Arhive categorii: actual

informatii, stiri, premii de poezie

Dezbatere: Arta interactivă în spațiul public – limitele participării

Sâmbătă, 14 septembrie, 2024, începând cu ora 18.00, în Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, are loc o dezbatere cu tema „Arta interactivă în spațiul public – limitele participării”. Evenimentul încheie etapa din România a unui proiect transnațional și inedit de artă contemporană care chestionează rolul muzeelor azi: “if walls could tell” al artistului german Mischa Kuball.

La eveniment vor lua parte: dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU – manager, Muzeul Național al Țăranului Român, Ruxandra Demetrescu – profesor de Istoria și Teoria Artei, Universitatea Națională de Artă, București, Călin DAN – artist, critic de artă și curator, manager, Muzeul Național de Artă Contemporană, Alina ȘERBAN – istoric de artă și curator, Horea AVRAM –profesor asociat al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Președinte AICA România.

Discuția panelului va aborda temele teoretice actuale legate de rolul artei publice interactive și participative, concentrându-se asupra esteticilor politice și sociale. Vor fi adresate două modele diferite, și anume spațiul intervențional – explorând posibilitatea potențială a artei publice participative de a remodela locurile vieții de zi cu zi; și spațiul de legături (commoning space), unde arta participativă poate crea spații partajate, ce pot stabili relații sociale comune ale unor grupuri sociale specifice în mediul urban. În ceea ce privește aceste modele teoretice, vom sugera și o altă poziție a artistului în calitate de catalizator și mediator, una care creează o „scenă” pentru o participare deschisă (open-ended), un fel de tabula rasa, fără niciun fel de filtrare, principii directoare sau limite impuse potențialilor utilizatori/publicului cu privire la pereții albi goi care vor fi amplasați în spațiul public pentru a fi suport de expresie liberă. Chiar dacă pereții simbolic reprezintă cadrul instituțional al muzeului din care au fost scoși și unde vor fi reintroduși, publicul îi poate percepe ca pe un semnificant gol, care nu este neapărat conectat cu discursul criticii instituționale. Prin urmare, întrebarea care va fi pusă este dacă acest tip de practică artistică interactivă în spațiul public este doar un „colț al vorbitorilor” temporar sau reflectă vox populi în spațiul public necontrolat și decolonizat.

Pe de altă parte, straturile socio-politice, urbanistice și alte straturi contextuale ale răspunsului public la o inițiativă deschisă și participativă ar trebui să fie pertinente pentru contextul local al Bucureștiului, unde acțiunile artistice în spațiul public au avut o agendă politică robustă în perioada socialistă și post-socialistă.

În cele din urmă, o întrebare la fel de importantă care va fi luată în considerare este despre dinamicile interacțiunilor dintre instituțiile publice, private, alternative, academice, comunitățile, precum și publicurile care constituie și produc lumea artistică locală (ca în teoria lui Arthur Danto).

Curator este dr. Zoran Erić, Institutul pentru Filosofie și Teorie Socială, Belgrad

Despre artist
Artistul conceptual Mischa Kuball lucrează în sfera publică și instituțională din 1977. Din 2007, Kuball a fost profesor de artă publică la Academia de Arte Media din Köln, iar din 2006 până în 2008 profesor de artă media la Hochschule für Gestaltung/ZKM, Karlsruhe. Din 2015 este membru al Academiei de Științe, Litere și Arte din Renania de Nord-Westfalia, Düsseldorf. În 2016 a fost distins cu German Light Award. Din primăvara anului 2024, este membru asociat al Clusterului de excelență „Matters of Activity. Image Space Material” la Humboldt-Universität zu Berlin.


Partneri:
Ars Aevi Museum of Contemporary Art, Sarajevo
The National Museum of the Romanian Peasant, Bucharest
Museum of Contemporary Art, Skopje
Center for Contemporary Culture KRAK, Bihać
RIZOM [ K ] – Frankopan Castle, Kraljevica
Art Gallery “Nadežda Petrović”,
 Čačak
Center for Contemporary Art [KSA:K] with Galeria Plai, Chișinău 
MGML – Match Gallery, Ljubljana
Faculty of Fine Arts, University of Montenegro, Cetinje
WELTKUNSTZIMMER, Düsseldorf

Ingeborg Bachmann și Paul Celan: Dublă expoziție la Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Forumul Cultural Austriac demarează cel de-al doilea turneu expozițional al anului. După succesul de la Bucuresti, două expoziții literare de amploare pleacă în turneu prin România, arată un comunicat de presă.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, împreună cu Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național al Literaturii Române București prezintă în premieră la Iași expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973”, care va fi vernisată în data de 18 septembrie, ora 17.30 (la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași de la Casa Muzeelor, str. Vasile Alecsandri 6).

