UPDATE: rezultate punctaje * Fişa de jurizare pentru concursul de poezie din cadrul Zilelor Constantin Virgil Bănescu 2014

Ca şi în anii trecuţi, postez aici fişa de jurizare pe care am folosit-o pentru concursul de poezie din cadrul Zilelor Constantin Virgil Bănescu de la Târgovişte. Deocamdată nu ştiu cui aparţin poemele jurizate, aşa că fiecare serie de poeme o voi prezenta prin motto-ul ales de autor (autoare).

Concursul rezervat celor care încă nu au debutat cu un volum personal mi-a oferit surprize în fiecare dintre cei 5 ani în care am făcut parte din juriu. Nici anul acesta lucrurile nu au stat altfel. În curând vom anunţa şi câştigătorii invitaţi să participe la evenimentele de la Târgovişte, weekendul viitor.

UPDATE

motto  OBSERVAŢII
,,Nu te mai scărpina cu cuţitul la ochi, Dumnezeule!” Poezie bine dozată între o blazare uşor auto ironică (Încă mai regret/ Not everything/ Doar o jumătate de oră/ Apoi/ Când am plecat nu mi-a fost dor nici măcar o secundă) şi pusee agresive („Ar fi bine să te împuşti/ În faţa unui oficiu de pompe funebre/ Să ne scuteşti pe toţi de o treabă“). Cel mai reuşit moment este catrenul „Matrix“, în care autorul (sau autoarea) îşi formulează polemic poziţia estetică: „Tu vii dintr-o poetizare excesivă/ Încă nu am o matrice pentru tine/ Însă foarte curând/ Foarte curând”
„Fiecare om încearcă să-ți vândă lumea lui, iluzia în care crede el. Eu nu mai am nicio lume, nicio iluzie. Nu cred în nimic. Nu sper nimic. Sunt liber” – Bogdan Coşa Poemele din această serie lucrează între limitele unei maniere pe care simte nevoia să o submineze. Abordarea unui discurs care are datele de pornire ale lirismului modernist (metaforă, retorisme – „Dacă mă vezi pe stradă/ ce nume mi-ai da?”) este contrabalansată prin notaţie „nepoetică” („Cum te-ai numi după vârsta pe care ți-am dat-o/ când te-am văzut gătind?”) . În alte poeme, echilibrul dintre cele două moduri de lucru este stricat prin îngroşări liricoide: „Rupe-mă petală cu petală/ Poți să arzi petalele/Sau să le faci dulceață,/ Căci sunt de trandafir.”.
„Şi eu, eu sunt copilul nefericitei secte
Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte”– Mihai Eminescu
Versuri de uz intim, declarative care nu depăşesc, din păcate, scenariul unui erotism romantic: „ne contopim/ bem cafeaua şi umblăm/ goi/ prin apartament/ lumina se joacă şi râde,/ ca un copil mic/ pe barba ta,/ pe gâtul meu/ înconjurând mărul/ adamic/ subţiind clavicula mea”.
,,A fi genial înseamnă a căuta propriul adevăr.” Versurile din această serie par să facă parte dintr-un proiect de autodefinire: „mă îmbrac nimeni mă dezbrac nimeni/ mănânc nimeni fiind/ baierele tuturor literelor mele/ şi astfel/ nu mai sunt”. Suflul fiecărui poem lasă să se contureze o voce nesigură, slăbită de simboluri uşor consumate: „nu-i aşa că-ți miroase a flori de liliac/ nu e de ele acum/ fragil/ nu-i aşa că-ți miroase a vremi/ aproape uitate/ când oamenii aveau pe ei carne/ nu fier/ şi ştiau să iubească cu capul plecat/ la lumina lumânării”.
„Am încercat să le spun/ că există şi poeţi vii” (Andrei Bodiu) Unul dintre rarii autori care înţelege să lucreze cu ritmul poemului său integrând elemente cotidiene. Uneori reuşita sa este legată de versuri autoreferenţiale: „ascunde vrăjeala ascute sufletul. fă simplă perechea cu văzul şi auzul/ o sinestezie o găselniță cu trupul încins/ învață-mă nesperatul cumul de simțuri, căci da viitorul/ e acum.”. Alteori, tehnica deja amintită este pusă la lucru pentru o punctare a tensiunii familiale: „în timp ce se dădeau/ banii cântam nu eram tristă/ am dezechilibrat sângele/ tata mă iubeşte urlă în telefon îmi zice/ spune şi tu tare nu/ nu nu mă crede”.
,,încă cincizeci de şocuri nu-ți vor aduce sufletul înapoi la trup”(Allen Ginsberg) Bifând versuri care îi permit să reţină urgenţa unor mişcări de definire personală („tu eşti femeiaeşti ceea ce repet numai pentru mine/ în poziție fetală/ înainte de culcare”) poezia din această selecţie duce mai departe jocul ritmic, schimbând sensurile pe parcursul poemului, chiar şi atunci când trauma descrisă este minoră („ascultăm un colaj de muzică amerindiană/ până îmi plesneşte capul mi se-năspresc palmele/ atunci descopăr că n-aş vrea/ să-mi plesnească capul/ să mi se-năsprească palmele/ altundeva”).
