Arhive etichete: cărți

Numărătoarea inversă în 7 cărți despre ”identitate din pasiune” la citEști se anunță așa

Îți propun în lista recomandărilor @citestioficial3836  să descoperi ce ține de ”identitate din pasiune” în luna februarie la  @AlephNewsOfficial 

7. Dacă tot e scandal în Turcia cu acuzațiile de plagiat și condamnarea suspectă a scriitoarei Elif Shafak, îți recomand ”Doamna Hayat”, romanul unuia dintre cei mai cunoscuți scriitori turci care au avut de-a face cu abuzurile autorităților de la ankara în ultimii ani, Ahmet Altan, traducător este Madalina Ghiu.

6. Pentru că poveștile pot fi o pasiune dar sigur țin de identitate, ce ai spune despre o revizitare a poveștii Șeherezadei? În ”Vocile deșertului”, Nelida Pinon îți spune povestea din perspectiva eroinei orientale.

5. Ca să te lămuresc în legătură cu ce înseamnă astăzi un premiu nobel pentru literatură, te invit să răsfoiești ”Tânărul. Fotojurnal”. Pentru cărțile semnate de Annie Ernaux cred că o prefață potrivită sunt secvențele din filmul pe care i-l dedică fiul ei.

4. Sigur, ai și varianta investigațiilor dincoace de memorii. ”Drumul lui Constantin- Evadarea lui Brâncuși din România – o reconstituire” este povestea pe care o spune Sorin Trâncă, într-un volum recent care pornește pe urmele celebrului artist.

3. La fel de aplicată este cercetarea pe care ți-o propune Brene Brown în ”Atlas of the Heart”, best-sellerul specialistei pe teme de curaj, vulnerabilitate, rușine și empatie.

2. Îți spun repede și despre ”Cleopatra- viața ultimei regine a Egiptului”, într-o carte alcătuită de Stacy Schiff.

1. Dar pentru final îți propun ”Septologie I-II”, de Jon Fosse, în traducerea lui Ovio Olaru. Câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură în 2023 are pledoaria lui în care sensurile identitatății și pasiunii se suprapun. Citate și detalii mai multe ai la  @citestioficial3836 

2022, când poezia românească redevine contemporană cu ea însăși

M-a întrebat cineva de la o bibliotecă dacă se mai întâmplă ceva în poezie. Respectiva persoană era convinsă că nici nu se citește nici nu se publică. Și mi-am dat seama că din 2015, e cam prima dată când am o zi la final de an în care pot să fac totalul notițelor mele de peste an în materie. Și ziua s-a făcut săptămână și săptămâna lună. Așa încât:

Până te apuci să pui într-o oarecare listă volumele de poezie care ți-au atras atenția în 2022, nu bănuiești ce an complicat se încheie. Aproape fiecare volum de versuri atrage altă dimensiune din ceea ce te poate interesa în domeniu. Dar ca să îmi pot asuma parcursul printr-un peisaj așa de complex, am nevoie să mă ancorez în secvențe pe care le-am formulat pentru poemele lunii decembrie (p.85-99) din volumul meu ”poetic. interfața sonoră”, publicat la editura Cartier, în plină secțiune ”Senzualitatea densității”.

Debutul transfigurat

Dacă deceniile recente au dezvoltat un întreg ritual în jurul debuturilor în poezie, anul 2022 a debutat cu o întreagă discuție, mai ales în note acute, legată de cenzură și auto-cenzură în fața publicului.

Faptul că discuția în jurul ceremoniei din ianuarie de la premiul Eminescu de la Botoșani a fost obsedată de lectura Cătălinei Stansilav, din volumul ”Nu mă întrerupe”, una dintre nominalizate, și a vizat mult mai puțin cartea câștigătoare, cea a Ilenei Negrea, ”Jumătate din viața mea de acum”, care ar fi meritat fără îndoială la fel de multă atenție, arată că deja atât așteptările publicului cât și ofertele zonei poetice depășesc cu mult capacitatea de gestionare a fenomenului din partea oficialilor din domeniu.

foto: Sorin Despot, Strada Fără Nume, Faber, Timișoara, septembrie, 2022

De altfel și anunțul mutării ceremoniei pentru 2023 pentru o perioadă mai caldă a anului, dovedește că fereastra de atenție de care se bucura primul premiu poetic al anului era deja mult prea mult pentru organizatori.

