Poetul pe care nu îl ştiţi: Dan Dediu, câştigător multiplu la poezie

Dan Dediu este un poet de care aţi avut foarte rar ocazia să auziţi. La Târgovişte, în cadrul concursului rezervat autorilor nedebutaţi încă (Zilele Constantin Virgil Bănescu) s-a numărat de două ori printre autorii câştigători. S-a născut în Bârlad pe 15 martie 1986 şi acum lucrează ca acum agent de vânzări. În trecut a fost barman, a lucrat în construcţii, la o sala de jocuri de noroc, şi altele. Nu trebuie să îl confundaţi cu mult mai cunoscutul compozitor de muzică contemporană.

 

Totem&taboo

Ea mi-ar spune: Forget the punk, I pack the funk,

când aș privi orașul noaptea de pe balcon, cu un pet de bere lângă,

așteptând dimineața să înghită valuri de memorie,

când, pe hol, aproape să ieșim pe ușă, aș uita să îi adaug cărțile preferate

în geamantan,

când mi-aș desfășura lejer alte obiceiuri și ea s-ar simți neglijată pe canapea,

butonând telefonul.

Ea mi-ar spune: You gotta keep the devil way down

in the hole

(cu o voce alintată),

pe ecran ar rula Coffee and Cigarettes-ne-am simți

la rândul nostru filmați de undeva din stradă,

și reflectorul ar străluci până în cameră, ca un meteorit înainte de explozie-

ea ar purta ochelarii de citit, părul desprins,

și blândă, aproape somnoroasă,

și-ar sprijini obrazul de umărul meu și mi-ar descleșta încet pumnul.

Ea ar găti papară și s-ar foi prin bucătărie, eu aș privi-o cu nerăbdarea

unui luptător de K1,

aș privi-o ca un scriitor sud-american gâfâind în fața mașinii de scris,

cu un trabuc în gură și un harem de pisici în jur,

într-un moment de writing block-

ea ar aranja tacâmurile pe masă, eu i-aș săruta gâtul și umerii,

mi-aș coborî mâna între coapsele ei.

Ea mi-ar spune: The richest man in Babylon,

și mi-ar sări în brațe

ca o fetiță autistă, plină de bucurie-

am fi ca doi naufragiați uitați de ani în sălbăticie,

noaptea foșnetul copacilor și haitele de animale în căutare

de hrană,

și lumea de dincolo de ape,

și limba pe care o vorbeam.

 

 

dan dediu 2Am văzut că ai mai participat la concursuri de poezie de-a lungul timpului. Cum le alegi şi în ce fel te-au influenţat aceste participări?

Dan Dediu: Nu am făcut o triere riguroasă în sensul ăsta. Dacă aveam texte noi şi găseam pe net vreun concurs în perioada aia, trimiteam. Am trimis şi unde nu avea loc ce scriam eu, din curiozitate, în primul rând, şi pentru bani. Am fost surprins să iau un premiu prin liceu cu un text despre moartea antivirusului RAV(printre altele la fel de bizare). Nu am fost prezent acolo, aşa că mi-au trimis diploma la liceu. Diriga tot încerca să afle cine mai e Dan Dediu în liceul ăla, că n-are cum să scrie poezie cineva de la Sport. La Târgovişte, la Moştenirea Văcăreştilor, am luat un premiu special şi la Piteşti anul trecut, tot ceva de genul. Cred că astea sunt, şi cele două premii de la Zilele de poezie Constantin Virgil Bănescu. De la ultimul, pot să spun că mă întorceam acasă mai încărcat cumva. Celelalte cred că erau doar pretexte pentru unii-alţii să-şi promoveze cărţile.

În ce fel vezi poezia ta în raport cu dezbaterile și proiectele de promovare colective (festivaluri, concursuri) care au loc azi?

Dan Dediu: Le văd cam aşa: fiecare îşi aduce odrasla (adică poezia) şi dacă se aseamănă cu alte odrasle, se combină. Unele deja sunt combinate dinainte. Altele rămăn necombinate, pentru că nu e locul lor acolo. Dar nu e foarte relevant, pentru că se pot combina în altă parte. Anul trecut, în cadrul unui colocviu la Oradea, am avut ocazia să stau la masă cu Vasile Leac şi Vlad Moldovan. Şi erau nişte discuţii interesante. Atunci cred că aş fi vrut să-mi chem şi eu odrasla s-o combin pe acolo.

 

Si concret, în ce fel îţi influenţează toate astea scrisul?

Dan Dediu: Nu îmi pot da seama. Vreau să cred că mă influenţează doar ce mi se întâmplă mie. Şi despre asta încerc să scriu. Mă poate motiva un premiu sau întâlnirea cu nişte oameni interesanţi.

