dat fiindca nu am nici un motiv sa ma supun abstinentei editoriale atata vreme cat nu exista riscul unei publicari compromitatoare.

cat despre articol: e provocator ( prin titlu ) dar e si delicat, fiindca nu deconspira, esti un justitiar aluziv, si ma refer la pasajul asta: „Sau ce fel de demnitate umană am putea să invocăm atunci când în locul prezentării unor poeţi ori al unor tendinţe care se fac simţite în literatură problema multora dintre cei mai tineri sunt premiile şi cronicile din partea celor pe care mai deunăzi îi contestau.” aici e partea combativa a editorialului tau si cred ca ar fi meritat sa insisti, chiar sa dai nume, sa incriminezi cu dosarul pe masa. problema ar fi asta: bun la toate brandul generatiei revoltate ajunge sa camufleze metehne vechi, la fel cum revolutia i/a promovat pe criptocomunisti. cred ca e o idee suficient de tare ca sa/ti fi construit editorialul numai in jurul ei.

unii vorbesc despre aparitia unei noi generatii literare dupa momentul integrarii. eu nu/mi prea bat capul cu asta, stii, daca sursa poeziei este viata/experienta noastra, inseamna ca trebuie sa ma ingrijesc si de ceea ce traiesc eu, asta asa ca sa plasez si eu un gand intelept.

pe scurt: …
Nume: razvan tupa Data: 13.03.2006 – 09:09
nu stiu, Dumitru, poate ca nici nu este cazul sa deconspire articolul mai mult. O sa ma gandesc la asta…. dar nevoia de premii, bataia pe demnitati si asa mai departe ma face sa vad cum a alunecat faza
cu generatia de la principii morale la tresariri de orgoliu individuale

pe scurt: etica vs orgolii
Nume: razvan tupa Data: 14.03.2006 – 04:08
toata discutia despre moralitate de la pamflet mi se pare o exemplificare foarte plastica a lucrurilor pe care au ramas neclare aici.

pe scurt: neclar/obscur
Nume: razvan tupa Data: 14.03.2006 – 06:38
*The Lost Generation (Born 1883-1900)
They had to grow up fast-amidst urban blight, unregulated drug use, „sweat shop” child labor, and massive immigration. As children, their violence, independence, and low educational achievement worried parents. As twenty-somethings, they were brassy flappers, union scabs, expatriate novelists, and nihilist „flaming youth”. They also pioneered entire economic sectors-supermarkets, roadside commerce radio and aviation-we take for granted today. After surviving a Great Depression that hit during their peak earning years, they slowed down and, during WWII, delivered pugnacious midlife leadership. As crusty „norman rockwell” elders, they distrusted public power, gave generously to their world-conquering juniors, and asked remarkably little for themselves.

*The GI Generation (Also called The Greatest Generation) (Born 1901-1924)
They enjoyed a „good kid” reputation as the beneficiaries of new playgrounds, scouting clubs, vitamins and child labor restrictions. They came of age with the sharpest rise in schooling ever recorded. As young adults, their uniformed corps patiently endured Depression and heroically conquered foreign enemies. In a midlife subsidized by the GI Bill, they built suburbs, invented vaccines, plugged missile gaps, and launched moon rockets. Their unprecedented grip on the Presidency (1961 through ’92) began with the New Frontier, Great Society and Model Cities, but wore down through Vietnam, Watergate, and budget deficits. As senior citizens, they safeguarded their „entitlements” but had little influence over culture and values.

*The Silent Generation (Born 1925-42)
They grew up as the suffocated children of war and Depression. They came of age just too late to be war heroes and just too early to be youthful free spirits. Instead this early marrying „lonely crowd” became the risk-averse technicians and professionals as well as the sensitive rock n’ rollers and civil rights advocates of a post-Crisis era in which conformity seemed to be a sure ticket to success. Midlife was an anxious „passage” for a generation torn between stolid elders and passionate juniors. Their surge to power coincided with fragmenting families, cultural diversity, institutional complexity and too much litigation. They are entering elederhood with unprecedented affluence, a hip style and a reputation for indecision.

*The Boom Generation (Born 1943-60)
They grew up as indulged youth during an era of community spirited progress. These kids were the proud creation of postwar optimism, Dr. Spock rationalism, and Father Knows Best family order. Coming of age, however, Boomers loudly proclaimed their antipathy to the secular blueprints of their parents; they demanded inner visions over outer self-perfection over thing making or team playing. The Boom „Awakening” climaxed with Vietnam War protests, the 1967 „summer of love”, inner-city riots, the first Earth Day, and Kent State. In the aftermath, Boomers appointed themselves arbiter of the nation’s values and crowded into such „culture careers” as teaching, religion, journalism, marketing, and the arts. During the ’90s, they trumpeted values, touted a „politics of meaning” and waged scorched earth culture wars.

*Generation X(Born 1961-1981)
Xers survived a hurried childhood of divorce, latchkeys, open classrooms and devil child movies. They came of age curtailing the earlier rise in youth crime and fall in test scores-yet heard themselves denounced as so wild and stupid as to put The Nation At Risk. As young adults, navigating a sexual battlescape of AIDS and blighted courtship rituals, they dated and married cautiously. In jobs, they embraced risk and prefer free agency over loyal corporatism. From grunge to hip hop, their culture has revealed a hardened edge. Politically, they lean toward pragmatism and non-affiliation and would rather volunteer than vote. Widely criticized as „slackers”, they triggered a positive turn around in US economic productivity yet still face a Reality Bites economy of pinched young adult living standards.

