Marcel Iureș încheie a doua serie din Enigmele României cu povestea de dragoste a Mariei Tănase pe 5 noiembrie, la HISTORY Channel. Este al treilea (și ultimul) episod din sezon.
Continuă lectura M. IUREȘ DESPRE DRAGOSTEA MARIEI TĂNASE LA HISTORYArhive etichete: Mihai Eminescu
Vampirii și vârcolacii din arta românească ajung la Art Safari
Vampirii și vârcolacii din arta românească, într-o nouă expoziție la Art Safari, în perioada 31 octombrie-17 noiembrie 2024, arată un comunicat de presă.
București, 22 octombrie 2024. Deși a acaparat întreaga lume vestică, Halloween-ul, cu practicile și cutumele sale, își găsește ecouri și în impresionantul folclor românesc, în care legendele și credințele populare abundă de creaturi și de personaje înfricoșătoare. Tradiții și obiceiuri străvechi, nopți cu lună plină, creaturi fantastice ale întunericului, legende înfiorătoare – toate acestea alcătuiesc ingredientele unei prime expoziții dedicate imaginarului bestiar în cultura română: Vampiri și vârcolaci, curator: Cristian Vechiu. Expoziția va putea fi văzută la Art Safari în perioada 31 octombrie-17 noiembrie 2024, la Palatul Dacia-România, pe Lipscani 18-20.
„Experiența pe care o propune această expoziție marca Art Safari reprezintă o imersiune în imaginarul românesc, uneori prin intermediul reinterpretării sau integrării unor elemente consacrate ca pop culture. Expoziția Vampiri și vârcolaci vizează – după cum o spune și numele – unele dintre cele mai captivante figuri ale fantasticului macabru. De la cronicile istorice nefavorabile controversatului domnitor Vlad Țepeș (care au inspirat crearea personajului vampir din romanul Dracula al lui Bram Stoker) și până la tradițiile populare despre vârcolaci și strigoi (acești zombi ai folclorului local), creaturile supranaturale au captivat imaginația colectivă timp de secole și au marcat apariția unor credințe și practici populare ale căror urme încă dăinuie în spațiul rural autohton”, declară Cristian Vechiu, curatorul expoziției.
Expoziția le oferă vizitatorilor ocazia să exploreze aceste ființe ale fantasticului macabru, nu doar prin prisma ficțiunii (unde găsim reprezentări variate: poemul lui Mihai Eminescu, Strigoii, poezia Strigoiul a lui George Coșbuc, Noaptea Sfântului Andrii, de Vasile Alecsandri, nuvela Schimnicul a lui Vasile Voiculescu sau Domnișoara Christina, de Mircea Eliade), ci și prin lentila artelor vizuale (fie că vorbim despre artă populară, modernă sau contemporană).
Regăsim obiecte populare (ca melița și ragila) din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, măști tradiționale (așa-numitele „măști de drac”) din colecția Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, animale împăiate din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, ilustrații, referințe moderne din cinematografie, din istorie și din literatură și lucrări semnate de artiști consacrați, precum Corneliu Baba, Tara von Neudorf, Roman Tolici, Ioana Bătrânu și alții.
Dincolo de obișnuitele clișee occidentale cu care sunt asociați vampirii și, prin consecință, și spațiul românesc, expoziția vine să înfățișeze publicului diferitele ipostaze ale unor creaturi realmente specifice culturii tradiționale românești. Vampiri și vârcolaci se dovedește, astfel, și un bun pretext să (re)descoperim originile acestor creaturi, dar și modul cum ele continuă să nască povești și să provoace imaginația (de la spectaculoasele anime-uri inspirate de imaginea vampirului la noua adaptare cinematografică a clasicului Nosferatu, în regia lui Robert Eggers). Fiecare colț al expoziției va inspira frică și fascinație, evocând aspecte ale folclorului românesc, presărate cu imagini gotice și horror.
Art Safari organizează și două evenimente speciale cu ocazia Halloween: un eveniment pentru publicul general care cuprinde tururi ghidate în toate expozițiile, muzică și prosecco, joi, 31 octombrie, în intervalul 20:00-23:00, și un alt eveniment dedicat exclusiv studenților, pe 1 noiembrie, în intervalul 20:00-23:00.
