Arhive etichete: România

Gabriela Adameșteanu citește „Dimineață pierdută” la RRC

Gabriela Adameșteanu citește în întregime romanul său, „Dimineață pierdută”, în program la Radio România Cultural, arată un comunicat.

Unul dintre romanele emblematice ale literaturii române contemporane, „Dimineață pierdută”, al Gabrielei Adameșteanu, va fi citit în întregime de autoare, în premieră absolută, la Radio România Cultural.

Cu această lectură-eveniment, care va fi difuzată curând în foileton, on-air și online, postul de radio național lansează o nouă provocare pentru cititori și autori deopotrivă: aceea de a asculta cărți importante și a le cunoaște altfel, pentru că lectura autorului relevă întotdeauna noi și noi nuanțe, accente și sentimente, care pot să nu fie sesizate de cititor la simpla lectură pe hârtie. Vor urma alte importante romane contemporane, transpuse în întregime radiofonic, cu vocile autorilor lor.

În această perioadă, Gabriela Adameșteanu realizează înregistrările în studioul Radio România Cultural, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie comunicate datele exacte de difuzare. Autoarea a primit cu emoție această invitație:

„Am fost foarte bucuroasă, pe de o parte, pentru că chiar dacă eu am beneficiat de magistralul spectacol făcut de Cătălina Buzoianu și de o pleiadă de actori extraordinari, totuși textul este altceva. Și, dacă nu ar fi fost Cătălina cu scenariul ei care a prins toate punctele nodale ale cărții, aș fi fost foarte reticentă, fiindcă, teoretic, aveam ideea sau prejudecata, nu știu, că un scriitor nu trebuie să-și lase textul masacrat de un spectacol. Deci m-am bucurat foarte mult că va fi textul meu integral, dar, odată cu bucuria, am simțit și o foarte mare îndoială că el va rezista la lectură’’, a spus Gabriela Adameșteanu.

Despre „Dimineață pierdută”, prima carte care va fi difuzată în întregime, Monica Lovinescu spunea că este „un Război fără pace al românilor”. Acoperind 100 de ani de istorie, romanul a fascinat deopotrivă generații de cititori români și străini, fiind tradus în mai multe limbi, inclusiv la prestigioasa editură franceză Gallimard.

Romanul a fost dramatizat și pus în scenă de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Bulandra (decembrie 1986), într-un spectacol devenit clasic, cu Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, Irina Petrescu, Marcel Iureș ș.a.

„Lectura este ca un supliment natural pe care românii și-l pot prescrie singuri, având convingerea efectelor benefice. Suntem încântați că doamna Gabriela Adameșteanu a acceptat să citească integral pentru publicul nostru «Dimineață pierdută», un roman de referință al literaturii noastre contemporane. Ascultătorii Radio Romania Cultural vor avea plăcerea de a urmări în foileton și on demand, atunci când vor dori, o carte esențială, în lectura autoarei sale, o scriitoare a cărei forță și sensibilitate sunt imposibil de măsurat.”, spune Radu Croitoru, manager RRC.

În luna martie a anului 2024, la Gala Premiilor Radio Romania Cultural, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Teatrul Odeon, Gabriela Adameșteanu a primit, în ovațiile publicului, Premiul de Excelență.

„Gabriela Adameșteanu este creatoarea unui univers ficțional complex, locuit de personaje memorabile, cum e celebra Vica Delcă, din «Dimineață pierdută», sau Letiția Branea, al cărei destin este urmărit în mai multe romane. Un auz extrem de sensibil la limbaj și o privire capabilă să atragă în narațiune detalii semnificative pentru construcția atmosferei se împletesc cu observația psihologică rafinată și capacitatea de a construi structuri narative solide, calități care au impus-o pe Gabriela Adameșteanu, încă de la primele cărți, drept una dintre autoarele noastre cele mai importante. Citită și recitită azi, de generații diferite de cititori, tradusă în peste 15 limbi, literatura ei trece cu brio proba timpului și îi asigură autoarei locul printre prozatorii noștri canonici.”, s-a spus în motivația premiului.

Reacțiile emoționante primite de la ascultători după decernarea acestui premiu au determinat echipa Radio România Cultural să ia decizia de a începe aceste lecturi-eveniment cu o carte a Gabrielei Adameșteanu.

Amănunte pe www.radioromaniacultural.ro.

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2021 vine în România

Abdulrazak Gurnah, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură 2021, vine în România în perioada 22 – 25 octombrie 2024 la invitația Editurii Litera și a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Scriitorul se va întâlni cu publicul din țara noastră în cadrul a două evenimente:

Marți, 22 octombrie, ora 20.30, la București

Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ (Strada Boteanu nr.1)

Abdulrazak Gurnah în dialog cu Ioana Bâldea Constantinescu și Marius Constantinescu

Cum faci rezervare ca să participi

Accesul este gratuit în baza unei rezervări efectuate pe formular : https://forms.gle/cnLEWQSocFC8WwiA6

Parteneri instituționali ai evenimentului: Biblioteca Centrală Universitară Carol I și Muzeul Național al Literaturii Române.

