Varujan Vosganian lansează ”Dublu autoportret” pe 14 octombrie 2024, ora 18.00, la Studioul Horia Bernea din Muzeul Național al Țăranului Român, arată un comunicat..
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă luni, 14 octombrie 2024, ora 18.00, la Studioul Horia Bernea, la prezentarea volumului Dublu autoportret, avându-l ca autor pe Varujan Vosganian. Moderatorul întâlnirii va fi jurnalistul Cristian Pătrășconiu. Cuvântul de bun venit va fi rostit de Virgil Ștefan Nițulescu, managerul Muzeului. Vor vorbi despre carte eseistul Angelo Mitchievici, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, poetul Nicolae Prelipceanu și criticul literar Vasile Spiridon. Prezentarea este însoțită de un montaj cinematografic și muzical realizat de Paul Cozighian, cel care, însoțit de camera de filmat, a păstrat una dintre cele mai grăitoare mărturii ale evenimentelor din decembrie 1989. Muzica îi aparține compozitoarei Mihaela Vosganian și anume o selecție din oratoriul său „Iisus cu o mie de brațe”, compus pe versurile ciclului omonim al lui Varujan Vosganian. Recită actrița Lamia Beligan.
”Volumul Dublu autoportret, publicat de Editura Polirom, este o apariție unică în felul ei, în peisajul literaturii române. Paginile cărții pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile, până la detaliu, ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune”, notează editorii.
”Deși evenimentele sunt relatate la persoana întâi, ar fi prea puțin să spunem că e o carte autobiografică. Fiecare dintre cei ce au supraviețuit se va putea regăsi, într-un fel sau altul, printre protagoniști. De fapt, adevăratul personaj este poporul român aflat în căutarea propriului destin. Și poate că, într-o bună zi, se va considera incompletă o istorie a Revoluției române, care nu va include în conținutul ei pagini din această carte”, arată comunicatul de presă.