Arhive etichetă: Eminescu

Seara Eminescu, miercuri, la Libraria Humanitas de la Cismigiu

Libraria Humanitas de la Cismigiu va asteapta miercuri, 4 martie, ora 19.00, la o intalnire cu Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu, Ioana Bot si Catalin Cioaba despre Eminescu. La eveniment vor fi prezentate editia de colectie Mihai Eminescu, Poezii si audiobook-ul cu poemele selectate si citite de Andrei Plesu.
„Eminescu nu a avut timp sa-si adune creatia intr-un volum «de autor», tot astfel cum nu a avut, de fapt, nici timp sa o incheie, lasandu-ne mostenire un santier de proportii uriase – pe cat de fascinant, pe atat de coplesitor. Aceasta noua editie restituie o parte insemnata a operei poetice, readucand-o, totodata, la datele ei primordiale: ordonate potrivit anilor cand au fost scrise si insotite de note ample care evoca elemente biografice sau detalii de atelier, poeziile eminesciene castiga in puritate. Le putem citi cu adevarat «asa cum le-a scris Eminescu», iar nu cum le-au reordonat numerosii sai editori, de-a lungul timpului.“ (Ioana Bot)

Gata să fiu “anchetat”

În mod normal nu prea dau curs invitaţiilor de colaborare la anchetele din reviste pentru că nu mi se pare mereu că tema ori întrebările scot ceva relevant de la mine. Iulian Boldea, redactorul şef al revistei Alpha, editată de Institutul de Studii Multiculturale ALPHA la Târgu Mureş, m-a invitat să răspund la ancheta „Memorie, identitate, literatură”, trimiţându-mi o serie de întrebări lămuritoare pentru o parte din ceea ce se întâmplă azi cu literatura&cultura. Postez aici textul pe care îl voi trimite revistei, ca un teaser pentru când va apărea noul număr al publicaţiei pe piaţă.  Acum, textul este dublu față de ceea ce am nevoie să apară în revistă dar vă invit să vedeți de unde pornesc.

 Amintirea oricărui viitor

 http://blog.sharpie.com/2012/03/memory-keepers-daughter/
Memory Keeper by Hanna Agar

Relaţia dintre memorie şi scris a fost tensionată de la început, dacă este să ne luăm după mitologie. Zeii creditaţi cu inventarea scrisului au avut probleme chiar din punctul de vedere al memoriei atunci când au ieşit în faţa colegilor cu noul dispozitiv. Rúnatal este poemul (din Eddele Poetice) care prezintă prin ce trebuie să treacă iniţiatul pentru a dobândi cunoaşterea runelor, caracterele sacre descoperite de Odin: atârnat de copacul sacru timp de nouă zile, iniţiatul este împuns cu o suliţă pentru accesul la memoria pe care personaje legendare au transmis-o în acelaşi fel zeului scandinav. Nici Thot, în mitologia egipteană nu pare să fi avut o soartă mai uşoară atunci când, alături de celelalte arte pe care le inventase, a prezentat zeului Ammon scrisul. Platon notează în „Phaidros” reproşul pe care regele zeilor l-a făcut acestei invenţii care ar fi trebuit să îi ajute pe egipteni să ţină minte mai bine: scrisul va da naştere uitării în sufletele lor, pentru că nu îşi vor mai folosi memoria, se vor baza pe litere exterioare lor şi nu îşi vor mai aminti ei înşişi. Vor auzi multe lucruri dar nu vor învăţa nimic, vor părea atoateştiutori dar nu vor şti mai nimic, vor avea parte doar de aparenţa înţelepciunii dar nu şi realitatea acesteia.