*The Millennial Generation (Born 1982-2002?): the millennials first arrived when „Baby on Board” signs appeared. As abortion and divorce rates ebbed, the popular culture began stigmatizing hands-off parental styles and recasting babies as special. Child abuse and child safety became hot topics, while books teaching virtues and values became best-sellers. By the mid-’90s, politicians were defining adult issues (from tax cuts to PBS funding to Internet access) in terms of their effects on children, Hollywood replaced cinematic child devils with child angels; cable TV and the Internet condoned off child-friendly haves. While educators spoke of standards, cooperative learning and school uniforms, community service surged in popularity. In the late ’90s, the media spotlight-and focus of political debate-shifted to high school students. After the high school class of 2000 entered college, the media began featuring stories about new collegians, along with „good news” stories about how teens were turning against risk.

http://www.studpoet.com/mt/archives/2005_04.html

pe scurt: astea erau de aici
Nume: adrian schiop Data: 14.03.2006 – 12:04
Cunosc tineri absolut „literari” care sunt gata să jure că textele manelelor sau Britney Spears sunt elemente expresive de luat în seamă.
Mai rar sunt luate în seamă complexele care au transformat exemplele de mai sus în elemente care trezesc interesul.
Adica sunt complexat daca ma numar printre cei care sustin ca manele contin elemente expresive de luat in seama? De ce?

pe scurt:
Nume: razvan tupa Data: 14.03.2006 – 12:39
pai cam esti… pentru ca simti ca tie iti lipseste autenticitatea si „comunicarea” pe care le dau ca subantelese pomenitele forme de expresie 
da’ sa fii complexat e ceva rau? nu cred… poate doar raportul cu obiectul admiratiei e un pic falsificat… si nici asta nu cred ca e rau

pe scurt: rau/bine, pe scurt:cred ca da, Adi
Nume: leon wahl Data: 14.03.2006 – 15:47
auci, adi, auci, răzvane.

pe scurt: să pufneşti în palme
Nume: razvan tupa Data: 16.03.2006 – 09:30
o varianta de generatie : http://www.matei.org/documentaries_files/stowaway1.html

pe scurt: …
Nume: radu vancu Data: 17.03.2006 – 06:16
ce misto ca inregistrarea cu nichita era de pe la sfarsitul anilor 80… acum, eu ma intreb: cum dracu l-au prins aia pe nichita sa-l inregistreze, daca asta murise prin 83? cred ca numai rudolf steiner ne-ar putea zice. dar si asta parca e cam mort, nu, razvane?

pe scurt: paranormal
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 06:39
inregistrarea habar nu am de cand era, la sfarsitul anilor 80 a fost lansata. pt ca era o inregistrare neofociala… pe care a folosit-o alifantis mai tarziu
cum ar veni, daca moare nu are importanta pt inregistrare ca ea poate sa fie lansata mai tarziu… cand ajungi sa citesti si randul 3 din eseu sa dai un semn 

pe scurt: inregistrarea atunci a aparut
Nume: claudiu komartin Data: 17.03.2006 – 06:42
cât eşti tu de cultivat, radule, aici te-am prins: fiindcă însuşi steiner se referă la problema pe care o aduci tu în discuţie, într-o înregistrare de la sfârşitul anilor 40. a se vedea arhiva Bundesarchiv şi emisiunea „Panorama” de pe postul ZDF (difuzată pe 7 iunie 1960, la ora 19.00).

pe scurt: …
Nume: radu vancu Data: 17.03.2006 – 07:22
acum, tot n-am inteles: unu, sa fie poetul la are se refera steiner nichita? am vazut emisiunea respectiva, dar nu stiu, claudiu, daca ai prins si reluarea, a doua zi, 8 iunie 1960, urmata de un documentar realizat de clubul „waldorf” din praga. acestia aratau ca poetul roman despre care vorbea steiner va muri nu in 83, ci in 99, va fi roscat, nu blond, si va bea tuica, nu voda (eu cred ca e mai degraba vorba de eugen valsan). doi, nu stiu care e randul trei al eseului: „aceasta în “despre poeţi numai de bine”. Nici urmă de tonalitate răuvoitoare, nici o aluzie”, cum apare aici, sau „maliţios. Într-o înregistrare de pe”, cum apare pe prima pagina? si trei, „o inregistrare de pe la sfaristul anilor 80” ar putea fi usor inlocuit cu „o inregistrare care circula la sfarsitul anilor 80” si totul ar fi ok. uite, razvane, cam ajuns si sa itesc cele doua randuri trei ale textului tau. chestia ar fi sa poti tu scrie la fel de corect cat stiu sa citesc eu. 😉

pe scurt: scholii
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 09:38
„o inregistrare de pe la sfaristul anilor 80” ar putea fi usor inlocuit cu „o inregistrare care circula la sfarsitul anilor 80” ai dreptate radu, ar fi foarte usor de inlocuit. Dar ar fi mai clar?

Tu spui ca ai probleme sa-ti dai seama care-i randul trei al textului… nashpa.
pe urma imi spui de emisiunile de la radio… asta tine de problemele de concentrare, sau ce? dar pentru tine uite schimb, ce te faci? iti foloseste?

pe scurt: oau, esti un om inteligent… iti foloseste?
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 09:56
asadar, in loc de „o inregistrare de pe la sfarsitul anilor 80” citeste „o inregistrare care circula pe la sfarsitul anilor 80” sau si mai bine, ca sa nu ai probleme cu radioul „o inregistrare din anii 80”

hai sa vedem pana unde te tin nervii sa citesti? 😉
si asa, spui „cai ajuns sa itesti”, nu? siiiiiiigur ca da, cred ca mai ai de citit un pic de citit „casa” itesti si alte randuri.

bine macar ca ascuti radio-ul am auzit ca are si beculetze…

pe scurt: uite, erata, pentru radu fara nuuuumar
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 10:24
fi atent, ca sa te prinzi de data asta, poate iti mai itesc niste randuri cand daniel Cristea enache scrie “într-un spectru terifiant, înregistrînd cu un ochi lucid, ‘rece’, imobil ca al morţilor deveniţi ori nu statui, convulsiile fiinţei captive, zbaterile într-o lume degradată, cu sensurile sfîşiate, amestecate, răstălmăcite” el ar putea sa se refere foarte bine la faze gen: „am îmbătrânit, nu mai cred în coincidenţe,
pământul strălucitor ca un os curăţit de carne
fremătând sub paşii tăi
şi tăinuita piatră de sub vertebre
fremătând aidoma sub paşii ceilalţi” acum, problema nu e ca imaginile sunt fortate si realizarea este stangace ca dracu…. problema este ca demersul tau nu este asumat… cand spui o chestie asa de naspa in atatea cuvinte inseamna ca ori iti inchipui, ori nu vezi bine, ori vrei sa pacalesti pe cineva…si nu stii cum sa faci

pt ca daca pamantul e lucios si freamata cum puii mei e discursul tau asa bland si bine mersi?

