imagine si montaj Victor Potra
Targul de carte Gaudeamus, 26 noiembrie 2011. Lansare „poetic. cerul din delft si alte corpuri romanesti” Casa de editura Max Blecher
foto si grafica Ana Toma

Le sang d'un poete (1930), Jean Cocteau
Lipsa de profesionalism la putere. Din nou despre premii pentru poezie: Academia Romana anunţă că acordă un premiu pe 2009 unui volum din 2007
Academia Română a anunţat lista premiilor pentru anul 2009.
Între cele 14 secţiuni în care sunt grupate cele mai bine de 80 de distincţii, în zona rezervată literaturii găsim şi premiul pentru poezie, „Mihai Eminescu”. Pentru anul 2009 citim că laureatul este Daniel Corbu pentru volumul „Eonul Marelui Desant”. Evident, fiind vorba despre unul dintre poeţii importanţi ai ultimelor decenii distincţia este dincolo de orice discuţie, chiar dacă poeta Angela Marinescu a refuzat în acest an să împartă premiul cu Daniel Corbu preferând să se retragă, motivele invocate au fost personale. Din păcate, însă, Academia a lăsat să se strecoare în lista premiilor anunţate o neclaritate.
În mai multe locuri (site-ul scriitorului, românia literara) volumul lui Daniel Corbu este prezentat ca apărut în anul 2007. Să fie premiat pentru anul 2009 este o dovadă de lectură ciudată a membrilor Academiei Române, care s-ar putea să se fi referit la volumul poetului ieşean din 2009, „Evanghelia dupa Corbu/Il vangelo secondo Corbu„. Dar cum premiile româneşti în continuare sunt acordate fără niciun fel de explicaţii şi justificări din partea celor care le acordă nu rămâne decât să ne închipuim că la transcrierea listei oficiale Academia Română a greşit. Presa ieseana a anuntat premiul, precizând anul apariţiei volumului, fara ca neconcordanta 2007-2009 sa fie discutata. Mai mult, antologia critica semnata de Daniel Corbu a fost premiata de Uniunea Scriitorilor din Moldova chiar in toamna lui 2007, la Salonul International de Carte de la Chisinau.
Pentru anul 2007, premianţii academiei au fost la poezie volumul „Centura de castitate” de Nichita Danilov şi „Gheara de fum” de Ion Hadârcă.
Din păcate, erori sau forţări ale regulamentelor de acest fel discreditează autoritatea premiilor chiar şi atunci când ele sunt meritate cum este cazul de faţă. O simplă argumentare a premiilor acordate sau măcar o privire aruncată pe pagina de titlu a volumului premiat ar fi informat Academia cu privire la anul apariţiei.
Chiar şi fiind o simplă eroare de transcriere, secţia de filologie şi literatură a Academiei Române condusă de Eugen Simion arată şi prin acest „amănunt” câtă legătură are cu realitatea literaturii.
P.S. Asa cum noteaza si Horia Garbea, presedintele ASB, lista premiilor este deja publica, ramane de vazut si cand or sa invete literatorii celui mai inalt for cultural românesc sa facă diferenta intre o carte editata in 2007 si una din 2009.
„TALKING ABOUT BORDERS“ 2011-CONCURS DE DRAMATURGIE ADRESAT SCRIITORILOR ROMÂNI
Experiențe de viață în vremuri în schimbare este tema concursului in cadrul caruia un juriu internațional selectează cea mai bună piesă înscrisă în concurs și oferă un premiu de 3.500 EUR.
Se consideră parte din premiu: traducerea piesei în limba germană, publicarea ei într-o primă ediție de 11.000 de exemplare și o lectură publică. Câștigătorul va fi invitat la Viena. În plus, textul va fi prezentat publicului la Târgul de Carte de la Leipzig. Organizatorii asigură punerea în scenă a piesei.
Concursul se adresează tuturor persoanelor născute în România, celor care trăiesc în România ori au cetățenia română, sau celor care au trăit cel puţin cinsprezece ani în România.
Piesa va fi scrisă în limba română şi va fi depusă împreună cu o traducere în limba engleză. Versiunea în limba engleză este necesară doar în scopuri administrative.Un autor poate înscrie în concurs o singură piesă.
Piesa nu trebuie să fi fost deja publicată sau jucată. Piesa trebuie să trateze tema concursului „Vorbind despre granițe: Experiențe de viață în vremuri în schimbare”. Piesa trebuie să poată fi jucată cu maximum cinci actori. Piesa trebuie să fie completă (nu sunt admise schiţe sau fragmente). Participanții trebuie să accepte în totalitate regulamentul concursului.
Autorul cedează dreptul exclusiv de punere în scenă a piesei pentru o perioadă de maximum doi ani și un număr de maximum 14 reprezentații publice. Câștigătorul este de acord să nu primească alte remunerații în afara premiului acordat, în valoare de 3500 EUR.
Înscrierea în concurs
Înscrierea în concurs se va face până la data de 21 decembrie 2011, data poștei. Documente necesare înscrierii în concurs:
1. Piesa în limba română
2. Piesa în limba engleză (versiune neprelucrată)
3. Curriculum Vitae al autorului în limba engleză
4. O copie a condițiilor generale ale concursului semnate de autor (pe site-ul ICR)
Documentele vor fi transmise la adresa Forumul Cultural Austriac, Strada Dumbrava Roșie nr. 7, Cod 020461, București. Pe plic va fi înscrisă mențiunea „Drama Contest”. Documentele pot fi transmise și prin e-mail (la Subiect va fi menționat „Drama Contest”) la adresa contact@talkingaboutborders.eu.
Toate piesele vor fi prezentate juriului internațional într-o formă anonimă. Juriul va fi compus din cinci membri din domeniul teatral. Câștigătorul va fi anunțat la sfârșitul lunii februarie 2012.
În cazul unor diferende cu privire la drepturile de autor, de traducere, publicare sau punere în scenă, participanții acceptă jurisdicția austriacă și competența curților din Viena.