Cu această ocazie, organizatorii readuc pe simeze și o expoziție literară cu un important succes internațional – „PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern”, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor celor doi autori și al legăturii lor de suflet. Expozițiile pot fi vizitate până pe data de 13 octombrie. Expozițiile sunt un omagiu adus uneia dintre cele mai celebre relații artistice și de iubire din literatura europeană contemporană – cea dintre două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan. Cele două expoziții documentare le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă care a dat naștere unei corespondențe tulburătoare, unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

„Vreau ca războiul să ia sfârșit” – această afirmație din romanul „Malina” al lui Ingeborg Bachmann ar putea reprezenta mottoul întregii sale opere. Poemele, piesele de teatru radiofonic, povestirile, romanele și studiile sale literar-teoretice reprezintă un vast corpus de scrieri împotriva războiului, sub cele mai variate genuri și forme stilistice.

Având profunde referințe și semnificații actuale, expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973” se articulează în jurul volumului „Scrieri antirăzboinice”, o culegere de texte importante ale lui Ingeborg Bachmann. Expoziția conduce vizitatorul printre principalele repere ale operei scriitoarei, punând accentul pe semnificația politică a creației sale, dar și pe angajamentul său politic direct. Explicațiile sunt completate de câteva imagini de arhivă ale teatrelor de război din Europa, împotriva cărora militează Ingeborg Bachmann.

Expoziția prezintă și texte în premieră, precum fragmentele din jurnalul de război al scriitoarei (1945), dar și fotografii inedite sau înregistrări sonore originale ale lui Ingeborg Bachmann din arhiva sa privată, care pot fi accesate prin scanarea unor coduri QR. Expoziția este curatoriată de Helga Pöcheim, având la bază un concept științific de Hans Höller, iar grafica este semnată de Erika Thümmel. Traducerea și adaptarea versiunii românești aparțin Monicăi-Maria Aldea. Expoziția este prezentată cu sprijinul editurii Humanitas Fiction și al traducătoarelor Ana Mureșan și Ramona Trufin.

Scriitoare și poetă austriacă, Ingeborg Bachmann este considerată una dintre cele mai importante autoare ale secolului XX. În opera sa, ea se concentrează cu predilecție asupra rolului femeilor într-o societate patriarhală, asupra consecințelor războiului și ale păcii, precum și asupra diversității suferinței umane individuale. Născută în 1926 la Klagenfurt (Austria), într-o familie de profesori, Ingeborg Bachmann își manifestă de timpuriu opoziția acerbă față de convingerile politice de extremă-dreapta ale tatălui, adversitate ce devine o constantă a operei sale. După studii de filozofie, psihologie, germanistică și drept la Innsbruck, Graz și Viena, obține titlul de doctor cu o teză despre receptarea critică a lui Heidegger. În 1948, îl întâlnește pe poetul Paul Celan, originar din România, cu care trăiește o relație de iubire și prietenie care va avea o influență hotărâtoare asupra vieții și a operei sale.

Tradusă în 10 limbi, expoziția „PAUL CELAN – printre cuvinte/ unter den Wörtern” este una dintre cele mai de succes expoziții literare itinerante din Europa. Inițiată de Forumul Cultural Austriac, ea este realizată în colaborare cu Muzeul Literaturii Române și cu Universitatea din București. Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.

Unul dintre spiritele care au marcat gândirea poetică europeană a secolului XX, Paul Celan (Paul Antschel) s-a născut la Cernăuți, în 1920, într-o familie de evrei vorbitori de limbă germană. Victimă a prigoanei împotriva comunității evreiești din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Celan părăsește definitiv România, în 1947. După șase luni petrecute la Viena (unde o întâlnește pe Ingeborg Bachmann), se stabilește la Paris. Studiază la Sorbona, iar din 1959 ocupă postul de lector de limba germană la École Normale Supérieure. Scriind literatură numai în limba germană, Celan publică  o serie de volume de versuri care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX. De asemenea, traduce în germană din Paul Valéry, Henri Michaux, René Char, Osip Mandelştam, printre alții, precum şi prima carte în limba franceză a lui Emil Cioran.

