Arhive etichete: World Monuments Fund

Primăria Timișoara intră în parteneriat cu World Monuments Fund pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric

Primăria Timișoara intră în parteneriat cu World Monuments Fund pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric, arată serviciul de comunicare al instituției.

Primarul Dominic Fritz și arh. Javier Ors Ausín, manager de program World Monuments Fund (WMF), au semnat astăzi memorandumul de înțelegere pentru reabilitarea Sinagogii din Fabric. La finalul anului trecut, monumentul istoric a fost preluat de către municipalitate de la comunitatea evreiască, într-o stare avansată de degradare, astfel că necesită lucrări de punere în siguranță, iar apoi reabilitare totală.

Colaborarea municipalității cu WMF, cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării celor mai valoroase situri din lume, implică atât expertiza WMF, cât și fonduri. Astfel, World Monuments Fund va selecta o firmă specializată pentru analizarea sitului, elaborarea studiilor tehnice și pentru organizarea de ateliere și consultări în vederea transformării monumentului istoric în spațiu pentru cultură și comunitate. Toate costurile pentru această etapă care face tranziția de la lucrările de punere în siguranță la reabilitarea totală vor fi suportate de WMF.

„Pentru mine asta este un moment important, pentru că salvarea acestei sinagogi nu are doar o valoare arhitecturală, ci ține și de moștenirea valorilor Timișoarei, de păstrarea acestor valori și de felul în care reușim să transmitem un semnal împotriva antisemitismului și pentru multiculturalitate. Abia aștept să intrăm în această nouă etapă în care toată comunitatea timișoreană va folosi această clădire într-o nouă funcțiune culturală. Cel mai probabil va fi un spațiu multifuncțional, adică nu doar un teatru sau un muzeu, ci un spațiu care se poate folosi pentru mai multe lucruri. Și tocmai că această colaborare cu World Monuments Fund există pentru a stabili mult mai exact ce fel de centru cultural ne dorim, ca oraș și comunitate locală”, a anunțat primarul Dominic Fritz în cadrul unei conferințe cu ocazia semnării memorandumului.

„Suntem foarte fericiți să începem să lucrăm cu municipiul, pentru că este un proiect care a început în 2022, când comunitatea evreiască locală a nominalizat Sinagoga Fabric pentru programul nostru World Monuments Watch. După includerea în program am venit aici și m-am întâlnit cu membrii comunității, cu Luciana Friedmann, președinta comunității evreiești din Timișoara și cu domnul primar. Acum, după multe conversații, putem să începem proiectul pentru reutilizarea adaptativă. Vom defini un proces participativ pentru ca împreună cu autoritățile locale, cu experți locali, cu comunitatea care locuiește în zonă și cu comunitatea iudaică să îi definim un nou folos Sinagogii”, a declarat arhitectul Javier Ors Ausín.

Primăria Timișoara a atribuit lucrările de punere în siguranță a monumentului istoric către Art History Construct SRL, urmând semnarea contractului și ordinul de începere a lucrărilor. Pentru punerea în siguranță, valoarea contractului de proiectare este 159.000,00 lei (fără TVA), iar a celui de execuție este 965.564,19 lei (TVA inclus).

World Monuments Fund (WMF) este cea mai importantă organizație independentă dedicată protejării patrimoniului cultural la nivel global. Înființată în 1965, WMF a conservat peste 700 de situri din 112 țări, promovând înțelegerea reciprocă între culturi și comunități. Organizația are sediul central în New York și sucursale în mai multe țări. Sinagoga Fabric a fost inclusă pe lista siturilor culturale a căror conservare are o importanță ridicată și va beneficia de fonduri.

Sinagoga Nouă din Fabric a fost construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice și elemente de stil neo-renascentist italian. Clădirea Sinagogii, clasată în listele de protecție naționale ca monument istoric sub codul de clasare TM-II-m-B-06128, este amplasată în zona de protecție istorică denumită Ansamblu urban “Fabric” (II), notează autoritățile.

Specialiștii ajung la Watch Day din Timișoara

Specialiști din SUA, Spania și România vin la Timișoara, la primul eveniment Watch Day organizat în vestul țării, pentru Sinagoga din Fabric, arată un comunicat.

Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în parteneriat cu World Monuments Fund organizează vineri, 18 octombrie 2024, evenimentul „Watch Day Sinagoga din Fabric – Perspective ale schimbării”, ca prim eveniment dintr-un proces participativ mai amplu, menit să promoveze angajamentul comunității și al administrației în conservarea durabilă a acestui monument cu o istorie de peste 120 de ani.

