Arhive etichete: Mall

Muzică clasică la Mall: Vioara lui Tomescu și chitara lui Dragoș Ilie

Muzică clasică pentru toți: violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, la ParkLake Shopping Center din București, arată un comunicat.

Radio România Muzical și ParkLake Shopping Center reiau evenimentele dedicate muzicii culte în Main Square ParkLake.

Vineri, 4 octombrie, ora 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie, o revelație a ultimilor ani pe scenele naționale și internaționale, propun un concert cu titlul “Muzică clasică pentru toți”: binecunoscute lucrări pentru vioară și chitară solo, dar și aranjamente inedite pentru vioară și chitară, un repertoriu rar explorat, dar extrem de spectaculos.

Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie au colaborat prima dată în 2022, în cadrul turneului Stradivarius, când au prezentat sonate pentru vioară și chitară de Nicolo Paganini. Dragoș Ilie a fost în 2021 câștigător ex aequo al bursei Moștenitorii României muzicale, oferită de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera; tot Radio România Muzical l-a recomandat pentru colaborarea cu Alexandru Tomescu, care a condus la concerte de mare succes la nivel național și internațional, dar și la două sesiuni de masterclass susținute la cabana Caraiman din Munții Bucegi, repusă în circuitul turistic de Alexandru Tomescu.

Chitară clasică și vioară: două instrumente iubite și doi muzicieni ieșiți din comun – Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut și iubit violonist român, și Dragoș Ilie, ieșean care tocmai și-a finalizat strălucit studiile în Statele Unite ale Americii și a revenit acasă, pentru a preda la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași. Dragoș Ilie este laureatul a peste 40 de competiții internaționale, printre cele mai dificile și relevante în domeniul chitarei.

Intrarea la concertul extraordinar susținut de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie este liberă.

La finalul concertului, cei doi protagoniști vor oferi autografe pe discurile proprii, apărute la Editura Casa Radio și sub sigla Fundației Remember Enescu.

Evenimentul este și un prilej de întâlnire între realizatorii Radio România Muzical și ascultători, arată organizatorii.

În 8 octombrie 2024, Dragoș Ilie debutează pe scena Sălii Mari a Ateneului Român, cu un recital solo organizat de asemenea de Radio România Muzical, sub egida proiectului “Moștenitorii României muzicale”. Biletele sunt disponibile aici https://ove.ro/recital-de-chitara.

Radio România Muzical și ParkLake au organizat în trecut alte evenimente menite să aducă muzica cultă în rândul publicului larg: alte trei dintre ele l-au avut în prim plan pe violonistul Alexandru Tomescu, iar altele i-au adus la ParkLake pe membrii Corului de Copii Radio, pe violonistul Răzvan Stoica și Kamerata Stradivarius, pe Orchestra de Cameră Radio, condusă de Constantin Grigore, solistă Irina Sârbu.

Radio România Muzical derulează la ParkLake, din 2018, și proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică”: în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, o piesă repertoriul clasic este inclusă în playlistul pe care vizitatorii îl aud. Proiectul se desfășoară și între 1 și 31 octombrie 2024, luna octombrie devenind astfel “Luna muzicii clasice” la ParkLake Shopping Center din București.

Concertul extraordinar susținut de Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie este organizat cu sprijinul Casei de avocatură Vasile Deleanu, BRD și Fundației Remember Enescu.

 “Ascultă 5 minute de muzică clasică” – între 1 și 31 octombrie

 “Ascultă 5 minute de muzică clasică” – între 1 și 31 octombrie, în spații neconvenționale, este proiectul pe care ți-l propune Radio România Muzical, potrivit unui comunicat.

Hipermarketuri, mall-uri, centre comerciale, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor se va auzi în fiecare zi a lunii octombrie, în cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010.

Celebre lucrări muzicale devin parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului, toate, în interpretarea unor prestigioși interpreți români și străini, printre ele Concertul “Toamna » de Antonio Vivaldi, Bolero de Maurice Ravel, Marș nupțial din muzica de scenă “Visul unei nopți de vară” de Felix Mendelssohn Bartholdy, Dansul țărănesc de Constantin Dimitrescu, dar și arii de Giacomo Puccini, de la dispariția căruia se marchează 100 ani, pe 29 noiembrie 2024.

