Ioana Bradea (n. octombrie 1975) a studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistrița, apoi limbi străine la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (portugheză‑franceză). A publicat până acum Băgău (Editura Est, 2004, Editura Humanitas 2019 / 2022), care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Scotch (Editura Polirom, 2010) și Înalt este numele tău (Editura Humanitas, 2017). A publicat versuri în antologiile Generația de aur (Editura frACTalia, 2020, coordonatori Cristina Ispas / V. Leac), Cum stai? (Editura Vellant, 2020), Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului (Editura frACTalia, 2021) și Retroversiuni (Antologie de proză scurtă scrisă de femei, coordonată de Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023). A muncit în Bucureşti, într-o piaţă, şi apoi la o revistă de scurtă durată. A muncit în Bistriţa, prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio şi la o cafenea proprie. Este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde lucrează la un cotidian online, arată cei de la platforma clivaj.ro care i-au găzduit trei poeme din volumul nominalizat, 01100100 01110101 01101000 (editura Fantomas). Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Dialogul de nominalizare cu Ioana este mai jos (video și ce prinde AI din ce zicem noi).

Ce înseamnă titlul volumului

Răzvan: Bună Ioana, mă bucur că suntem împreună în discuția asta despre volumul tău de poezie. Cred că-i primul tău volum de poezie. Nu o să-i citesc titlurile, dar o să vorbim despre el, pentru că nu știu dacă o să citesc cifrele sau ceea ce reprezintă ele în sistem binar. Nu-l citesc. Tu cum preferi?

Ioana: Da, să știi că este o explicație acolo în scurta prefață pe care am conceput-o pentru volum și acolo este explicat și titlul. Cumva, deși e un pic amvag și poate nu se prinde toată lumea, ar fi Duh. Inițial, eu mă gândeam de fapt la un titlu mai simplu, care ar fi sunat și mai lizibil pentru toată lumea și mai simplu de pronunțat. Și ar fi fost acela, fie tiunghiul ABC. Pentru că de la un tiunghi a pornit toată povestea, dar editorul a preferat lanțul acela de cifre, înșiruirea de cifre, care de fapt în sistem binar ar însemna Duh.

Răzvan: Și el apar și ca titluri de capitole, pentru că mai ai și har, mai ai și joc în același fel folosit în volum. Tu vorbești pe prefață, dar în prefață mai mult te referi la figuri celebre și la formula asta a triunghiului pe care ți-a fost utilă. În ce raport este un volum de poezie, care, cum ziceam, cred că e primul tău volum de poezie, cu poza pe care ai scris-o?

Oricum, cine ți-a citit cărțile, chiar dacă tu ești cunoscută ca autoară de proză, s-a remarcat mai rar faptul că formulele pe care le alegi sunt foarte diferite de la o carte la alta de proză. Acum, în poezie, din nou vii cu ceva care pare să pună într-o oarecare lumină modul în care îți concretizezi abordările și atunci când e vorba de proză, în atât de diferite maniere.

Triunghiul provocator și arhitectura scrierii cărților Ioanei Bradea

Ioana: Da, a început totul de fapt ca o provocare. Acum doi ani, prin septembrie, pe la început, povesteam cu Vasile Leac și el ar fi vrut un volum de poeme și în prima fază ne gândeam la o colecție pentru că eu am mai publicat mici grupaje de versuri, însă nu mi-am pus problema unui volum întreg. Iar atunci când am povestit cu Vasile Leac despre un volum, el ar fi preferat ceva abstract.

Și când mi-a zis despre ceva abstract, la îndemână cumva mi-a fost o figură geometrică, sau mă rog, matematica, simbolurile matematice, să zicem, și am început o construcție geometrică care a pornit de la un triunghi. De fapt, romanele cumva instinctiv și ce am scris înainte, pe la începuturi, înainte sau când se concretizează ideea, toate au în mintea mea o structură geometrică. De exemplu, primul roman, ”Băgău”, ar fi fost un soi de poligon format din șapte laturi.

Pe cel de-al doilea l-am conceput tot așa, sub forma unui dreptunghi. Așa arăta viziunea mea de ansamblu, de pildă, pe ciornele pe care lucram. Era un dreptunghi divizat în mai multe dreptunghiuri mai mici și fiecare cuprindea câte o secvență din roman.

Răzvan: Pentru ”Scotch”.

