Declaraţie în sprijinul opţiunii pro-europene a poporului ucrainean

Centrele P.E.N. din Europa Centrală, de Est şi din regiunea Balcanilor – filiale ale Asociaţiei Mondiale a Scriitorilor PEN International cu sediul la Londra – îşi exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean care manifestă în aceste zile la Kiev şi în alte oraşe ale ţării în favoarea opţiunii de integrare europeană. Printre cei care participă la „Euromaidan” se află şi mulţi scriitori, jurnalişti, oameni de creaţie cu care împărtăşim aceleaşi valori ale libertăţii şi democraţiei. Locul Ucrainei este incontestabil în familia europeană, acolo unde se află deja prin cultura şi tradiţiile sale seculare.
Pe 29 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova şi Georgia au parafat acorduri de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană. Tot atunci şi Ucraina, care a iniţiat mai devreme aceste negocieri, ar fi trebuit să semneze propriul acord de asociere cu UE. Din păcate, interesele egoiste ale conducătorilor săi, dar şi presiunile Rusiei, care este gata să recurgă la orice mijloace, inclusiv la sancţiuni de ordin politic, economic şi militar, pentru a menţine fostele republici sovietice în sfera ei de influenţă, au deturnat pentru moment şansele de integrare europeană ale Ucrainei.
Centrele P.E.N. din Europa Centrală, de Est şi din regiunea Balcanilor susţin protestul paşnic al celor adunaţi pe „Euromaidan”, susţin dreptul ucrainenilor de a-şi alege în mod liber şi democratic calea de dezvoltare. Victoria opţiunii europene a Ucrainei va înlesni şi procesul de integrare în spaţiul occidental a altor ţări din Parteneriatul Estic – Republica Moldova, Georgia, Armenia, Belarus şi Azerbaidjan – va accelera reformarea şi modernizarea acestor societăţi, precum şi lichidarea sechelelor moştenirii imperialiste sovietice. Se vor crea astfel condiţii pentru rezolvarea unor conflicte separatiste, moştenite din epoca sovietică şi întreţinute de Federaţia Rusă în zone precum Abhazia şi Osetia de Sud în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, şi Nagorno-Karabah între Armenia şi Azerbaidjan.
Centrele P.E.N. din Europa Centrală, de Est şi din regiunea Balcanilor condamnă folosirea forţei de către poliţia şi structurile de securitate de la Kiev împotriva unor protestatari paşnici, printre ale căror victime se numără şi jurnalişti ucraineni şi străini; condamnă campania de persecuţie şi intimidare desfăşurată în instituţiile de învăţământ la adresa tinerilor care participă la actele de protest. Condamnăm orice fel de violenţe. Este nevoie de un dialog real între manifestanţi şi autorităţi, care să permită găsirea celor mai bune soluţii politice pentru repunerea Ucrainei pe calea integrării europene.
Chemăm guvernele statelor UE şi ale statelor candidate să-şi manifeste sprijinul pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei, chemăm partidele politice, societatea civilă, organizaţiile media şi uniunile de creaţie din ţările membre ale Parteneriatului Estic, dar şi societatea civilă şi presa independentă din Federaţia Rusă, să se solidarizeze cu poporul ucrainean în dorinţa sa de a reveni în familia naţiunilor libere şi democratice, acolo unde sunt în drept să ajungă şi alte popoare din fosta URSS, care doresc să o rupă cu trecutul totalitar.
Chemăm scriitorii, filialele P.E.N. International din întreaga lume să susţină aspiraţiile de libertate şi europenitate ale confraţilor noştri din Ucraina.

Vitalie Ciobanu pentru P.E.N. Moldova
Magda Cârneci pentru P.E.N. România

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.