Partenerii proiectului sunt nume importante din retailul și business-ul românesc:   

Carrefour România

Castelul Bran

Centrul comercial Supernova din Pitești

Dedeman

Librăriile Cărturești

Librăriile Humanitas

Iulius Mall din Iași, Timișoara, Cluj și Suceava

Mega Image România

Palas Mall Iaşi

ParkLake Shopping Center din București

Avia Motors

                                                                                 Cu sprijinul Mood Media

Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” are o istorie neîntreruptă de 14 ani în spații neconvenționale din întreaga țară. Prima ediție a avut loc în octombrie 2010 și de atunci, pe parcursul lunilor martie și octombrie, în fiecare zi, publicul a avut șansa de a descoperi sau redescoperi marile opusuri ale muzicii clasice, în spații neașteptate, audiții întâmpinate pozitiv atât de clienții, cât și de angajații partenerilor proiectului. În cadrul aceluiași proiect, de-a lungul timpului au fost organizate și concerte cu muzicieni români, care s-au bucurat de un deosebit succes de public.

Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute, acolo unde pot fi ascultate atât piesele propuse în spațiile neconvenționale.

Proiectul este și program național în școlile românești. Profesorii și elevii sunt invitați să se alăture acestei inițiative, informații fiind disponibile pe site-ul proiectului www.romania-muzical.ro/5minute.

Atelierelationale cu Marea Pipeada a debutului si alte exercitii de poezie

Libraria DallesBoomLIT.com și Bookiseala.ro

organizează sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17.00

sesiunea

Instrumente de poezie

la

libraria Diverta din Plaza Romania

(bd. Timisoara intersectia cu str Brasov)

invitat

iulia

Iulia Militaru

cu volumul

„Marea pipeadă”

(editura Brumar, 2010)

O data cu schimbarea locatiei in care se desfasoara Atelierelationale, participantii au devenit actorii principali ai intalnirilor noastre. De data aceasta aveti ocazia sa dezvoltati demersul poetic pornind de la textele unei carti considerate de debut. Alături de mizele despre care se vorbește pentru acest an al debutului în poezie, Apasă de Sorin Despot și Fuck Tense de Bogdan Lipcanu, Atelierelelationale propun dezbaterii un volum care nu a trecut neobservat celor preocupați de actualitatea poeziei.

„Marea Pipeadă” a avut parte de atentia criticilor de intampinare fiind unul dintre cele mai serioase debuturi in poezie din anul care se incheie: „Iulia Militaru are ambiţii mari, în orice caz mai mari de atât; prin urmare, chiar atunci când pare că vorbeşte despre Oraşul Pipelor, altele are ea de fapt în suflet. Se preface, pe de o parte, că ne spune o poveste simpluţă în care alter-ego-ul Clovny caută să ajungă în amintitul Oraş al Pipelor pentru a-i găsi unei copile blonde înlocuitor pentru pipa spartă din neglijenţa lui (echivocul sexual nu e de neglijat – e vorba în această istorie copilăroasă, cum se spune încă din subtitlul primului text, despre un „discurs împotriva copilăriei” -, însă nu trebuie nici supralicitat, întrucât nu devine niciodată explicit); pe de alta, n-o lasă inima să nu complice povestea simpluţă cu rapeluri intertextuale dintre cele mai eterogene: pe lângă moto-urile din Edgar Allan Poe şi Sylvia Plath, se adaugă citate acoperite, trimiteri şi aluzii la, de pildă, Nabokov (Lolita, desigur) şi Artaud, sunt cultivate pastişe după maeştri uşor recognoscibili” spune Radu Vancu in Romania Literara.

Iar Cezar Gheorghe este chiar mai entuziast in Observator cultural:”marchează naşterea unui nou limbaj în poezia recentă, jurnalul unei teribile deveniri a copilului, o transfuzie de sînge în poezia tînără tocmai pentru că nu apelează la nici una dintre formulele la modă în rîndul poeţilor din ultimul val.”

Întrebările, lecturile și propunerile pe care le veți face în calitate de participanți la întâlnirea de sâmbătă vor hotărâ cât de departe va merge această sesiune a atelierelationalelor.

Nu uitati sa aduceti poezii care va plac si sa va inscrieti pentru prezentare la inceputul atelierului.