Doinel Tronaru mi-a cerut o listă de filme care m-au marcat si nişte nume de regizori preferaţi. Până la urmă lucrurile au arătat cam aşa. Pentru unele sunt doar fragmente, pentru altele, trailer, dar am gasit si cateva in versiunea completa si am postat-o mai jos.
Îmi este imposibil să mă limitez la 10 filme fără să las pe afară lucruri care m-au marcat în feluri esenţiale. De exemplu filmele legate de poezie sau cele experimentale pe care trebuie să le pun separat. Chiar şi aşa, nu am unde să pun titluri ca „Miracolo a Milano” sau „Accatone” ori ecranizările după benzi desenate ca „Watchmen” şi „V for Vendetta” sau „Sunday Bloody Sunday” din ’71 şi „Zabriskie Point” ori „Dacă vreau să fluier, fluier”, fiecare cu momentul lui pentru mine. Ori „Velvet Goldmine”, seria „Matrix” sau chiar „The Doors” prin anii ’90…şi obsedantele „Freaks”, „Ken Park”, „Breaking the Waves” şi „Irreversible”. Mă opresc doar la câteva din filmele care m-au făcut să le revăd (da, până şi serialul ăla german de 13 episoade l-am văzut de două ori) şi tot nu reuşesc să cobor sub 12 titluri, trecând peste ce nu îmi vine în minte acum din tot ce m-a marcat. Ordinea e alfabetică. Citește în continuare Filme cu şi fără poezie (o lista personala)