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, împreună cu Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național al Literaturii Române București prezintă în premieră la Iași expoziția SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973, care va fi vernisată în data de 18 septembrie, ora 17.30 (la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași de la Casa Muzeelor, str. Vasile Alecsandri 6). Cu această ocazie, organizatorii readuc pe simeze și o expoziție literară cu un important succes internațional – PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor celor doi autori și al legăturii lor de suflet. Expozițiile pot fi vizitate până pe data de 13 octombrie.

Acest dublu eveniment este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și de Forumul Cultural Austriac, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române București, al Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” din Iași, al Bibliotecii Austria din Iași și al Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale, în contextul aniversării a 25 de activitate culturală a misiunii diplomatice austriece în România și a celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași.

All Sorts of Care pune grija în prim-plan, într-o prezentare pe 14 septembrie, în București

Încheierea proiectului artistic interdisciplinar All Sorts of Care pune grija în prim-plan, într-o prezentare care va  avea loc pe 14 septembrie, în București, arată un comunicat de presă.

            Asociația Developing Art anunță sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18.00, un eveniment construit în jurul conceptelor de grijă și îngrijire, la Centrul de Resurse în Fotografie, Str. Popa Tatu, nr. 68, eveniment care marchează încheierea proiectului All Sorts of Care.

All Sorts of Care Tabkore

Evenimentul reunește cercetările artistelor Andreea Novac, Alina Ușurelu și Irina Marinescu desfășurate anul acesta în cadrul unor rezidențe artistice la Timișoara, Cluj-Napoca și Socolari, rezidențe în care cele trei artiste, alături de colaboratoarele lor (Iulia Enache, Anastazija Dimitrova și Alisa Tarciniu) au susținut o serie de ateliere practice și de conferințe deschise publicului.

All Sorts of Care Tabkore

            Proiectul a fost concentrat pe conceptul de grijă, punându-l în centrul priorităților de relaționare atât cu propriul corp, problematizând vârsta din punct de vedere biologic, artistic și social, folosind râsul ca instrument terapeutic și redefinind relația dintre individ și natură prin refuzarea ierarhiilor tradiționale și a poziționării exclusiv antropocentrice.

All Sorts of Care @Alina Ușurelu

Program:

18:00 – The numbness of your feet and the beauty of your hands – coregrafa Andreea Novac și Iulia Enache (medic gerontolog / geriatru)

„A vorbi despre vârstă înseamnă a problematiza un fenomen socio – cultural complex. A vorbi despre vârstă în relație cu corpul și despre îmbătrânire ca proces natural, dar încărcat afectiv, înseamnă a aborda atitudini, percepții și valori care nu sunt întotdeauna ușor de gestionat.”

All Sorts of Care_Light Stories

19:00 – Ways of Giving Back – artista Alina Ușurelu și cercetoarea Anastazija Dimitrova (expert în silvicultură, Macedonia de Nord)

„Când te întrebi „cum aș putea să ajut natura?”, te pui deja într-o postură superioară ei, fără să-ți dai seama și fără rea intenție. Dar mergând în liniște prin natură, devenind un martor tăcut și atent, observi că sistemele care te înconjoară sunt atât de complexe și de interconectate, atât de copleșitoare, încât nu te mai lasă inima să te vezi pe tine însuți separat de toate acele cicluri și împletiri. „

All Sorts of Care @Alina Ușurelu

Ora 20:00 – Cum să mișcăm râsul – artista Irina Marinescu, cu participarea virtuală a terapeutei Alisa Tarciniu

„Ce se întâmplă în corp, ce mușchi sunt implicați, ce hormoni sunt declanșați atunci când râdem? Și ce se întâmplă cu oamenii care nu (mai) râd? Cum poate fi antrenat, corporal, râsul? Ne-am imaginat o sală de forță pentru antrenarea râsului, un spa cu orchestre de râs.”

Accesul publicului este liber.