„Cuvintele sunt lacrimile celor care ar fi vrut aşa de mult să plângă şi nu au putut. ’’ Lucian Blaga Scenariile din cele două poeme intrate în concurs sunt mai degrabă descriptive. Notaţiile din care sunt alcătuite versurile dau impresia unui exerciţiu stângaci poetizant în locul oricărei investigaţii care să ţină de potenţialul poetic al limbajului folosit. „Şi-am deschis ochii ȋntr-o dimineață,/ Şi m-am dus vioaie la fereastră./ Am privit lumina şi-am lăsat-o ȋn casă,/ Zorii zilei se topeau ȋn văzduh,/ Şi eu îmi reaminteam ceea ce ȋn vis am văzut”.
“Devii liric atunci când viaţa din tine palpită într-un ritm esenţial şi când trăirea este atât de puternică, încât sintetizează în ea întreg sensul personalităţii noastre.” E. Cioran Exerciţiile expresive asumate prin aceste poeme acoperă o zonă destul de generoasă. Pornind de la jocul de referinţe abstract geografice între puncte cardinale, continuând cu un biografism rural punctat cu eufonii discrete: “La mine-acasă/ mereu doarme cineva-şi/ mai pune-o oală la fiert/ e mereu ţuică; şi cartofi/ cineva mai sparge capete/ de fetiţe fără dinţi se-aliniază la geamuri/ mă-ntreabă cum e să fii mare”.
Chiar şi cele mai ascunse gânduri şi sentimente pot fi transpuse în versuri şi nimeni să nu le poată simţi. Insistenţa asupra formelor de lirism consacrate nu trece aici de dimensiunea declarativă: „Călău ce mi-ai distrus universul propriu/ Redă-mi liniştea deplină/ Dinaintea unei furtuni!”.
Blândeţea răsăritului de soare Discursul poetic întârzie în spaţiile prea bine cunoscute ale excesului de epitete şi generalităţi : „Frigul nebun/ ţipă din fundul plămânilor;/ zboară printre case trist/ fără nici un viitor”.
Con intimissimo sentimentoBrahms Construcţia insolită este regula pe care şi-o asumă aceste poeme. Combinaţiile de referinţe moderniste şi imagini clasicizate funcţionează aici pentru a insufla prospeţime unor formulări poetice cu aer uşor vetust.   „varèse & conceptul de organized sound ca un câmp de maci la dungă”
Sunt schimbul trei/ al Vandaliei (Șt. Aug. Doinaş) Prelucrarea influenţelor pare să scape de sub control aici. Pe cât de fertilă poate fi viziunea mitologizantă a evenimentelor existenţiale, pe atât de riscantă este formularea de multe ori prea generală: „te faci că spargi fereastra. bătrânul de vizavi cheamă/ un cal vine calul pe sus ce aripi/ ce croşetare călărețul/ stă leneş în şa/ puiul fript pisicile verzi totul/ are acum rost”
nach dem spiel ist vor dem spiel (Lola rennt) Textele selectate pentru concurs urmăresc să genereze efecte puternice. Fiecare poem îşi asumă riscuri dar forţa discursului suferă de un exces de epitete: „îmi ascult respirațiile ca şi cum nu ar fi ale mele/ lumina cade în fâşii subțiri prin perdelele lungi/ praful se filtrează încet pluteşte spre podea praful/ se desprinde din tavan atâta linişte”.
Nu fii magnific, fii hibrid ! Schema poemelor de faţă este simplistă: Metaforă+aserţiune lirică+declaraţie previzibilă („Un ocean de priviri/ Aruncate cu dor/ Îți dăruiesc gustul sufletului meu/ Pielea ta se înroseşte la muşcătura mea”). S-ar putea ca rostul acestor versuri să rămână strict intim.
Mania este o scurtă nebunie Fragmente surprinzătoare mai ales prin limbajul încercat („fluxuri puternice urmate/ de explozii superioare/ unde neuronii se luptă/ pentru propria existență”) sunt prinse în descrieri circulare cu aceeaşi regulă de încheiere a poemului: „rădăcinile nu-mi vor mai funcționa/ când pulsul va înceta să răsune/ în urma răsucirii c/ u/ ț / i/ t/ u/ l/ u/ i”
“Champagne for my real friendsand real pain for my sham friends”-Tom Waits Seria de poeme reţinută pentru concurs dezvăluie una dintre liniile de forţă ale poeziei româneşti din ultimii ani. Autorul (sau autoarea) reuşeşte să lase în acelaşi poem elemente ale fragilităţii şi mărci directe ale agresivităţii, rezultatul fiind surprinzător: „O tipă goală, înaltă, cu părul cârlionțat,// până la umeri, îşi turna ceai exotic dintr-un samovar. // Oraşul ăsta mic pare că se hrăneşte din energia ei şi capătă// dintr-odată anvergura unei metropole agitate.” Scenariile pe care şi le permite deschid o reverie cu note proaspete: „Ea mi-ar spune: The richest man in Babylon, // şi mi-ar sări în brațe// ca o fetiță autistă, plină de bucurie-// am fi ca doi naufragiați uitați de ani în sălbăticie, // noaptea foşnetul copacilor şi haitele de animale în căutare// de hrană, // şi lumea de dincolo de ape, // şi limba pe care o vorbeam.”
