Arhive etichete: Opera Scrisă.ro

Statul încălcării legii drepturilor de autor şi alte simulări ale excelenţei în cultură

La jumătatea lunii ianuarie, doi poeţi refuzau premiile acordate la Gala Tinerilor Scriitori. Timp de câteva zile, protestul lui Dan Sociu, urmat de cel al lui Andrei Doşa au circulat prin presă cu reacţii deopotrivă pozitive dar şi de dezaprobare. Dan Mircea Cipariu, cel care organizează de ani buni Gala Premiilor, a explicat oricui a vrut că poeţii au refuzat numai banii asociaţi premiilor şi şi-a văzut mai departe de activităţi. O parte dintre cei care au primit şi premiile şi banii de la Ministerul Culturii la festivitatea din 15 ianuarie au şi insistat asupra faptului că este vorba despre bani publici şi aceştia nu au culoare politică. Şi totuşi, problemele politice nu sunt tot ce au dezvăluit refuzurile celor doi poeţi.   Continuă lectura Statul încălcării legii drepturilor de autor şi alte simulări ale excelenţei în cultură