Ioana: Da, exact. Pentru ”Scotch”. Am trecut la un nivel următor pentru romanul ”Înalt este numele tău”. Acolo mi-am închipuit de la început un cub cu șase fațete care să interacționeze între ele. Din nefericire, n-a ieșit un cub, a ieșit un pătrat. Pentru că, deja pe la a patra latură, construisem eu fiecare latură, am făcut și mici raze laser, le-am zis, care se intersectează între ele și care leagă cele șase fațete, dar când am ajuns pe la a patra, deja s-au epuizat ori eu, ori mi s-a părut că nu mai merge ceva și am zis, gata, ne oprim la patru laturi, asta e, din cub ne mulțumim cu un pătrat. Deci, cumva instinctiv, cam tot ce construiesc între cărțile mele, cam tot ce construiesc pornește de la câte o figură geometrică.

Aceasta, din urmă, volumul de poezie, mi l-am închipuit ca pe un triunghi pentru că la triunghi încă nu ajunsesem. Acum, provocarea finală ar fi să construiesc ceva sferic și stădeam și mă întrebam după ce am terminat cu totul, pentru că atunci când am început să povestesc cu Vasile Leac despre volumul ăsta, lucram de fapt la un roman, la care tot așa mă poticnisem. Întâmplător, câteva din figurile de aici, din romanul de poezie, apăreau acolo.

Erau niște personaje secundare, între care, de pildă, Stefan Lupascu, cu care am o poveste din liceu. Nu cu el personal, ci cu un volum de-a lui. Erau mai multe personaje, Lupascu, Wittgenstein, pe parcurs s-au adăugat și altele în momentul în care am început să construiesc efectiv volumul de poeme. Cam așa a pornit. Am uitat de unde am început.

Răzvan: Ai pornit de la importanța figurii triunghiului și cum au funcționat ele.

Ioana: Exact. Eu îmi închipuiam o construcție poetică sub forma unui triunghi care să cuprindă pe cele trei laturi mici secvențe poetice care să se intersecteze, să se interfereze. De aceea, prima latură ar fi ”joc” și cuprinde 23 de poeme inspirate din cotidian.

Apar acolo tot felul de secvențe, inclusiv inspirate de copiii mei. Primele șapte poeme ar fi descrierea unui joc, Geometry Dash, pe care îl juca băiatul meu, pe care l-am surprins la un moment dat izbind biroul, foarte furios, pe joc, pe ce s-a întâmplat lui acolo. Și atunci l-am întrebat ce se întâmplă aici, de ce ești atât de furios, de zine să spaci calculatorul și masa și toate restul. Și mi-a explicat. Chiar așa a început și el să-mi spună. Uite, aici ești un caracter. Nu poți să fii cub, nu poți să fii nu știu cum, dar poți să fii pătrat. Trebuie să te mulțumești. Și după aia a început. Evident că el nu mi l-a explicat fix, fix așa. Asta ar fi prima latură. Sunt secvențe din cotidian.

A doua latură ar fi ”duh” care se sprijină cumva pe Psalmii lui David, pe care de asemenea îi citeam atunci când am pornit toată provocarea.

Iar a treia latură ar fi ”har”, care se sprijină pe figurile menționate și în prefață cumva. Acolo par, nu știu dacă ar fi chiar, dar mă rog, ar cuprinde pe undeva admirația mea pentru toți cei invocați în prefață.

Răzvan: Ce mai vreau să adaug este că fiecare dintre aceste secțiuni are câte 23 de texte.

Ioana: Da, da, da, exact. Și împreună formează magicul număr 69, care mă rog.

Geometria impusă autorului de propriul scris

Răzvan: E foarte interesant felul în care aici, în poezie, parcă se întâlnesc toate direcțiile pe care le-ai avut atunci când ai scris proză. Și voiam să te întreb dacă în ce fel vezi tu traseul ăsta pe care îl ai cu scrisul tău de la romanul de debut care a avut cel mai mare succes de public, dacă vrei, care era legat de viața contemporană actuală la scoci, care era legat de o legătură între viața contemporană și efectul istoriei apropiate La înalt este numele tău care este plasat direct în istorie și construit acolo. Până aici, unde tu ne vorbești despre direcțiile astea care se întâlnesc în momentul scrierii tale. Tu cum îți vezi parcursul ăsta?