Memorie şi literatură

Chiar și termenul „literatură”, oricât de comun și general acceptat pare, este trecut prin lentilele aceleiași iluzii provocate memoriei de invenția scrisului. Antoine Compagnon remarcă nu doar că Aristotel avertiza, la vremea lui, că nu exista un termen care să se aplice, deopotrivă, prozei, dialogurilor platoniene și compozițiilor în versuri, dar și că termenul „literatură” începe să fie folosit în sensul estetic abia la începutul secolului XIX („Demonul teoriei”, Echinox, Cluj, 2007, p.32). Chiar și dacă vom trece peste faptul că ne amintim destul de rar acest lucru, trebuie să recunoaștem că o istorie întreagă a esteticii construită fără ca teoreticienii să evoce literatura decât în postură gramaticală, ori atât de generală încât să acopere tot ceea ce se poate învăța din cărți (inclusiv matematica- Fontenelle, 1699) lasă urme. Problemă foarte mare nu ar fi dacă, după impunerea romantică a termenului înzestrat brusc cu sensuri spirituale numai bune ca să justifice noua ordine a lumii națiunilor („De la littérature considérée dans ses rapports avec les institutions sociales”, Madame de Staël, 1800) literatura nu ar fi tins să renunțe la conținutul inițial de gestionară a memoriei pentru a se lăsa definită ca literaturizare, artă a dexterității verbale (Gustave Flaubert, 1861, Correspondance, Arvensa editions, 2014, p. 980). Chiar și atunci când ne gândim la importanța pe care un scriitor ca Proust o acordă memoriei, tindem să accentuăm latura literară a demersului său, remarcând mai degrabă nuanțele „plasticității neuronale” („Le sens de la mémoire”, Jean-Yves et Marc Tadié, Gallimard, 1999) sau corporale (Craig Raines, „Look back in wonder”, The Guardian, 5 ianuarie, 2008) asociate procesului psihic. Ar putea și aceasta să fie o împlinire a avertizării puse de Socrate în gura zeului Amon legată de exteriorizarea experienței percepute prin scris și citit. Pierduți în detaliile estetice ajungem foarte greu la viziuni care să poată unifica experiențele noastre chiar și atunci când este vorba numai de poezie. Vorbim, de obicei, despre poezie care aparține unui spațiu lingvistic sau altuia, unei perioade istorice ori pur și simplu unui domeniu strict (poezie erotică, poezie a Primului Război Mondial, avangardă, etc.). Între toate aceste specializări, poeta Carolyn Forche a formulat în 1993 „poezia mărturiei” ca regulă a unei antologii cuprinzătoare pentru secolul XX. Alături de domeniul personal și de cel general, al statului, poeta americană a găsit că este nevoie să fie formulat un al treilea spațiu, socialul, adunând creații poetice semnate de autori care au trecut prin evenimente traumatice (război, detenție, ocupație militară, arest la domiciliu, represiune politică). De la Velimir Hlebnikov până la chinezul Bei Dao, peste 140 de poeți sunt evocați pentru a reda o versiune cutremurătoare a memoriei lumii în secolul XX trecând prin represiunea comunistă în Rusia, abuzurile fasciste sau reprimarea drepturilor civile în China. Citind antologia „Against Forgetting: Twentieth-Century Poetry of Witness” (W. W. Norton & Company, 1993) ai revelația unei dimensiuni pe care esteticul abia poate să o sugereze în cazul unui poem. Citește în continuare Gata să fiu “anchetat”

Erotopoetica în "Godot"

Erotopoetica în “Godot”.
Joi, 26 iulie, de la ora 20.00, “Godot- Cafe Teatru” din str.Blănari 14 programează un spectacol de poezie, muzica si imagine de Toma Enache si Jezebel. Puiu Pascu (claviaturi), Mihai Melinescu (chitara) si Lucian Maxim (percutie) sunt responsabili cu muzicile de la Maria Tanase la Edith Piaf cu Jezbel. Toma Enache se ocupă de poezie adunată de la Eminescu până la Baudelaire. “Te simti captiv intr-o lume pragmatica si lipsita de poezie? Evadeaza din cand in cand la o intalnire de viata si moarte cu trairile si întrebarile marilor poeti si in acelasi timp, la o intalnire cu muzica de calitate.
Ofera-ti ceva pentru tine. Sufletul tau stie de ce!
La fel si prietenii care vor fi acolo.” spun organizatorii.