În schimb, cărțile de debut în poezie pe care le-aș remarca în 2022 au în comun faptul că pot foarte bine să se remarce și în competiție cu volumele semnate de autori care au depășit de mult momentul primei cărți.

Apelând la formularea din ”poetic. interfața sonoră”, aș zice că insolitul debutului trece în 2022 “din bizar în penar” (1 decembrie, p.85) și volumul “Sârme”, de Anda Vahnovan (Casa de Pariuri Literare), este expresia cea mai bună pentru această transformare. O carte de debut în care poemele te surprind prin tonul complet transparent, care îți permite să găsești reconfigurări ale istoriei ultimelor trei decenii la modul personal. Ceea ce știi despre ”podurile de flori” din anii ’90 și Lambada devine sfâșietor și biografic în secvențele dedicate perioadei COVID și mesajelor whatsapp care întretaie poemele din secțiunea finală a volumului.  

Tot în termenii mei din ”poetic.interfața”, aș zice că “am căscat gura cu rulada la parade” (2 decembrie, p.86) pentru ”BoJack is Payne OPN” (Obiect Poetic Necalificabil) de Iulia Stoichiț Casa de Pariuri Literare) care își suflecă mânecile limbajului ca să ia de guler manierele dominante ale discursului poetic și îi iese și de un coming out cu surle și trâmbițe (mă rog, umerașe) așa cum merita poezia românească de multă vreme.

Din direcția de abordare opusă, un debut pe care încă îl mai caut în librărie este ”Setări avansate de lumină”, de Diana Cornea (OMG), pentru că de ce nu aș pomeni și cărți la care nu am ajuns în poveste… La care sunt curios cum s-au așezat până la urmă reperele rafinate de cartografiere în mișcare a constituirii intimității pe care le știam din ce găsisem publicat pe site-uri precum poetic stand.

De altfel sentimentul meu de “acumulare statuară cu sos de gif” (3 decembrie, p.86) mi l-au încurajat în ultimii ani și platformele online care au devenit o zonă fertilă de încercare pentru textele celor care își pregătesc primul volum. De exemplu ce am citit pe O mie de semne m-a făcut să nu fiu luat chiar pe nepregătite când am găsit în librărie ”mamifere subatomice”, de Vlad Beu, (Editura Tracus Arte). E o ocazie rară în care tensiunea și autoironia nu se exclud în discurs și asta îți lasă loc să te plasezi față de un joc poetic seducător în primul rând prin senzația de prospețime pe care o cultivă.

O secvență care scoate de la mine formula “folclor din angiografii wi fi” (4 decembrie, p.86) ține de volumul ”Crisalidă” de Mădălina Căuneac (OMG). Unde discursul poetic evoluează cu ton narativ, apăsat biografic dar în termeni calzi și relaționali la modul imediat. E una dintre cele mai consistente propuneri pentru poezia de azi, fie că e vorba de debut sau poezie pur și simplu. (și ca să nu fie vorba să mă crezi pe cuvânt, lasă că îți poți face un mic playlist din referințele muzicale ale volumului, dar trebuie să vezi cum se leagă în glosarul vizual al poveștii ceva Nicolae Grigorescu de Keith Haring sau Frida Kahlo).

În secvența mea “pentru distracție și datorie” (5 decembrie, p. 87) aș reține ”Supine Dream”, de Emilian Cătălin Lungu (OMG), volumul în care se reorientează definirea poetică. În loc să fie formulată cum se tot întâmplă din resorturi interioare spre precizările sensurilor din exterior, aici sunt precizate (chiar și grafic și cromatic) elementele exterioare cu care este negociată asumarea formulării identității. Bonus tracks in English.

În mintea mea se întâmplă un ritual legat de “circuitul plasticului în natură” (6 decembrie, p.87) de câte ori încerc să pun în ordine efectele discursului sentimental din ”La marginea bună a corpului” Raluca Boantă (OMG), pe cât de curat redactat ca discurs poetic (poate mai puțin pe cotorul cărții unde în loc de ”corpului” apare ”corupului”, dar poate și prin asta un eveniment bibliofil), pe atât de cuminte în recuperarea unei dimensiuni candide a intimității. Tot aici aș plasa și ”Stilizări. ap.” de Alexandru Adam (frACTalia), unde lejeritatea accesării diferitelor tipuri de retorică mai mult sau mai puțin poetice reușește să rețină secvențe exemplare de gâlceavă a corpului personal cu cel media-social.