itelegi de ce e o problema cu generatia? prea multi vor sa pacaleasca pe cineva…

pe scurt: o explicatie cu dedicatie
Nume: claudiu komartin Data: 17.03.2006 – 11:30
răzvan, ai cam dat-o pe ulei. linişteşte-te

pe scurt: părerea mea
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 11:45
vrei sa spui ceva? sau e emisiune la radio ZDF? nu vreau sa te deranjez

pe scurt: ulei placut ck
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 11:48
cred ca n-ai inteles. parerea uleiului.. dar ce n-ai inteles? beats me!

pe scurt: ck, ma lasi sa ghicesc?
Nume: radu vancu Data: 17.03.2006 – 13:00
misto, razvane. imi plac si ironia, si explicatia.

pe scurt: mersi si de dedicatie
Nume: claudiu komartin Data: 17.03.2006 – 13:47
nu te supăra frate

pe scurt: răzvănel
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 14:21
Aaaa, asta vroiai sa zici  nu mi-am dat seama, credeam ca ti s-a parut alunecoasa chestia cu descompunerea unei generatii. ca mie unul mi se pare cam urat mirositoare… si nu a ulei
da’ daca zici tu… cum sa ma supar  rapid-steaua, hai sa ti-l vad pe danut coman cand can’ face banel cu mingea ca toti dracii. 
si inca ptr generatia cu cortu’ in X: „Ştim că „tinerii“ optzecişti ironizează şi descalifică estetica şaizecistă, iar estetica optzecistă este pusă la zid de “generaţia nouăzeci”. Mai ştim că şi toate celelalte estetici generaţioniste sunt făcute surcele de “generaţia 2000”. De aşa-zisa “generaţie 2000”. Un exemplu este cel puţin primirea în lănci a optzecistului Iaru la una dintre şedinţele de răsunet ale cenaclului Euridice. Ca dovadă că poeţii maturi sunt socotiţi depăşiţi de „noua poezie“…

În aceeaşi logică, putem anticipa că mesajul estetic al “generaţiei” 2000 va fi respins, la rândul său, de “generaţia” 2010 şi de “generaţia 2020”, de vreme ce poezia noastră se canonizează, îşi schimbă setul de reguli din 10 în 10 ani…

Ce vom înţelege de aici? Vom înţelege că estetica, deci şcoala generaţionistă, funcţionează numai pentru elevii ei, nu şi între generaţii. Generaţiile noi îşi extirpează funcţia receptoare, resping informaţia poetică a generaţiilor mature, exclud dialogul poetic, rămân generaţii, canoane închise, monadice… Cultura poetică nu mai are, în acest caz, nici o continuitate, ea se arată a fi doar un şir de divorţuri generaţionist-canonice. Istoria poeziei devine monadică. Fiecare generaţie, fiecare grup canonic vorbeşte propria lui limbă, poezia noastră în ansamblu nu este departe de Turnul Babel.”

si fragmentul meu favorit:” întrebările care se pun apar uşor modificate: preiau poeţii tineri (poeţii tineri ai timpurilor „din urmă“) ceva din datele fundamentale ale poeziei moderne de valoare? Poate fi poezia transmisă?” http://www.centrul-cultural.ro/revista-cafenea-2006-01-articol.php?CodArticol=4

chair asa: poate fi transmisa? o fi innascuta? nu mai e mult pana sa ajunga la concluzia asta niste „generei” o concluzie fix asa, cu semnul intrebarii )

pe scurt: none taken, clau
Nume: claudiu komartin Data: 17.03.2006 – 14:56
de fapt, tu vrei să spui (cam prolix) o chestie cât se poate de simplă: că toată istoria asta cu criteriul generaţional nu mai este operantă. că trebuie să terminăm cu prostiile astea şi să trecem mai departe. problema e: din punctul de vedere al istoriei literare (asta, desigur, dacă nu acceptăm părerile unora că istoria literaturii s-ar fi încheiat – Fukuyama să trăiască, îi folosim gadget-urile deja depăşite în toate domeniile – o dată cu Levantul lui Cărtă – piatra tombală, nu-i aşa, a literaturii rrromâne), cu ce înlocuim povestea asta? fiindcă e vorba doar de un criteriu operaţional ca atâtea altele – fiindcă la noi nu se poate vorbi – cel puţin în ultimii 60 de ani de „şcoli”, decât, poate, de onirism şi (dar ăsta e încă necernut de-a binelea) fracturism, ce ne facem? fiindcă nu mai avem generaţia Junimea, nu mai avem generaţia Sburătorului sau pe cea a „tinerilor” interbelici… înţelegi ce vreau să spun… în plus, tu pui problema destul de agresiv şi, de ce să nu recunosc, mă simt vizat – fiindcă acum vreo doi ani scriam eu însumi despre „generaţia noastră”.
însă, atenţie, în ce mă priveşte, nu am făcut asta, aşa cum bombăne unii pe la colţuri, gândindu-mă că, vezi Doamne, în felul ăsta voi rămâne şi eu în vreo istorie literară sau, şi mai rău, manual… nu mă interesează asta – eu încercam să cultiv şi să susţin un spirit de solidaritate care ne lipseşte cu desăvârşire… vezi tu, pe interbelici îi uneau multe lucruri în care cei mai mulţi credeau (de aceea m-am referit adesea la Vulcănescu, şi mai ales la cartea lui „Tânăra generaţie”), la fel, şaizeciştii veneau împotriva poveştilor din deceniul precedent, şi aveau o mentalitate de „castă”, erau, în felul lor (presărat de compromisuri şi de laşităţi) solidari… iar pe 80-işti i-a învăţat Manolescu asta – voi puteţi exista în contextul ăsta istoric doar dacă mergeţi organizat împreună… eu nu zic asta, nu mă interesează „putere” sau aşa ceva, ca urmare a unor planuri de bătaie organizate – oamenii se descurcă pe cont propriu, şi o fac bine – tu, perdi, vică, ioana bradea, bucurenci, acum şi sociu, schiop şi toţi ceilalţi care v-aţi fixat bine pe câte un domeniu cultural (în special gazetărie, dar uite că şi-n tv, radio şi edituri) aţi ajuns unde sunteţi pe barba voastră. înţelegi? dar nu strică, într-o lume atât de divizată şi de potrivnică literaturii şi „figurilor” din spatele textului, solidarizarea unor oameni al căror scop ultim e, până la urmă, acelaşi – dincolo de înzestrările şi calităţile diferite ale componenţilor „generaţiei”.
nu ştiu de ce încerci să acreditezi ideile că:
1. e greşit, aberant să vorbeşti despre generaţia din care faci parte (în fond, cu toţii ne simţim mai bine, vezi discuţiile de pe forumul clubului literar, sau prieteniile legate în anii ăştia la cenaclurile pe care le-am frecventat împreună) în compania unor oameni de vârsta noastră – citim sau am citit cam aceleaşi sute de cărţi, muzicile frecventate de noi sunt iarăşi cu multe locuri de convergenţă etc.
2. cei care vorbesc despre generaţie se pun împotriva bunului mers al lucrurilor şi fac imposibilă eliberarea de vechile prejudecăţi, de mentalităţile care fac imposibilă, spui tu, relaxarea discursurilor artistice ş.a.m.d. eu cred că putem fi relaxaţi şi relativizaţi şi să nu intrăm în vria eternelor certuri generaţioniste, fiind totodată conştienţi de ceea ce ar trebui să ne unească.

