Khidja si Norzeatic semneaza povestea asta care are printre cele mai reusite texte despre ce insemna cultura audio a anilor 80 pentru cei care acum au pe la 30. De unde ma uit eu, pe albumul lor din 2010, „aici si acum” se intampla multe lucruri demne de remarcat. Faptul ca se poate face poezie intr-o formula percutanta si fara sa renunti la intentia de a transmite elemente esentiale pentru logica unei persoane e un castig si pentru muzici romanesti dar mai ales pentru poezia de pe la noi.

un text norzeatic de pe album (asfintit de februarie) incepe asa:

„Intr-o seară de februarie
Asfințitul colora o oarecare arie,
Lăsând fâșii portocalii
Ascunse privirii doar de blocurile de vis-a-vis.
Cerul era de un albastru deschis ferm,
De parcă întreaga zi se dilata în etern.
Nori rozi diafani beatifici în imponderabilitate
Toate identic de puternic impreganate.
Soarele cobora vizibil pe măsură ce se scriau versurile;
Luminile de vis-a-vis începeau să se aprindă mai des
și le contrasta orizontul ondulat din ce în ce mai fad
Întunericul înainta inoculând neant.”

de aici

Uite, o poezie dedicata Electrecord si iti vine in minte ceva interesant: tu cui ai dedica versuri din tot ce stii ca ti s-a intamplat?