Ceva mai stridentă și, în limba mea plină de “destinații plauzibile pe bază de faze” (7 decembrie, p.88) este aventura pe care o ai în ”Cât mai departe de tot ce cunosc”, de la Cristina Alexandrescu (OMG), care debutează cu o serie de markeri lirici pentru schimbări bruște de tensiune poetică. Salvatoare pentru acest volum este nota apăsat intimistă pe care are curajul să și-o însușească. Nehotărâtă a rămas pentru mine experiența pe care o ai în volumul ”Adevărul e că posterității nu îi va păsa cum nu ne țineam noi de mână”, de Ana Goia (OMG) care își construiește atât de amănunțit spectacolul intimității încât am avut nevoie să întreb cunoscuți dacă e vorba despre o persoană reală sau e un proiect de inventare a unei identități poetice. Și din ce citești în volum dar și din ce adaug din afară, ar putea să apară o carte de poezie încă și mai consistentă.

Un fel de masterclass de ticluire poetică care mie îmi spune că “ne raportăm strict la areal” (8 decembrie, p.88) îți oferă ”Cazzo” de Mihnea Bâlici (OMG), în care un fenomen social românesc (migrația anilor ’90-2000) devine motiv poetic familial și tropism confesiv. Probabil că tot aici s-ar fi dat și lupta din ”manual de realcătuire a sinelui” (Casa de Pariuri Literare) de Beatris Serediuc, care a debutat cu roman (Varză, în 2013), și își găsește în poezie o formulă mai cursivă decât în proză pentru suite de secvențe orchestrate atent pentru a deveni obsedante.

Și dacă am pronunțat cuvântul, dintre cărțile de debut, volumul care ține de ce numeam “conjugare la jugulară” (9 decembrie, p.89), pentru mine, e ”Colectiva” lui Ioan Coroamă (OMG). Este cartea în care te trezești pus în fața unei probe de foc pentru limbajul poetic de azi: cum păstrezi viabil excursul liric fără să fii victima confiscării, ba de zona intimistă, ba de fluxul social, ticluind instrumentele de azi pentru o regenerare a rostirii. Sună mai complicat decât e, dar în ”Colectiva”, firul lecturii este înlocuit cu punctarea unei rețele de rizomi pentru umanitatea fiecăruia dintre cei care pronunțăm, de data asta în română.  

Hardcore poetic

În zona demersurilor care depășesc cu mult amplitudinea auto-victimizator-limitată a volumelor de poezie românești vine “cu aer de artefact” (10 decembrie, p.89) un volum precum ”Trucuri Urbane” de Laura Francisca Pavel (OMG). Discursurile organizate atent aici reușesc să traseze spații fertile în care sintagme tactile se văd irizate de o naturalețe conceptuală căreia îți e greu să îi găsești corespondent în română și mai ușor te gândești la nuanțe din poetici dezvoltate azi de Maggie Nelson ori Takako Arai.

Fără niciun fel de reținere vine revendicarea discursurilor din ”Raport către Walt Whitman” de Răzvan Andrei (OMG). Așteptat și livrat. Poate și pentru că poemele din acest volum sunt mult mai bine țintite și cu o frazare mai riguroasă decât în ”Jazz pentru iguane”, volumul precedent al lui Andrei, reacția la volum pare un pic blocată. Ne-am și obișnuit ca orice cronică să fie o mică lecție de cum se face… ce să-i mai spui acum… când a notat revărsarea peste lume. E ce îmi vine în minte când “caut ieșirea prin casa poporului” (11 decembrie, p.89).

