După ce premiul pentru poezie al Academiei a fost compromis, după ce premiile acordate tinerilor scriitori s-au transfosrmat în jocuri de cabinet și de club hermetic, iar distincțiile Uniunii de profil nu mai au nici măcar credibilitatea unor premii acordate pe toane și prezență, singurul premiu românesc pentru poezie care reușește să mai însemne ceva se decernează anual, pe 15 ianuarie la Botoșani. Au fost anunțate nominalizările pentru cea de-a XXII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, care este acordat de Primăria Municipiului Botoșani.
Mircea Cărtărescu a debutat în 1971 cu poezii în revista România literară. El a publicat în 1980 volumul de poezii “Faruri, vitrine, fotografii…”, care a obţinut, în acelaşi an, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris “Poeme de amor”- 1983, “Totul”- 1985, “Levantul”- 1990 (Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), “Dragostea. Poeme (1984-1987)”- 1994, “50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu”- 2003, dar şi “Nimic. Poeme (1988-1992)”- 2010.
Se vărsa umbrirea serii în arhipelag, şi mii
Cornuleţe scot din valuri insulele fumurii.
Pe rotunda de lemn cîrmă vezi un mugure că creşte
Şi o coadă cu ghimpi palizi din obadă să iveşte,
Şi în vîrvu-i se desface un boboc ca de rubin:
Este trandafilul serii din cuprinsul levantin.
El desfoaie foi de purpur peste ceriul de rază,
El umbreşte cu văpaia-i apa care schinteiază,
El pogoară-n suflet focul dorului nemărginit:
Dor de ducă, dor de arme, dor de mări, dor de iubit.
Gul arzînd în alizee şi picîndu-i focu-n golfuri,
Desfoindu-se pe insuli şi pe case şi pe corturi
Zugrăvînd cu aur boturi de caice pe cleştar,
Punînd sînge pe tăişe, iar pe sîni enibahar,
Gul vestind cu spuza-i ţara împăratului biulbiul:
Noaptea cea cu berlianturi, de la Roma la Moşul.
Manoil intră-n cămară şi luă peana despicată,
O vîrî în călămară ca în inem-o săgeată
Şi cu rumena cerneală ca un sînge scrise: „Odă
La Valahia săracă, jăcuită de Lup-vodă”.
Şterse; scrise: „Eleghie la mormînţii din străbuni,
Pentru ca să se vădească jalea tristei naţiuni”:
„Cînd plînge filomena în crîng de rosmarine
Şi gîrle se-ncreţesc, Insecta chiar cînd cîntă sub razele divine
Ce spre apus grăbesc, Eu perna ud cu lacrimi, că-mi vine-n amintire
A patriei nevoi,
Şi-o mare fulgeroasă îmi creşte în simţire Umblată de strigoi!
Nicolae Prelipceanu (n. 10 august 1942, Suceava) a urmat liceul la Curtea de Argeș și a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A debutat în 1966 cu volumul „Turnul înclinat”. Au urmat „Arheopterix” (1973), „Întrebaţi fumul” (1975), „De neatins, de neatins” (1978), „Jurnal de noapte” (1980), „Un civil în secolul douăzeci” (1980), „Fericit prin corespondenţă” (1982), „Degetul de gheaţă” (antologie, 1984), „Arma anatomică” (1985), „Maşina de uitat” (1990), „Binemuritorul” (1996), „Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu” (antologie, 1999), „un teatru de altă natură” (2006), „portret sumar al unui necunoscut de altădată” (2011) și „la pierderea speranţei” (2012)
Cred ca numele său apare între nominalizările Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de prin 2004. din 2002 (vezi comentariu N.P.).
aşa cum v-am mai spus şi altădată în timpul vieţii voastre nu vântul ne va mătura pe toţi ci câte un vânt pe fiecare
când începe să bată al meu pentru voi e linişte şi pace o atmosferă paşnică se desfăşoară de jur împrejur inexplicabil cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit
nu ne înţelegem noi unii cu alţii şi nici noi pe noi
căci nu se ştie când vântul personal numit şi îngerul păzitor se va trezi şi se va apleca doar o clipă
asupra unei biografii fericite dându-i un sens mai pur
frunzuliţele verzi
să pictezi o ramură de bambus nesfârşită pe care n-ai
văzut-o
niciodată
şi fiecare frunzuliţă verde să-ţi ia o zi din viaţă astfel încât ea să fie tânără şi tu foarte bătrân la sfârşit
să te întrebi atunci la ce bun toate astea când s-ar fi putut altfel petrece totul şi viaţa şi frunzuliţele verzi şi chiar ramura de bambus cu foşnetul ei foarte subtil cu tot (… )
Ovidiu Genaru (Ovidiu Bibire) s-a născut în 1934 la Bacău. A publicat „Un şir de zile” (1966), „Nuduri”(1967), „Ţara lui p”(1969), „Patimile după Bacovia” (1972), „Bucolice”(1973), „Goana după fericire”, (1974), „Elogii” (1974), „Madona cu lacrimi” (1977), „Poeme rapide” (1983), „Flori de câmp” (1984), „Am mai vorbit despre asta” (1986), „Patimile după Bacovia” (1986), „Orient, pardon!”(1999).
