Arhive etichete: politic

Cea mai proastă poezie din lume: din seria partidul nostru nu ia decizii politice si alte cateva instrumente lirice in conducerea societăţii

Amnezia ca principiu de asumare a ieşirii din realitate este un mecanism poetic utilizat din plin de politicienii români. Şi asta nu de azi-de ieri. Aşa se face că să te pregăteşti să fii preşedinte în România înseamnă să exersezi deformarea propriilor tale poziţii. De fapt, vina politicienilor este doar aceea de a-şi vedea formulările mutilate de metafore şi de alte figuri de stil. Pe cât de uşor este să înlocuieşti lumea reală cu realitatea discursului tău, pe atât de repede pierzi şi noţiunea oricărei legături între ceea ce vrei să formulezi şi urmările concrete pe care aceste formulări le-ar avea. Astfel, prin proiectarea discursului în estetic, ori într-o dimensiune virtuală (mai ales atunci când este vorba despre viitor improbabil) textul conceput nu mai funcţionează ca o abordare a realităţii, ci ca o scuză, ca o evitare a oricărui prezent posibil. „Eu trebuie sa beau, să uit ceea ce nu ştie nimeni,/ Ascuns în pivniţă adâncă, fără a spune un cuvânt./ Singur să fumez acolo, neştiut de nimeni,/ Altfel, e greu pe pământ …//” scrie un clasic al modernităţii româneşti trasând reperele unei evitări poetice a realităţii. Este vorba despre acelaşi mecanism care a făcut ca toţi dictatorii din istoria modernă să îşi construiască discursul pe baza cuvintelor cheie „democraţie”, „libertate”, „demnitate” şi „independenţă”.

Câteva feluri de moarte expresivă

Crizele poetice care marchează formulările politicienilor sunt, inevitabil, crize „de reprezentare”: „Domnul Andrei Marga este o personalitate pe care o apreciez extrem de mult şi care cred că în continuare va reprezenta România numai în cel mai bun mod posibil, în funcţiile pe care îmi doresc să le accepte, în perioada imediat următoare” spunea acum un an Primul Ministru român V.Ponta. Această formulare trădează câteva deformări inocente care marchează viziunea despre lume a unui politician român.

1. numiri pe baza aprecierii unei personalităţi, şi nu a proiectelor sau intenţiilor acesteia.

2. activitatea pe care ar face-o un politician într-o funcţie publică nu este aceea de a administra sau de a conduce, ci, în viziunea primului ministru, acesta are numai rolul de a reprezenta.

Drama „reprezentării” la care sunt condamnaţi politicienii români este astfel una pe care o trăieşte şi poezia. Actul reprezentării implică un raport necesar de distanţare şi chiar de dublare a unei realităţi prin intermediere sau simulacru. Este vorba tocmai de mecanismul social la care se renunţa atunci când de la o legitimare aristocratică se trecea la una meritocratică.

Iar aceasta este deja o tradiţie în România, dacă ne gândim la logica deformării oricărei angajări în formula de promisiune continuă, abordată mai mult sau mai puţin poetic de inventatorul postului de preşedinte românesc (vezi video mai jos). Din păcate pentru politicieni ştim şi cum se termină această poveste tradiţională. De fiecare dată.

Cu această tendinţă permanentă de sugrumare a realităţii discursului se vede nevoit să lucreze orice poet care îşi respectă instrumentele expresivităţii. Vlad Drăgoi este un poet tânăr (n. 1987) care găseşte expresia acestui gen de raportare la „figurile reprezentării”: „ştii becul ăla suspendat care atîrnă// în faţa oglinzii ca o faţă transparentă/ fără nas// mi-e frică de el. şi de fiecare dată uit/ să mă ţin la o distanţă cît de cît safe//  într-o zi n-o să mai am scuza pistolului/ portocaliu cu apă o să-i acopăr bulbul prăfuit/ cu atîta abur încît o să crape// şi nu vreau să crape//”.

Varianta viitorul fost preşedinte:

2013

„Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct” zice T. Băsescu.

2010

„Toata tara asta a devenit o tara de mamicute si bebelusi” spunea acelasi.

