Arhive etichete: Ariane von Graffenried

Ariane von Graffenried:  „Cred în poetica relației”

Am pomenit activitatea pentru care este cunoscută Ariane von Graffenried în textul poetic.ro pentru poezia anului 2023 și perspectivele 2024, atunci când am amintit despre poezia video recent premiată în Europa. Discuția de mai jos este prilejuită de prezența sa în Festivalul Internațional de Literatură Odessa, găzduit în februarie de Institutul Goethe la București din cauza invaziei lui Putin în Ucraina.  

(FOR ENGLISH SCROLL DOWN)

– Cum vă vedeți munca de spoken artist la interferența dintre teatru, literatură și muzică?

1. O văd ca pe o îmbogățire și sper ca publicul să simtă la fel. Având o pregătire în studii de teatru, am o slăbiciune pentru hibrizi, pentru „noi” într-o lucrare, pentru frumusețea himerei. Cred în poetica relației. În cel mai bun caz, muzica, literatura și spectacolul se îmbină într-un nou tot. În ciuda interconectarii, genurile rămân zone separate. Granițele dintre ele se estompează dar nu se dizolvă. Îmi place și conceptul de idee colectivă în artă. O bună parte din munca mea din ultimii douăzeci de ani a fost creată în colaborare cu alți artiști. Lucrez îndeaproape cu muzicianul și artistul sonor Robert Aeberhard. Unele dintre poeziile mele au devenit cântece vorbite publicate în cărți și înregistrate pe CD-uri sau ca videoclipuri sub numele „Fitzgerald & Rimini”. Cu toate acestea, o parte considerabilă a muncii mele înseamnă, de asemenea, să stau liniștită și singură la biroul meu și să migălesc la versuri.

– În ce fel vă influențează abordarea fiecare dintre diferitele arte pe care le accesați în performance?

2. Fiecare artă are propria ei modalitate de a crea un anumit efect, poate pentru a spune o poveste. În munca mea, narațiunea joacă un rol la fel de important ca materialitatea limbajului. Formele hibride mă ajută să răstorn normele, să rup zidul monolingvismului, să subminez limitele dintre genuri și să am încredere în anarhia sunetului.

Scena este biroul extins

Fotografiert im Schlachthaus Bern. Für die SRF 2 Serie „Kulturerbe Schweiz”, foto © Claudia Herzog

– Care au fost cele mai importante influențe pe care le puteți simți pentru scena vorbirii de astăzi din Europa? Ce lipsește și ce merită mai multă atenție?

3. (Iartă-mă, bănuiesc că nu pot răspunde la această întrebare, e prea generală și chiar nu sunt un expert în spoken word sau purtătoare de cuvânt a domeniului. De asemenea, nu fac o distincție clară între spoken word și poezie. Oralitatea și muzicalitatea sunt importante în creația mea poetică. Aceasta este o perspectivă foarte tradițională a poeziei, deoarece poezia performativă a fost forma literară majoră și a existat cu mult înaintea tipografiei. În același timp, poezia performativă a fost întotdeauna o trăsătură caracteristică pentru toate mișcările de avangardă, peste tot. Cred că formele poetice tradiționale, cultura muzicală, jazzul și avangardele literare ale secolului XX, cum ar fi DADA și Wiener Gruppe, rămas mereu la fel de importante pentru activitatea mea.)

– Ce fel de relație păstrați între o parte scrisă a lucrării și prestația ta în performance (fie live ori înregistrat)?

