De bine de rău la întâlnire
Ni se pare că focul devorează lemnele
Ne înşelăm. Lemnul tânjeşte
la flăcări. Flama se prelinge pe
ce-i aciuat în lemn, şi lemnul
se lasă dus în apropierea asta,
modul în care şi noi şi lumea
ne întâmpinăm zi după zi. De bine de rău
la întâlnire. Cum inima găseşte ce
nu e inimă, iar sufletul
dă peste trup şi buzele prind
înstrăinarea în alte buze. Noi zăbovim
ne privim paragina grădinii
în întunericul crud de noiembrie, ciorile se aud
peste noi şi primii fulgi sclipesc rece
peste tot. Mâhnirea scoate inima
la suprafață tot atât cât dintr-o dată fericirea poate.
Jack Gilbert