Diminetile sunt cele mai rapide in atelierul de poezie din aceste zile. Trebuie sa te trezesti cat mai devreme ca sa apuci micul dejun inaintea drumului pana la Scoala de poezie de la Helicon. Apoi este greu sa iti mai scoti din minte poemele la care lucrezi. Vineri am lucrat la poemele lui Yael Tomashov-Hollander. Unul dintre ele e asa:

Rețeta timpului

„înseamnă că nu există despărțiri
Numai o mare întâlnire”
I.A. Brodski

Atunci când Iosif Alexandrovici primea premiul Nobel pentru literatură
Eu aveam șase ani.
În dimineața aceea, bunica mi-a împletit dragostea ei
în cascadele de cãrbune care-mi înconjurau chipul.
Poate că eram bolnavă.
De speriată de ce-i afară, ce eram, sudiam piața din Lutsk
prin fereastra bine zăvorâtă.
Între mine și piață era un ghiveci cu violete
Pe pervazul lat și rece al ferestrei, sus
chiar în fața scaunului pe care mă cocoțam ca să mă uit și să uit.

Orașul meu natal se născuse fără mine și crescuse cât eu nu eram acolo.

Poate că eram bolnavă, mulțumindu-i lui Dumnezeu, care stătea în piață
sub cupola aurie a bisericii Pravoslav,
că mă lăsa să stau acasă,
lânga mirosul de cocă din șorțul bunicii,
Ea era mereu în picioare în bucătărie întoarsă cu spatele la mine,
cu inima topită după fiecare îmbrățișare-
obrazul pe spate, brațele pe după mijloc- îmbrățișarea lumii.
Iar și iar dispărea polonicul, înecat în oală,
și mâna ei moale îmi răsucea cârlionții de cărbune, îmi
scria rețeta timpului
pe tabla inimii cu creta de făină.
Erau mereu cuvinte, era un biscuit, până și frișcă îndulcită.
Ceva de batut, o farfurie de pe raftul de jos
și țopăiam la loc, la pervazul meu, cu sentimentul unei mici împliniri culinare.
După o oră, la prânz, bunica le povestea tuturor
ce ajutor a avut ea și că „ce s-ar fi făcut ea fără mine!”
mă tot gândeam și priveam spre fereastră până se-amesteca albul în bleu:
Felii palide de toamnă, bucăți de nori și o cruce neagră.
O sperietoare pe cerul amintirilor mele.

Yael Tomashov (n. 1981): poetă, traducătoare, editor, critic literar. S-a născut în Lutsk, Ucraina şi în 1990 a emigrat în Israel împreună cu familia. A absolvit Conservatorul de Muzică din Givatayim şi Şcoala de Arte Thelma Yellin în 1999 şi apoi masteratul în literatură comparată de la Universitatea din Tel Aviv. În prezent este doctorand în literatură comparată la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Domeniul său de interes şi cercetare este cultura rusă, în general, şi conceptele de exil şi libertate în literatura rusă, în particular. Este editor-fondator al revistei literare Almanac şi editorul portalului cultural Yekum Tarbut.

De fapt Yael mi-a povestit despre originea numelui Tel Aviv. Eu știam doar că inseamna „dealul primaverii”, dar așa am aflat că a fost, mai intai, folosit ca titlu al unei traduceri din germana. De fapt un nume propus pentru noul oras era chiar Herzlia, după numele celui care imaginase romanul german ce a dat naștere sionismului modern. Cum aici a fost preferat titlul cartii sale tradus (cu o sintagama Gasita de Sokolow in cartea lui Ezechiel (3:15), 15 ani mai tarziu, autorul pasionantei „Altneuland” a fost onorat botezandu-se cu numele sau o alta asezare israeliana.

Am spus toata povestea doar ca sa dau o idee asupra importantei pe care simti ca o au lucrurile scrise in si despre Israel. Ca si lucrurile spuse.

De fapt citatul din Ezechiel e cea mai buna introducere dupa ce ne-am invartit azi prin cartierul imigrantilor si al refugiatilor africani, de langa autogara centrala si biblioteca Levinski pana intr-un restaurant eritreean: „Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile”.

Iar azi am tradus câteva poeme de Almog Behar. Dupa toata prezentarea de mai sus, nu mai e nevoie de nicio introducere. Unul dintre poemele lui e:

Araba pe care o vorbesc e mută

Araba pe care o vorbesc e mută
Sugrumată
Se înjură singură
Fără să scoată niciun sunet
Alunecă în aerul irespirabil
Din adăposturile sufletului meu
Se ascunde
De rude
Sub transperantele ebraicii.

Iar ebraica pe care o vorbesc se frământă
Aleargă prin casă
Prin balcoanele vecinilor
Își vocea auzită-n public
Anunță venirea lui Dumnezeu
Și a buldozerelor
Și, pe urmă, se așează-n sufragerie
Se crede-așa de deschisă în înțelesurile pielii
Așa de ferită între paginile cărnii
Dezbrăcată o clipă, doar un pic mai târziu, îmbrăcată
Se prelinge în fotoliu
Și cere inimii ei iertare

Araba pe care o vorbesc e îngrozită
Se preface pe-ascuns că e ebraică
Le șoptește prietenilor
La fiecare bătaie în ușă
„Ahalan, ahalan, bine ați venit”
De câte ori vede un polițist pe stradă
Își scoate cartea de identitate
Și arată unde scrie naționalitatea
Care o păzește:
„Ana min al-yahud, ana min al-yahud,
Sunt evreu, sunt evreu”.

Iar ebraica pe care o vorbesc e surdă
Uneori, atât de surdă.

Almog Behar (n. 1978): poet, romancier, critic literar. A studiat filosofia la Universitatea Ebraică din Ierusalim. În prezent predă piyut (poezie liturgică evreiască), este doctorand în literatură ebraică la Universitatea din Tel Aviv şi publică articole de critică literară în cotidianul Haaretz. În 2005 a câştigat concursul de proză scurtă organizat de Haaretz cu povestirea Ana Min al-Yahoud [Sunt unul dintre evrei], tradusă ulterior în limbile engleză şi arabă şi apărută la Cairo în cunsocuta publicaţie Al Hillal, unde a stârnit mult interes.

Dacă o să fiți interesați mai am câteva și mai și de-ale lui Almog in română pentru ca azi am sarit peste pranz numai ca sa termin un poem in care metrica si rima faceau viata grea si frumoasa.