All Sorts of Care @George Miheș

            All Sorts of Care a debutat în luna martie la Timișoara, cu o rezidență artistică propusă de Irina Marinescu, a cărei practică artistică se îmbină cu interesul pentru procesele terapeutice, explorând râsul și efectele sale, atât sub aspectul mișcărilor specifice, abordate din perspectiva dansului, cât și prin prisma psihologiei, ca un catalizator al stării de bine și al însănătoșirii, incluzând totodată și perspectiva socială, ca liant al comunităților și ca mecanism de interacțiune și de detensionare.

            Cea de-a doua rezidență de cercetare artistică din cadrul proiectului s-a intitulat “The numbness of your feet and the beauty of your hands – perspectives on age, body and dance” și a fost realizată de Andreea Novac, cu participarea medicului gerontolog Iulia Enache, pornind de la o serie de experiențe personale legate de înaintarea în vârstă, uzură fizică, limitări și chestionări profesionale.

            Fundamentată pe date științifice din botanică, permacultură și silvicultură, prin aportul Anastazijei Dimitrova (Macedonia de Nord, doctor în inginerie forestieră), Ways of Giving Back, rezidența Alinei Ușurelu asupra relației dintre individ și natură a integrat experiența subiectivă a unui dansator, al cărui mediu de exprimare creativă – corpul – este în mod incontestabil parte dintr-un întreg care depășește cu mult individul.. Totodată, această rezidență a fost adaptată locului în care s-a desfășurat – localitatea Socolari din județul Caraș-Severin. Obiectivul ei a vizat reiterarea funcțiilor terapeutice ale întâlnirii dintre om și natură, împletirea cunoașterii științifice cu cea subiectivă, cât și realizarea unui traseu performativ integrat în spațiul natural unic din acel areal.

            Integrând așadar experiența unor proiecte anterioare într-un context mai larg, Asociația Developing Art a reușit cu All Sorts of Care să ducă mai departe cercetări artistice multidisciplinare, conturând noi metodologii de lucru și un instrumentar conceptual care îmbogățește limbajul coregrafic pe de o parte și facilitează colaborările artistice transdisciplinare în viitor.

Detalii despre proiectul All Sorts of Care se găsesc pe site-ul https://www.developingart.org/ și pe pagina de Facebook We are Developing Art.

All Sorts of Care este un proiect al Asociației Developing Art, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.Parteneri Instituționali: Faber, Cronic Love Productions, Casa Tranzit, OM Centru Coregrafic, Casa Thea, Centrul de Resurse în Fotografie.

Teatru contemporan, comedii dulci-amare și spectacole-manifest în stagiunea de teatru de la ARCUB

De la texte provocatoare, la piese multipremiate, proiecte cu mesaj social sau dramaturgie contemporană europeană, stagiunea de teatru de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă în perioada septembrie – decembrie 2024 o nouă serie de spectacole marca ARCUB sau realizate în parteneriat cu Asociația Arte dell’ Anima și Compania de teatru independent RESPIRO Comp, arată un comunicat de presă.

Stagiunea teatrală de la ARCUB se deschide luni, 16 septembrie, ora 19:00, cu premiera spectacolului „Showcase”, o producție din cadrul proiectului„Let’s Laugh”,inițiat de Asociația Arte dell’Anima. Montarea prezintă iubitorilor de teatru o poveste dramatică în care adevărul și ficțiunea se îmbină, iar succesiunea de monologuri este transpusă, cu ironie, în exerciții de sinceritate și emoție. Coordonat regizoral de Radu Iacoban, cu o distribuție formată din: Réka Kovács, Daniel Popa, Daria Pentelie, Tiberiu Hărșan, Cezara Petredeanu, Una Toma, spectacolul promite publicului o experiență teatrală puternică, menită să provoace râsul, dar și reflecția. O a doua reprezentație a aceluiași spectacolul va avea loc în data de 7 octombrie, ora 19:00, la Sala Mare.