pe scurt: zic şi eu
Nume: razvan tupa Data: 17.03.2006 – 16:11
Ca idee ai dreptate dar demontezi argumente care nu erau ale mele.
1. Cred ca sunt destul date ca sa anuntam ca generatia din care am facut parte a esuat jalnic in gascutze si, mai mult decat oricand, discutii de doi bani despre premii si consacrare

in schimb la ce spui la punctul 2 nu pot decat sa fiu de acord cu tine. Pana acum tot ce a facut Marin Mincu pentu asta si tot ce a reusit Nicolae Tzone a functionat dincolo de faptul „ca ne simtim mai bine impreuna” unii au avut ceva de spus au spus.
Problema, in schimb este ca au aparut o serie de „clone” stilistice si discursul polemic a ajuns o parodie dupa douamiism. Nu mai poti sa te intorci fara sa dai de un verdict. Si partea proasta este ca in locul poeziei sau al expresiei apar niste mici caricaturi determinate de context.
Discutia despre generatii a luat fata discutiei bazate pe principii si idei. poate ca ti se pare prolix dar repet, generatia este un concept care a murit anul trecut. Nu mai are sens decat pentru cei dornici de istorie literara facila. iar istoria este stirea din ziarul de ieri. nimic mai mort.
S-a ajuns pana acolo unde este suficient sa se vorbeasca aiurea despre generatie si sa fii luat in seama.
Mai ales Vulcanescu si „tanara lui generatie” ar trebui sa fie o lectie suficienta despre esecul unei solidaritati pe bazele astea. Cea mai jenanta etapa din creatia tinerilor cu pricina (Eliade, Cioran etc) e fix aia legata de generatie.
Sigur nu a fost asa de la inceput dar la asta se ajunge… inevitabil… ce mai inseamna generatia 80fara Cartarescu sau Musina ca autori individuali? in mod curios, fix ceea ce inseamna generatia 70 fara numele ei.
Agresivitatea mea (ma bucur ca ai inteles ca nu e indreptata asupra persoanelor) este direct proportionala cu agresivitatea falsificarii in care incepe sa fie imbracata povestea asta.

Este, iar ai dreptate, foarte simplu: si chiar tu ai vazut „scolile” atunci cand ai scris despre directiile care traverseaza generatiile. si acolo incepe solidaritatea, respectul si deschiderea spre filoanele vii ale expresivitatii.
pana la urma sunt lucruri concrete de rezolvat, elemente de comunicare la nivelul poeticilor (sisteme de raportare/ posibilitati de prezentare/ demersuri comerciale) sau lucrurile care privesc direct etica „breslei” cum de prea multe ori se spune.