Joi, 26 iulie, de la ora 20.00, “Godot- Cafe Teatru” din str.Blănari 14 programează un spectacol de poezie, muzica si imagine de Toma Enache si Jezebel. Puiu Pascu (claviaturi), Mihai Melinescu (chitara) si Lucian Maxim (percutie) sunt responsabili cu muzicile de la Maria Tanase la Edith Piaf cu Jezbel. Toma Enache se ocupă de poezie adunată de la Eminescu până la Baudelaire. “Te simti captiv intr-o lume pragmatica si lipsita de poezie? Evadeaza din cand in cand la o intalnire de viata si moarte cu trairile si întrebarile marilor poeti si in acelasi timp, la o intalnire cu muzica de calitate. Ofera-ti ceva pentru tine. Sufletul tau stie de ce! La fel si prietenii care vor fi acolo.” spun organizatorii.

Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici

Polemici elementare la Radio România Cultural (mai 2012) cu Georgeta Drăghici

Bun găsit la „polemici elementare” vă spune Georgeta Drăghici. Între critici şi autorii de literatură propriu-zisă, relaţia a fost dintotdeauna tensionată… cu excepţiile de rigoare. Scriitorul are impresia (de multe ori e şi adevărat) că e neînţeles de critica literară. Criticii cred şi ei că autorii se auto-iluzionează în privinţa valorii proprii şi asta e, adesea, adevărat. Realitatea e mai complicată, fiincă, uneori, rigiditatea, obtuzitatea şi lipsa unei sensibilităţi autentice faţă de literatură şi de mişcările ei permanente îi fac pe unii critici să nu înţeleagă ce se petrece în literatură, iar confuzia lor se răsfrânge asupra receptorilor. Iar scriitorii resping vehement orice manifestare critică, preferând, evident, cine nu îşi doreşte, numai elogiile. O privire echilibrată e greu de găsit.

Literatură şi polemici

G.D. Îi spun bun găsit astăzi la „polemici elementare” lui Răzvan Ţupa.

Bine v-am găsit.

G.D. Vorbeam, când ne-am întâlnit la „Scriitori la Microfon” împreună cu Monica Pillat şi discutam despre un volum al tău de poezie, despre viziunea pe care tu o ai asupra poeziei, care ar putea să stârnească polemici. Una ar putea să fie cu critica literară, cu Daniel Cristea-Enache, care are despre poeticitate o viziune opusă viziunii tale.

Pentru mine nu este o problemă să aibă cineva o poziţie opusă mie, mai ales că vorbim despre un critic literar, iar poziţia mea este una a unui om care scrie poezie. Aproape că este un clişeu să fie nemulţumiţi poeţii de criticii literari, dar, în cazul meu nu este vorba despre asta. Pe mine mă interesează mai puţin cine vorbeşte despre un volum şi mai mult ce spune. Ce vom discuta nu are nicio legătură cu ceva scris despre volumul meu „poetic. cerul din delft şi alte corpuri româneşti”. Mă gândesc numai la nişte perspective asupra poeziei care, din punctul meu de vedere, sunt cât se poate de opuse. Pe de o parte, vorbesc despre poezie ca artă a creativităţii şi, pe de altă parte, de perspectiva necesară (dar care, din punctul meu de vedere, s-a îndepărtat de ce era nevoie să facă), construirea unor idoli literari (să spunem), fie că ei fac parte din generaţia ‘80,’70 sau ’60, rămâne impresia că, de multe ori, expediem poezia şi, chiar, literatura. Putem să vorbim mai târziu despre diferenţele pe care le văd între poezie şi literatură.

G.D. Da, să reţinem ideea.

Vorbem despre felul în care se creează idoli în domeniile astea, un lucru care, poate, este necesar, pentru că oamenii au nevoie de modele şi este bine să le avem. Dar, atunci când uităm că modelul nu este omul respectiv, ci ceea ce el a scris, riscăm să trecem foarte uşor în poziţia opusă: distrugerea modelului. Şi acesta este felul în care în ultimii 20-30 de ani s-au tot construit generaţii exemplare de poeţi, ’60, ’80, ’90, numai pentru ca, pe urmă, să fie contestate vehement de următoarea generaţie.

Citește în continuare Despre idoli, poezie si alte rataciri la Radio Romania Cultural cu Georgeta Draghici