„Trebuie, tată, să rămâi între lucruri utile” Ion Mureşan  Ceea ce atrage atenţia asupra acestor versuri este uşurinţa cu care construieşte imagini inedite, capabile să transmită tensiunea unei construcţii continue: „atingeam rochiile prada şi chipul meu se reflecta în ochii manechinelor/ chipul tău niciunde”. Avantajul pe care şi-l creează folosind un discurs continuu, tăiat atent îi permite să pună bazele unui spaţiu expresiv de la care se poate porni („discret m-am instalat în noua locuinţă şi nu o să-ţi spun/ despre răul fizic nelocalizat/ o lipsă de suflu şi greaţă/ nicio veste despre tine plutirea/ peste toate cele ce-au fost şi puţinele/ care vor mai fi rămas.”)
„Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.” – Michelangelo Buonarroti Stângăcia formulărilor poate să fie expresivă în anumite condiţii dar, de cele mai multe ori, aceasta are efectul contrar şi argumentul dramatic nu doar că slăbeşte în intensitate, ci îşi pierde precizia:„tare vreau să alerg prin cer/ e un ospiciu trupul meu/ e prea târziu, mă scufund în nori şi fantasme”.
toate lucrurile care îmi descheie sângele (claudiu komartin) Trecerea de la o confesiune fără interes pentru poezie la un limbaj expresiv se face destul de greu, uneori poemul lucrând în gol: „azi te dizolvi în ploile răcoroase de toamnă/ au gust de stradă udă”.
Poezia există-n individ, versul pe hârtie. (Tudor Arghezi) Versificările pe marginea sentimentelor romantic-naţionaliste revin la modă, însă instrumentele folosite sunt facile: „Aminte de tine azi ţara-mi aduce/ Şi-ţi las cu durere, alături de Cruce,/ Să fluture vântul etern tricolor…”. Importanţa textelor dumneavoastă ţine, mai degrabă, de autenticitatea sentimentelor decât de exprimarea lor în forme personale.
în timp ce urcăm în timp ce coborâm/ totul e cool Tratat cu lejeritate, scenariul colocvial propus aici se bazează pe o expresivitate minimală, pentru a face loc evenimentelor de zi cu zi:„o atmosferă vaporoasă ca din spatele unei perdele totul fin & alb de parcă mi-a crescut o cataractă pe tot corpul”. Mai mult, discreţia pe care mizează această poezie este propusă ca o strategie: „priveşte fețele simte corpurile/ dacă te-ntreabă cineva ceva/ nu spune nimic”
”mori liniştit zile în şir şi nimeni nu află.”, Teodor Dună Poeme în care interesul pentru sintagme expresive este dezavantajat cu fiecare precizare suplimentară. Acest lucru lasă să se simtă nevoia unei orchestrări a efectelor: „o zi când toate astea o să lumineze pe creier cu viteza/ cu care schimbi melodii acum nu am în ce evada”
We’d rather have the iceberg than the ship,/ although it meant the end of travel.(Elizabeth Bishop) Turul de forţă propus aici ţine de un joc al intensităţilor dus la extrem. Aşa cum şi un bisturiu este delicat, versuri ca „de la radiații părul de pe mâini a încetat să mai crească sângele are arome/ identic naturale de petrol şi rugină iar acasă ne mâncăm/ fastfood unii pe alții” proiectează cititorul într-un spaţiu deopotrivă crud şi ingenuu.
„Pentru oricine în lume, vorbesc, scriu sau mă port cu sentimentul interior al unei profunde indiferenţe.”   Max Blecher Este foarte mare nevoie de asumări ale marginalităţii („sunt o voce pe care doar schizofrenicii o înțeleg/ de când sparg mai multe sticle de vin decât pahare./ e un regim de weekend pe care doar boschetarii îl înțeleg/ şi eu.”) Din păcate, atunci când aceste poziţionări nu sunt susţinute de scenariul folosit, poemul pierde din autenticitate, rămânând la nivelul unui discurs uşor exotic, uşor dark, uşor dramatic: „mersul cu trenul e ca o boală care te dezmembrează/ te lasă ca pe un robot care se alimentează cu/ bilete de tren din bulgii ăia tociți// se înrădăcinează în tine zgomotul cu care adormi în fiecare seară/ şinele care îți străpung pe rând organele (ne)vitale/ nu iartă nimic”
“You are like nobody since I love you.” – Pablo Neruda Poeme îngrijite, scrise curat dar scenariile care combină simboluri şi elemente cu caracter general lasă impresia de lirism difuz: „pentru că de ochii tăi sunt privit/ cu greutatea propriei mele conştiințe/ pentru că de buzele tale roşii-cărnoase îs urmărit/ ca un criminal de victimă”
,,there’s something wrong, ‘cause I can’t find the words and I can’t find the song” (Rdiohead) Scrise cu o mână sigură, poemele din acest grupaj experimentează grafic şi conceptual, alăturările dintre informaţii şi discursul liric, eşuând mai ales atunci când expresia figurată nu face faţă imaginilor puternice folosite: „în 2050 pe facebook vor fi peste/ 5000 de conturi ale unor oameni deja morți/ tot atâtea strigăte şi fotografii/ am adunat în mine de când am văzut/ prima dată propriul sânge”
„Va veni o vreme când mă va înduioşa capriciul de a fi fost viu” (Radu Vancu) Fiecare efect al poeziei este aici susţinut de o întreagă reţea de referinţe coordonate pentru a oferi scurte imagini tactile:„trupul vorbeşte ca surdo-muţii cercelul stâng/ are viziuni legate/ de vrăjitori de bărbaţi cu tălpi fierbinţi care calcă în gol”
