joi 3 februarie, ora 17,30, la sediul bibliotecii metropolitane se reia cenaclul „marin mincu”. citesc aida hancer şi cătălina catinoiu.

„Pe la 17 ani, întâmplător, mi-a venit ideea să-mi scriu cărţile, aşa că nu mi-a trebuit mult timp ca să neglijez puţin şcolile şi să mă întorc la lucrurile cu adevărat importante, adică la poezia altora- mai întâi, şi în cele din urmă la poezia mea. Aşa încât mi-am făcut bagajele (adică am adunat cam tot ce era util şi corect din jurul meu şi am aruncat nu în foc ci sub pat, fiindcă nu cred că „trebuie, tată, să rămâi între lucrurile utile”) şi am rupt-o la fugă din realitate.” zicea acum un an Aida Hancer pentru Biblioteca de poezie.

„M-a nascut mama mea, Liuba, pe 31.12.1981 si nu m-am nascut singura, asa cum am avut orgoliul sa cred la 5 ani.
Cind am plecat din Delta, am cautat sa impac lanturile cu libertatea, nuferii cu garoafele de plastic, Dunarea cu apa de chiuveta, iar singurul armistitiu posibil a fost poezia.
Mama, sa stii un lucru: copiii pling oricum, asa ca nu-ti face griji! Pling din momentul in care incep sa-si miste picioarele si nu inteleg daca e de rau sau de bine.” spune Catalina Cadinoiu pe site-ul Cartii romanesti.

Gândirea securistă reprezentată de Daniel Cristea Enache
Un drept la replică

Acest drept la replica a fost trimis Agentiei de carte in urma atacurilor repetate pe care le+a publicat la adresa mea. Singurul raspuns primit a fost cel prin care eram rugat sa postez pozitia mea drept comentariu. Din pacate, un drept la replica nu este un comentariu si orice regula privind presa prevede dreptul oricarei persoane atacate de a beneficia de spatiul dedicat atacului pentru a+si formula indreptarile. Agentia de presa nu are ce pierde incalcand aceste reguli. Dimpotriva, betoneaza banuielile ca nu are alt scop decat manipularea scenei culturale fiind cat se poate de straina de regulile unui dialog.
Îmi permit să îndrept câteva inexactități din editorialul semnat de Daniel Cristea Enache în rubrica pe care i-o oferiți:
Cum tânărul critic pe care îl găzduiește Agenția de Carte ține neaparăt să polueze spațiul virtual cu acuzații aberante la adresa persoanei mele, mă vad nevoit să îndrept câteva erori pe care poate graba, poate momentele grele din viață sau referințele mass media nefericite le-au lăsat să se strecoare în articolul intitulat „48 de ore”.
În primul rand, mă interesează să mă dezic de dezinformarea în legătură cu poziția pe care eu aș avea-o într-un scandal demn de poveștile cu asistente de emisiuni mondene care vorbesc singure.

1.„Forumistul acela anonim, cetăţeanul acela înţelegător cu academicianul plagiator şi jegos” spune colaboratorul Agenției.
Este o exprimare nu doar inexactă dar și îngrijorătoare pentru cineva care reușește performanța contorsionistă de a-și pupa singur „calmul englezesc”. Îmi fac griji privind proprietatea cuvintelor atunci când un critic tânăr numește pe oricine „jegos”.
Inexactitatea, în schimb, privește „înțelegerea” pe care aș fi arătat-o pentru ținta injuriilor proferate de criticul Agenției. „nu mă interesează să apăr pe nimeni. Doar că îmi pun o problema legată de etica unei campanii de presă într-o problema legală.
Dacă un om este plagiat, el trebuie să se adreseze justitiei, nu să facă un mic scandal de imagine. Altfel nu mai este nicio diferență între acesta și orice altă fată ficus din tabloide.” cred că era o formulă destul de clară pe care ar fi putut să o citească cei implicați chiar în subsolul precedentei ieșiri la rampă pe care Agenția a avut-o cu „dezvaluiri” inexacte în ce m-ar privi. Acest pasaj ar fi fost suficient pentru a evita să îmi folosească din nou numele în manipulări „culturale”.
Apoi nu aș vrea să rămână nelămurit colaboratorul Agenției în privința numelui meu și al acuzațiilor pe care le-aș face la adresa sa.

2. Este greu de imaginat prin ce artificiu logic un comentariu semnat razvan (la fel fiind semnate și o parte dintre comentariile de la articolul din boomlit unde nu s-a îndoit nici macar criticul Agenției, Daniel Cristea Enache de asumarea comentariilor) devine peste noapte „anonim” în lectura aceluiași tânăr critic. De aceea este imposibil să consider această deformare a adevărului o simplă scăpare.  Și aceasta abia este o acuzație.

3. De asemenea neadevărata este și afirmația că eu aș fi cel care îl „acuza pe cel plagiat că este de partea KGB-ului şi că se opune studierii crimelor comunismului din Basarabia…” Ar fi fost foarte greu să îl acuz pe Daniel Cristea Enache de apartenența la o structură care nu există azi. KGB este o instituție care s-a desființat în 1991, dar știu cât de greu îi este criticului Agenției să își adune informațiile din a doua jumătate a secolului XX.  În schimb, acuzația mea este chiar de gândire securistă, una din practicile acreditate de instituția ceaușistă și rămasă vie, iată, în reflexele de exprimare vizibile la Daniel Cristea Enache, cel dezinteresat de aflarea adevărului.