Ioana: Aș spune că e un parcurs firesc, mi se pare mie, pentru că așa au evoluat lucrurile în mintea mea. Nu mi-am propus concret o evoluție anume, nici nu a fost un traseu, o direcție. Primul roman a fost scris oarecum întâmplător, deși tot ca o provocare, iar la cel de-al doilea am ajuns după o pauză zdravănă de câțiva ani și a fost determinat de faptul că chiar munceam într-o zonă industrială și chiar au interferat în visele mele toată dimensiunile alea industriale. Am început atunci de la ideea că ar merge un roman și pe zona industrială și după aia lucrurile s-au dezvoltat cumva de la sine. Mie mi se pare că e un traseu firesc oarecum. Inclusiv romanul pe care tu îl plasai în istorie, care aparent ar avea acțiunea plăsată undeva în evo-mediu, chiar și pe acela m-am străduit să-l fac cumva contemporan.

Răzvan: Ceea ce are în jurul figurii feminine și a interacțiunilor de acolo și al perspectivelor e absolut contemporan.

Ioana: Acum am terminat cu volumul ăsta de poeme și ar trebui teoretic să mă întorc la celălalt roman, cel la care lucrez acum și după aia am în minte niște idei. În linii mari mi se pare că se cam leagă toate. Așa la o lectură atentă a fiecărei cărți există elemente care sunt transferate dintr-una în alta, care apar în mai multe, adică în fiecare dintre cele trei.

Lumile scrisului Ioanei

Răzvan: E foarte interesant felul în care, deși sunt atât de diferite abordările pe care le ai cu fiecare carte, impresia este că tu construiești propria literatură. Știi cum zice, asta-i literatura română, asta-i literatura sârbă, asta-i literatura română și asta-i literatura Ioana Bradea. E o lume în sine care se dezvoltă de la o carte la alta, pare, iar volumul ăsta de poezie intră chiar în interstițiile fiecarei direcții pe care ai ales-o sau te-a ales ea pe tine.

Nu-mi dau seama. De asta vreau să vorbim despre felul în care funcționează scrisul ca lume pentru tine. Ești cea mai potrivită persoană să vorbească despre lumea ca scris din moment ce raportul tău cu lumea literară este minim, în general.

Ioana: Da, să știi că îmi fac multe mustrări de conștiință pe tema asta, dar ce să zic, fac eforturi să…

Răzvan: Păi nu trebuie să faci eforturi, că s-a dezvoltat natural astfel încât lumea ta literară a devenit o lume în sine la care să se raporteze tot restul lumii literare. Deci a ieșit din area de nevoi legate de tine, pe care ar trebui să le îndeplinești tu. Vreau să știu cum te-a marcat efectul pe care l-a avut fiecare carte pe care ai publicat-o.

De la succesul așa în afara domeniului literar, ieșit din afara domeniului literar românesc, practic pentru Băcău, la scoci care era foarte experimentală pentru un cititor, să zicem român, în alte este numele tău, care spune povești, chiar spune povești, așa cum știm că sunt poveștile. Reacțiile au fost foarte diferite la fiecare. Eu am avut o surpriză, am mers la muzeul la Bistrița și pentru că era muzeul de istorie, am întrebat dacă știu de cartea ta și nu știau acolo.

Ioana: Dar nici nu știu dacă mie îmi convine. Cred că puțină lume de aici din oraș mă cunoaște, între altele și pentru că nu fac valuri, nu știu dacă e chiar ok. Eu o privesc ca pe un mic reproș, dar cumva mi-am asumat și stau în umbră.

Nici nu mă agit foarte mult, dar de aia zic că privesc toate lucrurile astea ca pe un soi de mic reproș, pentru că am uneori senzația că ar trebui să mă agit mai mult. Dar dacă tot pomeneai de lumea ca scris, lucrurile pentru mine cel puțin merg cam așa. Intervine ideea unui proiect literar, îl construiesc o porțiune de timp, nu știu cât, de pildă volumul ăsta, care e mai mic, să zicem, mai mititel decât celelalte, a durat cam un an.

Mă implic în întregime, la maxim, în scrierea lui. De cele mai multe ori ajung la final pentru că mă simt brusc obosită și de fiecare dată extenuată sau stoarsă de puteri, dar de fiecare dată cumva conștientizând că nu m-am dus până la capăt, că s-ar fi putut, de pildă, de la cubul ăla la pătrat, o trebuie să renunț, de fiecare dată m-am oprit cumva. Și niciodată nu am avut cartea să stau încă două-trei luni cu ea și să o las în pace, să mă gândesc că acum s-a terminat scrisul, mai stau, poate mai vine vreo idee, poate nu știu ce.

Evident, toate ideile, sau mă rog, și alte idei grozave interveneau după predarea manuscrisului. Și după ce am terminat cu câte o scriere, am constatat că se oarecum șterge din mintea mea parcursul. Sunt șanse ca după un an de zile să nu mai amintesc diferite detalii despre cum am scris, cum am ajuns la ideea cu tare, decât cu mici eforturi de memorie sau mari eforturi de memorie.

