Eminescu și Petofi Sandor în gurile celor mai triști dintre noi

Horrible History exhibition (2)Nu știu dacă ați remarcat, dar în ultimele zile, poezia a fost la mare concurență cu politica și catastrofa naturală. Mai întâi, Primul Ministru a recitat din Eminescu în plină dezbatere a moțiunii de cenzură. Eu unul am avut ocazia să văd la Realitatea tv cum unul dintre invitați i-a răspuns nefericitului politician lătrând un alt citat din același poet.
Cum ar spune rakeții din Filantropica, viața e complexă și are multe aspecte.
Ca și cum n-ar fi fost destul, steagurile șovinismului s-au mai fluturat o dată și, de data aceasta, poezia a fost invocată ca o scuză. Pe scurt, soția ambasadorului Ungariei la București a citit un mesaj din partea premierului de la Budapesta cu prilejul zilei maghiarilor și completat citând câteva cuvinte din Petofi Sandor. Mușchii mentali s-au încordat, jigniții au sărit în sus, Ardealul a fost vopsit în trei culori din trei cuvinte și discursurile au scânteiat ca niște ingsigne nou nouțe.
Atâta doar că nimeni nu s-a obosit să caute un citat exact din ceea ce a inflamat românismul verde.
Undeva poezia lui Petofi era etichetată drept neprietenoasă cu românii. Singurul citat din intervenția respectivă l-am găsit pe Hotnews și citarea lui Petofi Sandor era abia o aluzie: Petofi a scris ca fiecare picatura de sange a eroilor maghiari valoreaza aur. . Ceea ce, cred că la toate nivelurile de interpretare este departe de aberațiile naționaliste pe care le-am auzit pe tema respectivă ulterior. Poate prima parte a invocației lui Petofi să fi ridicat părul pe cefele înguste:Petofi, cand a venit in Ardeal a stiut foarte bine ca forta maghiarilor de atunci o constituie Ardealul, ca ardelenii sunt coloana vertebrala a ungurilor. Doar că problema este un pic mai simplă: ca și românii de acolo, și ungurii din zonă, tot ardeleni sunt.
În plus, a fost o ocazie bună pentru gânditorii în culori primare să își amintească faptul că la un moment dar cineva a umblat cu poza lui Eminescu de gât, cerând să fie interzis ca jignitor al secuimii. Să faci dintr-o limitare de gust și înțelegere o problemă politică, arată mai mult decât sensibilitate exacerbată. În fond, să ceri naționaliștilor maghiari să fie mai reținuți decât naționaliștii români cred că este la fel de inutil.

Până spre 36 de ani am trăit cu impresia că faza asta cu cititul și gustatul artei este o treabă care ar trebui să îți ofere posibilități în plus pentru a te bucura. E adevărat, când vezi turmele de nemulțumiți care se înghesuie de fiecare dată când este vorba despre strâmbat din nas la câte un film nou sau la poezie de un fel sau de altul, tinzi să crezi că, pe măsură ce omul mai citește, șansa să mai fie vreodată mulțumit se repede abrupt spre zero.
Dar abia acum îmi dau și eu seama că mă înșel. Tentația auto-stimulării este mult mai mare decât credeam, pentru că se vede pe fața fiecărui nemulțumit cât de dornic este să își gâdile un pic auzul cu propriile cunoștințe.
Și de aici până la micii guru pe care îi găsești sub orice bancă nu este decât un pas. Nu știu dacă ați observat că oriunde te întorci dai peste câte cineva care este gata să îți arate cum e mai bine. E de înțeles că politicienii tind să compenseze prin pasiune golurile de cultură, dar chiar să facă apel la tranșeele primului război mondial este dincolo de orice răbdare posibilă.

Un gând despre „Eminescu și Petofi Sandor în gurile celor mai triști dintre noi”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.