De câteva zile a revenit în discursurile publice o temă care, aparent, nu are legatură cu actualitatea decât la nivel discursiv. Politicieni (Traian Băsescu -Președinte,  Crin Antonescu -fost Președinte interimar,  Victor Ponta -Prim Ministru,  etc1, etc2 ), comentatori (Ion Cristoiu), intelectuali ( Vladimir Tismăneanu  ) sau aruncători cu părerea ( religios-moralizatori  sau cinstit-arhiviști ) trag în toate părțile de sintagma „lovitură de stat”. Mai exact, dacă în 2012 a fost sau nu a fost o lovitură de stat, mai exact, o lovitură de stat ratată.
Lăsând la o parte frenezia acuzațiilor care trec dintr-o parte în alta, identificarea sau imaginarea motivelor pe care le au unii sau alții să respingă ori să îmbrățișeze ipotezele puse în circulație de politicieni, esența intervențiilor rămâne de natură poetică.  Și asta nu doar pentru că, atâta timp cât nimeni nu pare să aibă ceva de suferit din punct de vedere legal, este greu să crezi pe cuvânt demagogii, ci, mai ales, pentru că atât natura demonstrațiilor făcute cât și tipul de manifestare ales sunt mai aproape de performance decât de politică.

Idealuri și estetică demagogică
Atunci când vorbim despre poezie se aprind foarte repede farurile de ceață pentru că ne-am obișnuitsă fim duși în teritorii rezervate specialiștilor sau în aberație metaforică pe bandă rulantă. De aceea o să folosesc aici o definiție a poeziei acceptată până și de manualele de literatură română din moment ce îi aparține unuia dintre idolii pedagogiei literare autohtone, George Călinescu: „poezia este un mod ceremonial, ineficient, de a comunica iraționalul, este forma goală a activității intelectuale. Ca să se facă înțeleși, poeții se joacă, făcând ca și nebunii gestul comunicării, fără să comunice, în fond, nimic decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii” (Principii de estetică – p94 sau p. 72-73 in editia 1968 ). Sigur că se mai pot adăuga definiții, dar nu o să ne îndepărtăm foarte mult de spațiul conturat mai sus. Știm că Platon caracterizase poezia ca un fel de retorică ( Gorgias, 502c) cu melodie, ritm și metru, dar demersul celor implicați în dezbaterea noastră, neavând nicio intenție de atragere a unor urmări legale se consumă doar la nivelul expresiei. Mai mult, nici măcar revendicarea unei dimensiuni moral-politice („noi suntem buni pentru că apărăm statul de drept, ceilalți sunt răi pentru că îl atacă” vezi Andrei Gerea  vs. „noi suntem buni pentru că reprezentăm voința poporului, ceilalți sunt răi pentru că nu pleacă atunci când au pierdut susținerea votanților” – vezi Daniel Șandru ) nu merge mai departe de simpla afirmare a unei păreri care nu se poate transpune în termeni legali. Și chiar dacă s-ar putea transpune, aceasta este o problemă asupra căreia justiția ar trebui să se pronunțe, pentru public sau alegători având o relevanță mai mare condițiile de trai. Citește în continuare Falsa poetizare a politicii românești →