Și în aceeași cheie care în termenii mei “ține de cosmos” (12 decembrie, p.90), se impune „Fire lungi de wolfram” de Radu Andriescu (Casa de Editură ”Max Blecher”), cartea în care vârstele și detaliile scenografice se oglindesc unele pe celelalte cu efecte de ecou pe care le poți urmări la nesfârșit.

foto: Peter Sragher, Green Hours, martie, 2022

Este momentul în care pot să mizez pe “vegetația cu blană “ (13 decembrie, p.90), pe un volum în care miza este un joc intens de conștiință, ”Tot mai multă splendoare” de Alina Purcaru (Cartier).

Iar dimensiunea aceasta a impus pentru 2022 și o carte precum ”Iubirea pentru morți e cea mai mare” de Cătălina Matei (Casa de Pariuri Literare), unde ritualurile părăsirii, despărțirii și regăsirii în pierderi copleșitoare sunt mult peste ce aș numi eu “filosofie soț-soție” (14 decembrie, p.91), atât ca intensitate cât și din punctul de vedere al unor texte pe care le-ai citi oricând împreună cu altcineva.

E modul îmi care nu am cum să nu pomenesc ”Resursa”, de Olga Ștefan (Casa de Editură ”Max Blecher”),  unde, după o serie de reveniri în ultimii ani, Olga Ștefan își dezvoltă forța sintagmelor în scenarii lirice din care mi se deschide mie o formulă ca “impulsul tău de a fi” (15 decembrie, p.91).

Ceva ce iarăși e greu să găsești în altă parte ai în ”Ofsaid”, volumul în care Moni Stănilă (Nemira/ Vorpal) începe o serie de notații lirice cu bătaie în istoria personală a fotbalului internațional, decupat prin limitările imaginarului de pandemie, ca să ajungă la o captivantă linie de prim-planuri marcate de invazia lui Putin în Ucraina. În cel mai personal mod, care îmi sună chiar din “pata oarbă la înaintare” (16 decembrie, p.92).

Recuperări și consacrări

O bună parte din evoluția poetică a anului 2022 ar fi deschisă în termenii  “când ne adunăm” (17 decembrie, p.92). E ce te face să nu lași din mână ediția nouă de ”Cantafabule” Texte pentru Phoenix – Șerban Foarță, Andrei Ujică (editura Trei). Cu texte puse față în față cu versiunea cântată și ilustrații recuperate (unele în premieră), este un volum care îți arată cât de aproape e o operă rock de mediul poetic pe care îl cauți.

foto: Dan Kollar, Areal, februarie, 2022

M-am alintat mereu “între o stare și o fire” (18 decembrie, p.93) că într-o zi o să văd ”Carte singură” de Sorin Mărculescu (Humanitas) așa cum este acum pe piață. Cu secvențele demersului adunat din 1957 până în 2017 în volume independente, calibrat într-un op complet. Altfel cum să pui față în față ce începe ca idilă (I) și imnul I cu ”264 țest cu delfin” și seria de glife la carte din 2020 și 2021.

Mă gândesc și că “e interesant ce ai ales” (19 decembrie, p.93) când reții poeme de Doina Uricariu, ”Vindecările” în două volume (Colecția „Ediții critice” Editura Princeps Multimedia), cu un parcurs întreg urmărit de la debut până azi.

Faptul că “revenim periodic la nuanțe închise” (20 decembrie, p.93) este ce îți identifică din prima o selecție atentă pecum cea din ”Ce pot distinge în întunericul sălii”, de Elena Vlădăreanu (Cartier). Poate în această formulă se vede mai bine decât oricând electrocardiograma verbală din care este alcătuit fiecare poem al Elenei, cu calitățile sale de instanță reactivă la orice distanță temporală ori spațială. Și socială.

Acum, dacă “zgomotul străzii se întinde pe geamuri” (21 decembrie, p.94), trebuie să recunosc și că încă mai aștept să găsesc două cărți din serie care încă nu mi-au căzut în mână: ”În mijlocul unei istorii tragice, imobile” de Cosmin Perța (Cartier) și ”Îngeriada”, de Judith Meszaros (Cartier). Le remarc înainte să le citesc, practic, pentru că se încheie anul și sigur le voi recupera în 2023. Practic, în direcțiile cele mai îndepărtate una față de cealaltă țintesc volume precum ”Nu e dragoste”, Adrian Schiop (Cartier), care încă mai negociază o persona pe care să o îndrăgești în ciuda formulărilor care îți impun contrariul, și ”Învederatul”, de Robert Șerban (Cartier), o antologie conștiincioasă în cel mai aplicat mod pentru unul dintre poeții pe care îi descoperi și mai relevanți la fiecare recitire.