Sâmbătă21 septembrie, revine la Sala Mare ARCUB spectacolul „Respiro – Vacanță pe acoperiș”, o producţie a companiei de teatru indepedent RESPIRO Comp, care propune un roller-coaster de emoții și răsturnări neașteptate de situații, o poveste despre autocunoaștere, despre puterea de a merge mai departe și despre speranță. Cu o distribuție formată din: Ada Navrot, Ioana Abur, Laura Vasiliu, Dorin Enache și Cătălina Nichitin, montarea cucerește publicul prin alchimia dintre forță și sensibilitate, creând pe scenă o energie captivantă. Inspirat de textul dramatic „Matilda și groparii” al Stelei Giurgeanu şi regizat de Corina Dragomir, spectacolul este o comedie dulce-amară, care aduce emoţie și încurajează la o meditație pe tema violenței în familie.

Actorii Mihai Baranga, Luminiţa Erga, Cristi Toma, Silviu Biriş, Vlad Lință, Natalia Dragomir, Mona Dobrişan, alături de două artiste ale scenei lirice româneşti – soprana Arlinda Morava şi mezzo-soprana Adriana Alexandru, se întorc pe scena de la ARCUB, duminică29 septembrie, ora 16:00, cu o nouă reprezentaţie „Cheful suprem”, regizată de Beatrice Rancea. Spectacolul este o comedie efervescentă, cu reverberaţii amare, portretizând satiric o adunătură de parveniți, ce se prezintă a face parte din „lumea bună”.

Programul stagiunii de teatru de la ARCUB este completat de cea mai recentă producție „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, creată de Alexandru Mâzgăreanu, unul dintre cei mai premiați regizoride teatru. Prezentat în premieră pe 19 aprilie 2024 la Sala Mare ARCUB, spectacolul, sub aparența unui thriller, pune în lumină idei și emoții, confruntări și sentimente, pe teme actuale legate de rasă, religie, bogăție și putere. Cu o distribuţie foarte apreciată, formată din binecunoscutul actor Șerban Pavlu și tânărul Vlad Lință, spectacolul vorbește despre corectitudinea politică, despre moralitate și vină.

Biletele au fost puse în vânzare, la prețuri variabile, în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe entertix.ro și de la Casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani 84-90, în capătul pasajului, spre Str. Gabroveni).

LUNI, 16 SEPTEMBRIE ȘI 7 OCTOMBRIE | ORA 19:00 | SALA MARE – ARCUB

            SHOWCASE – creație colectivă

Cu: Réka Kovács, Daniel Popa, Daria Pentelie, Tiberiu Hărșan, Cezara Petredeanu, Una Toma

Text șiRegie: Radu Iacoban

Asistent Regie: Mihai Băltescu

Compozitor: Aida Šošić

Scenograf: Tudor Prodan

Coregraf: Ruxandra Bobleagă

Light Design: Nichita Teodorescu

Sound Design: Alexandru Bibere

Durata spectacolului: 1 oră și 30 minute (fără pauză)

            SÂMBĂTĂ, 21 SEPTEMBRIE | ORA 19:00 | SALA MARE – ARCUB

RESPIRO – Vacanță pe acoperiș, adaptare după „Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu

Cu: Ada Navrot, Ioana Abur, Laura Vasiliu, Dorin Enache, Cătălina Nichitin

Regia: Corina Dragomir

Scenografia: Ileana Zirra

Durata spectacolului: 1 oră și 50 minute (fără pauză)

            DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE | ORA 16:00 | SALA MARE – ARCUB

            CHEFUL SUPREM de Tudor Mușatescu

Cu: Arlinda Morava, Mihai Baranga, Cristi Toma, Luminița Erga, Silviu Biriș, Adriana Alexandru, Vlad Lință, Natalia Dragomir, Mona Dobrișan. În rolul cățelului Pufi: Don Vito.

Regie, light design și mișcare scenică: Beatrice Rancea

Scenografie: Maria Miu

Asistent regie: Dan Popa

Durata spectacolului: 1 oră și 20 minute (fără pauză)

DUMINICĂ, 6 OCTOMBRIE | ORA 19:00 | SALA MARE – ARCUB

            BAZINUL DE NORD de Rajiv Joseph

Cu: Șerban Pavlu, Vlad Lință

Regie și light design: Alexandru Mâzgăreanu

Traducerea: Elena Morar

Scenografie: Alexandra Boerescu

Muzică originală: Alexandru Suciu

Durata spectacolului: 1 oră și 40 minute (fără pauză)

Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 14 ani!

         Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe canalul Whatsapp ARCUB

Detalii pe www.arcub.ro

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internațional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!,al singurului festival internațional de jazz în aer liber din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.