Sunteti gata de evolutie? + Niste motive pentru care literatura “e frumos” sa nu aiba legatura cu realitatea


[multumesc kostea de link]

Niste motive pentru care literatura “e frumos” sa nu aiba legatura cu realitatea

Printre lucrurile care i se reproseaza oricarei intreprinderi literare apare in mod obsedant unul cat se poate de facil: “ce produce?”. Fiecare discutie despre eficacitatea unei activitati ajunge in mod inevitabil la asta. Este normal sa fie asa din moment ce, aparent, cliseele modernismului industrial par sa nu ne fi parasit niciodata.

O sa las pentru alta data analiza mai putin spectaculoasa a proceselor prin care se valorizeaza in societatea contemporana o activitate sau alta si o sa urmaresc o scurta descriere a activitatilor asemanatoare.

Descrierea este scurta pentru ca o singura activitate functioneaza mizand pe povesti in aceeasi masura ca si literatura: politica. Asemenea literaturii, produsul final al politicii nu este constituit decat din cuvinte. Fie ca este vrba despre legi sau despre discursuri publice, capacitatea de a conduce a unui politician este strans legata de povestea pe care poate sa o spuna. Sigur, v-ati gandit la cersetorii din “Filantropica”. O modalitate de organizare a lumii, nu-i asa?!

Vorbe, vorbe

Si literatura si politica au ca produs final acelasi lucru: “vorbe”. Pe de o parte avem accentuari ale limbajului folosit in desfasurarea unei povesti, pe de alta, avem povesti pur si simplu motivante, interpretari permanente ale unor fapte.

Diferenta fundamentala este insa aceea ca pentru a-si face publice fanteziile politicienii pun in miscare fonduri enorme, deopotriva publice si private.

Politicienii trebuie sa conduca. Societatea, opozitia. orice. Doar sa conduca. Practic, politicienii sunt undeva in capatul “lantului trofic”, acolo unde tot ceea ce este produs intr-o societate este pus la treaba pentru un demers continuu de formulare a viitorului.

Viitorul pentru care se opteaza reformuleaza, evident, trecutul si reorienteaza prezentul.

Relatia literaturii cu toate acestea este complet diferita: literatura este singura care are dreptul in mod explicit sa inventeze, sa minta, sa contrazica realitatea. In mod ironic, ceea ce “nu are legatura cu realitatea” in cazul literaturii a devenit in gura politicianului ipoteza de lucru.

Dar opozitia fundamentala intre politician si scriitor apare acolo unde putem formula un mod de formulare a obiectivului asumat de “povestile” fiecaruia dintre cei doi: politicianul trebuie sa obtina echilibru (pe termen mediu sau lung) in timp ce scriitorul, dimpotriva: cu cat pune probleme mai mari, sesizeaza un dezechilibru si il incurajeaza la nivel conceptual, cu atat isi pune in practica eficacitatea artei sale.

Trei modalitati de discreditare a “adversarului”

Dintre cele doua categorii, cel care promite echilibrul imparte bugetul. Si cine ar putea sa fie cel mai periculos pentru cel care imparte bugetul? exact cel care ii poate periclita “echilibrul” (care este o formula verbala, evident). Dar lucrul pentru care scriitorul nu are cum sa fie “iertat” de politician tine de faptul ca “argumentatia” scriitorului isi poate permite sa fie strict afectiva. Iar din momentul in care argumentatia discursului politic a pierdut puterea ideologiilor tari, discursul literar a devenit un concurent direct.

Si cum slabim puterea celor care pot sa descopere dezechilibrul in prezent?

– aruncand in discutie false dezechilibre

– promovand spectaculos echilibrari alternative (ghicitori, investigatii de apartament, adevaruri imaginate, tabloidizari)

– incurajand dezbateri “estetice” care sa aiba ca finalitate discursuri slabe, concentrate asupra unor amanunte, care sa tina de tehnica discursului si atat, asa cum predau poezia manualele de literatura din toata lumea.

