1.Răzvan Ţupa, eşti născut, în urmă cu treizeci şi unu de ani, la Brăila, unde – presupun – ţi-ai petrecut copilăria şi adolescenţa. Brăila are prestigiul – şi sub acest aspect, ,, aş apropia-o’’ de Timişoara – unui oraş cosmopolit, cu o anume tradiţie, pitorească uneori, (cum apare, bunăoară, la Panait Istrati) a multiculturalităţii, a intersectării unor tradiţii şi spiritualităţi ce aparţin diverselor etnii ale locului. Ce înseamnă (eventual şi din acest punct de vedere) Brăila pentru poetul Răzvan Ţupa, pentru poezia lui şi, în genere, pentru cel plecat de acolo? Crezi că există în poezia ta o oarece filiaţie venind din acea ,,lume’’?
Brăila înseamnă cîţiva prieteni de cînd eram mic şi fratele meu mai mare pe care abia l-am văzut de cîteva ori. M-a marcat, mai degrabă faptul că după ce am plecat din Brăila am trecut prin trei oraşe. A fost important anul petrecut în Buftea şi anul în care mă zbenguiam prin pădure la Buşteni şi apoi cartierele în care am stat prin Bucureşti (Militari, Sebastian, Rahova, Drumul Taberei, Titan). Aşa se face că m-a marcat mereu o neputinţă de a mă opri într-un loc.

2.Pe coperta a patra a volumului tău de poezii, ,,Corpuri româneşti’’, Cartea Românească, 2005, cititorul e avertizat: ,,Cu poetul Răzvan Ţupa misiunea fracturistă nu numai că începe să aibă greutate, dar ea se manifestă deja, în diversitate (…)’’. Aprecierea – măgulitoare – îi aparţine lui Al.Cistelecan. Fiindcă e vizată apartenenţa ta la fracturism, te-aş ruga să nuanţezi caracterizarea criticului din Târgu-Mureş, să pui câteva accente vizavi de programul tău poetic şi de ceea ce tu numeşti, într-un fel de argument al cărtii despre care vorbim, ,,poetici netextuale… transcenderi ale textelor, din interior (…).’’
Îmi propuneam să limitez condiţia abordării literare la aceea de simplu instrument. Nu făceam dect să reformulez propriile mele nevoi de comunicare, de discuţie. Pe atunci credeam că discuţia este un fel de ideal, acum ştiu că se poate discuta mult şi bine în gol. Limitarea literaturii la domeniul literar este unul dintre lucrurile care au dus la situaţia asta. Mă deranjează faptul că literatura nu îşi mai propune să intre în dezbateri cu discursurile care sunt justificarea puterii (politic, economic) cred că de-asta mă şi interesează foarte mult Gheorghe Iova.

3.La cei 31 de ani, eşti, iată, autorul a două cărţi de poezii: ,,Fetiş’’, Editura Semne, 2001, laureată cu premiul M.Eminescu, Botoşani, (volum reeditat, revăzut şi adăugit, de Editura Vinea, în anul 2003, cu titlul ,,Fetiş – o carte românească a plăcerii’’) şi ,,Corpuri româneşti’’, Cartea Românească, 2005, despre care am mai vorbit. Ai avut o receptare bună din partea criticilor, unii dintre ei colegi de generaţie. În momentul de faţă eşti unul dintre numele proeminente (vorbim despre poezie), ale acestei generaţii: generaţia 2000. Şi totuşi, în ultimul timp, te-ai exprimat despre generaţia din care faci parte ca despre o realitate care-şi trăieşte amurgul: ,,Generaţia 2000 s-ar părea că începe să fie un termen clasat ca oricare altul (…) Este vremea probabil să fie anunţată moartea subită a generatiei 2000’’. Sunt consideraţiile tale dintr-un eseu din revista ,,Versus/m’’, nr.1, 2005. Aşa să fie? Sună oarecum a sentinţă…
Iniţial, vorbind despre generaţia 2000, Marin Mincu a insistat asupra unei ieşiri din textualism. Între timp au început să fie foarte importante pozele literare, au apărut înţelepţi, maeştrii şi alte lucruri de felul ăsta, tocmai ceea ce contestam la început. În plus, au apărut deja imitatorii şi asta e regretabil. Generaţia 2000 ar fi trebuit să rupă o dată pentru totdeauna cultul scriitorului special, genial şi bătrân neajutorat al satului. N-a reuşit. Din moment ce par uitate principiile pe baza cărora se coagulase generaţia… e mai bine să nu permitem să se transforme totul într-un joc literar şi să recunoaştem faptul că generaţia a expirat. De-acum este timpul individualităţilor care interacţionează.

