Arhive categorii: poeme

exerciţii, selecţii, mize de poezie

Două liste de cuvinte absolut preferate

brouhaha_2010Ana Toma m-a rugat să îi trimit niște liste de cuvinte preferate pentru un turneu al trupei de teatru Corint din Bistrița. Trupa este formată din elevi de liceu și puteți să vedeți pe blogul lor cam ce fac. Vroiau să se joace în turneul care urmează și am zis să le dăm material de joacă.

Au ieșit două liste (prima înainte să întreb pe facebook ce cuvinte preferate din punct de vedere sonor au prietenii mei de acolo, a doua după)

Cuvinte pentru Ana

din jeleu
alb sunt

anotimpurile
de care
curcile
clasice
lipesc
poezii
perfect
rotunde
nu se duc
nicăieri
dar sunt
costumate
pentru orice
eventualitate
alimentate
de soare
cu alint

ca un
curcubeu

Cuvintele prietenilor pentru Ana

Ghiduș, cu joben

Un pișicher spune o poveste
cu un arici rămas aici
milog, desculț, pe buza ecluzei
gregar, imuabil, inefabil
prichindel superflu, minute bune,
deopotrivă, minune:

Când brusc simte o boare în amurg
îi adie înspre chip din
privire trage o linie și
inventează în briză o
caravană. vede acum
cu acuratețe potârnichea
de sub un nor anunțând purcelul
strecurat șturlubatic prin
câmpul de cicoare cu ghiocei
la picioare, zice de dor și de
rouă cu toate că e trecut de nouă
ar vrea să pară zglobiu dar
unii zic de el că e doar zbanghiu
și i s-ar potrivi de fapt
să vadă, bunăoară, de ghindă

o gărgăriță le spune că fac
gargară, și să tacă,
altminteri cât e ea de mică la
trup le aruncă marea
cireașă. vede un șoim un pic mai
sus și îl roagă timid:
“vorbiți cu domnul cu strungăreață”

pentru șoim e târziu, se teme de
ceață și de vreun matrapazlâc
din partea oricui e mai groscior ca
un bob de mazăre. coboară
doar lângă un arbore și tace

purcelul se lasă molatic
și el pe spate chiar în câmp
se culcă în miros pufos de
cimbrișor și păpădie

visul lui pare cumva intrinsec poveștii noastre
pentru toți cei care umblă brambura și au gânduri
alandala, poate un pic prea alambicat vede
ca aievea, ca prins cu sârmă, cam zevzec dar zglobiu
ariciul nostru rănit la picior într-un ciulin cam
concupiscent ca și el. Și se gândește la ceva:

un giumbușluc micului spectator
ciufulit: să le spună
prietenilor săi ce a pățit

poate-i croiesc ei măcar
un botoș oricât de gingaș. poate
mai târziu când s-o trezi

și asta nu știm.

au participat Mihai Stelar, Livia Ștefan, Carla Diana, Gheorghe Mihai, Conu Marius, Anca Râpeanu, Dana Cracana, Simona Florea, Elena Borras, Gabriel Daliș, Patricia Marinescu, Molocea Andreea, Adriana Moca, Ion Borșan, Bety Blagu, Iohanna Purdea, Sandra Ostafi, Dan Boeriu, Vlad Ioan Tăușance, Alexandru Filimon, Alina Alboaei, Carmen Eberhat, Cristina Păcurar și Florin Hălălău

Poezia: traditia. din Epistola catre Voltaire

grigore_alexandrescu„(..)Aş vrea să poţi să-nviezi, o zi numai să trăieşti,
Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbeşti.
Unul, iscoditor trist de termeni încornoraţi,
Lipsiţi de duh creator numeşte pe toţi ceilalţi.
Se plânge că nu-nţeleg acei care îl ascult,
În vreme ce însuşi el nu se-nţelege mai mult.
Altul, strigând furios că suntem neam latinesc,
Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creştinesc,
Şi lumii să arătăm că nu am degenerat;
Altul ce scrie pe şleau ca preotul de la sat
Zice că e desluşit, se crede simplu; iar eu
Mă trag deoparte, privesc, şi scriu cum dă Dumnezeu.
Cu toate-acestea luăm titluri de mari autori,
Dăm sfaturi şi osândim, ne facem legiuitori,
Ne credem pe cât putem ai lui Apolon nepoţi,
Râdem de unii câţiva, şi publicul de noi toţi.
Amestecul întâmplat în limbile omeneşti,
Când s-a zidit acel turn, în vremile păgâneşti,
N-a fost atât de pestriţ, n-a putut fi mai ciudat
Decât acel ce aici urmează neîncetat.(…)”

Grigore AlexandrescuSuvenire şi impresii, epistole şi fabule, Bucureşti, 1847

_______________________

photo vermeer point of view

Şi vorbe în care nu este nevoie să găseşti ceva

Pentru că te găsesc ele şi formulează cu sufletul

tău ca atunci când

Tălpile intră în pâsla plăcută împaturitată

pe jumătate pentru tine aerul intră în

Povestea zilei tale transformă totul într-o viaţă

care nu mai este

experienţă

e

numai stare

persistentă

Când nu eşti obişnuit totul doare Continuă lectura _______________________

doar să îți auzi numele și…

hello-my-name-is

doar să îți auzi numele și te joci
de-a cum să te urăști mai bine când
doar câteva silabe din tine
le vezi că apar pe buzele oricui

o, da, noi nu, noi… nici vorbă, noi doi doar
ne jucăm la contoar suntem triști
și tot facem glume ne tăiem
în geam și vedem cum trecem prin lume

când citim știm că avem elan încât
am putea să-i iubim scăpărăm
un chibrit infinit dar să vezi
în întuneric se decupează clar:

Continuă lectura doar să îți auzi numele și…