11.08.2015 – atelierul de dimineață cu Răzvan Țupa, ținut în holul unui hotel pentru sportivi

Pentru început, Răzvan ne-a prezentat un interviul al lui Nichita Stănescu, din care, pentru sfârșitul atelierului, a derivat niște întrebări legate de contextul în care am dori să ne găsim poezia.

S-a lecturat poemul mesei de prânz, iar aici s-a putut observa o discrepanță între majoritatea poeților. Unii au ales să prezintă conversațiile auzite în forma lor brută, alții au cules sintagme din ele și le-au utilizat pentru crearea unui poem utilizând sistemul cu care sunt ei obișnuiți. În timp ce poeții lecturau, eu încercam să-mi echilibrez telefonul pe unul din carnețele mele și, cu ajutorul unui pix străin, am reușit. Ca un apendice pentru acestă lectură a fost și un exercițiu în care poeții trebuiau să fie atenți la respirația lui Mihnea și a Cătălinei în momentul în aceștia își lecturau poemele în gând.

A urmat un alt exercițiu, iar acesta urmărea comuniunea poeților cu spațiul. Eu m-am împrietenit cu o plantuță misterioasă; Cosmina s-a simțit atacată de-un ficus; Mihnea trăia nirvana în colțul lui de lângă o ușă de termopan; iar Florina a descoperit natura fatală a țevilor vopsite cu var.

La sfârșit au apărut întrebările inspirate din interviul lui Nichita Stănesc u. Subiectul principal al acestora a fost, în mare parte, neglijat; astfel că poeții au discutat mai mult despre o viziune generală asupra poeziei lor.

Notă: cronica este atât de scurtă deoarece nu prea îmi amintesc ce s-a întâmplat. Pup lu’ Mihnea că m-a ajutat.

Bogdan Constantin Enache

Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”, Pașcani

Mescalina e 30 de lei în Iași sau al doilea atelier #Licart

Locul ales de Răzvan pentru al doilea atelier a fost holul etajului doi al hotelului, etaj destructurat și reconstruit cu mare grijă într-un exercițiu menit să creeze poeme inspirate din bucăți ale spațiului respectiv. Mihnea s-a înecat în mierea materiei care curgea pe colțul peretelui, Cătălina a purtat o conversație venusiană cu un trandafir japonez iar Mircea a surprins dadaismul unui mesaj scris pe un geam. Ca joc secundar am încercat și puțină ,,recitare yoga”, unde poemele au fost inspirate și expirate .

Atelierul a pornit cu analiza fragmentelor furate din conversațiile prânzului. Odată cu fiecare poem citit am intrat în călătoria intimă a fiecăruia explorând împreună realitățile individuale din jur. Astfel am descoperit cât de diferite sunt metodele de percepție și interpretare prin poeme precum ,,Conexiunea” lui Bogdan (singurul poem botezat din exercițiu), care a legat fluid seria de fraze și cuvinte selectate reușind să creeze imagini cu o cursivitate firească, până la Cosmina care a mizat pe observare fonică și povestirea tuturor sunetelor într-un ritm vitzual.

Am stat 23 de secunde faţă în faţă, timp în care am notat cuvinte aleatorii care ne treceau prin cap (poţi să îi spui fast-poetry). Aici au ieșit dedicații involuntare de genul : picioare grotești sau ești un delfin.

În final Răzvan a deschis o conversație despre ritualurile noastre, felul în care scriem sau care este conceptul general pe care îl abordăm și locul unde am vrea să ne vedem poemele publicate. Eu mi-am expimat dorința de a mă folosi de poezie pentru a-mi întregi într-un fel viziunea estetică și preferințele pentru revista All Hollow.

Pwp Mihnea și Mircea

Claudia Văduvescu

Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonița”, București

Al doilea atelier a fost construit în jurul reației dintre public & personal în poezie. De la scurte prezentări legate de Modernism și raportul dintre lirică și proză la Flaubert, Joyce față de abordările unor Mallarme, Rilke, Pound, E. Montale sau T.S. Eliot, posibilitățile lecturii de poezie au trecut la prezentarea respirației din spatele cuvintelor.
Prezentarea contextului poeziei fiecărui finalist al concursului de poezie le-a dat ocazia participanților să contureze referințele și mediul la care se raportează scrierea versurilor pentru ei.
Mihnea Bâlici a deschis discuția: „prefer o poezie care poate fi citită oriunde. Poezia bună își creează singură atmosfera. Îmi e indiferent în ce revistă literară ar apărea”. În timp ce Claudia Văduvescu și-a plasat intențiile poetice în contextul lecturilor proprii: „încerc să fac ceva în stilul lui Jerome Rothenberg. Este un autor care practică un post-dadaism cu influențe mistice. Aș vrea să scriu ceva care să obțină validarea din partea mea. Cred că o să public primul volum la 40. Revista All hollow aș vrea să publice poemul meu pentru că îmi place grafica lor. Pentru mine, apogeul poeziei pe care o scriu a fost anul trecut, când, după lectura mea, a spus Vlad Eftenie că parcă l-a auzit pe Jim Morrison citind An American Prayer”. Pentru elementele de cultură grunge și tehno din poemele ei, Claudia a primit recomandarea de a citi poeme de Val Chimic si Gabi Eftimie.

