A treia întâlnire din atelierul poetic, Demersuri imitative – rime, metri, eufonii – a reținut-o Raluca Ioana Rîmbu:

Schimbăm locaţia din nou. Al treilea atelier de poezie din cadrul Festivalului Licart 2014 îi surprinde pe cei 14 poeţi pe terasă hotelului, unde se chinuie să facă loc tuturor la umbră. Îşi găseşte fiecare câte un scaun, cu puţin noroc, nu foarte ud şi trec la treaba.
Discuţia începe de la demersurile imitative ca tehnică de scris folosită încă din Grecia Antică, ajunsă până în Franţa. Aşa, dragii moşului, am ajuns la versul feminin, versul masculin, neavând vreo conotaţie sexuală.
După stabilirea eficienţei în actul creator a acestei tehnici, fiecare dintre cei 14 poeţi îşi citeşte cele din 14 poeme, primite ca temă cu o zi înainte. S-au luat în calcul toate aspectele atât pozitive, cât şi cele negative, susţinute de sfaturi şi explicaţii din partea lui Răzvan, pe baza un text suport ,,Pasărea tăiată” de Elena Mălăncioiu.
În a două parte a atelierului li s-a propus un exerciţiu de creaţie. Fiecare trebuie să găsească un banc şi să-l încorporeze într-un poem, fără nici o alte regulă impusă.
,,Cine-mi spune şi mie un banc?”
Normal că exerciţiul a început cu o serie de bancuri, râsete, iar de cele 20 de minute alocate la început scrierii poemului nu a mai ţinut nimeni cont, iar sărmanii poeţi se aflau într-o până de glume.
,,Tată, ai timp să-mi spui nişte bancuri?
Două clătite se plimbu prin deşert. La un moment dat una se împiedică şi îi sare gemul”
Până la urmă au fost fugăriţi de pe terasă lor, care nu mai era a lor, ci a muncitorilor înfometaţi.
Acum, rămâne să aflăm de la Alexandra de ce nu-şi pot păstra clătitele gemul.
Toată treaba, privită din perspectiva mea, este un exerciţiu chiar interesant, care te provoacă la scris printr-o metodă neconvenţională.