„jumate sunt despre dragoste şi restul despre îndoieli, angoase şi alte căcaturi”

 

Prin ce schimbări a trecut poezia ta de-a lungul timpului?

Dan Dediu: Păi am undeva la 12-15 texte valabile, din punctul meu de vedere. Nu cred că poate fi vorba de schimbări foarte radicale. Din punct de vedere stilistic, s-au produs schimbări în urma unor lecturi, filme. Şi asta s-a întâmplat treptat, pentru că mă prindeam eu că acolo aş vrea să fie altfel, că ar trebui să mai amestec, acolo să arate mai simplu, etc. Nu sunt disciplinat când scriu, pot să las un text şi o lună dacă simt că nu spune ce aş vrea eu să spună. Probabil asta reflectă că sunt haotic şi nu am toate mecanismele, dar mă salvează răbdarea. O schimbare majoră, dacă ar fi să împart textele în două, s-a întâmplat anul trecut. Pentru că nu mai simţeam că scriu doar despre mine, pentru mine. Scriam despre cineva, pentru cineva. Şi într-un fel, sunt mai mulţumit de textele ăstea, chiar dacă simt cumva că le împart. Deci, cam jumate sunt despre dragoste şi restul despre îndoieli, angoase şi alte căcaturi de ăstea. Inadecvare, singurătate, confuzie.

 

Ai modele sau cititori ideali pentru ce scrii?

E mult spus modele. Eugen Ionesco (NU) m-a influenţat tare pe la 18 ani. Tom Waits, Eric Cantona (pentru că sunt fan Manchester United) şi un film: Edmond, cu William H. Macy. Din poezia actuală, îmi plac: Laurenţiu Ion, Alex Vâsieş şi Vasile Leac. Nu ştiu să răspund la asta cu „cititorul ideal”. Cred că îţi trebuie maturitate şi experienţă în primul rând ca să ştii ce scrii şi ce target de cititori poţi să atingi. Eu sunt la stadiul: I write because I don’t know what I think until I read what I say.

„Desfiinţam poezia altora ca să-mi desfiinţez propriile mele idei şi mecanisme greşite despre poezie”

dan dediuCe rol are sau a avut internetul în dezvoltarea scrisului tău?

Dan Dediu: A avut un rol destul de important. În general, pentru cineva dintr-un oraş mic, unde nu au loc evenimente literare şi unde literatură nouă sau orice altceva ce înseamnă nou ajunge greu sau deloc, internetul are un rol important la început. Acum câţiva ani era şi faza cu siteurile literare. Pe Hyperliteratura şi Fdl erau oameni cu cărţi deja scoase, puteai să primeşti un feedback de calitate (uneori) şi să-ţi faci o idee cam pe unde eşti în raport cu ceilalţi, cu ce se scrie la momentul respectiv. Cred că m-a ajutat să experimentez şi să triez pentru mai târziu, să-mi dau seama cum nu vreau să scriu şi cum aş vrea să scriu. Când am început să postez prima dată pe poezie.ro, scriam incredibil de prost. Şi am făcut o pauză lungă, m-am apucat de citit critică, filosofie (la modul amator, mai mult ca să încerc să-mi limpezesc mie nişte idei şi gânduri care erau deja acolo) şi mai mult comentam decât scriam. De fapt, desfiinţam poezia altora ca să-mi desfiinţez propriile mele idei şi mecanisme greşite despre poezie până am ajuns să-mi dau seama cum aş vrea eu să scriu. Îmi amintesc că am citit un interviu cu Dan C. Mihăilescu unde vorbea de generaţia douămiistă şi „gândirea lor apofantică” (am reţinut asta, dar nu îmi mai amintesc exact tot contextul) cum că cei din noua generaţie ştiu doar ce nu vor şi se raportează negativ cu privire la tot ce s-a scris, etc. Mie mi se pare cea mai sănătoasă gândire. Te ajută să te diferenţiezi, să devii conştient de cât talent ai (atât cât ai) şi cum să-l foloseşti cât mai productiv.

Cum i-ai recomanda unui cititor să găsească poemele tale?

Dan Dediu: http://zanbizarrblog.wordpress.com Sincer, nici nu mai ştiu când l-am făcut, cred că undeva prin decembrie 2013. Am doar cateva texte acolo, cele mai noi. Nu prea ar fi multe de spus, l-am făcut în cateva minute si mai mult pentru mine. Titlul blogului, „NU” e de la cartea lui Eugen Ionesco. Ştia de el doar o persoana, deci bănuiesc că nu are multe vizualizari.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: