Arhive categorii: actual

informatii, stiri, premii de poezie

FESTIVALUL ION DACIAN vine la început de noiembrie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian anunţă că FESTIVALUL ION DACIAN va avea loc între 5 şi 10 noiembrie, arată un comunicat.

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian anunţă că a şaptea ediţie a Festivalului ION DACIAN – o tradiţie a instituţiei, va avea loc între 5 și 10 noiembrie şi va însuma momente de neuitat, experiențe inedite și întâlniri cu invitați speciali.

Oferă detalii Managerul interimar Radu Petrovici: Tradiţia anuală a Festivalului Ion Dacian se va concretiza într-o săptămână dedicată iubitorilor de artă și cultură, ce se vor bucura de o diversitate de manifestări: turul ghidat,  musicalul Rebecca şi spectacolul-concert Musical Evolution, o lansare de carte şi o expoziţie de sculptură  vor îmbogăţi programul Festivalului şi agenda vizitatorilor.

Festivalul ION DACIAN se va derula după următorul program:

 – 5 Noiembrie ora 19:00  Tur Ghidat al teatrului, o ocazie perfectă pentru a descoperi secretele din culise.

– 6 Noiembrie ora 19:00 – lansare de carte Alexander Hausvater. Evenimentul va include și un moment artistic special, menit să adauge un strop de magie serii.

– 7 Noiembrie ora 19:00 – Expoziția Retrospectivă a lui Teudoru-Teofil Doagă, unde fiecare piesă spune o poveste unică. Evenimentul va include și un scurt moment artistic, îmbinând vizualul cu performanța pentru o experiență și mai captivantă.

– 8 Noiembrie ora 19:00, ritmurile vibrante ale serii „Tango Passion” ne vor purta în lumea pasională a dansului, în cadrul intim al Operetei Lounge.

– 9  Noiembrie ora 18.00  musicalul „Rebecca” – spectacol aflat în topul preferinţelor publicului

– 10 Noiembrie ora 19:00 – Premieră   „Musical Evolution„, un spectacol concert în premieră, o călătorie prin istoria evolutivă a musicalului, aducând pe scenă momente de neuitat din opere celebre.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea curentă vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro,

şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

Vernisajul expoziției „DesFacerea Lumii” la Timișoara

Vernisajul expoziției „DesFacerea Lumii” a artiștilor Anca Benera & Arnold Estefán are loc la Fundația Art Encounters din Timișoara, pe 24 octombrie 2024, arată un comunicat.
Această expoziție este o oportunitate de a explora lucrările recente ale artiștilor, prezenți pe scena internațională de peste zece ani și expuși în cele mai prestigioase instituții și bienale din lume, arată curatorii. 
 
Curatoriată de Krisztina Hunya și Diana Marincu, această expoziție marchează cooperarea dintre Fundația Art Encounters și Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.) din Berlin.
 
Vernisajul va avea loc pe 24 octombrie 2024, începând cu ora 18:00, în spațiul expozițional al Fundației Art Encounters din Timișoara (Bd. Take Ionescu 46C, Casa ISHO)

PAUZĂ în SHOWCASE ONLINE / ȘAH 2024

Expoziția „Pauză” curatoriată de Alexandra Boaru, Daniel Semenciuc și Valentin Teodorescu va fi lansată oficial pe webiste-ul acasalahundorf.ro sâmbătă, pe 26 octombrie.

Expoziția prinde viață în mediul online după ce s-a bucurat de primirea călduroasă a publicului la Târgu Mureș în cadrul vernisajului de pe 28 septembrie, la Noaptea Albă a Galeriilor, dar și în celălalte zile când a fost deschisă publicului, arată organizatorii. Expoziția cuprinde lucrările finale ale artiștilor rezidenți care au călcat pragul de Acasă în ediția ȘAH de anul acesta și reprezintă cercetarea și explorarea lor artistică în satul transilvănean Hundorf (azi Viișoara, județul Mureș). 

