Romanul “Poker”, de Bogdan Coşa, a fost publicat de Editura Cartea Românească în urma concursului de debut din această primăvară.

Cu toate că după 1989 nu au lipsit romanele autohtone bine scrise şi puternice, numărul de cititori al naraţiunilor româneşti a scăzut constant. “Poker” aduce o lume relaxat-seducătoare.
Povestea pe care o oferă Bogdan Coşa este ţesută în jurul unui “gambler pasionat de literatură” care se descrie simplu puţin după jumătatea cărţii: “Am 22 de ani şi două fobii: sângele şi apa”. Titlul poate să pară comercial, şi după primele capitole îţi lasă senzaţia că ai în mână o carte care poate să se îndrepte spre orice gen, de la naraţiune poliţistă până la roman erotic, iar performanţa lui Coşa ţine de hotărârea cu care îşi păstrează povestea în marginea oricărui gen editorial. Personajele care invadează povestea din “Poker” sunt de multe ori ameţitoare.
Ele sunt punctuate afectuos într-o naraţiune la persoana I, cu intrări şi ieşiri în/din scenele remarcabil de bine conturate. Jocurile de noroc la masă sau pe internet şi mizele sentimentale, călătoria de la Braşovul strategiilor de a câştiga bani şi viaţa de familie visată, până într-un Bucureşti unde toate cărţile par să cadă la locul lor sunt doar decorul acestei poveşti. Greutatea romanului lui Coşa rămâne în fundal, acolo unde niciodată nu se spune ce carte joacă celelalte personaje în propriile lor vieţi. Cei care deschid “Poker”, de Bogdan Coşa, au ocazia să descopere un întreg peisaj afectiv specific unui tânăr de azi în situaţii care altădată puteau să fie tragice sau teatrale, dar care acum pot să pară naturale şi să lase loc pentru cele mai sensibile declaraţii de dragoste pe care o carte românească le-a putut conţine. Iar personajele lui Coşa sunt orice în afară de “delicaţi”.
din ziarul ring