pe scurt: ai dreptate, dar…
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 02:20
„respectul pentru realizările unor epoci revolute nu mai au sens”; „aglomeraţia de înjurători şi indignaţi care încep să fie o modă”; „în locul prezentării unor poeţi ori al unor tendinţe care se fac simţite în literatură”; „Manifestarea iniţiată în Franţa are, de câţiva ani replici în toată lumea”; „Anul trecut Festivalul a fost organizat în 59 de ţări printre care, pentru prima dată şi România.”. asta asa, ca sa aducem cu picioarele in zone mai terestre personalitati cu apetit teoretic peste puterile lor.
ce spune textul tau in fond, razvane? ca poetii vor premii si cronici si fac uz si abuz de relatii. serios? n-as fi crezut… ca manifestul fracturist a devenit o umbrela sub care se inghesuie prea multi nechemati. asta-i, iarasi, evident – si te stimez (fara ironie) ca ai avut curajul sa militezi in acest sens cand fracturismul si fracturistii erau subiectul ironiilor subtiri ale lumii „bune”. e normal sa te enervezi cand vezi cum apar eroii apres la guerre. si atunci decretezi moartea generatiei. si tot asa o sa te enervezi cand o sa-i vezi pe cei mai multi dintre aceiasi spunand, dupa tine: generatia a murit!
clasicizarea si academizarea avangardelor – asta nu-ti convine, am impresia. n-ai ce-i face, asta e istoria literara de cand avangardistul homer a fost preluat, academizat si transformat in traditie de junii eschil, euripide, sofocle. insa asta nu inseamna, cum zici, ca avem de-a face cu monadizari ale canoanelor; esti, din punctul asta de vedere, un lovinescian – nu-i pot intelege pe cei din generatiile anterioare si atunci nu scriu decat despre cei contemporani. eu sunt, mai degraba, un calinescian: cred in universaliile literaturii. poezia nu e software, sa conteze ultimul model. de asta (sau si de asta) iti par tie imaginile mele fortate si stangace ca dracu: pentru ca vin de altundeva, de altcandva decat din ultima poetica, iar tu, sincronist indarjit si (scuza-ma daca par badaran, nu vreau sa te jignesc) suferind de aceeasi miopie tipica oricarui sincronist care nu vede mai departe de o generatie, nu ai de unde sa ii cunosti limbajul. insa asta e alta discutie, adusa pe tapet de tine cand eu iti semnalasem, ludic, o mica scapare.
doua idei, deci, se amesteca in textul tau: una e ca se falsifica spiritul generatiei de catre nechemati. corect. a doua, ca poetica ori canonul generatiei nu va avea nimic de comunicat viitoarelor generatii. asta mi se pare incorect, am spus mai sus de ce. pindar poate fi citit cu mare placere si azi, chiar cu mai mare placere decat multi poeti contemporani. sau, ca sa ramanem cu ale noastre, cativa optzecisti si inca niscaiva nouazecisti sunt mai vii decat multi douamiisti. la fel cum unii dintre douamiisti vor fi mai vii etc. locuri comune care nu fac decat sa arate ca monadizarea canoanelor nu se va produce.
p.s. dupa cum probabil ca se vede, tastatura mea are un „c” nu tocmai foarte functional. daca din textul de mai sus lipseste litera respectiva si daca tu faci iarasi (foarte spiritual, ce sa zic) misto pe tema lui „itesc” in loc de „citesc”, iti promit ca nu-ti mai raspund si ca ai scapat de mine.

pe scurt: pentru razvan, la rece
Nume: oskar matzerath Data: 18.03.2006 – 02:29
intervin doar ca să recomand o carte: g. durand, introducere în mitodologie, scoasă de dacia, dar din păcate foarte prost legată, mi-au zburat deja 30 de pagini. durand vorbeşte acolo despre „bazinul semantic”, fluviul unui mit care străbate o cultură ( fidel metaforei, durand descrie etapele temporale: izvoarele, despărţirea apelor, confluenţe, numele fluviului, amenajarea apelor şi delta ). un bazin semantic durează peste 100 de ani şi include vreo 3 sau 4 generaţii. europa a epuizat până acum 3 bazine semantice din perspectiva cărora o generaţie care expiră deodată cu publicarea unei antologii pare o secvenţă dintr-un sitcom.

pe scurt: divizia B a generaţiei 2000
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 02:47
curtius e si mai drastic: el spune ca exista doua blocuri monolitice din care se alcatuieste traditia literara europeana. primul bloc e alcatuit din materia literara acumulata de la homer pana la goethe; al doilea incepe cu romantismul si tine pana azi. harold bloom preia ideea lui curtius („cel mai bun studiu despre traditie pe care l-am citit este cel al lui curtius”, spune de obicei carcotasul bloom) si crede ca toate curentele, manifestele, ismele sunt numai mici variatiuni, in pofida atitudinii lor extreme/extremiste, in interiorul unei singure paradigme moderne a literaturii. simplificarea asta a lui curtius/bloom complica mult lucrurile: nu poti scrie cunoscand numai literatura generatiei tale biologice, pentru ca generatia ta de creatie are cel putin doua sute de ani. asa ca fraza lui razvan tupa: „Vom înţelege că estetica, deci şcoala generaţionistă, funcţionează numai pentru elevii ei, nu şi între generaţii. Generaţiile noi îşi extirpează funcţia receptoare, resping informaţia poetică a generaţiilor mature, exclud dialogul poetic, rămân generaţii, canoane închise, monadice… Cultura poetică nu mai are, în acest caz, nici o continuitate, ea se arată a fi doar un şir de divorţuri generaţionist-canonice. Istoria poeziei devine monadică. Fiecare generaţie, fiecare grup canonic vorbeşte propria lui limbă, poezia noastră în ansamblu nu este departe de Turnul Babel” – fraza aceasta, deci, imi pare falsa, din perspectiva aceasta. ba eu ma simt solidar (si nu sunt singurul, fireste) cu multi scriitori din generatiile anterioare, nu exlud dialogul poetic etc. istoria poeziei nu e un mozaic de monade, ci mai degraba un complicat sistem de vase comunicante.

pe scurt: asa-i, dumitre, si pe deasupra
Nume: leon wahl Data: 18.03.2006 – 02:53
ca fin cunoscător de poezie, pot să afirm că semnalul de alarmă tras de oscar maţerah are darul de a-l da pe spate fără argumente pe ţupa. acuma ce mai zici, bă răzvane, că ţi s-a stricat eşafodajul. e mai mult ca sigur că deltele şi confluenţele de 100 de ani ale lui durand dau seama de absolut tot în lume, începând cu creştinismul şi sfârşind cu ramificaţiile postperverse ale gândirii gay. oscar, din această perspectivă, te întreb eu:

pe scurt: cum stăm cu islamul? ne ramificăm? dăm în deltă? ce zice durand?
Nume: oskar matzerath Data: 18.03.2006 – 03:03
radu, vezi că nu-i fraza lui răzvan, acolo e un megacitat dintr-un articol căruia îi indică şi linkul, e un articol care foloseşte ca pretext ce face urmanov la râşca, apoi scrie despre eficienţa unei şcoli de poezie aşa în general.

pe scurt: link
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 03:17
asa-i. mersi, dumitru. pardon, razvan.

pe scurt: corect
Nume: oskar matzerath Data: 18.03.2006 – 03:32
leon, nici vorbă să susţin că „dau seama de absolut tot în lume”, dar e acolo o grilă deloc incompatibilă cu discuţiile despre generaţii, eu sunt un melancolic şi îmi plac vastele perspective, fiindcă mă strâmtorează o durată de 5-10 ani în care se lăfăie una bucată generaţie în braţe cu estetica şi epistema ei.