Ut pictura poesis Excesul de epitete şi folosirea forţată a genitivelor reduce impactul acestor poeme, în ciuda unor reuşite la nivelul sintagmelor metaforice: “o viperă tânără cu ochelarii de fum/ sunt eu în această seară neesențială;/ şi-mi caut prada între cuvinte lacome,/ neîmblânzite şi golite de untdelemnul cumpătării”
Et si omnes, ego non- Chiar dacă toţi, eu nu. Una dintre cele mai eterogene selecţii pune la un loc versuri cu bătaie socială şi compoziţii intimiste destul de convenţionale. Puternică este, în schimb, impresia de discurs în formare, în plină ardere a etapelor: „imperii construite din oase şi organe împrumutate/ conducători care cred că vătămaţi şi săvârşiţi de ambele părţi înseamnă o luptă dreaptă/ rusia care a intrat în crimeea/ şi voi, profeţi indigo/ aţi apărut cu teoriile despre anxietăţi inventate/ ne-aţi spus că tot ce doare e rezultatul unui gestalt neîncheiat/ aţi semnat conveţii pentru realitatea noastră/ iar noi nu mai ştim cine suntem”
E prea devreme sa fie prea tarziu Faptul că nu se teme de sintagme clişeizate poate să fie un avantaj pentru poet. Din păcate, uneori, acest gen de construcţie se dovedeşte fatală: „zebra unei metropole împuţite”, tratând expeditiv probleme de expresivitate care ar fi cerut delicateţe. Acelaşi lucru în construcţia imnică: „Paginile ce le las în urmă/ sunt vremelnice ca un om,/ oamenii pe care-i las în urmă/ îmi sunt pururi cititori”.
Poezia e un cuvânt care se vorbeşte pe sine Imaginea lucrată în filigran pare specialitatea poemelor de faţă. Uşoara limitare a instrumentelor folosite este compensată prin dimensiunea unei puneri în scenă sonore: „Tu erai purtătorul de aer de care apa avea nevoie ca să prindă viață./ Respirația e un dans de care apa te face conştient./ Respirația ta era un cerc de senzații solide când totul în jur plutea”. Este p[cat totu;i c[ reuşitele sunt însoţite şi de construcţii destul de facile:„În curând nu voi mai avea ce să ud/ hainele de pe sârmă le-a luat vântul/ şi le-a dus la locul în care nu e niciodată toamnă”.
“Am făcut un pact de coexistență pacifică cu timpul: nici el nu mă urmăreşte, nici eu nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni.”Maria Lago Jocul poetic funcţionează ca strategie creativă, dar poemele îşi pierd consistenţa de fiecare dată când elementele rămân generale şi accentuat metaforice, rebalansarea fiind de multe ori violentă:„Femeia asta,/ Trăieşte în mine./ De fiecare dată/ Îmi devorează pieptul” sau „Umblu cu un arbore agăţat de pleoape. / Plantat în memorie,/ Consumă sinapse şi materie cenuşie”.
ne mişcăm lent într-o generală iubire, Gellu Naum Fragmente atent supravegheate în marginea unui demers de ritualizare a cotidianului: „corpurile grele în lumină./ brațele ridicate deasupra capului/ coboară uşor spre tâmple.// ne pregătim de culcare./pe fiecare deget al tău – degetul meu”
Eu sunt un om de interior (Marin Sorescu) Concentrat[ asupra unui flux dinamic al versului, poezia selectată aici se constituie într-un jurnal liric în care atenţia este împărţită între diseminarea sensului de la vers la vers şi supravegherea sintagmelor care pot să dezorienteze prin generalitate: „te prind iar capricii ieftine. în ele/ se se deschid se închid/ imagini de dimineață.”
“But hearts don’t break,
y’all,
they bruise and get better ” – Buddy Wakefield
Experimentarea unui discurs amoros este o provocare mai ales prin pericolul permanent al clişeului: „prea mult timp am crescut între clavicule/ teama de a nu urla şi de a nu spune decât lucruri/ blânde şi ştiu/ muţenia mea te decojeşte/ se înfige în tine ca o armă care/ face mereu răni noi”. Scenariile încercate ajung la rezultate surprinzătoare: „am putea oricând/ să ne dezlegăm ochii, să orbim de la atâta cruzime/ să ieşim pe străzi şi să rămânem prinşi în luptă alături de oameni odată frumoşi şi blânzi/ dar uite/ noi suntem aici prinşi în ritualurile noastre// (…)/dragul meu, eu voi muri cândva pe trupul tău ca un om care moare acum în Kiev/ cu un vis înflorindu-mi în stomac, cu pielea mea încă străină lipită de obrazul tău nears/ voi dispărea încet şi tandru//”
You need chaos in your soulto give birth to a dancing star. – F. Nietzsche Discrepanţa dintre atenţia acordată scenelor poemului şi lejeritatea cu care sunt tratate trecerile dintre acestea atenuează expresivitatea versurilor „beau vin fiert pe partea întunecată a pământului/ aici bezna are gust de scorţişoară/ şi parisul e în linii mari/ un soare lugubru pe o mare de asfalt//”. La nivelu poemului, vocea constituită destul de hotărât pare să se plictisească de propriul scenariu, eşuând în efecte uşor comice („privesc luna ca pe un şarpe alb încolăcit pe un tapet negru/ doar cântul sirenilor şi mareea vor mai duce marinarii în larg/ să detoneze retinile tuturor ce au văzut şi au înţeles”).