Reunind medii artistice diverse de la artă digitală, mixed media, sculptură, cercetare de arhive, artă murală, instalație artistică, poezie, film documentar, eseu video, fotografie sau artă textilă, conceptul expoziției de anul acesta ne îndeamnă mai mult ca oricând la reflecție și grijă, atât pentru noi înșine, cât și pentru ceilalți oameni și pentru mediu. 

„Cele 2 săptămâni de repaus petrecute în Hundorf i-au dus pe rezidenții din acest an în direcții nebănuite: unii și-au schimbat mediile de lucru pe care le foloseau în practica curentă, alții și-au găsit subiecte noi de aprofundat. O parte din rezidenți au ajuns la un rezultat printr-un proces riguros de muncă – pentru că există și oameni care în pauzele de la viață devin cei mai prodigioși creatori.”, relatează curatorii expoziției. 

Vă așteptăm pe website-ul acasălahundorf.ro pe 26 octombrie să vă lăsați purtați de poveștile și lucrările rezidenților ȘAH 2024. 

CuratoriAlexandra Boaru, Daniel Semenciuc, Valentin Teodorescu
Concept website și editorNadina Stoica


Dezvoltator websiteAlexandru Munteanu

Expun artiștii rezidenți
Acatrinei Elena Daniela (RO)
Aysu Naz Atalay (TR)
Ștefania Bodescu (RO)
Alesia Cîdă (RO)
Georgiana Cojocaru (RO)
Copăcel Miruna-Ioana (RO)
Charlie-Anne Côté (CA)
Teodor Georgescu (RO)
Iulia Hulea (RO)
Antonia Itineanț (RO)
Kareem Jamal (RO)
Isidora Lazic (FR)
Kyle Malanda (USA/MW)
Matei Rădulescu (RO)
Teodora Rotaru (RO)
Gabriela Monica Tîrziu (RO)
Alina Tofan (RO)
Adrienn Szövérffi (HU)
Máté Szilvay (HU)
Demelza Watts (UK)

Călătorie în orașul pictat – vechea stradă a Colței

Călătorie în orașul pictat – vechea stradă a Colței într-o conferință și lansare de carte la Palatul Suțu, arată un comunicat.

Muzeul Municipiului București are plăcerea de a vă invita joi, 24 octombrie 2024, începând cu ora 18:30, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2), la conferința „Călătorie în orașul pictat – vechea stradă a Colței”, susținută de dr. Nicoleta Bădilă și dr. Delia Bran, organizată în cadrul seriei “Conferințele de Joi de la Palatul Suțu”.

Evenimentul va marca, de asemenea, lansarea catalogului omonim, „Călătorie în orașul pictat – vechea stradă a Colței”, printr-o scurtă prezentare care va evidenția rolul străzii Colțea în dezvoltarea infrastructurii culturale bucureștene.

Accesul la eveniment este gratuit.

Prezentările vor fi susținute de dr. Nicoleta Bădilă și dr. Delia Bran, co-autoarele catalogului, care vor discuta despre evoluția peisajului urban în arta românească și importanța infrastructurii urbane în sprijinirea artei și culturii.

Dr. Nicoleta Bădilă este muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București, secția Arheologie Preventivă și Istorie Bucureșteană. De profesie istoric de artă, ea are o teză de doctorat în istoria portretelor europene. Este expert acreditat în bunuri culturale cu semnificație artistică, portrete de secol XIX.

Dr. Delia Bran este muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București, secția Arheologie Preventivă și Istorie Bucureșteană. De profesie istoric de artă, ea are o teză de doctorat în politicile culturale din spațiul românesc. Este expert acreditat în bunuri culturale cu semnificație artistică, pictură românească de secol XX.

Coordonatorul Conferințelor de Joi: conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin.

Acest eveniment face parte din seria de activități desfășurate în cadrul proiectului „Călătorie în orașul pictat – vechea stradă a Colței”, derulat de Muzeul Municipiului București și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Partenerii proiectului includ Uniunea Arhitecților din România, Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, precum și Facultățile de Litere, Istorie și Geografie ale Universității din București.