În ultimele luni ale anului 2011, spaţiul poeziei americane este scena unei dezbateri necesare. După obiceiul românesc, aceeaşi discuţie a fost ratată de mai multe ori în ultimii ani, mai multe edituri refuzând o antologie care ar fi putut să clarifice multe ambiguităţi din discursul criticii literare legat de poezia de azi.
Povestea americană
Poeta Rita Dove a fost invitată să editeze o nouă antologie Penguin a poeziei americane din secolul XX. Volumul a apărut în luna octombrie şi cuprinde 175 de poeţi. Desigur, primele reproşuri au fost legate de autori care nu apar în cele 600 de pagini ale antologiei. Cu toate că în legătură cu absenţele lui Allen Ginsberg sau Silvya Plath explicaţia a fost legată de sumele prea mari solicitate ca drepturi de autor, lista s-a dezvoltat până când a ajuns să semene cu tabla de materii a unei antologii cât se poate de serioase:
Zukofsky, Oppen, Reznikoff, Rakosi, Riding, Loy, Bronk, Blackburn, Ginsberg, Eigner, Dorn, Kerouac, Niedecker, Mac Low, Spicer, Plath, Blaser, Bernstein, Schwerner, Lamantia, McClure, Whalen, Corman, Guest, Schuyler, Padgett, Towle, North, Rothenberg, Kelly, Eshleman, Antin, Lansing, Perelman, Armantrout, DuPlessis, Wieners, Tarn, Coolidge, Sobin, Sanders, Taggert, Bromige, Cortez, Fanny Howe, Susan Howe, Keith Waldrop, Rosmarie Waldrop, Grahn, Kleinzahler, Waldman, Rexroth, Joron, Gander, Will Alexander, DiPrima, Notley, Equi, Bukowski, Thom Gunn.
Schimbul de impresii a explodat la sfârşitul lunii noiembrie, când Helen Vendler, poetă şi critic literar a publicat o cronică a antologiei în New York Times Review of Books. Sub titlul „Sunt acestea poemele pe care să ni le amintim?”, Vendler a pus sub semnul întrebării selecţia operată de Dove, în special faptul că unora dintre poeţii mai puţin importanţi „li se acordă mai mult spaţiu, uneori mai mult chiar decât cel acordat unor poeţi mai bine cunoscuţi. Autorii sunt incluşi în unele cazuri pentru temele reprezentative şi nu datorită stilului. Dove se chinuie să includă izbucniri de furie ca şi meditaţii artistice ambiţioase”.
Articolul lui Helen Vendler formulează şi problema: “Cei care alcătuiesc antologii, s-ar putea să fie prea primitori. Selectivitatea a fost acuzată de elitism şi o sută de flori sunt invitate să înflorească. (…) Şi pare nepoliticos să critici versurile simţite pe care unele persone le pun în poezie. Se obişnuieşte să se spună (şi e adevărat într-o anumită măsură) că în ceea ce priveşte literatura gusturile sunt diferite şi orice critic se poate înşela. Dar simpla trecere a timpului oferă şansa unei obiectivităţi şi cerne grâul de neghină: care dintre cei 175 de poeţi ai lui Dove vor avea puterea să rămână şi care vor aluneca înapoi în fişierele sociologiei?”. Continuă lectura Selectiv sau cuprinzător, o dezbatere necesară