Varianta viitorul preşedinte:

2013

„Domnul Andrei Marga nu a fost numit în fruntea ICR în urma unei negocieri politice. La ICR am căutat mereu o formulă care să corespundă anvergurii acestei instituţii, în care partizanatul politic nu îşi are loc. Andrei Marga nu a fost numit de PNL, nu a fost numit de liberali, a fost o decizie în urma analizei CV-ului său de intelectual român. A existat o analiză, a existat un raport, fără niciun fel de îndoială nici numirea succesorului său nu va avea un caracter politic”, a explicat C.Antonescu.

2012

„propunerea ca Andrei Marga sa fie desemnat la sefia Institutului Cultural Roman a primit un vot de sustinere din partea conducerii PNL, la ultima sedinta a Biroului Politic Central.” arata partidul nevinovatului apolitic in 2012.

Tradiţia obligă:

Noile norme ale muncii „cu cultura” în redacţia revistei clujene “Tribuna”şi ce ascund ele

De câteva luni, schimbarea conducerii revistei de cultură „Tribuna” din Cluj-Napoca a urmat schema consacrată de reformarea ICR din ultimul an. În urma măsurilor pe care le-a luat, renunţând la şedinţele cu redactorii şi la orice dialog cu angajaţii, noul redactor-şef al revistei a reuşit să provoace mai ales reacţii acide, neîncredere şi proteste publice faţă de direcţia pe care o impune revistei.

„Salvarea” revistei prin cheltuieli mai mari

Strategia lui Mircea Arman pare demnă de un ironic ghid al managerului la stat: promisiuni „strălucite”, profitabilitate „-80%”. Pentru a lăsa deoparte orice interpretare personală, de gust sau de tendinţe culturale merită să vedem care sunt cifrele care au convins Consiliul Judeţean că Mircea Arman are un program valoros.

Mircea Arman a convins autorităţile că pregăteşte un management strălucit promiţând că, sub conducerea sa, revista va acoperi din venituri proprii şi sponsorizări: 12% din bugetul revistei în 2013, pentru ca în anii care urmează să obţină 14% în acest fel, urmând ca restul de 88, respectiv, 86% din bani să vină din alocări de banii publici. Iar această sumă se încadrează între 800 şi 900 de mii de lei anual din bugetul Consiliului Local. Lucru interesant, dacă ne gândim că pe fondul crizei, bugetul revistei pe care a reformat-o Arman a scăzut între 2009 şi 2011 de la 772 mii de lei spre 650 de mii de lei. Pare spectaculos faptul că un manager care susţine că vine să salveze o revistă care cheltuia 669 de mii de lei pe an, să câştige un concurs în care arată că varianta sa salutară o să cheltuiască 811 mii de lei.

Aşadar, Consiliul Judeţean a ales un proiect care nu doar că nu are nicio iluzie de profitabilitate, dar umflă bugetul revistei, promiţând, în schimb, creşterea autorităţii culturale a publicaţiei. Să vedem cum crede Mircea Arman că se poate ajunge la această creştere a autorităţii.

Un regulament de ordine şi disciplină (plus izolarea de rigoare)

Potrivit regulamentului de ordine interioară pe care angajaţii revistei “Tribuna”l-au primit ieri, „Conducerea revistei are obligaţia de a întări ordinea şi disciplina” (cap.III, art 13).

Din această prerogativă se pare că au izvorât pentru redactori obligaţii de tipul: „să se prezinte la serviciu într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată” ori „să se înscrie în condica de prezenţă la începutul şi la sfârşitul programului de lucru şi ori de câte ori intervin deplasări în interesul serviciului ÎN LOCALITATE (s.n.) sau în alte localităţi” (să spunem că birocraţia nu a ajutat pe nimeni, dar nici nu a omorât, însă ceea ce urmează…) „Participarea la diverse manifestări ce ţin de specificul revistei se va face prin delegare de către managerul instituţiei”(cap IV A, art 12). Citește în continuare Noile norme ale muncii „cu cultura” în redacţia revistei clujene “Tribuna”şi ce ascund ele