„bazinul semnatic” e o metaforă pentru evoluţia unui mit, nu a unei religii. în cazul europei e vorba de mitul „împărăţiei Spiritului”, o profeţie a călugărului gioacchino da fiore, activ prin sec al XII lea.

durand l-a avut ca maestru pe henry corbin, un islamolog ilustru, dacă eşti frământat de fazele islamului poţi să-i consulţi opera. dar klingonienii cum stau cu imaginarul?

pe scurt: …
Nume: claudiu komartin Data: 18.03.2006 – 03:35
bre, dar o generaţie are cam un sfert de secol.

pe scurt: …
Nume: oskar matzerath Data: 18.03.2006 – 03:37
eroare claudiu: generaţia 2000 nu a avut decât şase anişori!

pe scurt: …
Nume: claudiu komartin Data: 18.03.2006 – 03:38
ergo: va mai avea vreo 15-20. şi cu asta basta.

pe scurt: …
Nume: razvan tupa Data: 18.03.2006 – 07:14
La virgule ai avut dreptate, Radu, ca si la neconcordanta plural-singular… de-asta am nevoie de discutiile astea
in ce priveste insa ideile, pot sa fac un rezumat:

– fracturismul a lansat cateva idei pe care generatia le-a preluat din zbor si le-a lasat balta.
– generatia a ajuns sa fie o scuza pentru texe lipsite de forta (lucru care nu s-ar fi intamplat daca ar fi fost retinute lucrurile pe care le enumerau crudu si ianus)
– poezia incepe sa fie vie in afara oricarei conceptii despre generatie
– respectul pentru realizarile poeziei nu are sens (sau este ipocrit) atunci cand singurele elemente de prestigiu sunt certurile pentru premii.
– In ciuda celor care se plang de starea proasta a poeziei o jurizare corecta a concursului de la Versus a aratat ca pot fi premiate texte de care sa nu-ti fie rusit
– in numele “tinerilor autori” apar tot felul de publicatii : vezi concursul US pentru Cartea Romaneasca
– O generatie nu are sens atunci cand perpetueaza obisnuintele de doi bani care au facut praf demnitatea scriitorului la noi (aici Claudiu are dreptate sa se refere la textile lui M.Vulcanescu dar se crispearza prea mult pe conceptual de solidaritate care a distrus si generatia lui Vulcanescu)

Radu, in schimb vorbesti despre doua blocuri monolitice… incearca sa precizezi de ce sunt dunt doua si ce are fiecare specific…”primul bloc e alcatuit din materia literara acumulata de la homer pana la goethe; al doilea incepe cu romantismul si tine pana azi” asa pot sa citez si eu din Pindar si Ion Barbu dar nu m-ar ajuta prea mult. Si inainte sa mai arunci niste citate fara sa precizezi ce vrei cu ele arata-mi si mie un singur om cu „miopie tipica oricarui sincronist care nu vede mai departe de o generatie” care spune ca ” De multe ori un text poetic de acum 700 de ani este mai viu decât o bâiguială a nu ştiu cărui „–ism” contemporan.” lucru care poate ti-a scapat din textul de mai sus.

Oskar nu expira nici o generatie o data cu publicarea unei antologii. Generatia 00 a expirat dupa ce principiile ei au fost inlocuite cu obisnuintele pe care le pomeneam.

Clau, in conditiile date generatia poate sa aiba si 70 de ani ca tot degeaba… tot n-ar fi decat o gasca de doi bani atata timp cat pierde din vedere lucrurile pe care le are de facut.
P.S.nu-ti face griji, nu fac misto de tastatura ta, dar cand scriai „itesc” eu am inteles ca spui ca „itzesti” si de-aici ironia… daca zici ca e „citesc”, sigur nu are rost… dar de-asta vorbim aici, ca sa nu ramana neintelegeri.

pe scurt: un rezumat Oskar, Clau si, mai ales, Radu
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 08:16
Razvan, cuvintele respective sunt o rezumare (prea generala, e drept) a unui studiu al lui Curtius numit „Poezia ca perpetuare”. Nu eu sunt autorul, si nici nu ma interesa respectivul studiu decat ca sa produc observatia ca, atunci cand continuitatea traditiei literare e, in viziunea lui Curtius, neintrerupta (cu exceptia marii cezuri romantice), nu e cazul sa fim asa de pesimisti cum mi se parea a te arati tu in ce priveste sansele de continuitate literara (am vazut apoi ca greseam, atribuindu-ti persimismul acela, Dumitru Badita mi-a deschis ochii: tu de fapt citai). Asta e cu cele doua blocuri monolitice. In ce priveste „miopia” sincronistilor, nu retractez: l-am auzit de atatea ori pe Musina sustinand „ce-mi veniti tot cu O’Hara, cu Berryman, astia-s de pe vremea noastra, poezia nascuta tot din mantaua lor e depasita”, incat mi s-a acrit. Uite un singur om are are complexul acesta al poeziei ca dernier cri. Si mai sunt, stii si tu la fel de bine. Am avut impresia ca in cuvintele tale: „generatia este un concept care a murit anul trecut. Nu mai are sens decat pentru cei dornici de istorie literara facila. iar istoria este stirea din ziarul de ieri. nimic mai mort” – ca in cuvintele acestea, deci, detectez ceva asemanator, mult mai putin radical, dar asemanator. Si de asta am spus ca mi se pare un simptom al respectivei miopii.
Imi place infinit mai mult tonul tau urban de aici decat cel de ieri. M-a iritat (recunosc) capacitatea de a se inflama, rapid si cu valvatai, a unui om care, altfel, isi construieste o imagine si o atitudine cool. Mi-am zis atunci, a la sorescu, „exista nervi”, si am plusat.

pe scurt: asta-i tot
Nume: razvan tupa Data: 18.03.2006 – 08:47
ok, m-am prins… dar eu nu cred ca am fost pesimist. Imi pare rau daca am parut inflamat sau enervat, nu eram… scriam doar repede pentru ca nu aveam timp si asta iesea… ma grabeam pt ca aveam treburi la birou… si cum eram grabit si logica mi se cam grabea…

dar nu iau inapoi nimic din ce am spus… am incercat sa ma lamuresc ce probleme are textul si ce probleme au ideile pe care le pun in discutie… si pentru asta nu-mi pare rau. Exact ceea ce spui tu de Musina este ceea ce ma amuza sa vad la generationalii doua oua.
Vad vedetisme si aere de neintelesi, vad bagarea discutiei in mantinela cu nu stiu ce remarca haioasa si o multime de lucruri raman nefacute.

