Pentru că întotdeauna îmi rămîn în memorie mai mult oamenii decît locurile, pentru că prefer să fotografiez portrete, şi nu mă pricep deloc la peisaje, pentru că-mi place să mă abat de la traseu, să hoinăresc aiurea pînă mă rătăcesc şi să mă întorc cu buzunarele pline cu mici amănunte de care să mă bucur în secret:
Aş putea să povestesc despre poarta Brandenburg, pe unde a fugit Petru Dumitriu din lumea comunistă, în 1960, dar mai bine aş povesti cum ne-am hlizit noi cu Mitoş (Micleuşanu) din zori şi pînă-n seară, de răsunau străzile berlineze (şi cafeneaua, şi metroul şi altele), despre bancurile inventate de el într-un restaurant care mai mult ca sigur avea la intrare un dispozitiv secret de măsurare a greutăţii clienţilor, ca să fie prinşi în caz că au sustras scobitorile sau pliculeţele de muştar, chestie care, să recunoaştem, se mai întîmplă… Continuă lectura Traseul berlinez al literaturii romane- Adina Rosetti: Traseu berlinez sentimental