4. Mă consider în primul rând scriitoare, dar o scriitoare care acordă atenție sonorității limbajului și interpretării. Scena este biroul extins, dar pentru mine este important ca textele să aibă calitate și în forma tipărită. Dar și când citești un text în tăcere, vei auzi sunetul, pentru că cuvântul s-a născut în gură. Motivul scriptural, semnul tăcut, include întotdeauna sunetul, phoné. Sunetul se referă la corp. Iar corpul oferă referința la lume. Nu există lume pentru ființe umane fără trup. Este mijlocul de percepție a lumii și cheia participării la ea. Când citesc textul tipărit mai târziu unui public, textul tipărit devine corp, voce, e un proces performativ. Este un demers foarte diferit de cel de la masa de scris. Vocea mea devine mediul tuturor vocilor și limbilor textului. Corpurile din public sunt și ele prezente în acest moment imediat, trecător și fragil. Ele co-constituie acest moment. Am o pasiune pentru acest moment, pentru aici și acum împreună cu publicul, pentru crearea unei atmosfere de comunitate, în cel mai bun caz o experiență împărtășită. Muzica este o formă de artă care poate să sprijine, să contrazică sau să se îmbine cu sunetul textului pronunțat. Pentru mine este mai versatilă, unifică într-un grad mai mare și este mai profundă decât limba. Toate acestea extind posibilitățile de receptare pentru public.

Poate că literatura poate da morților o voce și îi poate face să cânte

– În ce fel influențată munca ta evenimentele care zguduie pacea în Europa chiar acum?

5. Mă influențează în sensul în care scriitorii sunt întotdeauna și cronicari ai timpului lor. Vin dintr-o țară care a fost mult timp ferită de război. Tot ce știu despre război, știu din literatură. I-am citit pe colegii poeți care se văd nevoiți să trăiască războiul actual, inutil și oribil. Îi citesc, învăț de la ei. Demersurile lor îmi influențează gândirea și scrisul. Bănuiesc că ceea ce avem nevoie astăzi este o literatură care nu este doar angajată, ci una care pune față în față oamenii cu realități și crează empatie. Cu toate acestea, metaforele nu te ajută împotriva oamenilor cu arme. Iar versurile frumoase nu au cum să vindece rănile. Dar literatura poate să creeze comunitate. Aici și acum. Poate să ofere consolare, poate să exprime furie și poate depune mărturie despre frumos și despre groaznic. Poate că literatura poate da morților o voce și îi poate face să cânte.

Ariane von Graffenried este o poetă și dramaturg în Elveția. A absolvit Universitatea din Berna cu un doctorat în studii de teatru. Von Graffenried face parte din grupul de scriitori «Bern ist überall» și este curator al Festivalului Internațional de Poezie de la Basel.

Din 2005, ea colaborează ca artist spoken word cu muzicianul și artistul sonor Robert Aeberhard. Cei doi alcătuiesc duo-ul „Fitzgerald & Rimini”. În 2017 a publicat volumul „Babylon Park”.

„50 Hertz” este cea mai recentă creație a sa, un CD și o selecție de poezii.

În spoken word, Ariane von Graffenried trece cu lejeritate de la dialectele elvețiene la dialectele germane, de la franceză la engleză. Poeta depășește granițele lingvistice și liniile de demarcație geografică și combină estetica cu critica socială, fantasticul cu realitatea, ironia cu controversa. De mai mulți ani este interesată de contactul dintre literatură, muzică și performance. În urma colaborării sale cu Robert Aeberhard („Fitzgerald & Rimini”), unele dintre textele ei au devenit ”cântece vorbite”.

O selecție a textelor sale din „Parcul Babylon” a ajuns la festivaluri, în traduceri semnate de Anne Posten și interpretate de «Fitzgerald & Rimini».

Mai multe pe www.avgraffenried.ch și www.fitzgeraldrimini.ch

Ariane von Graffenried: I believe in the poetics of relationships

– How do you see your work as spoken-word artist in the interfference between theatre, literature, and music?

1.        I see it as an enrichment and hope the audience will feel the same. Having a background in theatre studies, I have a weakness for hybrids, for the „we” in the work, for the beauty of the chimera. I believe in the poetics of relationships. In the best case, music, literature and performance merge into a new whole. Despite the interlocking, the genres remain separate components. The boundaries between them blur without dissolving. I also like the collective idea in art. A large part of my work over the last twenty years has been created in collaboration with other artists. I work closely with the musician and sound artist Robert Aeberhard. Some of my poems became spoken songs published in books and recorded on CDs or as videoclips under the name “Fitzgerald & Rimini”. However, a considerable part of my work also consists of sitting, quietly and alone, at my desk and forging verses.