4. Ceva mai rău stau lucrurile cu prespunerea pe care criticul Cristea Enache o face privind deopotrivă intenția și lipsa mea de intenție în postarea copertei mele pe site-ul Agenției. Ar fi mult mai util pentru toată lumea dacă, înainte să folosesca termeni pe care nu îi cunoaște, colaboratorul dumneavoastră s-ar documenta ca să afle că nickname presupune o prescurtare sau o deformare. Iar acel icon cu coperta cărții mele de acum 5 ani, intră automat tocmai pentru că am mai intervenit pe site-ul dumneavoastră cu aceeași semnătură. Din păcate razvan chiar este numele meu și așa a fost din 1975. Așadar acuzația mea este de impotență sintactico-morfologică.

5 În plus, nu aș vrea să rămână cititorii articolului cu impresia că jurnaliștii de investigații ar fi niște incompetenți cum reiese din lejeritatea argumentarii din articolul 48 de ore. Îmi pare rău să aflu că agenția și colaboratorul ei au avut nevoie de aproape două zile de „investigații” ca să afle că mă cheamă întradevăr razvan. Dar exagerarea „efortul investigativ” aplicat asupra numelui cuiva care îți spune cum îl cheamă, oricat de lăudabil ar fi, nu are nicio legatură cu jurnalismul, în ciuda eforturilor (voite sau nu) pe care Daniel Cristea Enache le face în ultimii ani pentru a discredita instituții culturale și discursul criticii literare. Sper că în cazul investigațiilor nu are iluzia că poate să facă același lucru.

6.Nu pot să las să plece în lume nici afirmația colaboratorului Agenției că aș avea aparențe onorabile. Acum câteva zile Daniel Cristea Enache ținea să spună că am publicat una dintre cele mai penibile carti din poezia noastra tinara. Nu cred că este sănătos să afirme contrariul acum. Iar aparența onorabilă nu cred că este o definire nici măcar vagă pentru mine, care nu știu să îmi plătesc impozitele și nu am nici măcar carte de identitate valabilă.

7.Mi-ar părea rău ca acest critic conștiincios să renunțe la investigarea literaturii și să se avânte spre abordarea gen tabloid, cum face în materialul pe care îl publică Agenția. Și spun „gen” pentru că și jurnaliștii de tabloid au rigorile lor. Dar îngrijorarea mea vizează în și mai mare măsură renunțarea la orice interes pentru literatură și obsesia pentru discursuri moralizatoare despre când și cum are voie cineva să vorbească pe internet. Sper ca spiritul întreprinzător de care dă dovada tânărul critic atunci când este vorba despre povestirea poeziilor în cronici să nu fie folosit în mod inutil în abordări care cer talent de pamfletar.
De altfel, poate că aceasta este adevarata problemă care scoate căpșorul din logica lui Daniel Cristea Enache în articol: cum se poate ca un critic literar să își petreacă două zile analizând un prenume și să nu afle decât că „a avut dreptate”, așa mă cheamă. Insistența pe care o arată dânsul asupra numelor este una dintre capcanele pe care critica literară ar fi bine să le depășească. Numele însuși este o ficțiune, sigure fiind, în schimb, lucrurile pe care le susține acel nume.
Vă asigur că se pot spune despre mine ca persoană orice inepții și unele vor fi chiar adevărate. Mă interesează cât se poate de puțin politicile de PR demne de epoca de piatră pe care Daniel Cristea Enache simte nevoia să le aplice. Ce ma provoacă, în schimb, este faptul că asemenea abordări șchioape – lăsate să perpetueze inexactități – riscă să decredibilizeze discursul criticii literare.

În schimb, trebuie să apreciez capacitatea de adaptare de care dă dovadă Daniel Cristea Enache atunci când reușeste să aducă, în sfârșit, vorba despre o referință (oricât de nepotrivită) din cultura pop a ultimilor 30 de ani. Spun asta, chiar dacă este vorba despre un film din 1982 și identificarea pe care o trăiește Daniel Cristea Enache cu un personaj interpretat de Eddie Murphy (altfel ieșit din închisoare în filmul respectiv pentru a se întoarce la final să-și ispășească pedeapsa) este cel puțin insolită. Nu îi doresc colaboratorului Agenției decât să reușească să ajungă în zilele noastre și îl asigur că este pe drumul cel bun. Sper doar că pasiunea sa cinefilă va fi dublată și de argumentație adecvată poeziei de azi. Pentru că asta mă interesează direct și faptul că am putut să sugerez pornind de la stilul de abordare al fiecărui critic din juriul secțiunii debut a premiului Eminescu în ce direcție se îndreaptă acel premiu în acest an nu face decât să confirme problemele pe care mi le pun în legătură cu mizele pe care le urmărește discursul critic astăzi în poezie. Dar mi-ar plăcea ca Daniel Cristea Enache să nu se rătăcească în tactica politicienilor care umplu micile ecrane împrumutând limbajul ziarelor de scandal.

Totuși țin felicit Agenția pentru cooptarea tânărului critic în echipă, pentru că doar exersând, acesta o să poată să descopere instrumentele eficiente în acest tip de comunicare. Îi doresc succes și cât mai puține enăchisme de felul celor de mai sus.