Arhive etichete: Irina Siminenco

Copiii au desenat cum văd ei colectarea și reciclarea

Copiii au desenat cum văd ei colectarea și reciclarea plasticului flexibil. Expoziție de artă ecologistă la Palatul Parlamentului, anunță un text pentru presă.

București, 7 octombrie 2024. Palatul Parlamentului găzduiește, începând din data de 7 octombrie 2024, o interesantă expoziție de desen și grafică cu subiectul reciclare și cu obiectivul de a seta ca prioritate la nivel național colectarea în vederea reciclării a plasticului flexibil, folosit preponderent în ambalajele din industria alimentară.

Operele de artă expuse la Palatul Parlamentului sunt semnate de 50 de elevi din șase instituții de învățământ preuniversitar din București care au participat la prima ediție a proiectului educațional „ReciCLARea e totul!”, organizat de Nestlé în colaborare cu Green Resources Management, Federația Națională a Părinților (FNaP) – Edupart și Primăria Sectorului 6.

Prin acest demers, Nestlé dorește să extindă campaniile de educare și conștientizare la nivel național, concentrându-se prin aceasta campanie pe colectarea selectivă  a deșeurilor de ambalaje din plastic flexibil, susținând astfel atingerea țintelor naționale de reciclare asumate la nivelul Uniunii Europene. Ne-ar bucura foarte mult dacă în urma acestui demers de la Parlamentul României am începe să acordăm o atenție deosebită dezvoltării și implementării unei abordări naționale pentru colectarea, sortarea și reciclarea acestor deșeuri de ambalaj din plastic flexibil, care necesită o abordare specială”, explică Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager, Nestlé România.

Pentru a avea succes în inițiativa de promovarea unei industrii de reciclare a plasticului flexibil, primii pași implică educarea populației cu privire la regimul special necesar colectării selective a ambalajelor din polietilenă sau alte tipuri de folii de plastic din industria alimentare. Spre deosebire de PET-uri, ambalajele din polietilenă sunt preponderent ”murdare” după consumul alimentului. Altfel spus, fiind în contact cu produse alimentare de consistențe variate, ele păstrează urme de la aceste alimente. Pentru creșterea gradului de reciclare, înainte de a fi depuse în containerele de colectare, aceste ambalaje ar trebui curățate sau chiar spălate. Pe de altă parte, acest proces ar putea fi preluat de o facilitate industrială special concepută, destinată reciclării acestor ambalaje flexibile, dar care ar implica investiții de amploare.

Provocarea este dată de faptul că nu se colectează o cantitate suficient de mare de ambalaje de plastic flexibil, ceea ce necesită o abordare la nivel național prin care consumatorii să fie încurajați să ducă astfel de deșeuri reciclabile la containerele destinate pentru așa ceva, în loc să le arunce în gunoiul menajer.

În acest punct a intervenit deja Nestlé în colaborare cu Green Resources Management, Federația Națională a Părinților (FNaP) – Edupart și Primăria Sectorului 6, lansând proiectul „ReciCLARea e totul!” cu obiectivul de a crește gradul de înțelegere a simbolurilor de colectare separată de pe ambalajele din industria alimentară și de a explica procesul de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje.

O selecție din aceste lucrări este acum expusă la Palatul Parlamentului și a bine să fie vizitată pentru că lucrările grafice ale copiilor reflectă dorința lor a avea un mediu înconjurător mai curat, lucru de care factorii de decizie politică și administrativă de la toate nivelurile trebuie să țină cont, se arată în comunicat.