Cum se știe, fiecare are câte o părere despre ceea ce înseamnă poezie. Dintotdeauna, cele mai mari surprize le-am avut mergând la textele care au fundamentat poezia. Mai jos am transcris un fragment, din punctul meu de vedere foarte important, care surprinde o primă încercare de stabilire a raporturilor între clasic și modern, între tradiția populară și definirea codurilor literare. Cei care nu au răbdare să parcurgă textul de mai jos pot să sară direct la părțile pe care le-am îngroșat, pentru că vor avea surprize, mai ales față de ceea ce însemna în secolul XIX instrumente tradiționale și clasice ale poeziei și cum era percepută rima de poetul Zburătorului (1802-1972).
<<Poezia sau pousis va să zică facere, creație. Creatorul a toate, Dumnezeu, este primul și atotpotentul poet, Creația sau poezia sa este universul întreg.
Poezia cea mai sublimă și veră este aceea ce se exprimă prin fapte. Dumnezeu prin fapte și-a exprimat și își exprimă cugetările. O parte oarecare din acea putere creatoare s-a dat și omului și nu se manifestă decât prin faptele lui. Poezia lui Michelangelo se manifestă prin arhitectură, sculptură și pictură, a lui Rafael și a altora prin pictură, a lui Beethoven și a altora prin muzică, a lui Moise, Homer și a altor poeți prin cuvânt. (…)
De astă dată lăsăm poezia în genere și venim la poezia în specie, la poezia exprimată prin vorbă sau cuvânt; și aceasta poate prea bine a se exprima și în proză, fără a fi adică cântată pe oarecare măsură. Când însă poetul voiește a-și cânta creațiunile sale, atunci este nevoit a ținea, ca și în muzică, o măsură sau un tact, și iată începutul metricii sau al versului. Continuă lectura Poezia. de unde venim: Heliade Rădulescu