La marginea crângului de mesteceni subţiri
mi-amintesc:
casa părintească albeşte în fundul
provinciei, acolo regii sunt obosiţi.
Uşor în cuvinte fără de noimă
se prefac zilele vieţii mele.
Pe coline în pâlc mă aşteaptă zeiţa fumuriilor spectre,
pe care cărări să ajung?
Soarele şi luna sunt cerceii morţii.
Primăvara clatină mormintele, stinşi
sunt cărbunii plăcerilor de odinioară.
Ion Mureșan (n. 1955, Vultureni, județul Cluj) a debutat cu „Cartea de iarnă” (1981), și au urmat „Poemul care nu poate fi înțeles” (1993) și „cartea Alcool”(2010).
(…) Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.
Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,
de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.
Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,
aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă
cu o caldă responsabilitate
şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc
nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,
ci pentru că inspiraţi de tinereţe
ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.
Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
şi îi invită pe alcoolici să privească.
Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă
decât un petec de iarbă,
tot e ceva peste fire.
Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:
„În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
îşi şterg buzele umede cu batista
şi le este foarte, foarte ruşine.
Marta Petreu a debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme „Aduceți verbele”. Alte volume de poeme:”Dimineata tinerelor doamne” (1983), „Loc psihic” (1991), „Poeme nerușinate” (1993); „Cartea mâniei” (1997); „Apocalipsa dupa Marta” (1999); „Falanga” (2001); „Scara lui Iacob” (2006).
Asteapta. Mai este de mers. Pâna dincolo mai asteapta
Nici o exasperare nu-i destul de acuta
nici o violenta destul de intensa
Launtric sfarâmata – nimic nu ma omoara
Mai asteapta. Mai este. Pâna dincolo mai asteapta
Parasita de gratie stau si astept
fiara de prada amantul cel tânar
El – mutul luntrasul îngerul trecerii
Dorinta de viata somnul adapostul umed credinta
jocul castalian cu monade
carnea noastra pulsatil poftitoare
sunt numai costume: de frivol carnaval de bâlci satesc
de divort de parazi militare
Un cerc negru se face tandari si se reface pe creierul meu
o obada
Noaptea la trei dimineata la patru la cinci
stau cu capul în palme. Oho. Carbonizata sunt. Pomul vietii a murit
Ma contin în ghearele mele osoase
cum contine o urna cenusa
Domine somnoros Domine absent Domine vid
nici o violenta nu-i de ajuns pentru mine
din pacate nimic nu ma poate ucide nimic nu ma termina nimic nu ma poate odihni
El luntrasul îngerii trecerii amantul cel tânar animalul fierbinte
de prada
el întârzie el se lasa dorit
Constantin Abăluță (n. 1938, București), printre altele, a publicat poezie în volumele „Lumina pământului” (1964), „Piatra” (1968), „Psalmi” (1969), „Unu” (1970), „Eww Erre” (1972), „Poèmes. Art et poésie” (1973), Există (1974), „Iubiri” (1974), „Călătorii” (1977), „Obiecte de tăcere” (1979), „Violența memoriei pure” (1980), „Aerul, mod de folosință” (1982), „Planor” (1983), „11 erezii” (1985), „A sta în picioare” (1986), „Singurătatea ciclopului” (1988), „Aceleași nisipuri” (1995), „Marină într-un creier” (1995), „Camera cu mașini de scris” (1997), „Drumul furnicilor” (1997), a doua ediție în 2011, „Cârtița lui Pessoa” (1999), „Mic manual de tăcere” (1999), „Odăile” (2001), „Terasa” (2002), „Les Chambres. Les Parols” (2003), „Intrusul” (2005), „Bazooka Girl” (2012)
Mă-ntreb cum de rezist între atâtea
zile lipsă și zile în plus
am pielea bãtucită și creierul așijderea
cel care mă cheamă la masă
mă urmăreste vreme-ndelungată
în mâna lui dreaptă : ceasul
în mâna lui stângă : busola
poate că așa voi ajunge
să-mi dau seama de ce tândălesc
printre atâtea strãzi care nu duc nicăieri (sursa )
Gheorghe Grigurcu (n. 1936, Soroca, România, astăzi în Republica Moldova) a publicat volumele de poezie „Un trandafir învață matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Râul incinerat” (1971), „Salută viața” (1972), „Înflorirea lucrurilor” (1973), „Apologii” (1975), „Rigoarea văzduhului” (1978), „Contemplații” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda și vidul” (1993), „Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Târg” (1997), „Dealul purtat de scripeți” (1999), „Spațiul dintre corole” (2000), „Acul și steaua” (2001), „De unde până unde” (2002), „Natură moartă și vie” (2003), „Un trandafir învață matematica”, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (2004),
„Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc și punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011)
Buzele tăioase aruncate la fier vechi
pălării la modă-n interiorul tigvelor
pelerinele muntelui înfasurându-i strâns coastele
vid care-ți umple odaia și iese alene pe fereastră ca un fum
miros rotindu-se la nebunie cum o sfârlează
mănuși incandescente cum filamentele becurilor
cuvinte ce se scutură din frază
sunete ce se scutură din cuvânt
aidoma stropilor de ploaie
gradina ratacita într-un pantof
gânduri pe care le-mprumutam cu dobânda.