Aș spune că “e vremea exagerărilor” (22 decembrie, p.94) dacă nu aș avea în vedere o carte precum ”Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii”, unde Claudiu Komartin (Cartier) pigulește un profil la zi pentru found poetry în interstițiile discursurilor publice și private din perioada coronavirusului.

Și Gelu Diaconu a marcat un moment de reconfigurare pentru poezia sa în 2022 cu republicarea volumului ”Resurse interioare” dar mai ales cu noul său volum de poezie ”Tramvaie vechi, autobuze care nu mai vin” (Casa de Pariuri Literare), în care contextele devin scene ale memoriei revizitate dar din ce în ce mai mult și recalibrate perpetuu pentru subiectul poetic.

E un impuls pe care îl urmărești și în ”Zoom” (Tracus Arte), unde Ioana Ieronim adaugă poeticii sale care a plasat-o de multe ori în apropiere de momente consacrate ale genului o secvență dedicată plonjării (zoom) în actul fundamental al construcției poetice.   

Și pentru că ”limba cu care așezi în corpul tău sub formă de gust ce îți e mai aproape” (23 decembrie, p.94) este cel mai presant lucru atunci când poezia te reformulează, îmi rezerv pentru încheierea acestei secțiuni un volum precum „Aproape în departe” Poeme 2019-2022 de Monica Pillat (editura Spandugino), unde scrisul este punctat de la un poem la altul ca ritual final.

Biografia poemului

Într-o schimbare de direcție neașteptată, biografismul, care devenise locul comun al poeziei recente, lasă locul treptat unei investigații orientate spre parcursul existențial al poemului. Ai ceva ce aș numi ”toate serbările școlare în același timp” (24 decembrie, p.95).

foto: Arcub Muzeul Literarurii Române, octombrie 2022

E ce te frapează în volume cu direcții absolut diferite precum ”Intracranian”, de Ligia Pârvulescu (Casa de Editură ”Max Blecher”), care funcționează în calitate de cronică a expresivității în regim intim, ori ”Buncărul de origami”, de Ioana Vintilă (Casa de Editură ”Max Blecher”), un volum montat atent din secvențe concentrate asupra investigării tramelor poetice copleșitoare.

De altfel conflictul este și resortul din care este decupată punctarea maternității ca teritoriu acaparant poetic în ”Vax”, de Gabriela Feceoru (Charmides). În același timp, Ioana Geacăr reușește în volumul ”Iarna umbrele copacilor sunt verzi” (Casa de Pariuri Literare) să ofere un inventar al gesturilor și secvențelor care constituie parcursul poetic.

De aici ”te concentrezi pe stabilitate” (25 decembrie, p.95) aș zice când răsfoiesc ”flașneta babel” (Nemira/ Vorpal) unde Teodor Dună parcurge stadiile unei formulări a poemului ca interacțiune între instanțe divergente după rigori când teatrale, când literare.

În materie de surpriză s-ar putea ca ”pâinea uriașilor” de Ovidiu Baron (Casa de Pariuri Literare) să facă destul de mult pentru stabilirea trecerii de la personal la poetic în materie de biografie. Este și modul în care își definește cel de-al doilea volum personal Gabriela Toma, în ”Crivacul” (Tracus Arte), cu o poetică generată de intensitatea distanțării de secvențele care sunt în mod obișnuit centrul atenției. Ori Vlad Mușat, în cartea „O lume-ntreagă în picioarele goale” (Junimea), unde tot ce te-ai aștepta să fie efect poetic este întors și devine mecanism cum se întâmplă cu schimbarea lumii prin scris ca inepție față de dorința reținerii momentului.

