Arhive etichete: Ministerul Culturii

Statul încălcării legii drepturilor de autor şi alte simulări ale excelenţei în cultură

La jumătatea lunii ianuarie, doi poeţi refuzau premiile acordate la Gala Tinerilor Scriitori. Timp de câteva zile, protestul lui Dan Sociu, urmat de cel al lui Andrei Doşa au circulat prin presă cu reacţii deopotrivă pozitive dar şi de dezaprobare. Dan Mircea Cipariu, cel care organizează de ani buni Gala Premiilor, a explicat oricui a vrut că poeţii au refuzat numai banii asociaţi premiilor şi şi-a văzut mai departe de activităţi. O parte dintre cei care au primit şi premiile şi banii de la Ministerul Culturii la festivitatea din 15 ianuarie au şi insistat asupra faptului că este vorba despre bani publici şi aceştia nu au culoare politică. Şi totuşi, problemele politice nu sunt tot ce au dezvăluit refuzurile celor doi poeţi.   Citește în continuare Statul încălcării legii drepturilor de autor şi alte simulări ale excelenţei în cultură

Centrul National al Dansului sub asediu

bandlien_2
Una dintre practicile cele mai obisnuite in Romania este ca imediat ce o institutie devine coerenta si da semne ca oamenii care lucreaza in ea stiu ce au de facut sa inceapa sicanarile si interpunerile in mersul normal al activitatii lor. S-a intamplat si la AFCN, atunci cand a fost schimbata cea care pusese pe picioare un sistem coerent de finantare si de doi ani institutia aceea bajbaie impartind fara sens bani pentru proiecte cat se poate de lipsite de finalitate. Se pare ca nimic nu este mai amenintator pentru mediul cultural romanesc bantuit de incompetenta si arbitrar decat un loc unde se intampla lucruri coerente. Si se poate intelege asta, pentru ca un asemenea loc poate sa scoata in evidenta lipsa de competenta din alte institutii culturale. De aceea preiau aici apelul celor de la CNDB.

Către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
În atenţia domnului Hunor Kelemen

Bucuresti, 31 martie, 2011

Domnule ministru,

În ultimii ani ne-am putut bucura de existenţa unei instituţii unice, care a creat premisele pentru o activitate coregrafică intensă. Dansatorii şi coregrafii din toată ţara au putut beneficia de spaţii de repetiţii, sprijin logistic, finanţări şi de o scenă pentru prezentarea spectacolelor create. Existenţa acestei instituţii ne-a permis nu numai un contact direct cu publicul local, dar a creat un context care a favorizat dezvoltarea multor proiecte internaţionale. Totodată Centrul Naţional al Dansului Bucureşti a devenit o platformă deschisă pentru arta contemporană în general, favorizând un dialog multidisciplinar. Artiştii din toate zonele artei contemporane, teoreticieni, scriitori, jurnalişti, critici, muzicieni, regizori şi actori s-au intersectat în programele şi proiectele Centrului, dând naştere unei atmosfere catalizatoare, nu numai pentru o mişcare coregrafică fără precedent, dar şi pentru o întreagă comunitate artistică.

Având in vedere situaţia creată prin pierderea actualului sediu al Centrului Naţional al Dansului – în care cu toţii ne-am derulat proiectele – comunitatea artistică doreşte să atragă atenţia că foarte multe proiecte şi activităţi sunt blocate fără garanţia că acestea vor putea fi continuate în viitorul apropiat. În ceea ce priveşte proiectele coregrafice, ele sunt complet blocate, această situaţie riscând să producă prejudicii atât artiştilor locali, cât şi entităţilor din ţară şi străinătate, cu care aceştia colaborează.
Citește în continuare Centrul National al Dansului sub asediu