Până acum premiul a fost câștigat de Mihai Ursachi (1991), Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1993), Ileana Mălăncioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Ştefan Augustin Doinaş (1997), Mircea Ivănescu (1998), Cezar Ivănescu (1999), Constanţa Buzea (2000), Emil Brumaru (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Şerban Foarţă (2004), Gabriela Melinescu (2005), Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flămând (2010) și Ion Mircea (2011). Pe lângă premiul Opera Omnia, din 1998, Memorialul Ipotești acordă și un premiu Opera Prima pentru debut în poezie. Dacă, în ceea ce privește debutanții, juriul a mai scăpat și câte un autor care s-a pierdut, ulterior sau chiar înainte de decernarea distincției, în ceea ce privește premiul pentru întreaga carieră, poeții aleși au fost mereu, după cum se poate vedea, de primă mărime. În fond, este și singurul premiu care beneficiază de o justificare, redactată în fiecare an de criticul Mircea Martin.
Dintre volumele de debut, juriul a ales să nominalizeze următoarele titluri:
„Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)
„distanţa mea de lume e bine măsurată:/ chiar şi la cea mai strânsă îmbrăţişare/ se intercalează inevitabil un sân/ o mare mereu secată/ de lapte//”
“epistola din filipeni” Anatol Grosu (Casa de editură Max Blecher)
“când badea gheorghe se certa cu nenica eu mă rugam/ să nu se încleşteze inima lui/ care ca un pumn împărţea dragostea tuturor/ celor ca el/ am impresia că badea gheorghe/ se căuta prin sat/ deseori seara se întorcea acasă/ desenând cardiograma filipeniului/”
„gringo” Radu Nitescu (cdpl)
„cȃt de repede se schimbă lucrurile aici/ ți-a murit cățelul iarna trecută/ acum ai altul, un pui/ şi mie mi s-a spart încă un dinte/ şi nu ştiu unde e cel mai ieftin stomatolog din bucureşti/ cățelul tău creşte din ce în ce mai mult/ vin ani la fel ca ăsta din urmă/ aici, în fiecare toamnă, poezia mai încearcă o dată/ ca lordul voldemort/ şi reuşeşte încă puțin.//”
„te aştept ca pe un glonte” Ana Puşcaşu (cdpl)
„îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere/ restul sunt alături de tine/ gata să te lovească”
„restul serii ni-l petrecem împreună/ în altă rezervă de spital unde ne amintim/ mult mai uşor primele defilări”
„Lovitura de cap” Alex Văsieş (CDPL)
„O să te întinzi, după o zi de birou,/ şi o să mă loveşti în moalele capului./ Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,/ o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu./ Sau, cu aceeaşi mişcare,/ îmi dai în moalele capului,/ eu amplific şi trec mai departe.//”
„Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)
„distanţa mea de lume e bine măsurată:/ chiar şi la cea mai strânsă îmbrăţişare/ se intercalează inevitabil un sân/ o mare mereu secată/ de lapte//”
“epistola din filipeni” Anatol Grosu (Casa de editură Max Blecher)
“când badea gheorghe se certa cu nenica eu mă rugam/ să nu se încleşteze inima lui/ care ca un pumn împărţea dragostea tuturor/ celor ca el/ am impresia că badea gheorghe/ se căuta prin sat/ deseori seara se întorcea acasă/ desenând cardiograma filipeniului/”
„gringo” Radu Nitescu (cdpl)
„cȃt de repede se schimbă lucrurile aici/ ți-a murit cățelul iarna trecută/ acum ai altul, un pui/ şi mie mi s-a spart încă un dinte/ şi nu ştiu unde e cel mai ieftin stomatolog din bucureşti/ cățelul tău creşte din ce în ce mai mult/ vin ani la fel ca ăsta din urmă/ aici, în fiecare toamnă, poezia mai încearcă o dată/ ca lordul voldemort/ şi reuşeşte încă puțin.//”
„te aştept ca pe un glonte” Ana Puşcaşu (cdpl)
„îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere/ restul sunt alături de tine/ gata să te lovească”
„restul serii ni-l petrecem împreună/ în altă rezervă de spital unde ne amintim/ mult mai uşor primele defilări”
„Lovitura de cap” Alex Văsieş (CDPL)
„O să te întinzi, după o zi de birou,/ şi o să mă loveşti în moalele capului./ Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,/ o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu./ Sau, cu aceeaşi mişcare,/ îmi dai în moalele capului,/ eu amplific şi trec mai departe.//”