nighthawks

11:23

dormitoare goale

3:43

5:03

episoade profete ale eului prezent

6:40

 
ești dement: ieși din cotețul găinilor ca un rembrandt
ești încântat: ieșitul la bere & dunărea care dă pe afară
se cațără pe blocuri intră în case se revarsă prin veceuri
dunărea ca o gaură neagră îmi înghite brațele
ești în oraș: îmi place brașovul pentru că are
aura asta de fată misterioasă care întârzie la
cursuri se îmbracă în fuste mai lungi de
genunchi are părul dat după urechi
îmi place brașovul pentru că e aproape de
ploiești acolo ținem toate ceasurile de aia

timpul trece foarte foarte repede când
ești     dat     la     o     parte

mai pe seară am furat de pe plajă bicicleta

mirosul proaspăt de vopsea

e ceva sacru în felul în care plânge băiețelul chinez

se masturbează cu gândul la tine

acum trei zile la Universitate un bărbat și-a tăiat venele pe fântâna arteziană

să dea Ctrl+s

merg mai departe mirosul proaspăt de vopsea al

|after|math|

e o dimineață rece valurile împing peturile la mal&

pe cristalin e 1:23 mi s-a răcit ceaiul de la prea multă

expozițiune – singurătatea a devenit un lucru prea obișnuit

şi amândoi se plâng de singurătate

mie îmi venea să iau controlorul în brațe şi să-i spun despre tine

şi le scuipă înapoi cu cearcăne cu diplomă cu tot

stăteai ghemuită pe scaunul din bucătărie

cum te las şi te găsesc de fiecare dată

ți-am povestit cât de mult s-a bucurat bărbatul ăla

doamne cu cât drag se uita la tine

în spațiul ăla dintre şine şi peron se înghesuie durerile lumii

  Poetic & corporal

Oriunde ai privi greu găsești un loc din care să nu te fixeze înapoi o pereche de ochi dispusă să îți dea un sfat. Și, când e vorba de poezie, n-a fost niciodată criză de sfătuitori. Doar scrie un vers și o să ai parte de păreri din toate ariile de competență.Mă și întreb câteodată, cu atâția „competenți”, cum de este domeniul pe butucii heirupismului și ai „pasiunii”. Am urmărit ani întregi concursurile dedicate celor care încă nu au debutat în poezie cu volum și pot să formulez câteva dintre anxietățile care însoțesc orice jurizare. Suntem obișnuiți să credem că, atunci când trebuie să dai note unor texte, procesul are ceva din ritualurile școlare. Nu are. Și asta pentru că vezi de foarte multe ori versuri bune înecate în valuri de convenții pe care decenii întregi de încercări la nivelul expresiei și a prezentării poeziei abia au ajuns să le zgârie.

Cușca dansului
„My body is a cage that keeps me from dancing with the one I love” (Corpul meu e o cușcă și mă împiedică să dansez cu persoana pe care o iubesc) zice Peter Gabriel într-o piesă destul de lentă. Și din când în când poezia răstoarnă această cușcă și face din ea o scară ciudată pe care ne trezim că luăm toate treptele în freză pentru o cădere care să ne aducă în cele mai apropiate momente. În mintea noastră nu sunt albume de fotografii ca pe facebook și atunci chipul nostru este singurul mediu pe care se proiectează moment după moment aceste întâlniri. Doar că numai poezia încearcă să descifreze limba ciudată pe care o vorbește corpul nostru cu toate clipele vieții sale. Trecute sau viitoare. „O gioia, gioia, gioia… C’era ancora gioia/ In quest’assurda notte preparata per noi?” scrie Pier Paolo Pasolini într-o serie de poeme construite în jurul Bisericii Catolice. Și am tot încercat să traduc. Dar nu merge cu „bucurie” pentru că am văzut stive de bucurie stupidă așa că am încercat astfel: „O, savoare, savoare… Să mai fie savoare/ În bezna-asta ineptă produsă pentru noi?”. Vedem. Din când în când pierdem tot. Dar totul se întoarce și ni se înfiletează ca propria noastră viață pentru care doar câteva poeme reușesc să ne pregătească. Și nimeni nu poate să îți spună care sunt acelea. Uneori, nici măcar nu se numesc poezie. La început. La toate începuturile. Dintr-o limbă în alta cu ecourile pe care le produc diferite părți ale corpurilor noastre și distanțele dintre noi și cicatricea unor atingeri pe care le-am uitat dar care suntem.

Exact atât.

răzvan cosmin

Punctajele au continuat cu