Absenta vs prezenta

Dar deformarea de perspectiva care a facut sa se prabuseasca discursul comunist ameninta si discursul politic contemporan. Obligat sa vorbeasca despre o realitate asupra careia pierde controlul, politicianul de azi trebuie sa formuleze demersul sau undeva. Iar acel loc este acela in care experienta directa nu poate sa ajunga: “in alta parte”. Fie ca este vorba despre Iraq ori despre palatul prezidential, despre sediul guvernului ori despre micile asalturi ale administratiei, intotdeauna adevarul este formulat ca tinand de ceea e se intampla in alta parte. Ceea ce se formuleaza este asadar absenta.

Literatura face exact inversul, da posibilitatea prezentei. Daca presei i-a fost diminuata la maxim aceasta posibilitate a afirmarii prezentei prin presiunile economice ori politice, literatura este singura care nu poate sa fie supusa. Pentru ca literatura inceteaza sa existe in conditiile diminuarii “prezentei” si se va reformula in alta zona, in afara controlului.

Ceea ce o vreme a fost underground, a devenit incredibil de puternic asumandu-si mijloacele divertismentului. Romanele care se adresau unui public din start specializat, au fost inlocuite de cercuri de public la fel de specializat dar multiplicate la nivel global.

Ceea ce garanteaza literatura, este numai un spatiu al libertatii. Si atat. Tot restul sunt instrumente: eficacitatea limbajului, reformularea mizelor expresive, plasarile estetice, jocul subiectiv/obiectiv.

Dar jocul continua pentru ca si prezenta, poate fi contrafacuta. Si dintre toate lucrurile pe care le poate face politica in frenezia cu care isi reformuleaza instrumentele unul singur ii este inaccesibil: autenticitatea.

Ocupa-ti orasul

Asa se face ca in acest moment, esentiala pentru formularea acestui spatiu de libertate este tocmai stabilirea unor structuri “literare” cu rol pur administrativ. Dar o administrare nu a scriitorilor, cum se intampla in cazul sindicatelor, ci a ideilor. Pe scurt: administrare in sensul gasirii resurselor pe baza carora sa poata sa fie dezvoltate resursele.

Am vorbit cu mai multi oameni din orase foarte diferite. Intrebarea este aceeasi: cine vrea sa incerce sa ia in brate proiecte literare si sa caute formule functionale pentru sustinerea lor pe termen lung? Majoritatea proiectelor literare din Romania functioneaza doar in virtutea unei parazitari a conceptelor superficiale de literatura. Atunci cand vorbesc despre marketing, cei mai multi se gandesc la spam pe mess. Cand vor sa propuna un proiect propun o peltea fara cap si fara coada in care singura motivatie este pentru ca nu ne asculta nimeni, iar publicul tinta este identificat generos “ocine o vrea”.
Mai mult, figuri marginale care au incercat sa profite de efervescenta din jurul cenaclului Euridice sau de proiecte literare online s-au inteles eronat conceptul de polemica si incet incet s-au transformat in varianta Web a militienilor culturali din anii 80. Atunci cand nu se ocupa cu cenzura, se balacesc in perdele de fum legate de copyright si alte minuni din care nu se obosesc sa inteleaga decat sonoritatea. Ar vrea sa fie anarhisti, dar, daca se poate, sa aiba si poza pe panoul de onoare de la McDonalds. In general, li se pare ca oricine nu este de acord cu gesticulatia analfabeta a constiintei lor are ceva cu ei. Si tot ce spun despre tine nu reprezinta decat propria lor persoana. Propria lor viziune: limitata, meschina, inganfata. Tot ce ramane dupa ei sunt doar colturile in care isi inghesuie spiritul de gasca si justificarile schematic-fetide. Ii recunosti dupa aroganta cu care vehiculeaza idei pe care nu le stapanesc. Ei sunt “Omul imbatranit recent” si sunt doar victimele unor momente de revelatie precoce. S-au trezit ca pot vorbi dar inca nu s-au prins ca ar fi cazul sa aiba si ce. Vi se pare cunoscut? Da, este exact sistemul de “intinerire” a lumii politice din Romania. Aceleasi practici, aceleasi “concepte”. Pe ei o sa-i uitam.
Dar in timpul asta orasul ramane nelocuit. Atunci invers: ocupa poetic memoria orasului tau.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.