Vineri, 25 octombrie, ora 20.00, la Iași

Teatrul Național „Vasile Alecsandri“  (Strada Agatha Bârsescu nr. 18)

Abdulrazak Gurnah în dialog cu Cătălin Ștefănescu

Detalii despre eveniment: https://www.filit-iasi.ro/program-filit-2024/

Academia Suedeză i-a acordat lui Abdulrazak Gurnah în 2021 cea mai importantă distincție literară pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente“. (Motivația Juriului Nobel)

Cărțile lui Abdulrazak Gurnah – Paradis(1994), Pe țărm(2001), Abandon(2005) și Vieți în derivă (2020) – sunt publicate de Editura Litera.

Despre romanul Paradis

„Gurnah își descrie lumea într-o proză poetică deopotrivă pură și lucidă – un mic paradis în sine… Desenate cu un penel fin, plăcerile, tristețile și dorul din fațetele splendide ale romanelor sale rămân mult timp în memoria cititorului.“ – The Guardian

Despre romanul Pe țărm

„Povești împletite delicat și dezvăluite treptat, care se desfășoară pe tot globul… un roman uluitor și superb… De la primele rânduri știm că suntem în mâinile unui scriitor autentic, ale unui om care are ceva de spus despre lume.“ – The Observer

Despre romanul Abandon

„Impresionant… O explorare meticuloasă și sensibilă a modului în care memoria ne consolează și inevitabil ne dezamăgește.“ – Sunday Times

Despre romanul Vieți în derivă

„Într-o proză limpede, senină, Gurnah pune lupa pe fapte de o violență extremă… și pe gesturi surprinzătoare de bunătate. Impresionant prin obstinația sa de a descrie viețile unor oameni obișnuiți, romanul constituie o explorare fascinantă a nevoii de a găsi locuri de refugiu.“ – Daily Telegraph

Abdulrazak Gurnah s-a născut în Zanzibar în 1948, iar la vârsta de 18 ani a fugit de opresiunea politică și s-a stabilit în Anglia. Autor a numeroase povestiri și eseuri, precum și a 10 romane, el a scris despre exil, despre momente istorice importante și rupturi sociale devastatoare. Romanele sale se desfășoară în spațiile intime ale familiilor, tovărășiilor și prieteniilor: acele spații care sunt hrănite de dragoste și datorie, dar care sunt vulnerabile prin însăși natura lor.

În anul 2006, a fost ales membru al Royal Society of Literature. A avut două nominalizări la Booker Prize pentru romanele Paradis și Pe țărm. Este al cincilea scriitor de origine africană distins cu Premiul Nobel pentru Literatură după Wole Soyinka (Nigeria, 1986), Naghib Mahfuz (Egipt, 1988), Nadine Gordimer (Africa de Sud, 1991), J.M. Coetzee (Africa de Sud, 2003) și primul de origine tanzaniană.  Este al treilea scriitor contemporan distins cu Premiul Nobel pentru Literatură publicat la Editura Litera, după Alice Munro (2013) și Svetlana Aleksievici (2015).

România este la Summitul Francofoniei de la Paris

România este prezentă la Summitul Francofoniei de la Paris în perioada 2-6 octombrie 2024, arată un comunicat de presă.

Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru și alte importante manifestări de muzică, artele spectacolului și cinematografie  vor reprezenta România la Satul Francofoniei din Paris sub motto-ul

La Roumanie, j’en ai envie!”

Ministerul Culturii susține prezența României în Village de la Francophonie / Satul Francofoniei, în contextul Summitului Francofoniei de la Paris, participare care se va centra în jurul marilor festivaluri internaționale de muzică, artele spectacolului și cinematografie. Între festivalurile prezentate la Paris publicului larg se numărăFestivalul Internațional George Enescu, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru, Transilvania International Film Festival – TIFF, Festivalul Internațional de Teatru Shakespeare de la Craiova, Classix Festival, Euphonia Festival, IconArts Festival and Academy, Festivalul de Film Anonimul, The Jazz Cave Festival, CellEAST Festival.

Village de la Francophonie / Satul francofoniei este organizat în perioada 2-6 octombrie 2024 în CENTQUATRE-PARIS, un sit arhitectural excepțional și istoric dedicat inovației și creației cu impact internațional, iar intrarea la evenimente este liberă. În Satul Francofoniei / Village de la Francophonie, țările participante au oportunitatea de a-și face cunoscute culturile, patrimoniile și societățile în fața publicului larg.  

Festivalurile de muzică, artele spectacolului, cinematografie și culturi tradiționale din România oferă perspective noi și povești care reflectă diversitatea și complexitatea experienței umane. Aceste evenimente creează contextul în care artiștii și publicul explorează noi viziuni de încurajare a dialogului intercultural, sunt spațiul de întâlnire și reînfrumusețare a sufletului uman prin povești universale. Industriile creative din mediul privat aduc inovația în lumea artei prin crearea de intersecții între muzică și noile tehnologii, între artă și educație, creează punți de legătură între diverse culturi și comunități.