Pentru ca nu le face nimeni in locul nostru… si multe furii si accese de jignire sunt doar pierdere de vreme. De-asta generatia a murit… si este de dorit o concentrare asupra lucrurilor care tin de vitalitatea expresiei literare nu asupra instinctelor necrozante pe care se sprijina lumea literara in mod traditional.

Daca in versus/versum o sa continui prezentarea grupurilor care au marcat poezia de la noi in ultimii ani asta nu inseamna ca vorbesc despre generatie. Mai mult, citindu-i pe constanteni sau pe aradeni iti dai seama ce diferite sunt aceste grupuri unele de celelalte. si asta mi se pare mai important decat nu stiu ce continuitate ori discontinuitate care nu este resimtita la nivelul limbii romane decat la mana a doua. 😉

pe scurt: urban collective
Nume: daniel d marin Data: 18.03.2006 – 09:48
„citindu-i pe constanteni sau pe aradeni iti dai seama ce diferite sunt aceste grupuri unele de celelalte” (Razvan Tupa)

…si pe bucuresteni, as adauga, desi cel mai adesea au fost pusi toti intr-un acelasi grup (iar aici ma refer la Ianus, dar si Bobita, Komartin, dar si Urmanov, Baetica, dar si A Cara . Sa nu-i uit pe Razvan Tupa, Elena V, Zvera Ion, Domnica Drumea, Ruxandra Novac, Peniuc, Teo Duna, Chiva, Mitos, dar mai sunt si altii); ce vreau eu sa spun e ca nici „prezentarea grupurilor” nu e o chestie care sa stea de una singura in picioare. E de urmarit discutia pe care ai lansat-o. Cateva idei de aici as jura ca sunt ale mele, dar nu imi dau prea bine seama care , abia pe la sfarsit incepe sa se limpezeasca…

pe scurt: Razvan
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 15:49
razvane, daca figurile cu mantinela si cu nivelul limbii romane de mana a doua ma privesc, precizeaza-le, rogu-te, ca sa nu fii victima propriilor clisee.
altfel, asa cum iti precizezi idei le, sunt de acord de la unu la sapte (adica la de la prima la ultima), cu singura nuanta ca, in fond, solidaritatea ne lipseste – claudiu komartin are dreptate sa-i anunte esecul. prietenia literara (stii si tu cate modele mari exista) e unul dintre cele mai frumoase lucruri. eu nu cred ca prietenia literara inseamna abuz de influenta – aia nu mai e prietenie. platon definea prietenia ca „relatia in care totul e in comun”. aristotel (realistul prin excelenta!) ca „un suflet in doua trupuri”. prietenia literara nu poate, dei, exista cand cei doi subiecti nu au in comun totul, pana si sufletul. si cine isi joaca sufletul la un premiu?

pe scurt: sentimentalisme, razvane – si totusi, cred ca te privesc
Nume: radu vancu Data: 18.03.2006 – 16:09
nu ar fi mai bine sa gandim americaneste? dom’le, imi plac mai mult aradenii (intelectuali si totusi salingerieni) decat constantenii (viscerali si totusi lowellieni)? adica: nu e mai usor si mai precis sa zicem asa: literatura romana a ajuns deja la maturitatea de a avea mai multe scoli si nici o generatie? repet, ai deja (printre altele) meritul de a fi cavalerul unei cauze ce parea pierdute si dcare, printr-o cruciada a patru-cinci armate nebanuit de puternice, a ajuns sa fie magnetul tuturor mercenarilor oportunisti. generatia decedeaza, zici, prin hiperafluenta. asa si e, se vede din afara. aici, ai dreptate suta la suta. n-ar fi mai exact ca, trecand la cartografierea pe scoli, sa elimini arivistii? eu cred ca, mergand pe modelul marilor scoli de poezie (ca in occident), negativismul aparent al reactiei tale, steril ca orice negativism, s-ar putea transforma intr-un (vorba americanilor) „nou inceput”. ai totala dreptate: ce se scrie la arad nu seamana cu ce se scrie la constanta, ce se scrie la y nu seamna cu z etc. nu inseamna ca si la noi, ca in orice literatura matura, a inceput sa functioneze modelul unor scoli independente de literatura, in hipersfera carora cativa oameni isi pot gasi ceva afinitati, dar care sunt, generaliter, total dispare ca poetici? asta ar insemna, pe scurt, ca ai dreptate, generatia nu (mai) exista, exista cateva scoli, si asta e normal si imbucurator.

pe scurt: si inca
Nume: razvan tupa Data: 19.03.2006 – 17:31
corect radu, in sfarsit, incepem sa vorbim. Nu doar tu dar in general, incepe sa se vada ca este nevoie de liniile ceva mai exacte care permit orientarea in poezia romaneasca din ultimii 50 de ani si mai departe spre inceputul secolului 20… ptr ca instrumentele artei asteia s-au dezvoltat in interiorul unor scoli destul de clar delimitate, si lucrul care imi place cel mai mult este acela ca scolile cu pricina nu tin nici de o promotie nici de o gasca… sunt, mai degraba, linii de forta ale discursului poetic, linii care au coexistat mai mult sau mai putin armonios.