– In what way does each of the different arts inform your approach?

2.         All the different arts have their own way to create a certain effect, maybe to tell a story. In my work, the narrative plays just as important a role as the materiality of the language. Hybrid forms help me to subvert norms, to break up monolingualism, to undermine genre boundaries and to trust the anarchy of sound.

The stage is the extended desk

– What were the most important influences that you can sense for today’s spoken word scene in Europe? What is missing, and what deserves more attention?

3.         Please, forgive me, I guess I can’t answer this question, it’s too big and I’m not an expert of spoken word or its spokeswoman. I also don’t make a strict distinction between spoken word and poetry. Orality and musicality are important in my poetic work. This is a very traditional understanding of poetry, as performative poetry was the major literary form and existed long before printing presses. At the same time, performative poetry has always been a characteristic feature for the avantgarde movements all over the places. I think traditional poetic forms, song culture, jazz, and literary avant-gardes of the 20th century such as DADA and the Vienna group were always equally important for my work.

– What kind of relationship do you keep between the written part of your work and your performance (either live or recorded)?

4.         I consider myself primarily as a writer but one that pays attention to sound of language and the performance. The stage is the extended desk but it’s important for me that the texts also show quality in printed form. But even if you read a text silently you will always hear the sound because the word was born in the mouth. The scripture, the silent sign, always contains the sound, phoné. The sound refers to the body. And the body provides the reference to the world. There is no world for human beings without the body. It is the medium of perception of the world and the key to participation in it. When I later read the printed text to an audience, the printed text becomes body, voice, a performative process. That’s a very different work from the one at the desk. My voice becomes the medium of all the voices and languages of the text. The bodies in the audience are also present in this immediate, transitory and fragile moment. They co-constitute this moment. I have a penchant for this moment in the here and now together with the audience, to create an atmosphere of community, in the best case a shared experience. The music is an art form that can support, contradict or merge with the sound of the spoken text. For me, it is more versatile, more unifying and profound in its effect than language. All of this expands the possibilities of reception for an audience.

Maybe literature can give the dead a voice and make them sing

– In what way is your work influenced by the events that shake the peace in Europe right now?

5.         It influences me in the sense that writers are always chroniclers of their time, too. I come from a country that has been spared from war for a long time. Everything I know about war, I know from literature. I read fellow poets who have to live through the current, unnecessary and horrible war. I read them, I learn from them. Their work influences my thinking and my work. I guess what we need today is literature that is not only committed but confronts people with knowledge and creates empathy. However, metaphors don’t help against people with weapons. And beautiful verses cannot heal wounds. But literature can create community in the here and now, give consolation, express anger and bear witness to the beautiful and the terrible. Maybe literature can give the dead a voice and make them sing.

Ariane von Graffenried is a Swiss poet and playwright. She graduated from the University of Berne with a PhD in theatre studies. Von Graffenried is a member of the award-winning writers’ collective «Bern ist überall» and a curator of the International Poetry Festival Basel.

Since 2005, she has performed as a spoken word artist with musician and sound artist

Robert Aeberhard as the duo «Fitzgerald & Rimini». In 2017 her book «Babylon Park» was published. Her most recent work is «50 Hertz», a CD with a collection of poems. She has received several literary prizes for her texts.

In her spoken texts, Ariane von Graffenried switches playfully from Swiss dialects to High German, from French to English. She crosses language borders and geographical dividing lines and mixes aesthetics with social criticism, the fantastic with the factual, the laughable with the questionable. For many years she’s been working at the interface between literature, music and performance. In close collaboration with the musician Robert Aeberhard («Fitzgerald & Rimini»), some of her texts became spoken songs.

A selection of her texts published in «Babylon Park» have been presented at international

festivals, translated by Anne Posten and performed by «Fitzgerald & Rimini».

More on www.avgraffenried.ch and www.fitzgeraldrimini.ch