Arhive etichetă: ritm

Ritmurile poeziei- iambul și troheul

iambic tshirtÎntr-o discuție de sub postul anterior în care încercam să redau câte ceva din pasiunea mea recent descoprită pentru metrica poeziei am văzut că nu sunt singurul de pe blog u pasiuni de felul ăsta. Așa se face că m-am tot gândit cum să formulez tema cea mai plictisitoare din istoria poeziei, pe cât de ternă și tehnică, pe atât de fertilă pentru așezarea lecturii pe o bază zero a subiectului.
În intervenția pe care am evocat-o mai sus s-a văzut cât de flexibilă poate să fie transpunerea metrică a unui vers cât se poate de obișnuit.

Iamb paRAM u – silaba neaccentuată urmată de silabă accentuată
Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de termenii unei discuții care pornește de la lucruri reale merită menționat faptul că metrul poeziei se regăsește în cele mai banale formulări. De exemplu I’ll have a burger and a glass if Coke este un pentametru iambic (cinci iambi)-
I’ll have/ a bur/ger and/ a glass/ of Coke arată că unei silabe neaccentuate îi urmează o silabă accentuată și iată și metrul care a marcat istoria poeziei din antichitate până la poezia clasică engleză. Ceea ce uită să spună manualele școlare este că dintotdeauna, poeții și-au asumat alternarea ritmului chiar și în interiorul unui vers metric. De la inversarea silabelor într-o porțiune a versului astfel încât nu mai avem cinci iambi, până la completarea seriei de cinci iambi cu o silabă de final neaccentuată (feminină) lucrurile astea se întâmplă chiar și în celebrul pentametru shakespearian:

To be/ or not/ to be,// that is/the ques– tion

Dar ce legătură are asta cu poezia românească ne-am putea întreba amintindu-ne prejudecata conform căreia versurile în limba română nu se pot supune regulilor clasice. În realitate, cuvintele niciunei limbi nu fac așa ceva în exclusivitate.
Al Ștefănescu și Maria Bărcănescu în Tratat de versificație citează, printre altele, pentametrul iambic eminescian din Ah mierea buzei tale, unde versurile încheiate cu o silabă neaccentuată în plus alternează cu versuri cu metru perfect:
Ah, mie/rea bu/zei ta/le am/ gustat-o
A bu/zei ta/le coap/te, amo/rul meu
pa/da /nului/ eu am/ furat-o,
De ea/ mi-am /corit/ sufla/rea eu;

chiar și aici se vede cum răcorit este accentuat de două ori în mod anormal pentru rostirea obișnuită, dar integrat în ritmul pentametrului.

Mihai Dinu (Ritm și rimă în poezia românească) se gândește să compare chiar varanta celebră a hexametrului iambic din Ion Barbu (șare iambi):
Sfânt trup/ și hra/nă si/eși, Ha/gi rupea/ din el

cu sintaxa naturală care ar putea foarte bine să ritmeze
Trup sfânt și hrasieși etc

ritmic nimic nu se schimbă, dar, substantivul pierde accentul și rămâne un sunet de fundal, în caz contrar activându-se (conform teoriei propuse de Dinu aici) oroarea de spondei (două silabe accentuate alăturate) specifică limbii române: astfel, se arată aici spunem bun rămas legând cele două cuvinte în pronunțare pentru că între silaba accentuată bun și ultima silabă din rămas, accentuată și ea se interpune silaba neaccentuată, însă, atunci când spunem rămas bun simțim nevoia să despărțim cele două silabe accentuate, fie introducând o pauză între ele, fie anulând rostirea unuia dintre accente.

Troheu RAMpam u , silaba accentuată urmată de silabă neaccentuată
Citește în continuare Ritmurile poeziei- iambul și troheul

Poetici si poezie (6)

Free Verse is a Rhyme Crime

Despre reguli ale poeziei ma intereseaza sa scriu acum. La scoala suntem invatati despre tipurile de rima si despre ritmurile clasice. Daca atunci cand ti se spune ca rimele sunt imbratisate, incrucisate, etc., te mai desurci, la partea cu ritmurile, iambic, troheu, daclil si asa mai departe aproape ca se stinge lumina. Si ceea ce actioneaza intrerupatorul de obicei nu este neaparat neclaritatea explicatiilor legate de accente la nivelul grupurilor de silabe, ci intelegerea complet eronata a cuvantului regula.

(foto from poetryplacards.blogspot.com)

Ca orice formulare asupra unui domeniu care nu se impaca prea bine cu simplificarile, explicatia facila are nevoie de un abuz si de inventarea unei autoritati supreme. Si atunci spune cuvantul “regula” ca si cum ar fi vorba despre excluderea oricarei forme care nu face parte din limitele trasate astfel. De fapt modul deformat in care este inteleasa “regula” predata la scoala si care s-a impamantenit nu doar in Romania prejudecata “poezia e doar aia cu rima” nu este decat expresia nevoii de a trisa. La fel cum toate teoriile conspiratiei, misticismele de duzina, si discursurile politice simpliste au nevoie sa isi valideze existenta afirmand existenta unui concept suprem (grupuri ascunse, formula secreta, ratiune de stat) care le scuza orice aberatie si simplificarea conceptiei despre poezie trebuie sa idolatrizeze ceva. Iar “regula” este cea mai buna scuza pentru abordarea mecanica (neimplicata) a domeniului.

Regula de care tin toate instrumentele despre care vorbim aici este foarte departe de ceea ce se intampla in mod mecanic. De asemenea, exista impresia ca poezia cu vers liber sau alb este o inventie arbitrara a sfarsitului de secol 19 care a corupt poezia secolului XX. Dar simpla chestionare a intelesului pe care regula il are in poezie va arata ca norma pe baza caruia se desfasoara un proces (cum explica dictionarul cuvantul “regula”) este numai un mod de rezolvare a unei probleme. Si exact acesta este sensul regulilor poeziei. Citește în continuare Poetici si poezie (6)

Printre ritmurile poeziei de azi

NORZEATIC-SI-KHIDJA
Khidja si Norzeatic semneaza povestea asta care are printre cele mai reusite texte despre ce insemna cultura audio a anilor 80 pentru cei care acum au pe la 30. De unde ma uit eu, pe albumul lor din 2010, “aici si acum” se intampla multe lucruri demne de remarcat. Faptul ca se poate face poezie intr-o formula percutanta si fara sa renunti la intentia de a transmite elemente esentiale pentru logica unei persoane e un castig si pentru muzici romanesti dar mai ales pentru poezia de pe la noi.

un text norzeatic de pe album (asfintit de februarie) incepe asa:

“Intr-o seară de februarie
Asfințitul colora o oarecare arie,
Lăsând fâșii portocalii
Ascunse privirii doar de blocurile de vis-a-vis.
Cerul era de un albastru deschis ferm,
De parcă întreaga zi se dilata în etern.
Nori rozi diafani beatifici în imponderabilitate
Toate identic de puternic impreganate.
Soarele cobora vizibil pe măsură ce se scriau versurile;
Luminile de vis-a-vis începeau să se aprindă mai des
și le contrasta orizontul ondulat din ce în ce mai fad
Întunericul înainta inoculând neant.”

de aici

Uite, o poezie dedicata Electrecord si iti vine in minte ceva interesant: tu cui ai dedica versuri din tot ce stii ca ti s-a intamplat? Citește în continuare Printre ritmurile poeziei de azi