Iubito, mă gândesc la tine                          Ca un borfaş la ceasul unui lord!                                     Dar se ciocnesc în carnea mea drezineȘi caii au atac de cord. Notarea elementelor care pot constitui o imagine biografică poate pune probleme expresive. Când frazezi „Aş vrea să lucrăm împreună/ în depoul marfă exploatare Piatra Olt/ să purtăm salopete albastre cu însemnul CFR/ să ne strige şeful de secție pe numele mare/ „domnul X şi doamna Y/ sunt chemați pentru evaluarea generală”/ să vedem cum ninge/ cu puțin sânge şi puțină dragoste/ peste fabrica de ciment, peste fabrica de sticlă/ peste fabrica de chibrituri/ peste şeful de partid cu față de cioclu” revizitarea unui stil proletcultist scapă interesului poetic.
”dacă eram orb din naştere poate putea pipăi infinitul şi vidul” – Nora Iuga Concentrarea discursului trădează demersul expresiv, cu toate că vocea poetică reuşeşte să antreneze în poem jocuri şi prelucrări grafice: „organitele acestui joc celebru/ aduc aminte de sfinxul holocaustului//iulusergorplugardedeiţanigaminidişprocnideiateneracetcafetraetsecaetaotartenepiamun// zeul eritrocitelor, obişnuit/ să bea doar cenuşă cu acid de baterie//ămininideliihcşaiţosăsmuciitşunrotiţep/rotătegucitşeunăcurtne”
a început o părăsire uriaşă (gellu naum) Ceea ce atrage atenţia asupra acestor versuri este o perspectivă dinamică asupra poemului încercând să compenseze imaginile destul de inofensive: „şopteşti cuvintele de mâine arunci cotorul de măr/ dulce cotorul o ia spre cer. o ambuscadă de stele din ea/ se lasă leneş/ avionul cel mare”
“Ceea ce un trăim la timp, nu trăim niciodata.”(Octavian Paler) Impulsul confesiv duce la unele confuzii. Autenticitatea detaliilor reale se pierde din momentul în care relevanţa lor în textul respectiv este redusă la simple notaţii „şi dacă stau să mă gândesc mereu am fost copilul-anexă/ căruia îi cade cel mai mult păr când se piaptănă/ care nu spală vasele după ce mănâncă/ care îşi uită geaca în cuierul de la bibliotecă”
Motto: Carpe diem! Nu doar din punct de vedere stilistic ci şi tematic poemele acestei serii exersează o voce poetică datată. Maniera aleasă nici măcar nu încearcă să depăşească limitele pe care deja le cunoaştem pentru poezia de la începutul secolului trecut.„Păienjeniş de veri apuse/ Un strigăt – icnet de mormânt/ O trecătoare clipă-n zori se duse/ E noapte-n zare, ropot, gând”.
începe să înflorească/ o iubire nepermis de tandră (Radu Vancu) Când tot ce încerci este o încadrare în sunetul unui discurs poetic imaginar, rezultatul s-ar putea să fie dezamăgitor. Abuzul de comparaţii şi de referinţe neconvingătoare nu permit vocii să capete un contur personal: „o să mă uiți. mi-ai promis asta în/ tăcerea din mai în spatele cortinei țigări stinse ca nişte/ şerpi retezați// aud/ sunete cad ca ploaia pe țiglă pielea ta e/ mai aproape mai departe/ mai rece mai caldă/(…)// suntem singuri/ ca heath ledger”.
Miresme vătămătoare şi diferite forme de rătăciri (Liviu Ioan Stoiciu) Influenţele poetice fertile îi permit poeziei din acest ciclu să pună în discuţie puterea diferitelor tipuri de sintagmă expresivă, doar că demersul se limitează de multe ori la aserţiuni insolite pe marginea unor metafore extinse: „prefer să fiu kitsch firul de iarbă călcat de atâtea tălpi/ decât trandafirul cu spini/ pe cerul de beton”
„First we feel. Then we fall” Avantajul prospeţimii este abandonat pe parcursul fiecărui poem pentru un traseu poetic nesigur, lăsat în coadă de peşte: „din cuțite poate să curgă metal/ din mine poate să curgă sânge/ şi-n scrumierele pline/ să se-ntindă timpul nostru/ off frida off jeff off salvador/ de ce n-ați mai fost o perioadă/ acum că s-a luat în sfârşit curentul”.pot să dorm unde apuc.”