E ”forma completă pentru fiecare” (26 decembrie, p.96), aș zice, și ”Fugazi” (Casa de Pariuri Literare), de Paul Mihalache, pare să îmi dea dreptate, cu recursul pronunțat în mod repetat la adresa amintirii ca proces fondator, cu secvențe întregi formulate în engleză ori schițate la întâlnirea dintre confesiune și delir organizat. Organizarea lirică este și cheia poeziei lui Romeo Aurelian Ilie în ”Lacrima tatălui” (Casa de Pariuri Literare). Referințele biblice devin puncte de trecere între biografia textului și evoluția dicției confesive. Iar seria transformării mărturisirii poetice în roman de formare pentru poem poate să continue cu exemple din 2022 din volume precum ”Noaptea creioanelor lungi” Costel Stancu (Editura Casa de Pariuri Literare), ”Transcender” Bogdan Alexandru Petcu (Charmides), Ionel Ciupureanu ”Hangare” (Casa de editură ”Max Blecher”) ori Merlich Saia ”Cutia toracică” (Tracus Arte).

Dar pentru că sunt situații pecum acestea în care ”în loc de zăpadă soarele dă din coadă” (27 decembrie, p.97), marchez aici volumul în două ape ”Buletin de știri blues”, de Tatiana Ernuțeanu (Tracus Arte), unde urci pe versantul discursului confesiv vulnerabil și te trezești în plin flux al imaginilor care fondează conștiința cu toate formele ei.

Traducerile necesare

Nici traducerea poeziei străine în română nu a rămas fără secvențe remarcabile în 2022. Ai de răsfoit măcar ”Salutare barbarilor!”, antologie de poezie germane de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger (Casa de Editură Max Blecher), pe care poți să o pui bine mersi în continuarea antologiilor din care s-a făcut cultura poetică din ultima jumătate de secol. Dar ”hai nene pasaj festiv” (28 decembrie, p.97), mă face să exclam apariția în română a volumului ”Poesie/Poezii” Pier Paolo Pasolini (Tracus Arte). Este pentru prima dată când o carte întreagă încearcă să găsească în română corespondențe pentru poezia unuia dintre autorii esențiali pentru poetica europeană a secolului XX. Și norocul este că majoritatea textelor selectate sunt prezentate în variantă bilingvă. Este și cazul ediției TS Eliot ”Tărâmul pustiit” (Humanitas), care completează baza poeziei moderniste pe care și-a propus să o ofere editura.

foto: editura Cartier, Gaudeamus, decembrie, 2022

Dacă tot punem față în față variante, uite că ai două volume Cesar Vallejo: ”Trilce” (ed.Cartier) și ”A murit eternitatea mea. Opera poetică” (EdituraTrei – Pandora M/ Anansi) cu același traducător dar și cu versiuni ușor diferite între ele pentru poemele care se repetă.

Dacă te interesează cu adevărat poezia o să-ți dai seama cât de puțin știi despre poezia de azi din Bulgaria, de exemplu, o dată cu ”Femeia de la casa din colț” de Nadejda Radulova (Casa de Editură Max Blecher). Sigur că nu e prima dată când apar versuri contemporane de la sud de Dunăre în volum de autor în ultimii ani (la aceeași editură au ieșit selecții din textele lui Gospodinov ori Ivan Hristov), dar de data aceasta constați că dimensiunea miturilor se împacă neașteptat de bine cu registrul confesiv cotidian.

Pe scurt ”mi te temi sonor visceral” (29 decembrie, p.97) zic eu când dau de poemele lui José Saramago, adunate cred pentru prima dată în variante românești în volumul ”Poemele posibile. Antologie” (1966-1975) (Polirom).

Și mai am de spus că ”primitivii suntem doar noi” (30 decembrie, p.98) când mă uit ce s-a întâmplat cu premiile acordate poeziei în 2022 în România și în lume. O să mă opresc doar la primele locuri din topul Goodreads, pentru că e făcut cu voturi de la oricine are chef. Poeta care a ajuns la statut global de când a fost autorul invitat să recite la inaugurarea lui Biden, Amanda Gorman este lidera clasamentului 2022, cu volumul său ”Call Us What We Carry” adunând 44.813 voturi. Urmează ”Time is a Mother”, de Ocean Vuong, cu 27.726 voturi și ”Unlock your storybook heart”, de Amanda Lovelace, prima carte din top semnată de o autoare consacrată de rețelele sociale.