CE volume DE debut în poezie INTRĂ în concurs pentru premiul „Mihai EMINESCU” opus primum
Memorialul Ipotești anunță într-un comunicat de presă volumele de debut care intră în competiție pentru
Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM:
În 25 noiembrie 2021, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a lansat ediția a XXIV-a a concursului pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Până în 20 decembrie 2022, data-limită de trimitere a cărților, pe adresa Memorialului Ipotești au fost expediate 42 de volume de debut publicate în 2021 (ordinea este alfabetică):Ion Agaci, Șampanie pentru acest sfârșit, București, Tracus Arte
Iuliana Alexa, Poemele Baronului Beau și alte foitaje, București, Eikon
Mihaela Bacali, Douăzeci și două de poezii, Iași, Timpul
Mihaela Bacali Mihaela, Entre moi et le monde/ Între mine și lume, Iași, Timpul
Roxana Diana Baltaru, Grădina de naftalină, București, Casa de pariuri literare
Bianca Ela, Poame divine, București, frACTalia
Ramona Boldizsar, Nimic nu e în neregulă cu mine, București, Casa de pariuri literare
Elena Boldor, Traxx, Alba Iulia, OMG
Andrei-Codrin Bucur, La bella Italia: antipoeme jurnaliere, București, Tracus Arte
Rareș Călugăr, Sangvinar: poezie, București, Tracus Arte
Anastasia Coste, Tranzit prin gara cu miros de tei, București, Casa de pariuri literare
Aura Creițaru, Prezentul dintre clipe-poeme, București, Detectiv literar
Valeriu A. Cuc, Poeme, Alba Iulia, OMG
Cornel Donea, Poeme Donea, București, Casa de pariuri literare
Andreea T. Felciuc, Frumusețea este, București, Vinea
Daniela Fulga, Fruntea și inelarul, Cluj-Napoca, Grinta
Oxana Gherman, Efect întârziat, București, Tracus Arte
Dumitru-Marian Ghiță, Ezita, București, Editura Centrului Național de Cultură a Romilor
Tatiana Grosu, Ce vedem noi când ne uităm unul la altul, București, Casa de pariuri literare
Andreea-Claudia Groza, Brutal de onestă, Bârlad, Sfera
Alexandru Higyed, Nimic personal, București, Casa de pariuri literare
Maria Ionuț Maria, Scrisoare pentru Ping Su, București, Tracus Arte
Mihai Kantzer, Indicele fericirii globale, București, Tracus Arte
Gabriel Nan, O altă Romă, București, Eikon
Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum, București, frACTalia
Paula Panfil Paula, De veghe în câmpiile visării, București, Eikon
Adelina Pascale, maki for 2, Bistrița, Casa de editură Max Blecher, 2021
Alexandra Pâzgu, Dă tot ce ai, București, Tragus Arte
Cătălina Popescu, Interior analog, București, Casa de pariuri literare
Paraschiva Roșu Pașcu, Geometria Haosului, Iași, Princeps Multimedia
Ioana Zenaida Rotariu, Cei cinci ani de muțenie: poezie, București, Tracus Arte
Andreea Iulia Scridon, Hotare, București, Editura Universitară
Memy Selfandi, Durerea de jos: culegere de afecțiuni din copilărie până-n pandemie(1970-2020), București, Casa de pariuri literare
Elena Simion, Părul de pisică, București, Casa de pariuri literare
Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe, Alba Iulia, OMG
Nicolae Florentin Streche, Anotimpul florentin: poeme = The Anonymous Florentine: poems– București, Biscara
Denisa Ștefan, Și plath dansa prin bucătărie, București, Casa de pariuri literare
Victoria Tatarin, ???, București, Casa de pariuri literare
Petra Torsan, Grații, muze, armonii, București, Casa de pariuri literare
Teodora Vasilescu, Fragil și aproape absurd, București, Tracus Arte
Augustina Visan, Fă ceva tată, Chișinău, Prut Internațional
Andrada Yunusoglu, Kismet: oasele noastre se vor descompune atât de frumos, București, Casa de pariuri literare
Juriul, format din dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), dr. Mihai Iovănel (Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti), dr. Alex Goldiş (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca), dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), va face public nominalizările în data de 10 ianuarie.
Dintre autorii nominalizați, pe 15 ianuarie 2022, va fi desemnat laureatul ediției a XXIV-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM.
De-a lungul anilor, au fost premiați pentru debut: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay.
Nominalizările premiului National Mihai Eminescu
De curând au fost anuntate nominalizările Premiului Național de poezie Mihai Eminescu pentru anul 2015. În anii anteriori poetic.ro prezenta pe larg motivele care îi recomandau pe nominalizați.
Cum desemnarea câștigătorului pentru anul trecut a fost umbrită de manipularea juriului de către președintele în exercițiu, respectatul critic literar Nicolae Manolescu, și dovedirea și chiar recunoașterea fraudei de unii membri ai juriului au rămas fără nicio urmare, consider că ar fi o lipsă de respect pentru tot ce a reprezintat acest premiu să prezint și în acest an pe acest site propunerile (oricât de onorabile sunt din nou).
Chiar dacă, în acest an, cel mai probabil, premiul se va decerna din nou cinstit, atâta timp cât juriul continuă să fie expus capriciilor și manipulărilor motivate extraliterar, poetic.ro va trata acest premiu, cu regret- pentru că era una dintre ultimele distincții cu o reputație solidă-, la fel ca puzderia de distincții locale interesante numai pentru premiant.
Continuă lectura Nominalizările premiului National Mihai Eminescu