Pentru că după aia deja mi se pare că sunt în căutarea următoarei idei, a următorului proiect și deja mă implic. Nu urmăresc foarte atent, sinceră să fiu, reacțiile și efectele. Mă stăduiesc să răspund de fiecare dată când sunt chestionată în legătură cu una sau alta.

Dacă mă invite cineva pe undeva, între anumite limite, accept. Dar după aia, și nu știu dacă e chiar ok, pentru că primesc tot felul de reproșuri și frații mei într-una îmi reproșează și ar fi dorit să mă implic mai mult, să mă agit mai mult, dar ăsta e stilul meu. Ăștia suntem cu ăștia de filmat cum au venit.

Răzvan: Acum trebuie să fie clar că ritmul tău, stilul tău e ceea ce construiește lumea asta a literaturii tale și e foarte bine că e așa pentru noi ceilalți, că avem ocazia să descoperim cu fiecare lucru pe care îl scrii altceva. Voiam să te întreb de volum și de poemele din volum. În ce fel ți-ai limitat sau ți-ai ordonat, ți-ai condus poemele odată ce ai formulat forma asta a Triunghiului?

Pentru că tu ai spus cum în fiecare parte a volumului ai mers într-o zonă. Dar mă interesează și ce te-a făcut să organizezi în felul ăsta fiecare text, sonor sau vizual chiar.

Ioana: Cumva mi s-a părut că s-au scris mai mult sau mai puțin, deși sunt așa clișeistic, s-au scris cumva de la sine. Eu pornisem de la mici scheme pe care să le includ în poeme. Dacă ar fi să discutăm de pilă pe un poem, mi-am propus să cuprindă aluzii la o personalitate, la Lupascu, să aibă ceva legătură cu un poem din secvențele trecute și în același timp să fie lizibil.

Elementele matematice sau geometrice implicate într-un poem să nu fie obositoare sau să nu se gândească lumea că ar fi destinate doar specialiștilor în matematică, pentru că eu nu mă pricep chiar atât de mult, decât mi-ar fi plăcut, dar n-am fost bună la matematică nici. Dar fiecare poem se poate lua, mă gândesc, ca un mic triunch în care încearcă să se conecteze cu celelalte laturi ale triunghiului, dacă nu în întregime câte un element din el, dar detalii foarte exact despre structura fiecărui poem nu știu dacă aș putea să dau, dar am putea să povestim pe un text.

Scrisul care îți organizează lecturile

Răzvan: Da, uite să-ți arăt la ce m-am referit, la felul în care ți-ai organizat tu versurile, astfel încât ai spații mai mari din când în când între cuvinte, la nivel text, în ori două spații pe versuri, în ori trei, de obicei unul, așa cum știm că este în teoria poetică a construcției versurilor cu cezurile.

Ioana: Da, acolo îmi imaginam niște mici respirații între versuri și a fost așa un soi de găsenisă care s-a evit cumva instinctiv așa de la sine. Începuse-am inițial cu trei linii, pentru că pe lângă limbajul binar de pildă cochetasem la un moment dat dacă să includ în poem și alfabetul Morse. Și acolo la alfabetul Morse apăreau liniile acelea și am transcris în alfabetul Morse inclusiv titlul, să văd cum arată cu linii și punte Și mă tem că a fost chiar un soi de mică eroare, să zic așa, că rămâseseră cele trei linii, așa între două cuvinte, la un vers, la un moment dat și mi-au plăcut.

Și după aia liniile treptat au dispărut și au rămas doar spațiile goale. Cam așa s-a construit.

Răzvan: Au fost lucruri de practică.

Ioana: Da, păi, art is work, vorba aia. Mi-am permis cumva să mă joc cu tot felul de simboli, cu tot felul de figuri și până la urmă a ieșit așa.

Cititor în habitatul său natural (zic de mine)

Răzvan: Vreau să te întreb un lucru pe care nu l-am văzut în interviurile pe care le-ai mai dat sau în discuțiile de până acum. Ai vreun fel de cititor în minte? Există un cititor ideal pentru tine?

Ioana: Nu prea. Pentru că în prima instanță, după mine, ar fi un soi de muncă de traducere. Am în minte o viziune, am în minte întreaga construcție. La un moment dat, de pildă, încercând să fac legătura între Psalmii lui David, care sunt atât de vechi, străvechi, mă rog, am prins un moment singur într-o biserică foarte veche din oraș, construită prin 1200 de niște călugări și m-am întins pe jos, eram singură, nu era nimeni.

