poetici si poezie (5)

ryme

Printre lucrurile care ma intereseaza tot mai mult se numara tot felul de aspecte formale legate de poezie. Poti sa ma vezi aproape zilnic numarand silabe sau cuvinte sau calculand accente si gasind tot felul de tipuri de rima. Pana acum nu m-a prea interesat rima, si nici n-am dispretuit-o cu prea mult spor. Mi se parea pur si simplu o poveste care nu ma priveste. Departe de mine ideea ca doar poezia cu rima e adevarata. Mai degraba ma intereseaza rima ca un instrument al poeziei ca oricare altul, ca o imagine sau ca o figura de stil (acum drept sa spun acestea din urma au ramas pentru mine rudele sarace ale poeziei, dar o sa revin).

In mod ciudat, teoria poetica romaneasca din ultimii 20 de ani a cam pierdut din vedere prozodia. Toate cartile legate de acest subiect sunt de dinainte de 1989 coborand pana prin secolul XIX. Eu unul am pornit de la o culegere de texte semnata de Irina Petras (Teoria Literaturii- 1996). Acolo sunt stramse intr-o sectiune consistenta despre prozodie fragmente de la Heliade pana spre autori de dupa razboi. Ce m-a atras a fost exact faptul ca tot ce ma respingea pana atunci in aceasta problema disparuse. Ca de obicei, atunci cand citesti textele originale ai surpriza sa descoperi ca tot ce ti-a fost vandut la scoala drept regula (piciorul metric, alexandrinul etc)  sunt doar instrumente foarte flexibile in conceptia celor care le-au studiat pe bune.

Poti sa te intrebi de ce o zona a literaturii in care ultimele decenii au dat lucrari destul de serioase in alte literaturi, au ramas la cheremul interpretarilor reductioniste in Romania.

Un aspect inca si mai interesant este legat de particularitatile regulilor prozodice pentru fiecare spatiu lingvistic. Astfel tipurile de rima in limba engleza sunt usor diferite de cele din limba franceza. De asemenea, se scapa de obicei din vedere faptul ca regulile poeziei sunt particulare nu doar pentru limba in care se scrie ci si pentru civilizatia pe care o reprezinta. Asa se face ca in nicio lume posibila, un haiku japonez nu o sa poata sa fie perceput corect de un cititor care nu are habar de cultura japoneza.

In acelasi timp aceasta “perceptie corecta” este evident o iluzie, receptarea textului literar fiind un demers de aproximare continua. Ceea ce nu ma deranjeaza prea mult din moment ce imi aminteste ca in mod normal numarul de alternative in abordarea literaturii si a intregii culturi nu fac decat sa corespunda posibilitatilor de a te bucura de aspectele multiple ale unei manifestari.

De aici, pana la figurile de mici maestri gata oricand sa dea indicatii de corectitudine este drum lung si insusi faptul ca pe acestia din urma ii gasesti pe toate drumurile arata ca nu sunt chiar ceea ce ar trebui folosit.

4 comentarii la „poetici si poezie (5)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.