Ioana Bradea (n. octombrie 1975) a studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistrița, apoi limbi străine la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (portugheză‑franceză). A publicat până acum Băgău (Editura Est, 2004, Editura Humanitas 2019 / 2022), care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Scotch (Editura Polirom, 2010) și Înalt este numele tău (Editura Humanitas, 2017). A publicat versuri în antologiile Generația de aur (Editura frACTalia, 2020, coordonatori Cristina Ispas / V. Leac), Cum stai? (Editura Vellant, 2020), Perturbări în desfășurare. O antologie a prezentului (Editura frACTalia, 2021) și Retroversiuni (Antologie de proză scurtă scrisă de femei, coordonată de Cristina Ispas, Editura Paralela 45, 2023). A muncit în Bucureşti, într-o piaţă, şi apoi la o revistă de scurtă durată. A muncit în Bistriţa, prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio şi la o cafenea proprie. Este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde lucrează la un cotidian online, arată cei de la platforma clivaj.ro care i-au găzduit trei poeme din volumul nominalizat, 01100100 01110101 01101000 (editura Fantomas). Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Dialogul de nominalizare cu Ioana este mai jos (video și ce prinde AI din ce zicem noi).
Continuă lectura IOANA BRADEA- Nominalizare pentru Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026Arhive etichete: Gheorghe Iova
CORINA DASCALU- Nominalizare pentru Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026
Corina Dascălu este din Ploiești și trăiește acum în Brașov. A debutat în 2018 cu volumul pentru copii Alfred, un monstru mult prea simplu, la editura Arthur. În ianuarie 2025 a publicat ”Mama mea e un Nuștiuce Haizisăizic”, un poem grafic realizat la aceeași editură împreună cu desenele semnate de Marta Crețu, care în momentul colaborării avea doar 17 ani. Curajul de a transforma în carte destinată cititorilor adolescenți problematica delicată a maternității și perspectivele pe care le deschide o recomandă printre autorii români cu cel mai consistent demers în ultimele decenii. Cine câștigă Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026 pentru experiment în literatură afli pe 8 ianuarie. Dialogul de nominalizare cu Corina este mai jos (video și ce prinde AI din ce zicem noi).
Continuă lectura CORINA DASCALU- Nominalizare pentru Premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2026Nominalizare premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025: Ada
Pentru 2025 sunt 9 nominalizări pentru Premiul „Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025 pentru experiment în literatură.
Nominalizare la Premiul pentru experiment în literatură ”Gheorghe Iova Textuare” 2025: Ada Eliane
Ada Eliane pentru volumul „Ghosted” (editura Fractalia, 2024) pentru explorarea dinamicii unei mitologii queer la persoana I.
Continuă lectura Nominalizare premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025: AdaNominalizare premiul ”Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025: Tatiana
Pentru 2025 sunt 9 nominalizări pentru Premiul „Gheorghe Iova TEXTUARE” 2025 pentru experiment în literatură.
Tatiana Ernuțeanu pentru volumul „Sentimental scara C” (Eikon, 2024) în care combină colajul și textul.
„Simt că mi-am luat eu acest rol, nu de salvator, ci de om care face atât cât poate să echilibreze. Dacă toată lumea zice că trebuie să ne detașăm, nu! Eu vin și propun nu, nu trebuie să ne detașăm. Trebuie să simțim!”