(…)
5.Răzvan Ţupa, pe cine mai interesează azi poezia? De ce se mai scrie poezie? Tu de ce scrii poezie? Ştiu, sunt întrebări retorice, deja banalizate de repetarea lor în dialogurile dintre scriitori. Şi totuşi…
Ca orice lucru care ţine de expresie literară sau nu, poezia interesează exact pe cei pe care reuşeşti să îi implici în demersul tău. Spre deosebire de muzici şi televiziuni este destul de greu să transformi poezia într-un zgomot de fond. Dar asta s-ar putea să fie o şansă. Pe de altă parte se poate face o comparaţie cu sportul. Oricine poate să facă sport şi asta pare să fie legat de o nevoie esenţială de menţinere a tonusului fizic. Totuşi există sportivi de performanţă care fac un spectacol din diferite zone ale sportului. În acelaşi fel mi-ar plăcea să împărţim şi poezia.

6.Care e părerea ta privitor la şansele de afirmare ale scriitorilor tineri din provincie? Ar (mai) putea fi, provincia (geografic vorbind) un handicap? Mă gândesc la un anumit centralism care încă funcţionează în literatura şi cultura română?
Răspunsul meu e foarte simplu, aproape previzibil. Internetul poate să abolească orice fel de condiţie provincială. Bucureştiul e mai mult un loc de întîlnire.

7.Crezi în ierarhiile stabilite de opiniile unor critici, din diverse generaţii, aşa cum se reflectă ele în bursa de valori literare din suplimentele de cultură ale revistei ,,22’’?
Criticii literari au opţiunile lor şi este foarte bine că este aşa. |mi pare rău numai că nu se face ceva mai mult decît prezentarea unor liste de nume în acest domeniu.

(…)

9.Coordonezi, la club A, de ceva timp, un atelier de creaţie literară: ,,Poeticile cotidianului’’ Ce se întâmplă, de fapt, acolo?
Club A a putut să asigure spaţiul ideal pentru ieşirea în afara eternelor discuţii între scriitori. Publicul de acolo este format mai ales din cititori şi mai puţin din scriitori. Pe scurt, la Poeticile Cotidianului, un scriitor este invitat să se prezinte unui public căruia nu-i pasă de celebrităţile locale şi pune două întrebări simple:”Ce vrei?” şi „Ce poţi?”

10.Semnezi în ,,Suplimentul literar’’ de la Iaşi o anume cronică muzicală. Ce genuri abordezi şi de unde acest hobby?
Asta are legătură cu faptul că sunt, de obicei, mult mai influenţat de muzică şi de film decît de literatură. Cred că acesta este un lucru valabil pentru ceea ce reprezenta Generaţia.

11 Există, în opinia ta, în contextul generaţiei 2000, o tendinţă (în proză sau în poezie) căreia i s-ar putea aplica atributul de literatură pornografică ?
Nu, nu cred. Mi-ar fi plăcut să existe, dar nu… există doar cărţi mai bune şi cărţi mai proaste.

12.E banală, dar, pentru un tânăr poet, întrebarea e inevitabilă: la ce lucrezi? Cu ce vei ieşi pe piaţa literară anul acesta?
Cristian Cosma a lansat deja un carnet „Corpuri Româneşti” în colecţia Carmen. Mă interesează, în primul rînd, să-mi dezvolt blog-ul şi să duc mai departe implicarea altor domenii şi arte în prezentarea poeziei.