„Aud viața. De aici încep toate revelațiile.”–Emil Cioran Între esopism şi notaţie lirică, versurile de faţă se rezumă la demonstraţii manieriste: „singurătatea este giulgiul în care ne învelim/ ca o într-o placentă pre-mergătoare-pre-vestitoare-morții
Leucis, who intended a Grand Passion,
Ends with a willingness-to-oblige
(Ezra Pound)
Limpezirea discursului liric are efecte vizibile în texte orientate spre realizarea unor tablouri afective. Elementele alese pentru definirea acestor cadre deschid din punct de vedere expresiv demersul de faţă şi lasă loc unor ecouri ironice: „şi fata provincială se mută de la bucureşti-napoi la rude/ ;i respirația păpădiei suflă mai tare decât orice alizee/ unde dacă plângi deasupra mormintelor răsare mână tatălui tău/ şi te simți liber ca un evreu în brațele papei”
de suflet moare omul, nu de trup (Ioan Es. Pop) Ştiinţa izolării unităţilor de sens de la nivelul versului la cel al strofei este un câştig evident pentru expresivitatea poemelor. Mai mult, poemele propuse dovedesc şi o atenţie deosebită acordată relaţiilor dintre sintagme în interiorul acestor unităţi. Jocul sensului funcţionează aici până la comparaţia facilă:„faci uneori rugăciunea inimii nişte îngeri se izbesc
de geamuri
cum izbeşte glonţul vulpea. taci deodată ca semnul
unei răni vechi”
“Tu eşti propria ta pasiune. Eşti expert în tine.”-Chuck Palahniuk Estetica maliţiosului ţine de o zonă la care se poate lucra. Deocamdată, elementele poemelor conving numai prin prospeţime şi prin traseul ingenuu al tăieturii. Construcţiile, însă, nu reuşesc întotdeauna să convingă: „cei care scrieţi mai bine decât mine vă îmbrăcaţi mai de la sh aveţi pielea mai albă”. Totuşi vorbim despre un exerciţiu de stil care poate fi pus în valoare mai bine prin concentrare şi dezvoltare a versului.
poemul e un exces de exactitate (ion mureşan) Intensitatea discursului şi uşurinţa cu care sunt identificate elemente personale în aceste versuri: „oraşul e împrejmuit are limite de valoare. copiii cresc fac alegeri bune după aceea se sting/ uşor ca ledurile”. Izolarea discursului poetic de tentaţia precizărilor inutile este o strategie fericită aici.
poezia e inima infarctului/ când ajungi acolo trebuie să crăpi. „drogații fumează apocalipsa/ tipografii tipăresc seninătatea/ barmanii plâng păcatele lumii/ toate curvele adoră o statuie a unui cactus cu burtă” sunt numai câteva dintre aserţiunile care definesc poemele de faţă. Jocul continuă pe parcursul mai multor texte ducând la un discurs tensionat, demn de parcursurile iniţiatice clasice: „până jos e viteza luminii în patru secunde/ oasele mărunțite nu rămân în apă/ pastilele din anorexie nu te fac să dispari”
From me to you out of my electric devilbut easy like the long skirtsin a Renoir picnic with clouds and parasols (Anne Sexton) Una dintre cele mai ofertante dintre poeticile de azi reuşeşte să instrumentalizeze un exhibiţionism al cruzimii în interiorul unui scenariu cald, afectuos: „bunica mea are o bucată de metal lângă inimă. dacă ai aşa ceva s-ar putea să nu mai ai nevoie de nimic altceva. bunica mea nu vede cu un ochi şi când strănută se aude până la parter, şi noi stăm la patru. a fost frumoasă şi acum e bătrână şi dintr-o parte seamană cu churchill. bunicul meu a murit şi ea a învăţat să doarmă singură şi să vadă numai cu un ochi.”
„A vorbi înseamnă a te expune tautologiei.” – Borges Textul organizat aici glosează pe marginea cinică a traumei: „&/gândul undeva deasupra mea/ nu cred în istorie //doar în mirosul pur ca un sex de copil//&/ apropie-te cu grijă// în craniile noastre cavități metalice/ gata să eclozeze”. Principala provocare aici ţine de schimbarea conotaţiilor dobândite de expresii sau cuvinte în afara textului, una dintre muncile dintotdeauna ale poeziei: „/ saliva & rugăciunea/ sperma & afecțiunea /”
`Ce ai` o întreabă.`Da.` Preferinţa pentru poemul în proză este ofertantă. Simbolurile au însă limitele lor, mai ales atunci când nu apucă să constituie tensiuni la nivelul textului: „Corbii şi vrăbiile învață să se atingă. Penele o să se îndepărteze de trup şi o să lase carnea expusă. N-o să mai fie frică, n-o să mai fie nevoie de vreun cuvânt.”
Amintiri din umbre, amintiri din lumini Efuziunile lirice, propunerile sensibile suferă atunci când ele nu sunt susţinute de text. Simpla declaraţie de genul „lasă-mă să-mi apăs degetele în buzele tale/ să le schimb gustul/ din amar în picături de chihlimbar” rămâne doar atât: o propunere fără elemente ale realităţii, fără senzaţii convingătoare, fără miză poetică.
MARVE Instrumentul predilect al acestei serii este naraţiunea. Aproape că nu este vers în care să nu se povestească şi acest lucru scoate în evidenţă scurtele momente în care sunetele şi expresia propriu-zisă au loc să se facă simţite: „- Corre! Corre!/ Girofarurile se aud./ Lunetistul stă pe trepte/ şi fumează./ Îşi desface buzele doar când zice hola/şi adoră să-şi stingă ţigara pe piele.”
