Nici nu bănuieşti câte lucruri se clarifică atunci când reuşeşti să te îndepărtezi un pic de datele obişnuite ale scrisului tău. Când am primit în această primăvară din partea Andrei Stoica de la ICRNY invitaţia de a participa la selecţia de la fundaţia americană OMI pentru rezidenţa destinată scriitorilor la Ledig House, nu aveam idee câte lucruri se pun în mişcare.
La câteva zile după ce aplicasem, Radu Vancu anunţa, în urma invitaţiei pe care o primise ca şi mine, pe blogul propriu că refuză să colaboreze cu ICR. I-am scris imediat că nu ar trebui să fim noi cei care evită colaborarea cu o institutie publică, pentru că ,prin asta, nu facem decât să o condamnăm la a doua sau a treia alegere pentru acţiunile sale. Mult timp am vorbit cu prieteni şi oameni la a căror părere ţin mult şi, chiar şi acum, pot să spun că nu cred că i-am făcut să mă creadă. Unii dintre ei aplicaseră la aceeaşi rezidenţă şi regretau lucrul ăsta.

Şi eu am regretat că am avut încredere în alţii atunci când, pe drumul până la Ledig House, Air France mi-a pierdut bagajul de cala (puteam să aleg altă companie) sau atunci când, din cauza unei neînţelegeri, m-am trezit aşteptând o oră într-o gară Hudson, pustie, la două ore de New York, până spre miezul nopţii, după un taxi care renunţase să mă mai aştepte chiar sub nasul meu. Reversul însă este că, participând la selecţie, am avut ocazia să mă minunez de dexteritatea cu care Alexandru, de la ICRNY a reuşit să se strecoare cu maşina prin toate blocajele până în Manhattan ca să prind trenul care pleca de la Penn Station spre Hudson.
Abia târziu, spre ora 1 noaptea, am ajuns într-un Ledig House în care toată lumea dormea. Din fericire, în bucătărie am găsit scrise pe tablă numele meu şi numărul camerei ca şi al clădirii în care urma să stau. Mi-am pregătit un ceai şi a trebuit să caut pe net imagini cu clădirea respectivă, abia mult mai târziu, umblând cu lanterna pe potecile cu pietriş mărunt de la rezidenţă, mi-am dat seama că nu văzusem numele scris pe una dintre clădirile învecinate. Camera mea avea scris numele, domeniul şi perioada în care o să mă bucur de rezidenţă aici. Aşa s-a încheiat cel mai prost drum pe care l-am făcut vreodată. Ziua începută în Balta Albă cu 24 de ore înainte, se încheia liniştit undeva în estul statului New York, pe drumul spre Albany.
A doua zi am început să-mi cunosc vecinii. Prima a fost Ursula Fricker, pe care am întâlnit-o în bucătărie, când m-am dus după fructe şi ceai. Ea este din Elveţia dar locuieşte undeva lângă Berlin şi a lucrat în presă până a publicat primul ei roman. Acum se pregăteşte de al patrulea şi lucrează aici la el. De fapt toţi cei pe care i-am întâlnit aici au proiecte la care scriu sau rescriu în timpul rezidenţei. Mai puţin Albert Forns, al doilea scriitor cu care m-am întâlnit, ceva mai târziu, tot în bucătărie. Catalanul încearcă să găsească tonul potrivit pentru a începe următoarea carte. Primul său roman este un amestec greu de imaginat de interviu, realitate şi ficţiune despre un regizor catalan, Albert Serra.
Apoi au venit de la un concurs de plăcinte local Fredy, Cheryl şi Elias, câştigători şi mândri de reţeta fusion de plăcintă cu care i-au întrecut pe localnici. Rețeta lor folosise mere culese din pomul din fața casei în care locui și a avut o parte literara, pentru ca Fredy i-a dat placintei nume folosind un cuvânt pe care îl citise la Herta Muller, mundgluck (fericirea gurii sau asa ceva).
Apoi i-am cunoscut pe Billy, Liz, Anja, Tadeusz şi Chandrahas. Până atunci stătuseră scufundaţi în scrisul lor. Toţi au vrut să mă ajute, gata să îmi împrumute orice mi-ar fi lipsit, de la tricouri până la şampon. Din fericire nu a fost nevoie de nimic, pentru că unul dintre responsabilii de la Omi m-a dus într-un orăşel din apropiere să îmi cumpăr ce aveam nevoie. Air France făcea cinste.
Si o fotografie pe care a făcut-o Cheryl la Book barn, un fel de anticariat în mijlocul padurii despre care o să povestesc mai târziu. Deocamdată am primit un mesaj de la Air France, cum că bagajul meu ar fi ajuns si el la New York, după trei zile şi „încearcă să mă contacteze”.