Noua formulă a revistei Poesis International are întâlnire la Craiova

Foarte puţine publicaţii româneşti se pot lăuda cu deschiderea pe care revista „Poesis International” o arată faţă de abordările fertile din zona scrisului de azi. Indiferent că este vorba despre poezie scrisă de autori de azi sau de texte consacrate, paginile revistei reuşesc să cuprindă dezbateri şi analize, semnalări ale unor apariţii noi relevante pentru oricine vrea să aibă o imagine a creativităţii de azi. O şansă a revistei este şi conceptul grafic propus de Ana Toma, care răspunde în mod fericit nevoii contemporane de a redescoperi textul scris.

Potrivit unui comunicat de presă, Claudiu Komartin şi Radu Vancu vor prezenta revista Poesis International” în cadrul întâlnirilor lunare Scriitori la Tradem, care se desfășoară la Craiova din anul 2010. Întâlnirea va avea loc vineri, 11 iulie, de la ora 18,30 la Casa de Cultură Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova. Claudiu Komartin și Radu Vancu vor discuta cu publicul prezent pe tema Celulele scrisului”, după care va fi lansat cel mai recent număr al revistei. Prezintă Nicolae Coande.
 
Ajunsă la cel de-al treisprezecelea număr, după ce şi-a încetat apariţia acum aproape un an, „Poesis International” a revenit pe scena vieţii literare româneşti într-un nou format, într-o prezentare grafică de excepţie. Revista apare acum la Bistriţa, ca publicaţie a Casei de Editură Max Blecher şi sub egida Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, de două ori pe an: primăvara şi toamna.
„Poesis Internaţional s-a afirmat drept una dintre cele mai percutante şi în acelaşi timp elevate reviste de literatură și poezie europene, la doar patru ani de la apariţia primului număr. În opinia redactorului şef al revistei, Claudiu Komartin, programul şi acţiunea revistei pot fi rezumate astfel: „Traducerile atât de necesare din literatura mai veche şi mai nouă din întreaga lume, debuturile câtorva tineri poeţi care între timp au publicat volume foarte promiţătoare, recuperarea unor poeţi şi teme ce meritau reconsiderarea sau relansarea în spaţiul public românesc, legăturile stabilite cu autori, grupuri şi organizaţii literare din peste 20 de ţări sunt reuşite pe care oricine le-a putut remarca în cele douăsprezece numere publicate.”
Potrivit editorialului semnat în acest ultim număr de Komartin, cele douăsprezece numere ale primei serii însumează 1700 de pagini de literatură de vârf din aproape 30 de ţări. Revista reprezintă materializarea unui efort excepţional al unei echipe din care mai fac parte, între alţii, Radu Vancu, Felix Nicolau și Ana Dragu. Cel mai recent număr, 13, prezintă poeţi din România, Moldova, Serbia, Ungaria, Marea Britanie, Malta, SUA, Iran, Mexic, Italia şi Belgia. Dintr-un anumit punct de vedere, revista este pandantul, peste timp, al faimoasei reviste „Agora”, realizată de Ion Caraion şi de Virgil Ierunca. Însă în vreme ce Ion Craion a reuşit să publice doar un număr (în care apăreau scriitori ca Lucian Blaga, Robert Desnos, Henri Michaux, Salvatore Quasimodo, Umberto Saba, Giancarlo Vigoreli), Komartin și Vancu au reuşit să ajungă, iată, la multe numere de exceptie.
 Cei care doresc să consulte sumarul noului număr, dar și arhiva numerelor anterioare o pot face la adresa: http://poesisinternational.blogspot.ro/.
Scriitori la Tradem este un proiect cultural inițiat în anul 2010 de Nicolae Coande, care și-a propus să invite, în special, scriitori români a căror voce este incofundabilă în contemporaneitate. De atunci au venit la Tradem: Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Michael Astner, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Dragoş Varga, Dan Sociu, Peter Waugh (Austria), Dan Stanca, Anton Jurebie, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Mihai Ungureanu, Silviu Gongonea, Serghei Birjukov, Denis Beznosov (Rusia), N. Georgescu, Daniel Bănulescu, Adrian Cioroianu, Esa Ensio Hirvonen (Finlanda), Margento (Chris Tanasescu).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.