Experimentul care ne ține împreună

Demonstrația ar putea să meargă mai departe și ”până sunt sunt traversate toate distanțele de siguranță prizăm rouă” (31 decembrie, p.99) dar adevărul este că multe dintre lucrurile pe care nu le-am prins eu în selecția mea din cărțile de poezie ale anului 2022, le poți găsi mai devreme sau mai târziu listate în proiectul poezie românească de la institutul /rupere de rând. Cel care este în spatele demersului, Yigru Zeltil, a anunțat că și-a strâns în ”Praline” (2007-2022) ce puteam să jur că e poezie experimentală dar acum se jură că este demers tot mai liric, pentru colecția DăBest a editurii Irizor din Onești.

Personal, anul mi se încheie cu sentimentul reușitei după ce Ioana Miron a pus pe piață ”poetic. relația grafică” (Casa de Pariuri Literare) într-o formă la care visam de ani buni, iar Cristina Lilienfeld a dezvoltat la Areal proiectul Capilar pe care l-am mai prezentat împreună după Timișoara și Lisabona în două secvențe separate (martie și octombrie), ultima în două reprezentații distincte împreună cu pianista și compozitoarea Anca Elena. Iar proiectul dedicat de Sorin Despot la Timișoara, Strada Fără Nume, pentru slam poetry în colaborare cu britanicii de la Tongue Fu, începe să prindă și în variante clujene, prin serile de Open Mic pe care le organizează Lena Chilari, și bucureștene, cu seria SWORDS, curatoriată de Cosmin Perța și Iulian Morar.

În ceea ce privește experimentul, juriul premiului ”Gheorghe Iova”, pentru experiment în literatură, în care m-am alăturat Paulei Erizanu și lui Vasile Leac, în calitate de câștigători ai distincției până acum, a trebuit să ia în considerare mafia sonetelor ca platformă care propune o mișcare din ce în ce mai consistentă, ca și performance-urile semnate de Cosmina Moroșan în colaborări serioase cu artiști contemporani ori fragmentele de poeme publicate online din viitoarea sa carte de Dmitri Miticov ca și colaborarea lui Dumitru Fanfarov cu Von Aim pentru proiectul peacethegun (hip hop/poezie/muzică electronică). După ce au fot discutate mai mute opțiuni, juriul alcătuit din câștigătorii primilor trei ani ai premiului pentru experiment în literatură ”Gheorghe Iova” a stabilit mai multe criterii de punctare pentru distincția care va fi acordată pe 6 ianuarie, la Biblioteca Metropolitană București, secția centrală ”Mihail Sadoveanu” (TBC):

– măsura în care demersul iese în afara limitelor unei cărți clasice

– cum schimbă proiectul respectiv raportul pe care îl avem cu literatura

– impactul demersului – măsura în care premiul ar încuraja o direcție pe care o considerăm relevantă

– face acest premiu ceva diferit față de alte premii literare?

Nominalizați au fost în cele din urmă:

– Sașa Zare pentru romanul ”Dezrădăcinare”, care redeschide discuția despre adevărata literatură și despre o reconfigurare a ficțiunii ca resort esențial pentru înțelegere și empatie.

– Teona Galgoțiu pentru proiectul ”Gura Mare”, care de ani buni formulează întâlniri între video, poezie și social media cu un raspuns mai bun online în 2022.

– Alex Cosmescu și Victoria Viprada pentru expoziția ”Through Touch”, Muzeul Național de Artă la Chișinău, pentru că reușesc să combine poezie douămiistă cu arte vizuale conceptuale într-un mod inovativ.

Alături de persoana premiată, la evenimentul de pe 6 ianuarie de la ora 17.00, la Biblioteca Metropolitană București, Secția Centrală ”Mihail Sadoveanu”, eveniment proframat cu numele Poeme de trecere / De unde începi poezia mai sunt invitați membri ai juriului și autor/ autoare de poezie publicată în 2023+ autor/ autoare nedebutat/ă în volum.

Dacă încă nu e evident ce caută citatele pe zile din decembrie pe care le-am reținut pentru acest parcurs din noul meu volum, ”poetic. interfața sonoră”, poate o să lămurească un pic lucrurile faptul că secțiunea ”Senzualitatea densității”, din care face parte respectiva lună în volum are mențiunea ”susține miraje semiclandestine imediat ce vezi cine devii în ecologia tunsorilor naționaliste”. Spor poetic să ai și în 2023!

foto Ioana Roman