Este atât o onoare, cât și o plăcere să vă invităm să explorați cultura diversă a României prin prezența noastră la Village de la Francophonie. Sub tema „La Roumanie, j’en ai envie!”, ne propunem să vă oferim o fereastră deschisă către diversitatea culturală și creativitatea bogată a României, o națiune în care tradiția întâlnește inovația și unde creativitatea înflorește prin muzică, teatru, film și arte, favorizând dialogul și colaborarea internațională.

Participarea României reprezintă o reafirmare a apartenenței noastre la valorile francofone de pace și inovație. Într-o lume din ce în ce mai interconectată, cultura este o punte care ne aduce împreună și ne ajută să construim o societate mai armonioasă și mai incluzivă.

Ca ministru al Culturii, vă doresc o experiență minunată la standul României, unde veți avea ocazia să descoperiți bogăția scenei noastre culturale printr-o varietate de activități. Fiecare eveniment este conceput pentru a evidenția spiritul de inovație și creativitate care definește peisajul artistic al României.

Raluca Turcan, Ministrul Culturii

Printre evenimentele ce vor avea loc în Satul Francofoniei / Village de la Francophonie, se numără și „Consultații poetice„, un proiect proiect produs de Théâtre de la Ville – Paris, după o idee de Emmanuel Demarcy-Mota, cu participarea a doi actori ai Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu și a doi actori de la Teatro della Pergola.  De la prima carantină instituită în 2020, peste 200 de artiști francezi și internaționali s-au reunit sub conducerea lui Demarcy-Mota pentru a oferi consultații poetice, mai întâi prin telefon, apoi în spațiul public, în spitale, școli, universități și centre sociale. O consultație poetică este o conversație individuală de 20 de minute cu un artist. Începe cu o întrebare simplă: „Ce mai faci?” Pe baza răspunsului, o poezie, un dans sau o muzică este propusă de artist sub forma unei „consultații poetice” care este citită sau interpretată. Proiectul conceput de regizorul Emmanuel Demarcy-Mota a fost prezentat cu mare succes în 2023 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și va fi prezentat în Satul Francofoniei/ Village de la Francophonie din Paris, în 3 octombrie 2024, de la 12:00 la 14:00 și de la 15:00 la 18:00.

Sâmbătă, 5 octombrie 2024, de la ora 11:30, va avea loc în Salle 200 din cadrul CENTQUATRE-PARIS, un concert de excepție susținut de Orchestra de Cameră Radio alături deviolonistul Valentin Șerban, câștigător al Concursului Enescu, ediția a XVII-a.  

Programul evenimentului cuprinde lucrări de Enescu, Silvestri,Mendelssohn, Saint-Saëns și Bartók. Programul propus urmează un fir logic al legăturilor directe și indirecte care duce spre același pol: George Enescu.

Valentin Șerban se va altura orchestrei în calitate de solist-lider de orchestră, pentru un concert de tip play-conduct/joué-dirigé: aceasta implica o colaborare strânsă între membrii ansamblului, care trebuie sã fie atenți la indicii subtile date de cel care conduce și sã fie foarte receptivi unul la celălalt pentru a menține coerența și sincronizarea interpretării. Play-conduct/joué-dirigé subliniază, ideea de a crea muzică împreună, într-un mod colaborativ și interdependent, färă a depinde de un dirijor.

Biletele sunt gratuite și se pot rezerva aici: https://festivalfrancophonie2024.org/evenements/concert-roumanie-orchestre-de-chambre/

Violonistul Valentin Șerban este marele câștigător al Premiului Secțiunii de vioarã a Concursului Internațional George Enescu, ediția a XVII-a. Dirijorul Cristian Mandeal afirmă despre Valentin Serban că „dispune de o cunoaștere completă a instrumentului în profunda sa intimitate. Face parte dintre acei puțini aleși pentru a se realiza ca solist concertist aducätor al unui spirit de prospețime și autenticitate.”

Activitatea Orchestrei de Cameră Radio a însemnat o îmbinare între înregistrările speciale de studio – destinate transmisiilor radio – și prezența pe podiumul de concert. Sub bagheta unor importanți dirijori români, precum Constantin Silvestri, Mendi Rodan, Constantin Bobescu, Carol Litvin, Ludovic Bács, Cristian Brâncuși, Orchestra de Camera Radio a abordat un repertoriu foarte vast și diversificat, de la baroc sau clasicism la muzica secolului XX. Un aspect esențial în strategia de management a acestei orchestre îl constituie promovarea tinerilor dirijori și interpreți români.

Tot sâmbătă, 5 octombrie 2024, de la ora 14:00, în spațiul AGORA ÉCURIE va avea loc Panelul Festivalul Internațional George Enescu, motor de promovare a muzicii universale și model de cooperare între culturi; Cooperarea culturală franco- română, Teatrul ca Vector de Identitate Francofonă: Perspective Românești și Internaționale.

Prin prezența în Satul Francofoniei / Village de la Francophonie, România își propune, așadar, să evidențieze puterea transformatoare pe care Cultura și Arta le dețin în construirea unei lumi mai unite și mai frumoase.

Standul României la Village de la Francophonie este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Organizator: ARTEXIM, instituție în subordinea Ministerului Culturii