După ce m-am asigurat că nu mă vede nimeni, m-am întins pe jos și câdeau razele de soare cumva prin vitralii și formau undeva acolo, sus, spre tavan, niște încrăngături pe raze, niște figuri geometrice ele în sine, care toate erau prinse într-un soi de tablou imposibil de scris, adică de transcris în prima fază. Am rămas în minte cu figurile alea geometrice, cu planuri care se intersectau de fapt din raze, care veneau din două părți diferite și mă gândeam cum traduci imaginea asta așa fel încât să nu fie ridicolă, să nu-și piardă din poezie, să fie în același timp poezie, să fie și structura aia matematică așa ușor răcoroasă care pe mine mă atrage în cam tot ce fac. În prima fază asta e.

Eu știu care-i imaginea originală, mă străduiesc să o transfer în cuvinte, să o transform în cuvinte și la final decretez eu dacă a ieșit în litere ce am văzut eu inițial. Uneori îmi iese, alteori nu îmi iese. Cred că s-ar putea spune in extremis că eu aș fi cititorul ideal și pe mine trebuie să mă mulțumesc în primul rând pentru că eu am acces și la ideea de start, ideea de pornire.

M-am gândit de câteva ori, nu recunosc, că trebuie să ai în minte totuși persoanele care te citesc. Dar acum întâmplarea sau destinul a făcut că mai mulți s-au recunoscut în ce am scris eu și asta evident că e o bucurie dacă se recunosc și ceilalți. Dacă nu se recunosc, nu pot să spun chiar că nu o să dorm nopțile sau că viitoarele proiecte o să le aranjez în așa fel încât să fie pe placul unuia sau altuia pentru că atunci deja ar fi altceva.

Deci nu aș fi chiar de acord, adică ar presupune o altă, ar fi altceva. N-ar mai fi lumea ca scris așa cum o pomenai tu la început. Cam așa.

Mă bucur foarte mult dacă se regăsesc și alții, dar dacă nu, mergem mai departe și poate în viitor proiect se vor regăsi.

Răzvan: Mulțumesc foarte mult pentru discuție.

Un premiu, un experiment, o poveste

În 2010, artistul vizual Cătălin Guguianu îl invită la Paris pe Gheorghe Iova să colaboreze la proiectul său „veloLINGA“. Cătălin Guguianu (www.catalin-ation.com) patronează asociația cultural-artistică ’ECHALIER – PÎRLEAZU’. Cu această ocazie, Iova i-a cerut lui Cătălin să preia și să gestioneze premiul său pentru experiment literar. După dispariția lui Gheorghe Iova din vara anului 2019, în ianuarie 2020 s-a inaugurat premiul testamentar „Gheorghe IOVA – TEXTUARE“, fiind acordat în acel an poetului și jurnalistului Răzvan Țupa. Premiul constă în valoarea pensiei lunare a lui Cătălin Guguianu, percepută de la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, pentru trei ani de domiciliu forțat; o diplomă stampă, creată de Cătălin Guguianu și digitalizată de artista plastică Valérie Touzet.

Premiul pentru experiment în literatură „Gheorghe Iova TEXTUARE” a fost acordat până acum astfel:

2021 Paula Erizanu pentru orientarea înspre ceea ce ajunge să fie literatură venind dinspre jurnalism, documentare, proză, poezie.

2022 V. Leac pentru antologiile pe care le-a coordonat în ultimii ani (Hotel Cosmos – poezie românească SF, 2019; Generația de aur, 2020, în colaborare cu Cristina Ispas; Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului, 2021) și pentru expoziția TIMPURI NOI. Xenogeneze ale SF-lui.

2023 Teona Galgoțiu pentru edificarea platformei online Gura Mare

2024 Dmitri Miticov pentru volumul „Dmitri: INTJ”(editura OMG), care pornește de la notația biografică proiectând-o în discursuri mitice și tehnologice asupra evenimentului, păstrând, în același timp, o perspectivă investigativă asupra limitelor tranzitivității.

2025 Adriana Gheorghe- pentru dezvoltarea spațiului Teatre/teatres.

Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Din juriu fac parte câștigătorii premiului în perioada 2021-2024, Paula Erizanu, Teona Galgoțiu, Dmitri Miticov și Adriana Gheorghe ca și Răzvan Țupa, care a primit premiul testamentar „Gheorghe Iova TEXTUARE” în 2020.