Arhive etichete: nou

Iv cel Naiv, cel mai de succes poet anonim la a treia aparitie editoriala

Joi, 5 decembrie, de la ora 19:00, Editura Vellant lansează în Café Verona, Cărturești“Nesfârșesc”, un nou volum semnat de Iv cel naiv, poetul anonim care a reușit să aducă poezia pe raftul de bestsellers al librăriilor. Mii de versuri din poezia lui Iv au circulat pe internet  de când și-a deschis blogul și până azi. Citate în declarații de dragoste, împărtășite pe rețele de socializare, trimise prin sms, poeziile lui Iv au ajuns acum într-un nou volum – cel de-al treilea publicat la Vellant, ilustrat extraordinar și de această dată de artistul Vali Petridean.

Lansarea „Nesfârșesc” de joi seară se construiește în jurul întrebării “Ce gust are poezia?”. Răspunsul îl aflăm cu ajutorul lui Andie, o cititoare pasionată de poezie și cofetărie, care va porni într-o incursiune gastronomică prin lumea versurilor lui Iv.

Nesfârșesc”  este cel de-al treilea volum semnat de Iv și ilustrat de Vali Petridean, după “Versez” (2011) și „Uibesc” (2012).  Veți găsi aici povești de iubire dulci sau amare, sms-uri în versuri, metamorfoze, dor și fericire, trădări, întrebări și mici revelații la final de poem.

Acest al treilea volum are un invitat special: David Petridean, fiul lui Vali, s-a alăturat echipei realizând una dintre ilustrațiile cărții – cea care însoțește poezia “un cal mare, alb”.

Până pe 2 decembrie, cititorii pot precomanda pe carturesti.ro cartea lui Iv chiar cu autograful poetului fictiv.

Iv cel naiv, pe scurt:
Poeziile lui Iv au apărut online în urmă cu patru ani, pe blogul ivcelnaiv.blogspot.com. Între timp, au strâns tot mai mulţi cititori şi s-au mutat într-un loc mai mare, ivcelnaiv.ro, dar şi în două albume pe măsură, publicate de Editura Vellant: Versez (2011) și Uibesc(2012)

Vali Petridean, pe scurt:
Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, despre Vali Petridean vorbesc cel mai bine chiar ilustraţiile sale. Vă invităm să le descoperiţi pe site-ul său oficial: valipetridean.com