Costel Onofraș recunoaște că „sistemul meu estetic seamănă cu cel al autorilor de poeme cu rimă. Dacă un vers sau o sintagmă pe care le scriu îmi amintesc de poezia altcuiva, eu le șterg. Singurul loc în care mă interesează să public este Subcapitol aș publica. Îmi plac mult videopoemele lui Valeriu Andrișcă, dar cred că nu a făcut decât trei și s-a oprit.
Cătălina Suditu întărește faptul că „poemele mele sunt foarte personale. Eu mă gandesc de fiecare dată la o persoană anume pentru fiecare poem și îmi doresc să apară în fața lor versurile mele în mod mistic. Scriu pentru oamenii la care mă raportez, iar aceștia sunt doar la cei la care țin. Eu sunt mai interesată să scrie cei din jurul meu decât să scriu eu”.
Raluca Rîmbu consideră „destul de ciudat felul în care scriu. E un fel de proces cauză-efect. La sfârșitul zilei, tot ce mi s-a întâmplat ajunge în poem. Mie îmi place și Zona Nouă, nu doar Subcapitol. Aș publica la ei. Mi-au apărut poeziile în Alecart, dar acolo nu sunt sigură niciodată ce poeme vor fi alese. Îmi plac toate modurile de comunicare a poeziei, lectură, publicare ori performance”.

Lui Mircea Florea îi „este indiferent unde și în ce fel apar poeziile mele. Sunt unele reviste dubioase în care m-ar amuza să apar, lângă Eminescu și articole cu post-modernismul nu există, micuț acolo… un poem de-al meu ar fi haios. Nu prea bag în seamă rivalitățile dintre grupuri diferite”. Nici Bogdan Enache nu își pune problema publicatului: „Eu nu mai am obsesii și asta face să fiu mai puțin împins spre poezie. Stabilitatea am găsit-o în partea de real. Faptul că pot să găsesc în realitate lucrurile dintr-o carte mă interesează mai mult decât să-mi imaginez. Eu aveam impresia atunci când scriam numai poezie că tind să înnebunesc. Așa că m-am oprit și am ales partea reală. La scris m-am întors numai ca o pauză de la tratatele realiste”.

Florina Huzoaica este lămurită:”am folosit de la început scrisul ca terapie. Regret că m-a convins cineva să i le arăt. Am impresia că la un moment dat o să se epuizeze ceea ce mă face să scriu. Scriu pentru anumite persoane și îmi e indiferent de reviste sau lume literară. E o discrepanță enormă între ce facem la școală și ce facem aici. Prefer ca poezia mea, mai degrabă, să fie citită cu voce tare. Cu vocea mea”. Încă și mai reținută este Crina Cristache: „poezia mea nu vreau să fie publicată nicăieri. Adun poemele pe laptop și, acum, când am avut niște probleme cu hard-ul, mă tem să nu le pierd. Mă simt mai în largul meu cu proza”.

Cosmina Oniciuc, în schimb, nu are preferințe: „poezia poate să fie scrisă și pe o bancă. Scriu despre tot ce mă înconjoară. Sunt foarte influențată de mediu. De la început îmi notam lucruri care îmi atrăgeau atenția și, la un moment dat mi-am dat seama că pot să le folosesc în poeme. Nu mă raportez nici eu la niște autorități literare, ci la cei care aș vrea să îmi citească poemele. Poate să citească și un om al străzii, dacă îi trezesc emoții, e ok”.
Ana-Maria Sîrbu consideră că „la mine totul ține de stare. Primele poezii erau, de fapt, o proză pe care o împărțisem în mai multe bucăți pentru un concurs. În ce privește publicarea, eu nu m-aș grăbi. Mie îmi place revista Alecart”.
Al partulea exercițiu din atelierul de poezie al acestei ediții Licart a propus o „călatorie în jurul unei zone din spațiul atelierului” (mesei, scaunului, ușii, colțului, ferestrei).
Exercițiul 5 a fost un moment de Fast poetry, participanții fiind invitați să scrie cât mai multe cuvinte spre >20 în 23 de secunde în care au stat față în față în perechi. Rezultatul a fost citit ca o serie de combinații surprinzătoare.

TEMA2 a atelierului a constat în scrierea poemului adresat unei persoane importante pentru autor.

(foto Claudia Balaban la a doua întâlnire din secțiunea de psycheterapie a atelierului cu Iulia Stoian, pentru LicArt)