Sinagoga din Fabric este singurul monument istoric din România, selectat dintr-un total de 225 de situri nominalizate din întreaga lume, care a fost inclus în anul 2022, alături de alte 24 de situri culturale din Australia, America de Nord, America de Sud, Asia, Africa și Europa, de organizația World Monuments Fund, cu sediul la New York, pe lista siturilor culturale a căror conservare are o importanță vitală și totodată care vor beneficia de finanțare pentru lucrări de reabilitare.

„Pentru modul în care facem tranziția de la etapa de punere în siguranță la faza de dezvoltare a proiectului, un lucru îmi este deosebit de important: nu vrem doar să renovăm o clădire. Vrem să redăm acest loc comunității. Să fie un loc viu care transmite din valorile Timișoarei și care adună oameni implicați. Pentru asta, lucrăm cu mai mulți parteneri pentru a dezvolta conceptul după care acest spațiu va fi folosit. Sunt convins că Sinagoga, în haine noi, va deveni din nou un punct de reper nu doar pentru cartierul Fabric și toată Timișoara, ci pentru întreaga Românie”  spune primarul Dominic Fritz.

La finalul anului 2023 Municipiul Timișoara a preluat în administrare Sinagoga din Fabric, monument istoric (TM-II-m-B-06128), parte din Ansamblul urban „Fabric” (II) (TM-II-a-A-06097), de la Comunitatea Evreilor din Timișoara, iar în prezent municipalitatea se află în proces de achiziție a serviciilor aferente unei puneri în siguranță a monumentului. Pe termen lung, Municipiul Timișoara își propune ca, printr-o intervenţie adecvată și o refuncționalizare flexibilă, care să permită multiple utilizări, să oprească procesul de degradare al imobilului și, mai mult, să redea clădirea comunității locale spre a fi folosită în scopuri culturale și nu numai.

Programul „Watch Day Sinagoga din Fabric – Perspective ale schimbării” include în data de 18 octombrie 2024, două evenimente deschise publicului din Timișoara interesat de noile perspective propuse de municipalitate pentru acest momentul istoric, astfel:

  • 9:30 – 12:30  – Prezentare proiecte de restaurare – studii de caz
  • 17:30 – 19:00 – Dialog cu comunitatea despre viitorul sinagogii

Alături de Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara, Arh. Javier Ors Ausín, Manager de Program, World Monuments Fund, New York și Luciana Friedmann, Președinte Comunitatea Evreiască Timișoara, la eveniment au confirmat prezența arhitecți și specialiști din sectorul cultural din Barcelona, București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Accesul publicului la evenimentele din program este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe bază de înregistrare prealabilă, prin completarea acestui formular. Evenimentele vor avea loc la Centrul de Proiecte (Parter), Str. Vasile Alecsandri, nr. 1, Timișoara.

Sinagoga din Fabric este situată într-unul dintre cartierele istorice ale Timișoarei și a fost construită între anii 1885-1889, în stil neo-maur, pe malul unui braţ mai vechi al râului Bega, după proiectul arhitectului maghiar Lipót Baumhorn, care a conceput, între altele, și sinagogile neologe din Brașov și Seghedin. Clădirea a fost proiectată după tradiția marilor sinagogi neologe contemporane de pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, fiind asemănătoare cu sinagogile din Rijeka, Szolnok și Becicherecul Mare. Eforturile de cartografiere a diverselor locuri culturale și religioase evreiești din Timișoara pregătesc terenul pentru povestirea cu impact a istoriilor subreprezentate. În același timp, reabilitarea și reutilizarea Sinagogii Fabric din 1899 poate evidenția valoarea patrimoniului arhitectural evreiesc pentru viața contemporană a orașului.

Programul World Monuments Watch, lansat în 1996, este un apel bienal la acțiune organizat de World Monuments Fund (WMF) care evidențiază obiective (situri) de patrimoniu cultural unde conservarea lor este de o importanță vitală pentru comunitățile din întreaga lume.

Conceptul de Watch Day, lansat în 2012, promovează importanța unui angajament ferm al comunității și al administrației locale în conservarea locurilor de patrimoniu. De-a lungul timpului, peste 130 de site-uri istorice din întreaga lume, incluse în programul World Monuments Watch, au găzduit evenimentele Watch Day, variind de la ateliere de conservare, concursuri de desen, zile de curățare a site-ului, expoziții, vizite ghidate la fața locului și multe altele, pentru a aprofunda aprecierea locală și pentru a susține patrimoniul care este esențial pentru viața lor.