Arhive etichete: arta

actual

FringeStone – tabără de creație la Muntele Rece

Lasă un comentariu

Asociația Culturală Art Act organizează, în perioada 8-22 octombrie 2012, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca,Mănăstirea Muntele Rece, Primăria Valea Ierii și TVR Cluj, tabăra de creație FringeStone. Aceasta va avea loc la Mănăstirea Muntele Rece din comuna Măguri-Răcătău și este dedicată sculpturii în piatră.

Tabăra va reuni un număr de 6 tineri din cadrul Facultății de Arte Plastice – secția Sculptură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Aceștia, sub îndrumarea a doi specialiști din domeniu, vor realiza, pe parcursul celor 14 zile, lucrări de sculptură cu temă religioasă executate în piatră de Viștea. Tabăra deschide un ciclu de acțiuni care își propun să creeze un traseu artistic tematic, pe o distanță de 8 kilometri, între Valea Ierii și Mănăstirea Muntele Rece, menit să scoată comunitatea locală din izolarea geografică și culturală.
Tutorii tinerilor artiști vor fi Conf. univ. dr. Alexandru Păsat și Asist. univ. drd. Vlad Berte, reprezentanți de marcă ai Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.
Tabăra va avea un profil artistic-religios, iar artiștii vor avea libertatea de exprimare și de compoziție, acțiunea având, totodată, scopul de a adăuga un plus de valoare regiunii unde este amplasată mănăstirea, o zonă rurală cu potențial turistic în creștere, încă neexploatat. Atelierele se vor axa pe sculptura în piatră și se vor finaliza cu o festivitate de inaugurare, la care sunt așteptați reprezentanți ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, localnici, oficialități locale, precum și studenți și profesori ai Universității de Artă și Design.
În scopul implementării unui proiect amplu menit să dezvolte turismul cultural ecumenic din zonă, Asociația Culturală Art Act își propune crearea unei Biblioteci Universale a Religiilor la Mănăstirea Muntele Rece, centru care va reuni colecții de carte pe teme religioase aparținând diferitelor culte existente, încurajând în acest fel toleranța și comunicarea inter-religioasă. Până în momentul de față, pentru atingerea acestui obiectiv, cu sprijinul editurilor partenere, s-au strâns mai mult de 150 de volume, în acest sens fiind realizat și site-ul http://muntelerece.wordpress.com/biblioteca-universala-a-religiilor/.
Asociația Culturală Art Act s-a înființat în anul 2007 în Cluj-Napoca, sub forma unei organizații non-guvernamentale fără scop patrimonial. Obiectivele și activitățile principale ale Asociației sunt: organizarea de spectacole, expoziții, festivaluri și lansări de carte, promovarea tinerelor talente, editarea, tipărirea și difuzarea de cărți, reviste, albume, publicații diverse dedicate domeniului artistic, platic, audio-vizual și literar. Astfel, până în prezent, Asociația Culturală Art Act a contribuit ca producător sau coproducător la realizarea a peste 160 de piese de teatru (câștigând 14 premii UNITER), 13 expoziții naționale și internaționale, 14 spectacole de operă, 1 film, 3 concerte de jazz și 2 lansări de carte.

media

Valoarea artei

6 comentarii

Ne-am obisnuit cu stirile care anunta un pret record la vanzarea unei lucrari de arta. In viata reala ne intalnim mai rar cu lucrari de acest fel, dar aproape sigur oricine a vazut macar o data un tablou in spatele caruia atarnau multe zerouri. Nu ca ar fi contat, bineinteles, dar merita mentionat. De unde vine si ce cauta fiecare zero in spatele sumei poate sa fie o discutie utila, si, evident am gasit pana si eu destui pararisti culturali care cred si acum ca „bunul gust” are legatura cu domeniul esteticului.
Ca sa avem un punct de pornire o intrebare in doi timpi ar putea lamuri lucrurile in orice discutie in care cineva se bate cu gustul in piept: „cam cat ai plati pentru ce iti place? Si ce spui ca iti place?”