pe scurt: si de-aici incepe discutia
Nume: Florin Măduţa Data: 19.03.2006 – 18:36
Razan, cam tot ce spui din partea mea se vede utopic. Mi se pare ca daca faci o echipa de 11 si joci impotriva Stelei, tot ce poti spera e sa devii campion national la fotbal. Asa si tu. Intri intr-un teren in care te poti dovedi mai bun, nu insa si diferit. Chiar ultimul tau comentariu ar putea foarte bine sa-i apartina lui Manolescu, lui Alex Stefanescu ori lui Calinescu. Nu e decit o versiune a frazei aceleia care spune ca in afara de romantismul (sau barocul, sau clasicismul) istoric mai exista si categoria stilistica universala a romantisumului. Aiurea. Fanaticii argumentarii au sa-mi ceara sa raspund: de ce aiurea? Nefiind orgolios din fire, ii las sa triumfe si o tin una si buna: nu vreau sa devin campion national la fotbal. Nu vreau sa ramin parte in istoria asta absolut iluzorie a poeziei, monumentalizata de liniile de forta ale discursului poetic. O istorie la care se refera si Radu: „literatura romana a ajuns la maturitatea…” Ca si cum prezentul n-ar fi decit un stadiu necesar dintr-o serie care oricum va decurge, senina. Ca si cum poezia va continua, fie ce-o fi, in ciuda confiscarii concursurilor de catre fripturisti, impotriva zgomotosilor care inteleg prost fracturismul. Si pe ce se sprijina o a astfel de credinta? Pe miile de poeti internauti? Si la mine a venit o tipa si mi-a spus ca scrie proza. A facut o scurta pauza, de efect, si a continuat: existentialista. A insirat: Eliade, Ionescu, Cioran, Camus, Sartre. Era foarte convinsa ca are ceva de spus, ceva existentialist, desigur. Convinsa ca de un pacat originar, fiindca, zicea, dintoteauna a simtit mai mult decit trebe’, a simtit si pentru altii, are capacitatea sa simta ce simt altii. Scrinteli de soiul asta poti depista la 999 din mia de poeti cibernetici, ca si la participantii la emisiunea aia despre senzualitate. Alta dovada pentru perenitatea poeziei? Robert Mindroiu si Olga Stefan? Dar eu as pune pariu ca nici Napoleon n-ar fi putut salva Irakul, in caz ca s-ar fi aflat in locul lui Sadam. Prin urmare chiar daca Robert s-ar dovedi mai mare decit Kavafis, iar Olga mai poetica decit Sapho, tot nu-i sigur ca ar putea salva poezia, in caz ca aceasta chiar se afla in pericol.
Am batut cimpii. Ceea ce, in cazul de fata, nu-i rau. Nu-i rau deloc.

pe scurt: …
Nume: radu vancu Data: 20.03.2006 – 00:46
Florin, nu prea inteleg: care-i utopia? Continuitatea literaturii? Calitatea literaturii noi? Din textul tau se poate intelege ca amandoua. Uite un silogism barbar: alaturi de prostitutie, literatura e cea mai veche institutie; prostitutia continua si infloreste; ergo, si literatura va continua si va inflori. De asemenea, prostituatele de lux de azi (caci vorbim si de literatura de lux, aici) arata mai bine decat cele de ieri (sunt mai curate, au tehnici de intretinere corporala superioare etc.). Prostitutia e necesara ca suplinitor al unei carente, tot asa si poezia. Singura diferenta, marea diferenta pe care ai fi putut-o invoca, la urma urmei, e aceasta: prostituatele de lux stiu sa se vanda mai bine deat poetii, iar and un poet ajunge de lux, e mai ordinar decat cea mai ordinara prostituata.

pe scurt: hai acum sa batem campii mei
Nume: Florin Măduţa Data: 20.03.2006 – 03:04
La prostituate nu ma gindisem, fiind ele niste fiinte prea de tot livresti pentru mine, sarmanul, care n-am pus, din pacate, mina pe vreuna dintre ele. Si fiindca veni vorba de chimism, mie-mi plac profesorii de chimie cind zic ca Democrit si Leucip au avut dretate, insa nu de tot. Adicatelea, atomul n-ar fi tocmai indivizibil. Eu cred ca e asa cum zic ei, numai ca invers: Perin are dreptate, insa nu de tot: atomul discoverit de el nu e atomul lui Democrit si Leucip. Kestia-i ca si daca ar fi avut dreptate, parca tot n-avea nimic de-a face atomul lui cu atomul antic. Asa si cu literatura (desi, cu tot exemplu meu cu prozatoarea existentialista, ar fi bine sa despicam apele in doua, sa despartim proza de poezie). Stau si ma intreb, sa fi fost Iliada pentru Homer ceea ce Ulise a fost pentru Joyce? Ma indoiesc. Oricum, intrebarea asta-i un mizilic, o joaca scolastica, pe linga intrebarea mai mare: e poezia pentru un critic acelasi lucru care e pentru un poet?
Utopica e si continuitatea literaturii si calitatea ei. Mai precis, credinta in continuitatea si in calitatea literaturii ca in niste axiome. Kiar daca ar fi cea mai veche institutie din lume, au disparut ei ditamai dinozaurii, de ce n-ar disparea cindva si poezia?
Oricum, nu ma deranjeaza pe mine literatura, ci istoria ei. Cum pomenesti de ea, cum pare ca visul oricarei poezii e sa intre taman in istorie. Ori nu e asa.

pe scurt: Pe un cal verde cu lancea-n sus. Flutura steagul. Cinta goarna.
Nume: leon wahl Data: 20.03.2006 – 03:10
s-a consumat, colegi artişti, lăsaţi-o aşa. te saturi dând cu scrollul pe generaţia asta.

pe scurt: gata, bă, cât o mai ţineţi?
Nume: radu vancu Data: 21.06.2006 – 07:06
Mai, uite ce misto se putea discuta la 2o. o3. 2oo6…

pe scurt: …

2 comentarii la „Din nou despre aceeasi moarte a generatiei”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.