„Dumnezeu nu-i în cer, nu-i pe pământ. Dumnezeu e în inima noastră!” Expresiv înseamnă mai puţin ceea ce pare să aducă aminte de poezia sau stilul altcuiva, cât tăietură şi voce personală capabile să pună în discuţie sens(uri) şi, mai ales, obsesii. Când aceste lucruri nu se întâmplă, rezultatul este modest. Atât versificaţia, dar şi scenariul de faţă se împotmolesc astfel:   „Trăiască dar Moftul român!” ne spune/ Și Caragiale despre-a noastră/ Țară mândră, dar cam mofturoasă,/ Dar nerâzând la propriile-i glume…”
„iată o apă foarte pură şi foarte impură…” – Heraclit Timpuri verbale care nu se potrivesc, referinţe fără nicio susţinere în text şi totuşi rezultatul haosului este destul de cuminte: „îmi imaginez cum ar fi să-i sărut ochii unuia din tablourile lui Caravaggio/ le voi spune la revedere/ frumoaselor tale şuvițe vopsite/ e prea multă mâncare pentru mine,/ e tinerețe, dar începe să crape/ şi mănânci obligat”.
“Ne țin la perfuzii cu doze de cuvinte” Poeme încă departe de posibilităţile care le-ar permite să comunice, reduse la stadiul de panseuri circumstanţiale parcă scrise în grabă. Ego şi interlocutor absent din text dar sugerat ca existent în zona reală lasă să se constituie un discurs mai degrabă privat decât estetic: „dar aşa sunt oamenii, prostuți, aşteptând să se poată da cuiva prin săruturi,/ dincolo de care doar asumarea resemnării îi va mai proiecta înapoi,/ în propria lor carne”.
Lumea e caldă ca sângele şi personală.(Sylvia Plath) Uşurinţa cu care expresia poetică este înlocuită cu aserţiuni afective nu lasă să se dezvolte tensiuni la nivelul textului: „ziua e momentul în care/ mintea e cel mai departe de corp./ noaptea e mai uşor./ ne ţinem de mână/ şi ne amintim cum a trecut vara”. Am putea să vorbim despre o estetică a relaxării, dar nu este cazul aici încă.
„cînd lumea a găsit aceste rînduritoți au crezut că era vorba de un poem stângaci” – Matei Vişniec Lentoarea care ar reda caracteristicile unui element pomenit în poem lucrează împotriva textului. Repetiţiile devin previzibile şi mărturisirile pierd din expresivitate: „ştii, tot aştept să-mi vină o idee/ de cîteva zile-ncoace numai asta fac/ aştept, aştept, aştept/ tăcerea parcă a devenit cleioasă/ ca dâra unui melc/ care se plimbă aiurit pe fața mea/ crezând că e o frunză oarecare/ şi eu mă gâdil, dar nu pot să fac nimic/ c-aştept, aştept, aştept”. Autorul (sau autoarea) încearcă să iasă din acest parcurs de (vorba unui rapper) gramatică statică folosind o glumă: „eu o aştept/ o să vină ea, ştie adresa, tot/ doar mi-a trimis melcul ăsta drept animal de companie/ i-am găsit chiar si un nume/ moluscafugit”.
            “Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele dansatoare.”- Friedrich Nietzsche Preocuparea pentru materie şi flux al versurilor lasă să se întrevadă un potenţial serios de continuare a unei voci poetice aici. Din păcate, jocul expresiv este limitat deocamdată la scenarii abstracte:„Fata purtată de vânt/ danseză/ ajunge să se joace cu mintea ta/ în camera asta întunecoasă/ plină de sunete acide şi fum/ cuprinde tot aerul cu încheieturile ei de sticlă/ şi îl scoate volută pânză bucată de material fin/ sub care se ascunde/ de sub care se arată/ pielea de catifea scumpă”.
Nu trebuie să vezi cum cad frumos de sus (Nina Cassian) Pe fondul unei mărturisiri fictive privind reperele adolescenţei, poemele adunate aici pun probleme fundamentale privint relaţiile de familie, interacţiunea între viziuni contrare, economia expresiei şi gestionarea imaginarului poetic azi: „taică-miu zice să sfârşesc s-o termin cu vorbele care/ umblă pe nişte scări fără lumină. să nu mai fac/ din tot poezioare că lumea nu e făcută din vorbe, ci din miez/ de roşii din carne de vită cu coarne / îndoite vârtos din rachiu gros”.
„tu dormi, dragostea mea. sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă” – Virgil Mazilescu Puterea sintagmelor folosite aici este una de coşmar. Dar vorbim despre un coşmar care agaţă permanent realitatea, sensurile ei suspendate: „salturile în bazinele puţin adânci ¦ anularea condamnării la moarte în scaunul electric ¦ disperarea şoarecelui prins în lipici ¦ polivalenţa spaimelor ¦ craniul împuşcat de un pistol de calibrul 9mm, cu funcţiile cerebrale încă intacte ¦ masele înconjurate de gazuri lacrimogene ¦ părinţii copilului prematur cu hidrocefalie”
Nu poţi să fii o prăjiturică isteaţă dacă ai o atitudine sfărâmicioasă Singurul poem propus aici în concurs foloseşte monorima. Sau aproape. Efectul comic e uneori stângaci şi funcţionează pe o singură coardă.