media

Arta Moderna (un documentar) si literatura cat se poate de contemporana

Un comentariu

Am vazut cele două ore de documentar despre arta modernă (cand a devenit totul spectaculos) spre zilele noastre fascinat de trecerea de la obsesiile genialităţii la cele ale şocului până la ceea ce se numeşte „drăguţ”. Filmul produs in 1999 face comprehensibilă toată nebunia fenomenului şi mie unul mi-a desenat o adevărată hartă pe care se potriveşte destul de bine ceea ce se întâmplă în literatura contemporană românească.
În contextul dat văd două extreme cât se poate de vii pentru ceea ce s-a scris relevant în ultima jumătate de secol. Într-o extremă este de aici privind cărţile lui Paul Goma, mereu precizând vitalitatea cu o artă a scrierii pe care puţini sunt cei care să nu o fi simţit ca ameninţătoare tocmai pentru că oferă certitudini, constituie guri ale istoriei pe cât de personale pe atât de general valabile, cu toate riscurile asumate, vorbind bucuria şi tragedia tuturor.
În cealaltă extremă este Gheorghe Iova. Şi cred că este singurul autor căruia îi poţi spune bine mersi numele fără să te simţi vinovat că nu spui un titlu de volum. Pentru că jocul său este exact opusul revelaţiilor pe care le oferă un roman de Paul Goma de exemplu. Nu este deloc o întâmplare că aproape tot ce a scris Paul Goma poţi să găseşti gratuit pe internet, decărcând chiar de pe site-ul scriitorului. Scrisul său lui, în cel mai pur stil clasic, oferă realitatea şi îi provoacă pe mulţi. De asemenea, nu este o întâmplare nici faptul că dacă vrei să găseşti o carte de Gheorghe Iova o să fie foarte greu. Poate la o bibliotecă… Ceea ce scrie Gheorghe Iova este mereu doar partea văzută a provocării. Şi arta lui Iova provoacă dar niciodată pe mulţi… întotdeauna pe fiecare în parte.
Între aceste extreme ştiţi ce se întâmplă. Cred că este destul de rar cazul în care cel mai cunoscut scriitor contemporan este şi unul dintre cei mai profesionişti. Şi totuşi asta se întâmplă cu Mircea Cărtărescu. Cred că este unul dintre puţinii scriitori contemporani care nu a făcut mare lucru ca să provoace pe cineva, unul dintre rarele exemple de autor care încearcă să împace efervescenţa creatoare cu normalitatea. Şi totuşi, în ciuda faptului că nu pare să îl intereseze provocarea… are parte de tot felul de lecţii moraliste.
Evident că trei scriitori oricât de buni nu înseamnă o literatură, dar măcar ştiu între ce repere pot să situez cazurile excepţionale, aşa cum oricărui scriitor îi place să se considere. Si asa cum aratat mai adineauri (in cazul atat de pu’in cunoscutului Victor Iliesiu) merita sa se considere astfel rezervând revelaţii.

Şi acum arta:

la sfarsitul fiecarei parti va intra automat fragmentul urmator (daca nu sunteti logati in contul de pe youtube ar fi bine sa o faceti acum pentru ca sunt fragmente care vor fi interzise minorilor si in playlist vor fi sarite in mod automat daca site+ul nu are siguranta maturitatii celui care vizioneaza)

actual

Brâncuși și dezgustul patriotic

Lasă un comentariu

brancusi

Ieri blogosfera româneasca s-a entuziasmat subit dupa ce Google a ales să celebreze 135 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Sigur, vești bune pentru oricine era în criză de argumente pentru discursuri naționaliste. Ziarele și-au făcut treaba, publicând pagini întregi despre viața și faptele celui mai important sculptor care are vreo legătură cu România și printre rânduri s-a strecurat și mânia națională față de eroarea puterii comuniste care a refuzat lucrările lăsate de Brâncuși prin testament țării sale natale.

Franța a acceptat bine mersi donația și să nu credeți că s-a grăbit să o valorifice. Au trecut zeci de ani până când atelierul sculptorului a trecut de la stadiul de clădire părăsită îmbibată în grafitti la formula pe care o știm astăzi de aripă specială a muzeului de artă modernă de la Paris.

Ca să ajungă peste ani grupurile de turiști din români să noteze extaziați în caietul muzeului parizian „România domnește la Paris” și „mulțumim domnului primar că ne-a înlesnit această excursie” a fost nevoie ca statul român să spună la moartea lui Brâncuși „mulțumim, noi nu credem în formaliști decadenți”. În formula general folosită vinovatul este statul comunist. Dar cine este curios să caute prin arhivele Academiei române o să constate că a fost vorba și despre o dezbatere la care nu doar Traian Săvulescu, președintele Academiei Române din acel moment,  ca un biolog reputat și om de știință absolut respectabil a găsit instrumete de critic de artă ca să înfiereze felul în care Brâncuși s-a lăsat acaparat de „arta preţuită în dolari şi de miliardarii de peste ocean” .

Dezbaterea a atras esteticieni de primă mărime din istoria culturii române și câțiva dintre ei au lăsat luări de poziție care ar face cinste oricărui demagog de astăzi. Cum plăcerea descoperirii merită încurajată, las celor ce vor găsi de cuviință să se documenteze la sursă asupra pozițiilor pe care le-au avut în epocă adevărate mituri ale gândirii estetice de la noi.

Dar nu pentru înfierarea vremurilor comuniste m-am apucat să scriu aici. Ceea ce este și mai interesant e faptul că aproape la fel de veșnică precum arta este și ipocrizia. Sărbătorim sărbătorirea celui pe care România l-a refuzat. Sigur că oricând putem să dăm vina pe comuniști. Dar realitatea este că ipocrizia e veșnic tânără și aproape fără moarte în România.

Dar să le luăm pe rând.   Citește în continuare Brâncuși și dezgustul patriotic →