„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară.”(Antoine de Saint-Exupéry) Formula aleasă pentru aceste poeme dezvoltă un adevărat atlas al imaginilor şi situaţilor din care este făcută existenţa unui adolescent: „hârtii mototolite ca atunci când îmi făceam temele la matematică şi visam să devin astronaut să-i demonstrez lui Dănuţ că luna nu-i doar o bilă mare şi strălucitoare şi printre problemele copiate de la sfârşitul cărţii petele de cafea şi portretele nereuşite ale Anei se înşirau toate lucrurile pe care le-a spus ea vreodată”. O oarecare atenţie mai mare acordată evitării sau instrumentalizării stridenţelor (cacofonii, sacadări monotone ale poemului) ar putea să pună tot acest discurs într-o lumină mult mai ofertantă: „cinci case mari şi albe cu verandă/ unde la fiecare fereastră stă/ câte un bătrânel amneziac care-a uitat să plece”
“Floare cade, rece-i vântul” Explorând punctele care pot conferi forţă discursului poetic, autorul   acestei serii de poeme optează pentru formulări scurte, orice ezitare a vocii fiind mai derutantă decât de obicei: „noi am încasat în piept prietene/ ca nişte porţi de handbal/ şi nu ne-am mai plans/”.
”Noverim me, noverim Te”(Sfântul Augustin) Dincolo de puseele de lirism care nu surprind cu nimic, unele texte sunt direcţionate spre o resensibilizare a cititorului prin violentarea aşteptărilor: „mă spovedeam cu spatele la cer/ de parcă i-aş fi ascuns lui Dumnezeu durerea/ de parcă el n-ar şti cum ai rămas cu carnea mea în mână/ şi eu, una cu peretele/ cu spatele zdrobit”

UPDATE- Rezultate dupa centralizarea punctajelor pe care, pe lângă mine, le-au trimis Rita Chirian, Radu Vancu şi Claudiu Komartin.

 

 

Nr. lucrare Numele și prenumele Județ Punctaj obținut
16 DEDIU DAN VS 378
51 STANISLAV CĂTĂLINA SB 375
23 GAVRILOVICI ANASTASIA SV 366
11 COMAN DANIEL SB 361
52 ȘERBAN ANDREI VL 348
13 CRÂSTA FLORENTINA B 344
33 MARE ILINCA GEORGIANA BN 341
6 BOANȚĂ RALUCA BN 333
17 DIMA ANDRA BZ 325
49 STANCIUC ESTERA SV 324
21 ENE ANDREI DANIEL TM 320
50 STANCU CRISTINA B 313
24 GHEORGHIULESCU BIANCA DB 311
1 BĂLAN CĂTĂLINA B 304
19 DUMENCU ALEXANDRA BIANCA SV 295
15 DĂSCĂLESCU DIANA DB 293
44 RUSU ELENA NT 292
8 BOTNARU ALEXANDRA OT 289
59 TURCU ALEXANDRA BN 286
63 VINTILĂ IOANA SB 283
27 GROSU IONELA MĂDĂLINA SV 257
67 GRAMA ANDREEA ALEXANDRA NT 256
46 SOLOMON ANDREEA DB 251
34 NECHIFOR LAVINIA LOREDANA SV 248
35 NEGRU ALEXANDRA SV 247
39 ONICIUC COSMINA ȘTEFANIA SV 245
62 VERDEȘ ALINA IULIANA SV 242
26 GROSU DELIA DB 235
53 ȘIPOȘ SÎNZIANA SB 233
22 FLOREA MIRCEA-ANDREI B 232
48 STANCIU IOANA DB 232
5 BEJINARIU DANIELA SV 231
12 COȘTIUG BIANCA SV 231
65 VOICU ANDREEA DB 228
36 NEGRU FLORIN-IONUŢ SV 227
40 PETRESCU ELENA DENISA DB 223
47 STAN ELENA SV 219
38 OLTEAN ANDREI LUCIAN SB 216
29 IRTAM ANDREEA NT 214
43 RÎȘCA ELENA SV 214
45 SĂRĂȘAN EVA DELIA SB 210
66 VOICU TUDOR B 208
25 GHERAS DUMITRU ALEXANDRU MD 203
61 VĂDUVESCU CLAUDIA B 200
55 TŐK MARIA -VERONICA BN 197
31 KELEMEN LERA-MARIA TM 192
60 UNGUREANU IOANA B 192
2 BĂRBOI ROXANA IOANA DB 190
42 RÎMBU RALUCA IOANA SV 189
32 LIȚĂ MARIA ELIZA DB 188
18 DINE VICENȚIU-EDUARD B 187
54 ŞTEFLEA CORINA RUXANDRA B 181
64 VÎRBAN MIRELA CL 178
30 JESCU IONUȚ CRISTIAN TL 176
28 HOTCA MARIAN MM 170
58 TURCU ADELINA IOANA B 169
4 BĂRBULESCU VASILE DANIEL IF 168
37 NIȚĂ GEORGE-ȘTEFAN B 166
3 BĂRBOI TEODORA MARIA DB 160
57 TUDOR VICTORIȚA B 152
7 BOGDAN ALEXANDRA MARIA DJ 143
10 CIORBĂ IOANA GEORGIANA SV 140
56 TRIFOI ECATERINA GABRIELA B 133
9 BURUIANĂ CARMEN-ALEXANDRA BT 132
41 POP IULIANA-ANDREA MM 131
20 ENACHE DIANA MD 118
14 CRISTIAN CORINA FLORENTINA DB 108

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.